1 Cuvântul spus de Ieremia,
Când împăratul Zedechia
Trimis-a pe Paşhur – cel care
După-al său neam, părinţi îi are
Pe Malchia, Ţefania,
Precum şi pe Maaseia.
Cuvintele prorocului
Erau din partea Domnului.
Preot, Paşhur se dovedise,
Iar împăratul îl trimise
Pân’ la prorocul Domnului,
Voind să afle planul Lui.
2 „Să-ntrebi”– zise Paşhur apoi –
„Pe Domnul nostru, pentru noi,
Căci Nebucadenţar – cel care,
În Babilon e cel mai mare –
Cu oaste mare, a pornit
Şi-n contra noastră a venit.
Poate că Dumnezeu va face,
Iar, o minune, s-avem pace,
Căci îl va-ndepărta apoi,
Cu toată oastea, de la noi.”
3 Atuncea, zise Ieremia:
„Spune-i aşa, lui Zedechia:
4 „Aşa vorbeşte Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Iată că Eu voi strânge-apoi,
Armele voastre de război,
Cu care sunteţi înarmaţi
Atuncea când voi vă luptaţi
Afară din astă cetate,
În contra oştii adunate
De cel ce este-ncoronat,
În Babilon ca împărat,
Şi împotriva oştilor
Ce sunt ale Haldeilor.
Am să vă strâng armele toate,
Aici, în mijloc, în cetate.
5 Apoi, Eu Însumi voi lupta
Şi împotrivă vă voi sta,
Cu mână-ntinsă, cu braţ tare,
Cu foarte multă supărare
Şi veţi simţi a Mea mânie
Precum şi marea Mea urgie.
6 Am să-i lovesc pe cei pe care,
Locuitori, cetatea-i are,
Cu ciumă. Om şi dobitoc,
Atuncea, vor pieri, pe loc.
7 Pe Zedechia – cel aflat,
În Iuda, pus ca împărat –
Pe slugile-mpăratului
Şi pe întreg poporul lui –
Care de ciumă au scăpat,
De sabie şi n-au picat
Ucişi de foame şi nevoi,
Am să îi las s-ajungă-apoi,
Pe mâinile celui aflat
În Babilon, drept împărat.
Acolo, Nebucadenţar
O să îi prigonească iar.
Cu sabia o să-i omoare
Şi nu vor mai avea scăpare.
8 Mai spune-i dar, poporului:
„Iată cuvântul Domnului:
„A vieţii cale-i aşezată
În faţa voastră. Totodată,
Şi calea morţii o aveţi
Pusă-nainte. Deci, puteţi
Ca să alegeţi, cum veţi vrea.
9 Aceia cari vor rămânea
Să stea-n cetate mai departe,
De moarte au să aibă parte.
Îi va ucide sabia
Sau ciuma şi cu foametea.
Cei care pleacă, bunăoară,
La oştile ce vă-nconjoară –
Cari sunt ale Haldeilor –
Şi au să se predeie lor,
În gheara morţii n-au să cadă,
Căci ei vor dobândi, drept pradă,
Chiar viaţa, căci în ăst fel, iată,
Aceasta le va fi cruţată.
10 Privirile-Mi sunt îndreptate,
Acuma, spre astă cetate,
Pentru că-n vremea care vine,
Voiesc să îi fac rău, nu bine.
Am să o dau celui aflat,
În Babilon, ca împărat,
Iar el are să pună foc
Cetăţii şi acestui loc.”
11 Mai spune casei celui care
Este, în Iuda, cel mai mare:
12 „Casă-a lui David! Domnul Sfânt
Îţi spune-acum, acest cuvânt:
„Dreptate, faceţi – de îndat’ –
Din zorii zilei, ne-ncetat!
Scăpaţi-l pe cel asuprit,
De cel care l-a prigonit,
Ca nu cumva, altfel, să vie
Asupră-vă a Mea mânie,
Să se aprindă ca un foc
Şi-apoi să spulbere ăst loc,
Din pricina răului care
Îl săvârşiţi, fără-ncetare!
13 Cetate aşezată-n vale,
Pe stâncile câmpiei tale!
Mare necaz am Eu, pe tine
Şi pe acei care zic: „Cine,
Asupră-ne, va tăbărî
Şi-n contră-ne va pogorî?
Cine-n a noastră locuinţă,
Să intre, va avea putinţă?”
14 Aşa după cum am văzut
Că este rodul cel făcut
De ale voastre fapte, iată
Că vă voi pedepsi de-ndată.
Pădurilor din acest loc,
Degrabă, le voi pune foc
Şi tot ce e-mprejur aflat,
De flacără va fi mâncat.”