1 „Domnul a zis: „Hai, scoală-te
Degrabă şi pogoară-te
La casa celui ce-i aflat
În Iuda pus, drept împărat,
Iar când ajungi la casa lui,
Aste cuvinte să le spui:
2 „Domnul aşa a cuvântat,
Pentru-al lui Iuda împărat
Care ajuns-a la domnie
Pe al lui David jilţ să fie,
Pentru slujbaşii ce îi are
Şi pentru tot poporul care
Intră pe porţile aflate
În zidurile din cetate!
3 Domnul a zis: „Când judecaţi,
Dreptatea să o apăraţi!
Scăpaţi pe cel ce-i asuprit,
De cel de cere-i prigonit!
De văduve, vă-ngrijiţi voi,
De-orfani şi de străini apoi.
Să îi vegheaţi, să-i ocrotiţi
Şi nicicând să nu-i chinuiţi!
Sângele cel nevinovat,
Să nu fie, de voi, vărsat!
4 Atuncea, voi o să puteţi,
Cu ochii voştri să vedeţi
Cum pe aceste porţi aflate
La aste case minunate
Şi-mpărăteşti, trec împăraţi
Care apoi sunt aşezaţi
Pe al lui David jilţ domnesc.
Când, în cetate, ei sosesc,
Îşi vor aduce cai şi cară
Şi-i va-nsoţi întreaga ţară.
5 Dar dacă n-o să ascultaţi
Şi-n seamă nu o să luaţi
Cuvintele ce vi le spun,
Pe Mine Însumi jur că pun
Mâna şi din această casă,
O să vedeţi că o să iasă,
Sub ochii voştri, o ruină,
În vremea care va să vină!
6 Căci Domnu-aşa a cuvântat,
Asupra casei de-mpărat,
Din Iuda: „Să iei seama bine,
Pentru că tu eşti, pentru Mine,
Asemeni Galaadului
Şi vârfului Libanului.
Însă îţi spun, adevărat:
De nu Mă vei fi ascultat,
În vremile de mai târziu,
Te voi preface-ntr-un pustiu,
Iar în cetate, nimenea
Nu va mai îndrăzni să stea!
Nu vor mai fi locuitori,
7 Căci pregătesc nimicitori
Care veni-vor înarmaţi,
Iar cedri tăi vor fi tăiaţi.
Cei mai frumoşi cedri, pe loc,
Ei îi vor azvârli în foc.
8 Neamuri privi-vor la cetate
Şi-au să se-ntrebe-nspăimântate:
„Oare de ce o fi făcut
Domnul, ceea ce am văzut?”
9 Atuncea li se va răspunde
Şi-o frică mare-i va pătrunde:
„Să ştiţi că Domnul i-a făcut
Cetăţii, ceea ce-aţi văzut,
Pentru că ea s-a depărtat
De Dumnezeu şi a uitat
Porunca Domnului Cel Sfânt,
Precum şi al Său legământ!
Idoli străini şi-a căutat,
În faţa căror s-a-nchinat!”
10 „Să nu-l bociţi pe cel pierit,
Ci pe cel ce-i nenorocit
Care îşi lasă a sa ţară
Şi n-are s-o mai vadă iară!”
11 Domnul aşa a cuvântat,
Despre cel care e chemat
Şalum, fiul lui Iosia,
Cel cari în Iuda-mpărăţea,
După ce tatăl i-a ieşit
Din astă ţară: „Negreşit,
El n-o să vină, mai apoi,
În locu-acesta, înapoi,
12 Ci o să moară în robie.
În ţară nu o să mai vie.”
13 „Vai de cel care se vădeşte
Că a lui casă şi-o zideşte
Cu nedreptate ne-ncetat
Şi-odăile şi le-a-nălţat,
Mereu, doar cu nelegiuire!
Vai de cel care – rău, din fire –
Cu-al său aproape-şi face treaba
Şi-l lasă a munci degeaba,
Căci nu voieşte să-i dea plată!
14 Vai de cel care zice: „Iată,
Am să-mi zidesc o casă mare,
Cu multe-odăi încăpătoare.”
Ferestre multe-apoi, îi face,
O căptuşeşte – cum îi place –
Cu cedru şi o zugrăveşte
În roşu, precum îşi doreşte.”
15 „Dar oare, împărat, tu treci,
Tu cari în cedri te întreci?
Al tău părinte n-a mâncat
Şi n-a băut? El a cătat
Să facă dreaptă judecată
Şi fericit trăit-a. Iată,
16 Ţinea la pricina pe care
Omul care-i sărac o are.
Parte-i ţinea celui lipsit
Şi era, astfel, fericit.
Lucrul acest nu dovedea
Faptul că el Mă cunoştea?
17 Dar tu n-ai ochi a te uita,
Căi iată că inima ta,
La lăcomie s-a dedat.
Verşi sângele nevinovat
Şi ştii numai să asupreşti
Căci silnicie foloseşti.
18 De-aceea, pentru-acela care
Drept Ioiachim, numele-şi are
Şi îi e fiu lui Iosia
Care în Iuda-mpărăţea,
Domnul a zis, în acest fel:
„Nu vor mai plânge după el
Şi nu va zice nimenea
„Vai frate’ meu! Vai sora mea!”
Nu vor mai plânge după el
Şi nu vor zice-n acest fel:
„Vai doamne! Vai, măria-ta!”
19 Apoi, îl vor înmormânta
Ca pe-un măgar. Va fi târât
Şi-afară fi-va azvârlit,
Departe de poarta pe care
Ierusalimu-n zid o are!”
20 „Suie şi strigă, pe Liban!
Înalţă-ţi glasul din Basan!
Strigă de pe-nălţimea care
Ţinutul Abarim o are!
Căci toţi cei care te iubesc,
Zdrobiţi – acuma – se vădesc!
21 „Din tinereţe, ţi-am vorbit,
Când vremuri bune ai trăit.
Credeai că au să ţină mult
Şi îţi ziceai: „Nu pot s-ascult!”
Din tinereţe te-ai purtat
Aşa, şi nu M-ai ascultat.
22 Toţi cei care păstori îţi sânt,
Ajunge-vor păscuţi de vânt.
Cei care te iubesc, să ştie
Că au să meargă în robie.
Ai să roşeşti căci, negreşit,
Ruşinea te va fi-nvelit.
Pricină pentru-aceste toate,
Îţi este marea răutate.
23 Chiar de-n Liban tu locuieşti
Şi cuib în cedri-ţi rostuieşti,
Vei geme de-o durere mare
Cum ceasul naşterii doar are.”
24 Domnul a zis: „Pe viaţa Mea,
Chiar de ar fi Ieconia –
Fiul lui Ioiachim, aflat
În Iuda, ca şi împărat –
În a Mea dreaptă, un inel
Ca să pecetluiesc cu el,
Chiar şi atunci l-aş lepăda.
25 De-aceea – iată – te voi da
În mâinile acelor care
Voiesc, mereu, să te omoare,
La cei de care te speriai
Şi-n faţa căror tremurai,
Te dau lui Nebucadenţar,
Te dau Haldeilor, drept dar.
26 Pe tine şi pe a ta mamă
Am să v-arunc, de bună seamă,
Pe un pământ necunoscut,
În care voi nu v-aţi născut.
Acolo, robi aveţi să fiţi
Şi-n acea ţară-o să muriţi!
27 În ţara voastră, înapoi,
Nu vă veţi mai întoarce voi!
28 Cel cari Ieconia-i numit
Este un vas dispreţuit?
Este un vas ce-i sfărâmat?
Este un lucru ne-nsemnat,
Fără de preţ? De ce-s luaţi
El şi ai lui, şi-s aruncaţi
Pe un pământ necunoscut,
În care ei nu s-au născut?
29 Ascultă ţară, ţară, ţară!
Ascultă şi ia seama, iară,
La glasul Domnului, căci El
30 Vorbitu-ţi-a în acest fel:
„Pe omu-acesta, negreşit,
Să-l scrieţi ca fiind lipsit
De fii şi fiice, un om care,
Parte de bine-n viaţă n-are,
Căci el, urmaşi, nu o să vadă,
Ca pe-al lui David jilţ să şeadă!
Nici un urmaş nu o să-i fie
Pe al său scaun de domnie,
Ca să ajungă domnitor
Peste al lui Iuda popor.”