1 „Vai de păstorii cei pe care
Sărmana Mea turmă îi are,
Pentru că ei Îmi risipesc
Turma şi-apoi o nimicesc!”
2 Iată ce-a zis Domnul, Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Pentru că voi Mi-aţi risipit
Turma şi nu v-aţi îngrijit,
Cu drag, de ale Mele oi,
Am să vă pedepsesc apoi,
Căci rele fapte-aţi săvârşit.”
3 „Eu Însumi Mă voi fi-ngrijit,
De rămăşiţa cea pe care
Sărmana Mea turmă o are.
În ţările în care voi
Mi-aţi risipit bietele oi,
Voi merge să Mi le adun
Ca laolaltă să le pun.
Le voi aduce înapoi
Şi pe păşunea lor, apoi,
Am să le-aşez, să le-ngrijesc
Să crească şi să le sporesc.
4 Am să aleg alţi păstori, noi,
Şi îi voi pune peste oi.
Ei, turma Mea, au să o pască
Şi ne-ncetat au s-o păzească,
Iar oilor – de bună seamă –
Atunci nu le va mai fi teamă.
Nici groază n-au să mai simţească
Şi nici una n-o să lipsească.
5 „Iată, vin zile” – Domnu-a zis –
„În care, precum am promis,
Odrasla cea neprihănită
Are să-i fie dăruită
Lui David. El va-mpărăţi
În ţară şi va împărţi
Dreptatea, căci în ce va spune,
Va arăta înţelepciune.
6 Când vremea Lui are să vie,
Mântuit, Iuda, o să fie,
Iar Israelul va avea,
În locuinţă, liniştea.
Un Nume, El o să primească
Şi astfel au să Îl numească
Toţi oamenii din ţara voastră,
„Domnul, Neprihănirea noastră!”
7 „De-aceea Domnul a zis: „Iată,
Curând, o vreme se arată,
În care nu se va putea
Ca să mai spună nimenea
„Viu este Domnul! Viu e Cel
Care l-a scos pe Israel,
Din al Egiptului ţinut
Şi din rob, liber l-a făcut!”
8 Atuncea se va spune-astfel:
„Viu este Domnul! Viu e Cel
Cari pe Israel l-a scăpat
Din ţara-n care s-a aflat,
În miazănoapte – înrobit –
Şi de pe unde izgonit
Fusese de-al său Dumnezeu!”
Căci iar, îl voi aduce Eu,
Pe al lui Israel popor
Şi-am să-l aşez în ţara lor.”
9 Iată cuvântul ce s-a spus
Şi e pentru proroci adus:
„Inima-n piept mi s-a zdrobit
Şi-un tremur, fără de sfârşit,
Mi-a cuprins oasele de-ndat’.
La fel sunt, ca şi un om beat –
Ca şi cel care-i ameţit
De vinul ce l-a înghiţit –
Din pricina cuvântului
Cel sfânt, din partea Domnului.
10 De preacurvii, ţara e plină,
Iar jurămintele-s pricină
Pentru-a ei jale necurmată.
Iată, câmpia e uscată.”
Alergătura lor ţinteşte
Numai spre rău şi se vădeşte
Că vitejia arătată
Spre făr’delegi e îndreptată!
11 Prorocii lor şi-ai lor preoţi,
Stricaţi, se dovedesc, cu toţi.
„Căci a lor răutate, iată,
Şi-n Casa Mea este aflată” –
Spusese Domnul despre ei.
12 „De-aceea, oamenii acei
Vor avea calea lunecoasă,
Nesigură şi-ntunecoasă.
Vor fi împinşi şi au să cadă
Şi toată lumea o să vadă
Că voi aduce-asupra lor
Valul nenorocirilor,
În anul ce îl pregătesc,
În care am să-i pedepsesc.”
13 Printre prorocii cei pe care
Ţara Samariei îi are,
O nebunie şi-a făcut
Loc în cuvânt şi am văzut
Cum că pe Baal l-au prorocit.
Pe-al Meu popor l-au rătăcit,
Şi în păcat, în acest fel,
Au dus întregul Israel!
14 Dar în Ierusalim, apoi,
Printre prorocii de la voi,
Lucruri grozave am văzut,
Căci mari păcate au făcut.
Sunt preacurvari şi se adună
Ca să trăiască în minciună,
Să-i întărească pe cei care
Fac rele doar, fără-ncetare,
Şi nu voieşte nimenea
Să-şi lase calea lui cea rea.
De-aceea, i-am asemănat
Eu, cu Sodoma, de îndat’,
Şi cu Gomora, căci toţi sânt
La fel, o apă şi-un pământ.”
15 „Văzând fapta prorocilor,
A zis Domnul oştirilor:
„Pelin, drept hrană, vor avea
Şi apă otrăvită-or bea,
Căci prin proroci – pe care-i ştim
Că sunt azi în Ierusalim –
Nelegiuirea, negreşit,
Întreaga ţară a-mpânzit.”
16 „A zis Domnul oştirilor:
„Cuvintele prorocilor,
Nu le-ascultaţi, căci vă minţesc!
Închipuiri vă prorocesc
Şi doar vedenii născocite,
Din ale lor inimi ieşite.
Nu de la Domnul a venit
Ceea ce ei au prorocit.
17 Celor ce Mă nesocotesc,
În acest fel ei le vorbesc:
„Nu trebuie griji a vă face,
Căci vă veţi bucura de pace”,
Iar tuturor acelor care,
După a inimi-aplecare
Ştiu să trăiască, ei le zic:
„Nu se va întâmpla nimic!
De-aceea-ncredinţaţi să fiţi
Că nici un rău n-o să păţiţi!”
18 Cine e cel care a stat,
La sfatul Domnului, vreodat’,
S-asculte vorba Domnului?
Şi cine, la cuvântul Lui,
Urechile şi le-a plecat?
Cine l-a auzit, vreodat’?
19 Iată, furtuna Domnului
Se iscă la cuvântul Lui.
Când vijelia se stârneşte,
Urgia Lui se năpusteşte
Şi cade peste toţi cei răi,
Cari se vădesc duşmani ai Săi!
20 Mânia nu se potoleşte,
Până când nu se împlineşte
Planul pe care l-a avut,
În a Sa inimă născut.
Veţi înţelege tot, uşor –
Curând – în cursul vremilor.
21 Pe-aceşti proroci, iată, v-am zis
Precum că Eu nu i-am trimis.
Şi totuşi, ei au alergat.
De-asemenea, nu i-am chemat
Şi astfel Eu nu le-am vorbit.
Dar totuşi, ei au prorocit.
22 Dacă, de faţă ei erau
La sfatul Meu, atunci vesteau,
Poporului Meu, negreşit,
Cuvintele ce le-am rostit
Şi-l întorceau din calea rea,
Curmând răul ce îl făcea.
23 Numai de-aproape-s Dumnezeu,
Iar de departe nu sunt Eu?
24 Dar oare, poate cineva,
În loc ascuns să stea, cumva,
Fără ca să pot să-l văd Eu?” –
Întreabă Domnul Dumnezeu.
„Nu umplu Eu acest pământ
Şi cerurile, câte sânt?
25 Am auzit ce proroceau
Aceia cari minciuni rosteau
În al Meu Nume. Ei au zis:
„Iată că am avut un vis!”
26 Dar până când au să scornească
Minciuni, ca să le prorocească,
Şi-nşelăciunile acele
Născute-n inimile rele?
27 Dar cred ei că, prin visul lor,
Vor face ca al Meu popor
Să-Mi uite Numele, vreodat’,
Aşa precum Mi l-au uitat
Părinţii lui, când au trăit,
Căci Baalilor ei le-au slujit?
28 Prorocul care a vist
Un vis, să-l spună de îndat’,
Iar cel care a auzit
Cuvântul ce a fost rostit
De către Mine, e dator
Ca să îl spună tuturor,
Întocmai precum a fost spus,
Fără a pune ceva-n plus!
De ce trebuie-amestecat
Grâul cu paie, ne-ncetat?”
29 Cuvântul Meu nu-i ca un foc,
Ca un ciocan care – pe loc –
Sfărâmă stânca cea mai tare?
30 De-aceea, multă supărare
Îmi fac prorocii cari ar vrea
S-ascundă, unul altuia,
Cuvintele ce le-am rostit.
31 Mare necaz am, negreşit,
Pe cei care cuvântu-şi iau
Şi drept al Meu cuvânt îl dau.
32 Mare necaz am pe cei care
Istorisesc, fără-ncetare,
Visuri ce nu-s adevărate,
În inimile lor iscate,
Şi care, prin minciuna lor,
Îl rătăcesc pe-al Meu popor.
Ei mint cu mare îndrăzneală,
Cu toate că – fără-ndoială –
Nu Eu sunt cel ce i-a trimis.
Nu Eu le-am spus ce au de zis.
Pentru popor, neîndoios,
Ei nu sunt de nici un folos.
33 Dacă poporul din ăst loc,
Dacă un preot sau proroc
Are să-ţi pună o-ntrebare,
Zicând: „Ce fel de-ameninţare,
A făcut Domnul?”, să le spui:
„Iată cuvântul Domnului,
Prin cari sunteţi ameninţaţi:
„Să ştiţi că fi-veţi lepădaţi!”
34 Dacă vreun om din acest loc,
Dacă vreun preot sau proroc
Are să vină, după care
Va zice: „O ameninţare
A Domnului!”, bine să ştie
Că pedepsit are să fie.
Am să îl pedepsesc pe el,
Precum şi casa lui, la fel!
35 Aşa să spună fiecare,
Aproapelui pe cari îl are,
Sau fratelui său: „Ce a spus?”,
Sau „Ce a zis Domnul de Sus?”
36 Să nu mai spună altceva!
Să nu mai spună-apoi, cumva,
„Iată, e o ameninţare
A Domnului!” Acela care
O să vorbească-n acest fel
Să ştie dar că pentru el,
Cuvântul spus de Domnul are
Să fie o ameninţare,
Pentru că a răstălmăcit
Cuvintele ce le-a rostit
Cel care-i Domn al oştilor,
Cel viu în vecii vecilor,
Acela care e mereu,
Al nostru Domn şi Dumnezeu!
37 Aşa să-i zici prorocului:
„Care-i cuvântul Domnului?
Ce ţi-a răspuns sau ce ţi-a spus
Al nostru Dumnezeu, de sus?”
38 Dar dacă întâmpla-se-va
Că va mai zice cineva:
„A Domnului ameninţare!” –
Deşi v-am zis, la fiecare,
Să nu mai spună niciodată
Nimeni, aceste vorbe, iată
39 Că am să leapăd, mai apoi,
Cetatea, precum şi pe voi!
40 Aduc o veşnică ocară
Şi peste voi şi peste ţară.
Aduc necinstea ce va sta
Pe voi şi nu se va uita.”