1 Când Ioiachim – acela care,
Pe Iosia, drept tată-l are –
Fusese-n Iuda aşezat
Pe scaunul de împărat,
A fost rostit acest cuvânt,
Din partea Domnului Cel Sfânt.
2 „Iată acum, cuvântul Lui:
„Du-te în Casa Domnului
Şi spune lumii care vine
La Templul, ca să se închine,
Ceea ce Eu îţi poruncesc.
3 Poate că dacă le vorbesc,
Se vor întoarce înapoi,
Din căile lor rele-apoi.
Dacă ascultă glasul tău,
Atuncea o să-Mi pară rău
De tot ceea ce aş fi vrut,
În contra lor, să fi făcut,
Din pricină că fiecare,
Spre rău avut-a aplecare.”
4 „Să spui aşa: „Domnul a zis
Şi-n felu-acesta a promis:
„Dacă n-o să Mă ascultaţi,
Iar Legea Mea n-o s-o urmaţi,
5 Dacă nu veţi lua aminte
La ale Mele-nvăţăminte
Pe care vi le dau prin cei
Ce sunt proroci şi robi ai Mei –
Căci i-am trimis de dimineaţă
Spre a vorbi-n a voastră faţă –
6 Atunci, acestei Casa, iată,
Am să îi fac precum, odată,
Casei din Silo i-am făcut,
Aşa după cum e ştiut.
Nenorociri mari, am să chem
Şi-o pricină pentru blestem,
Cetatea asta o să fie,
Pentru orice împărăţie.”
7 Poporul şi ai lui preoţi
Şi-asemenea prorocii toţi,
Plini de uimire-au auzit
Cuvintele ce le-a rostit
Prorocul Ieremia, care
Strigatu-le-a, în gura mare,
În pragul Casei Domnului,
După porunca dată lui.
8 Când Ieremia-a isprăvit
Şi-a spus tot ce i-a poruncit
Domnul să zică, toţi s-au dus
Şi mâinile pe el au pus.
Poporul şi ai lui preoţi
Şi-asemenea prorocii toţi,
În felu-acesta au vorbit:
„Să mori, trebuie, negreşit!
9 Te-a auzit atâta lume,
Vorbind în al Domnului Nume.
Dar oare, cum de îndrăzneşti
Să vii şi să ne proroceşti,
Zicând că „Tot ce s-a-ntâmplat
La Silo-n timpu-ndepărtat
Se va-ntâmpla Casei pe care
Al nostru Dumnezeu o are?
Şi-apoi, cetatea nimicită
Ajunge-va şi pustiită?”
Poporul l-a înconjurat
Pe Ieremia, de îndat’.
S-au strâns cu toţi în jurul lui,
În curtea Casei Domnului.
10 Când căpitanii cei pe care
Neamul Iudeilor îi are
Au auzit ce s-a-ntâmplat,
Grabnic, la Templu-au alergat
Şi s-au îngrămădit apoi,
În faţa porţii celei noi.
11 Proroci şi preoţi au venit
În faţa lor şi au vorbit,
Ca să-i audă tot soborul
De căpetenii şi poporul
Care fusese adunat:
„Omul acesta-i vinovat!
De moarte-i vrednic, negreşit,
Pentru că el a prorocit
Contra cetăţii ăsteia
Şi-a Templului, de-asemenea.
Martori la ceea ce-am spus noi,
De bună seamă sunteţi voi,
Căci toată lumea-a auzit
Cuvintele ce le-a rostit,
Aicea – chiar în acest loc –
Omul acesta, zis proroc!”
12 Atuncea, Ieremia zise
Poporului care venise
În faţa lui şi celor cari
Se dovedeau a fi mai mari
Peste popor: „Eu am venit
La Templu şi am prorocit,
După porunca Domnului.
Vorbit-am contra Casei Lui
Şi a cetăţii. Am făcut
Aşa precum El mi-a cerut!
13 Acuma dar, seama luaţi
Şi faptele vă îndreptaţi!
Păziţi porunca Domnului,
Căci El, în bunătatea Lui,
Se va căi de gândul Său
Şi n-o să vă mai facă rău!
14 Cu toţi aţi pus mâna pe mine:
Faceţi cum credeţi că e bine
Şi precum drept e, totodată!
15 Dar să luaţi seama, căci iată
Ce se întâmplă, de cumva,
Mă va ucide cineva:
Cetatea voastră, dar şi voi,
Drept vinovaţi veţi fi apoi,
Căci sângele mi l-aţi vărsat,
Iar el este nevinovat,
Pentru că Domnul m-a trimis
Ca să vă spun tot ce v-am zis!”
16 Poporul şi al lui sobor
De căpitani, prorocilor
Şi preoţilor, le-au vorbit:
„Omul acesta, negreşit,
Nu se arată vinovat
Încât să fie morţii, dat.
În Numele Celui pe care,
Drept Domn şi Dumnezeu Îl are
Al nostru neam, el ne-a vorbit.
Deci nu trebuie pedepsit!”
17 Unii dintre bătrâni s-au dus
În faţa tuturor şi-au spus:
18 „Mica – cel ce era profet
Şi se trăgea din Moreşet –
Pe vremea-n care Ezechia,
În Iuda, a avut domnia,
A zis întregului popor:
„Iată că Domnul oştilor,
În acest fel, a cuvântat:
„Sionul tot va fi arat,
Precum ogoru-i pregătit.
Ierusalimul, negreşit –
În vremea care o să vie –
Morman de pietre o să fie.
Muntele Casei Domnului
Ajunge-va la rândul lui,
O înălţime ne-ngrijită,
Doar de păduri acoperită.”
19 Oare atuncea, Ezechia –
Care avea-n Iuda domnia –
Cu tot poporul la un loc,
L-au omorât pe-acel proroc?
Nu vă e, oare, cunoscut
Că Ezechia s-a temut
De Domnul? Nu a-ngenunchiat
În faţa Lui şi s-a rugat?
Domnul, atunci, nu S-a căit
De răul pe cari l-a rostit
În contra lor? La fel şi noi
Să ne împovărăm apoi,
Sufletul nost’, cu bună ştire,
Făcând astă nelegiuire?”
20 (Pe vremea ‘ceea, vieţuia
Încă un om cari prorocea
În Numele Domnului Sfânt
Şi-mpărtăşea al Său cuvânt,
Celor ce-n Iuda s-au aflat.
El, Urie, era chemat
Şi se vădea a fi cel care,
Părinte, pe Şemaia-l are.
Din Chiriat-Iearim, de loc,
Se dovedea acel proroc.
Contra cetăţi-a prorocit
Şi contra ţării, negreşit.
Cuvintele spuse de el
Se dovedeau a fi le fel
Cu tot ceea ce-a cuvântat
Şi Ieremia, ne-ncetat.
21 Când Ioiachim, cu-aceia cari,
Peste popor erau mai mari
Şi-ai săi viteji au auzit
Cuvintele ce le-a rostit
Urie-atunci, au căutat
Motiv ca să-l omoare-ndat’.
Dar Urie a auzit
De ceea ce ei au urzit
Şi spre Egipt grabnic s-a dus,
Unde la adăpost s-a pus.
22 Când Ioiachim a prins de veste
Că Urie, în Egipt, este,
Pe Elnatan – pe-acela care,
Părinte, pe Acbor, îl are –
Trimisu-l-a pe urma lui.
Slujbaşi de-ai împăratului
L-au însoţit în drumu-acel.
23 L-au prins pe Urie şi-astfel,
El a fost dus la împărat,
Iar Ioiachim iute-a luat
O sabie şi-a tăbărât
Asupră-i şi l-a omorât.
Trupul său mort a fost luat
Şi-n urmă fost-a aruncat
Într-un mormânt precum aveau
Cei care din popor erau.)
24 Dar Ahicam – acela care,
Părinte, pe Şafan, îl are –
A fost cu Ieremia. El
Nu s-a-nvoit, în nici un fel,
Ca să îl lase pe proroc,
Poporului din acel loc,
Căci el era încredinţat
Că au să îl ucidă-ndat.”