1 Iată cuvântul cel de sus
Care de Domnul a fost spus,
Prin robul său, prin Ieremia,
Când împăratul Zedechia,
De zece ani, era aflat,
Peste Iudei, înscăunat.
Anul acela se vădea
A fi al optsprezecelea,
De când era, în Babilon,
Pus Nebucadenţar pe tron.
2 Oastea lui Nebucadenţar
Împresurase, aşadar,
Ierusalimul. Ieremia
Fusese-nchis, de Zedechia.
În curtea temniţei şedea,
Care – pe-atuncea – se ţinea
De casele celui aflat,
În Iuda pus, ca împărat.
3 Când împăratul Zedechia
L-a-ntemniţat pe Ieremia,
L-a întrebat: „Ce tot vorbeşti?
De ce, în ăst fel, proroceşti,
Spunându-le la toţi că, „Iată,
Astă cetate va fi dată
În mâinile celui pe care,
În frunte, Babilonu-l are”?
Cuvintele care le-ai spus,
Ai zis că-s de la Cel de Sus.
4 Ai zis că eu, cari sunt aflat
Pe scaunul de împărat,
Nu am scăpare, de Haldei,
Şi că am să fiu dat, de ei,
Pe mâna celui cari, pe tron,
E aşezat în Babilon,
Şi-n felu-acesta voi putea
De a-i vorbi şi de-al vedea.
5 Ai zis că-n Babilon, apoi,
Eu am să fiu prins de război
Şi că acolo mă vor ţine
Până-Şi va aminti, de mine,
Domnul, cari zis-a: „Nu cătaţi,
Contra Haldeilor să staţi!
Dacă cu ei vă războiţi,
Izbândă n-o să dobândiţi!”
6 Atuncea, către Zedechia,
Zise-n acest fel Ieremia:
„Cuvântul Domnului, venit
Din ceruri, astfel mi-a vorbit:
7 „Iată că am să-ţi dau o veste:
Şalum – cel care unchi, îţi este –
Are un fiu. Fiul acel
Este chemat Hanameel.
Băiatul va veni la tine
Şi o să spună: „De la mine,
Te rog să cumperi acel lot
Ce e aflat la Anatot.
Ogorul este bun şi mare,
Iar dreptul de răscumpărare
Este al tău.” La scurt timp, cel
8 Ce e chemat Hanameel,
Grabnic la mine a venit
Şi-n felu-acesta mi-a vorbit:
„Te rog să cumperi acel lot
Ce e aflat în Anatot,
În Beniamin. Ogoru-i mare,
Iar dreptul de răscumpărare
Este al tău, cum ştii prea bine.
Te rog să-l cumperi, de la mine.”
Astfel, încredinţat eu sânt,
Că e al Domnului cuvânt.
9 De-aceea, am şi cumpărat
Ogoru-acela, de îndat’,
De la Hanameel, cel care,
Părinte, pe Şalum, îl are,
Pe cel ce este unchi al meu.
Deci în argint plătit-am eu
Ogorul şi i-am numărat
Şaptesprezece sicli-ndat’.
Am dobândit dar, acel lot
Ce e aflat în Anatot.
10 Doi martori am adus şi-am scris,
În faţa lor, un mic zapis,
Pe care l-am pecetluit,
După ce-ntâi am cântărit –
În cumpănă – argintul dat.
11 Apoi, zapisul l-am luat,
Atât pe cel pecetluit –
Care era obişnuit
După cum legea o cerea –
Cât şi pe cel ce se vădea
Că este un înscris deschis.
12 Am aşezat acel zapis –
Care a fost de cumpărare –
În mâna lui Baruc, cel care
Era fiul lui Neriia,
Precum şi al lui Mahseia,
În faţa lui Hanameel
Şi-a celor cari erau cu el,
Martori fiindu-i, negreşit,
Căci ei zapisu-au iscălit.
De faţă, încă, mai erau
Iudeii care se aflau
În număr mare-atunci şi ei,
Acolo-n curtea temniţei.
13 În mâna lui Baruc am pus
Zapisul şi astfel i-am spus,
Apoi, în faţa tuturor:
14 „Iată, Domnul oştirilor –
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A poruncit în acest fel:
„Să iei zapisurile care
Făcute-s pentru cumpărare –
Pe cel deschis şi, negreşit,
Pe cel ce e pecetluit –
Şi într-un vas să le aşezi,
Să poţi, mult timp, să le păstrezi!
Un vas să foloseşti, cum sânt
Cele făcute din pământ.”
15 Căci Domnul oştilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A spus că „vine vremea, iară,
În care, în această ţară,
Ogoare fi-vor cumpărate,
Case şi vii, pe deal, aflate.”
16 După ce lui Baruc – cel care,
Pe Neriia, părinte-l are –
I-am înmânat acel zapis,
Pe Domnul L-am rugat şi-am zis:
17 „Ah Doamne, precum e ştiut,
Cer şi pământ Tu ai făcut,
Prin braţul Tău întins şi tare
Şi prin puterea Ta cea mare.
Din parte-Ţi, sunt încredinţat,
Cum că nimic nu-i de mirat!
18 Până la neamu-al mielea,
Oamenii vor putea vedea
Nemărginita-Ţi îndurare,
Dar pedepseşti fără-ncetare
Păcatele părinţilor,
În mijlocul fiilor lor.
Tu eşti al nostru Dumnezeu,
Puternic, mare tot mereu.
Domnul oştiri-i al Tău Nume
Şi-i cunoscut de-ntreaga lume!
19 La sfat Tu eşti nespus de mare
Şi-n faptă Tu eşti Cel mai tare.
Ai Tăi ochi, ne-ncetat, veghează
Cărările ce le urmează
Al oamenilor fii, să poţi
Să-i răsplăteşti apoi pe toţi,
Doar după căile urmate
Şi după roadele-arătate.
20 În al Egiptului ţinut,
Minuni şi semne ai făcut,
Cum nu s-au mai văzut vreodată,
De când e lumea-ntemeiată.
Apoi ai procedat la fel,
Făcând minuni în Israel.
Tu, printre oameni, Ţi-ai făcut
Un Nume şi eşti cunoscut,
21 Căci prin minuni şi semne cari
Grozave s-au vădit şi mari,
Pe Israel l-ai scos afară,
Chiar de la Egipteni, din ţară.
Cu mână tare, l-ai cuprins
Atunci când braţul Ţi-ai întins.
22 Când din Egipt ai scos afară
Poporul, Tu i-ai dat o ţară,
După cum zis-ai tuturor
Părinţilor ăstui popor.
Lapte şi miere – iată – sânt
Pe al poporului pământ.
23 Poporul stăpânire-a pus
Pe ţara-n care l-ai adus,
Dar nimenea n-a ascultat
Poruncile ce le-ai lăsat.
Legea pe care-ai dăruit-o,
Nimenea nu a mai păzit-o.
Atuncea, după cum ai zis,
Nenorociri Tu ai trimis!
24 Jur împrejur, lângă cetate,
Şanţuri adânci au fost săpate
Ce seamănă ameninţare.
Cădea-va-ntreaga ei suflare,
În mâinile oştirilor
Cari sunt ale Haldeilor.
Cetatea fi-va doborâtă,
Pentru că ea va fi lovită
Cu sabia şi-asemenea
Cu ciuma şi cu foametea.
Tot ceea ce Tu ai rostit
Are să fie împlinit!
25 Şi totuşi, Tu m-ai îndemnat
Şi-n acest fel ai cuvântat:
„Ia-ţi un ogor, să-l stăpâneşti
Şi în argint să îl plăteşti.
Apoi, la cumpărarea lui,
Ai grijă, martori, să îţi pui!”,
Cu toate că cetatea – iată –
Haldeilor le va fi dată!”
26 Cuvântul Domnului s-a dus
La Ieremia şi i-a spus:
27 „Pentru orice făptură, Eu –
În veci de veci – sunt Dumnezeu.
Din partea Mea, e ceva, oare,
Ce ar putea fi de mirare?
28 Cetatea asta, aşadar,
O dau lui Nebucadenţar
Şi-asemenea oştirilor
Cari sunt ale Haldeilor.
29 Ei vor intra în acest loc
Şi-n urmă îi vor pune foc.
Vor arde dar, astă cetate
Şi casele, în ea, aflate.
Vor arde-alăturea de ele,
Atunci, şi casele acele
Pe-acoperişul cărora,
Tămâie tot mereu – era
Adusă-n cinstea Baalilor,
Cu jertfa băuturilor,
Prin cari poporul – ne-ncetat –
A Mea mânie-a aţâţat.
30 Căci ai lui Israel copii,
Precum şi ai lui Iuda fii,
Din tinereţe au făcut
Doar lucruri ce nu Mi-au plăcut.
Iată, copiii cei pe care
Neamul lui Israel îi are,
M-au mâniat – prin ce-am văzut
Că ale lor mâini au făcut.
31 Astă cetate-a căutat,
Mânia, de Mi-a aţâţat,
Din ziua-n care s-a zidit
Şi până azi, necontenit.
Tocmai de-aceea – acum – vreau,
Din faţa Mea, ca să o iau.
32 Aşa voi face, negreşit,
Pentru tot răul săvârşit
De ai lui Israel copii,
Dar şi de ai lui Iuda fii,
Cu împăraţi şi cu preoţi,
Precum şi cu prorocii toţi,
Cu cei ce-n Iuda locuiesc
Sau în Ierusalim trăiesc.
Aceştia toţi, neîncetat,
Pe Mine, doar M-au mâniat.
33 Mi-au întors spatele, văd bine,
Şi nu s-au mai uitat la Mine.
I-am învăţat, i-am învăţat –
Într-una – dar n-au ascultat.
34 Ci idolii şi i-au adus
Şi-n a Mea Casă şi i-au pus –
Acolo unde e chemat
Numele Meu, neîncetat –
Şi-au spurcat Templul Domnului.
35 În valea Ben-Hinomului,
Multe-nălţimi au ridicat,
Pe cari, lui Bal, le-au închinat
Şi şi-au trecut, apoi, prin foc,
Copii-n faţa lui Moloc.
Ăst lucrul, Eu nu l-am cerut
Şi nici prin gând nu Mi-a trecut
Că face-vor, cu-ai lor copii,
Asemenea mari grozăvii
Şi că vor trage, ne-ncetat,
Casa lui Iuda, în păcat.”
36 Aşa vorbeşte Domnul – Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
De-astă cetatea despre care
Ziceţi în felu-acesta: „Are
S-ajungă de a fi lovită
De oşti şi de-a fi biruită
De către cel ce e pe tron,
Ca împărat, în Babilon.
O s-o lovească sabia,
Cu ciuma şi cu foametea”;
37 „Am să îi strâng pe toţi şi-apoi
Îi voi aduce înapoi,
Din toate ţările în care
I-a izgonit mânia-Mi mare.
Aici, ei au să locuiască
Şi linişte au să găsească.
38 Popor al Meu vor fi mereu,
Iar Eu le voi fi Dumnezeu.
39 Atunci, o cale vor avea
Şi-o inimă de-asemenea,
Prin care va-nvăţa oricine,
Să aibă teamă-n veci, de Mine,
Spre fericirea tuturor,
Precum şi a urmaşilor.
40 Cu ei, un legământ fac Eu,
Care va dăinui mereu,
Prin care le voi face bine
Şi frică vor avea, de Mine.
Nu se vor mai îndepărta,
Ci lângă Mine ei vor sta.
41 Atunci, am să Mă bucur Eu,
Să le fac bine tot mereu,
Şi-am să-i sădesc cu-adevărat,
În ţara cere li s-a dat
Şi-apoi, din tot sufletul Meu,
Am să îi ocrotesc mereu.”
42 Căci Domnul în ăst fel a spus:
„Aşa după cum am adus
Nenorociri peste popor –
Când fost-a neascultător –
La fel, Eu am să îi trimit
Tot binele făgăduit.
43 În acel timp, ogoare – iară –
Au să se cumpere în ţară.
Lucrul acesta – să se ştie –
În ţara voastră o să fie,
În vremile de mai târziu,
Chiar dacă ziceţi că „pustiu
Are să fie-acest pământ
Căci dobitoace nu mai sânt
Pe-ntinsul lui şi-asemenea,
Nici oamenii nu vor putea
Să-l locuiască, niciodat’,
Pentru că el va fi lăsat
În mâinile Haldeilor”.
44 Totuşi, vă spun dar, tuturor,
Că pe argint, ogoare – iară –
Au să se cumpere în ţară;
Zapisuri, iar, au să se scrie
Şi întărite au să fie
Cu martori cari vor fi aflaţi
Atât în Iuda aşezaţi,
Cât şi-n Ierusalim, la voi,
Sau împrejurul său apoi.
Puşi martori au să fie iară,
Şi în a lui Beniamin ţară.
De-asemeni, martori au să fie
Şi în cetăţi de la câmpie,
În cele-n miazăzi aflate,
Ori sus, pe munte aşezate.
Îi voi aduce înapoi
Pe cei ce sunt prinşi de război.
Aşa va fi căci, negreşit,
Domnul e Cel care-a vorbit.”