1 Cuvântul Domnului, plecat
Din ceruri, s-a înfăţişat
A doua oară cu solia
Adusă pentru Ieremia,
Pe când era, încă, închis,
În curtea temniţei, şi-a zis:
2 „Aşa vorbeşte Domnul care
Va împlini astă lucrare,
Acela care o urzeşte
Şi care o înfăptuieşte,
Al cărui Nume e vestit
Căci, „Domnul”, El este numit:
3 „Cheamă-Mă doar şi-ţi voi răspunde,
Căci nu am a Mă mai ascunde,
Ci îţi voi spune lucruri cari
Ascunse se vădesc şi mari.
Am să îţi fac de cunoscut
Lucruri pe cari nu le-ai ştiut.
4 Aşa vorbeşte Domnul – Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
De casele cele pe care
Cetatea voastră-acum le are,
De-mpărăteştile palate
Care, curând, vor fi surpate
Spre-a lăsa loc pentru oştire,
Pentru un şanţ de întărire
Şi pentru săbii, când va sta
5 Gata pentru a înfrunta
Oştirile Haldeilor
Şi când numărul morţilor,
Şanţul acela-l va umplea
Atunci când, în mânia Mea,
Îi voi lovi-n faţa cetăţii,
Din pricină a răutăţii
Ce o arată, tot mereu,
Făcând, Faţa să-Mi ascund Eu,
Căci voi întoarce al Meu spate,
Să nu privesc către cetate:
6 Are să vină-o vreme-n care
Le voi aduce vindecare
Şi sănătate. Un izvor,
Bogat şi înviorător,
Le voi deschide, să le vie
Doar pace şi credincioşie.
7 Îi voi aduce înapoi
Pe cei ce sunt prinşi de război
Din Iuda, iar apoi – la fel –
Pe cei ce sunt din Israel,
Pentru că vreau să-i aşez iară,
Precum erau în a lor ţară.
8 Nelegiuirea săvârşită
O să le fie curăţită,
Căci voi ierta al lor păcat
Prin care ei M-au supărat,
Prin care ei s-au răzvrătit
Şi-n contra Mea s-au semeţit.
9 Când acea vreme o să vină,
Astă cetate va fi plină
De slavă şi are să-Mi fie
O pricină de bucurie,
Printre popoarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ.
Ele afla-vor, cu mirare,
Despre tot binele pe care
Eu am să-l fac. Vor fi uimite
Şi-au să rămână-ncremenite,
Când au să vadă fericirea
Ce o voi da şi propăşirea.”
10 Aşa vorbeşte Domnul: „Iară,
O să se-audă-n astă ţară,
În vremile de mai târziu –
Chiar dacă ziceţi că „pustiu
Are să fie-al ei pământ,
Căci dobitoace nu mai sânt
Pe-ntinsul lui şi-asemenea,
Nici oameni nu vor mai putea
Să-l locuiască, niciodat’,
Căci în ruină e lăsat” –
Are să se audă iară,
În orice loc din astă ţară –
Atât de-a lungul drumului
Ce-i al Ierusalimului,
Pe uliţele răsfirate
Cari în cetate sunt aflate,
Cât şi-n cetăţile pe care
Iuda, pe-al său cuprins, le are –
11 Strigăte mari de bucurie
Şi chiote de veselie.
Au să răsune-n orice casă
Cântec de mire şi mireasă,
Precum şi glasul celor care
Îndeamnă: „Daţi laudă mare,
Celui ce-i Domn al oştilor,
Căci este bun şi iertător,
Iar îndurarea Domnului
Ţine în veacul veacului!”
Are să se audă, iară,
Şi glasul celor cari, în ţară,
Jertfe aduc de mulţumire;
O să răsune peste fire,
Iarăşi, glasul poporului
Ce-aduce jertfe Domnului
În Templul Său cel minunat
Ce-i în Ierusalim aflat.
Căci voi aduce înapoi
Pe cei ce sunt prinşi de război,
Pentru că vreau să-i aşez iară,
Precum erau, în a lor ţară.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
12 Domnul oştirilor a zis:
„Aşa după cum am promis,
În acest loc ce e pustiu,
În vremile de mai târziu,
Păstorii au să locuiască
Şi turmele-au să-şi odihnească,
Lângă cetăţile zidite
Pe munţi, cari azi sunt părăsite.
13 Cu turmele, ei au să vie
Şi în cetăţi de la câmpie,
În miazăzi, în Beniamin,
Precum şi-n cele care ţin
De a Ierusalimului
Cetate, stând în jurul lui.
Ţara lui Iuad va avea,
Din nou, turme de oi, în ea,
Căci pe sub mâna celui care
Face a turmei numărare,
Va trece şirul oilor
Mânate de păstorii lor.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
14 Domnul a zis apoi: „Curând,
Are să vină ziua când
Am să-mplinesc cuvântul bun,
Pe care Eu, acum, îl spun,
Faţă de Iuda şi – la fel –
Faţă de-ntregul Israel,
15 Căci o Odraslă o să iasă,
Atunci, din a lui David casă.
Neprihănită va fi Ea
Şi-n felu-acesta, va putea,
Dreptatea să o-nfăptuiască
Şi judecata s-o-mplinească.
16 Atuncea Iuda – negreşit –
Are să fie mântuit.
Ierusalimul va putea,
Parte de linişte-a avea
Şi-l vor numi, în ţara voastră,
„Domnul, neprihănirea noastră”.
17 În ăst fel, Domnul a vorbit:
„Iată că David nu-i lipsit
De un urmaş care să vie
Pe al său scaun de domnie
Ce se găseşte-n Israel.
18 Leviţii, preoţii – la fel –
Fără urmaşi, în faţa Mea,
Nicicând ei nu vor rămânea,
Arderi de tot să Îmi jertfească,
Tămâie să Îmi dăruiască
Şi toate darurile care
Date se cer pentru mâncare,
Aşa precum am poruncit
Şi este, zilnic, rânduit!”
19 Cuvântul Domnului s-a dus
La Ieremia şi i-a spus:
20 „Domnul a zis: „Dacă cumva,
Poate să rupă cineva,
Din lume, legământul Meu,
Pe care l-am încheiat Eu
Cu ziua şi cu noaptea dar,
Spre a schimba al lor hotar,
Stricându-le din al lor rost
Să nu mai fie cum au fost,
21 Atunci rup legământul Eu,
Făcut cu David, robul Meu,
Şi-ai lui urmaşi n-au să mai fie
Pe scaunul cel de domnie.
Atunci, rup legământul Meu,
Pe care l-am încheiat Eu,
Cu cei care Îmi sunt preoţi,
Precum şi cu Leviţii toţi.
22 Aşa după cum aveţi ştire
Că e a cerului oştire
Ce nu poate fi numărată
Şi-asemeni după cum se-arată
Nisipurile mărilor
Şi ale ţărmurilor lor –
Ce nici nu pot fi măsurate
De multe câte-s adunate –
Aşa îl voi spori mereu,
Pe David – cari e rob al Meu –
Şi pe Leviţii care sânt
În slujba Mea, pe-acest pământ.”
23 Cuvântul Domnului s-a dus
La Ieremia şi i-a spus:
24 „Dar, oare, nu ai auzit
Când oamenii au glăsuit
În acest fel: „Cu-adevărat,
Două familii a lăsat
Domnul, după ce le-a ales
Şi dintre neamuri le-a cules?”
Oameni-aceştia dovedesc
Că foarte mult dispreţuiesc
Poporul Meu. În ochii lor,
Ei nici măcar nu-s un popor.”
25 Domnul, apoi, a cuvântat:
„Dacă Eu nu am încheiat
Un legământ cu zilele
Şi-asemenea cu nopţile,
Cu cerurile câte sânt,
Precum şi cu acest pământ,
26 Atunci doar, lepăda-voi Eu,
Pe Iacov şi pe robul Meu –
Pe David – şi nu voi avea
Grijă, ca înaintea Mea,
Sămânţa lor mereu să fie,
Pe scaunul cel de domnie
Ce-i al stăpânitorilor
Puşi peste-al lui Avram popor,
Peste al lui Isac şi apoi
Peste-al lui Iacov. Înapoi,
I-aduc pe cei ce se vădesc
Prinşi de război şi-i izbăvesc.
În acest fel, de mila Mea,
Parte – mereu – ei vor avea!”