1 Iată cuvântul Domnului,
Spre Ieremia, robul Lui,
Atunci când Nebucadenţar,
Peste al lui Iuda hotar,
Cu mare oaste a trecut –
Pentru că sprijin a avut
Din partea împăraţilor,
Precum şi a popoarelor
Care atunci se dovedeau
Că-n stăpânirea lui erau –
Vrând, cu Ierusalimu-apoi,
Ca să pornească un război,
Lovind cetăţile pe care
Acesta-n jurul său le are:
2 „Aşa vorbeşte Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„La Zedechia – cel aflat
În Iuda, ca şi împărat –
Du-te şi spune-i: „Acest loc
Are să fie ars, în foc,
Căci îl dau pradă celui care,
În Babilon este mai mare.
3 De-asemenea, ia seama bine,
Că te priveşte şi pe tine!
Nici tu nu vei avea scăpare.
Vei fi luat, fără cruţare,
Şi-n Babilon ai să fii dus.
Faţă în faţă vei fi pus,
Cu cel ce este aşezat
În Babilon, drept împărat.
4 Ia seama la acest cuvânt,
Din partea Domnului Cel Sfânt,
Tu – Zedechia – cel aflat
Pe scaunul de împărat!
Aşa vorbeşte, despre tine,
Domnul! Să iei dar, seama, bine!
„Iată că nu vei fi tăiat,
De sabie. Vei fi lăsat
5 În pace ca să te sfârşeşti.
Iar după cum îţi aminteşti
Că pentru-ai tăi părinţi aflaţi
Peste popor ca împăraţi,
S-au ars miresme, să ştii bine,
Că tot la fel şi pentru tine
Are să ardă ăst popor.
Jelit, în faţa tuturor,
Tu ai să fii. Au să se-adune
Şi-apoi „Vai, doamne!” îţi vor spune.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”
6 Atunci, prorocul Ieremia,
La împăratul Zedechia –
Deci la Ierusalim – s-a dus
Şi-aste cuvinte i le-a spus,
7 Tocmai în vremurile-n care,
Acela cari era mai mare
În Babilon, împresura
Cetatea şi-n război era
Şi cu cetăţile pe care
Ierusalimu-n jur le are,
Lovind cu oastea de Haldei,
Lachisul şi-apoi Azechei.
Aceste două mai erau
Cetăţile ce se vădeau
C-au mai rămas necucerite
Dintre cetăţile-ntărite
Cari libere se mai aflară,
Atunci, în a lui Iuda ţară.
8 Iată cuvântul Domnului,
Spre Ieremia, robul Lui,
Când Zedechia a făcut
O învoială şi-a cerut
Poporului ce se vădea
Că la Ierusalim şedea,
Ca să vestească, peste fire,
Atunci, o mare izbăvire
A robilor. El le-a cerut,
9 Celor care robi au avut,
De-ndată să îi slobozească
Şi nimeni să nu mai robească
Pe o Evreică sau Evreu,
Căci fraţi erau, de neam Iudeu.
10 Poporul şi aceia cari
Se dovedeau a fi mai mari
Au făcut astă învoială,
Legatu-s-au – fără-ndoială –
Să-şi slobozească fiecare
Pe fraţii pe cari, robi, îi are.
Apoi, cu toţii au făcut
Aşa precum li s-a cerut,
Căci robii şi i-au slobozit.
11 În urmă, ei s-au răzgândit
Şi astfel şi-au adus apoi,
Robii şi roabele-napoi,
Silindu-i robi ca să le fie.
12 Atunci a trebuit să vie,
De sus, cuvântul Domnului,
La Ieremia, robul Lui.
Cuvântul cel venit de sus,
Aceste vorbe le-a adus:
13 „Aşa vorbeşte Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Eu am făcut un legământ,
Cu cei care părinţi vă sânt,
Când din robia lor amară –
Deci din Egipt – i-am scos afară.
Atunci când i-am eliberat,
Astă poruncă le-am lăsat:
14 „Să treacă şapte ani şi-apoi,
Liberi voiesc să-i lăsaţi voi,
Pe toţi cei care vă sunt fraţi
Şi cari la voi, robi sunt aflaţi.
Cel care ţi se vinde ţie
Şi frate-ţi e, liber să fie.
Şi sora ta, de-asemenea,
Să fie liberă şi ea.”
Ai voşti’ părinţi nu au urmat
Poruncile ce le-am lăsat.
15 Dar am văzut, însă, că voi,
În inimi, v-aţi întors ‘napoi
Şi-n felu-acesta aţi ştiut
Ce este bine de făcut
În faţa Mea, căci aţi vestit
O zi în cari aţi slobozit
Pe-aceia ce se dovedeau
Precum că robi, la voi, erau.
În faţa Mea – fără-ndoială –
Voi aţi făcut o învoială,
În Casa peste cari, mereu,
Este chemat Numele Meu.
16 Însă pe urmă, am văzut
Că vorbele nu v-aţi ţinut,
Ci în picioare le-aţi călcat
Când înapoi vi le-aţi luat.
Numele Meu L-aţi pângărit,
Pentru că voi i-aţi înrobit,
Din nou, pe cei eliberaţi
Cari din robie-au fost scăpaţi.”
17 De-aceea, Domnul a venit
Şi-n felu-acesta a vorbit:
„Pentru că nu M-aţi ascultat
Şi pentru că nu i-aţi lăsat
Liberi, pe cei ce-au fost vestiţi
Că au să fie sloboziţi,
Iată că şi Eu, mai apoi,
O slobozenie, peste voi,
Îngăduiesc: a sabiei,
A ciumei şi a foametei.
În urmă, după al Meu plac,
De pomină am să vă fac
Printre popoarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ.
18 Toţi oamenii care-au călcat
Poruncile ce le-am lăsat
Şi învoiala dată vouă,
Tăind dar, un viţel în două,
Trecând, în urmă, printre ele,
Printre bucăţile acele –
19 Şi când în ăst fel vă vorbesc,
Aflaţi precum că Mă gândesc
La căpeteniile cari
Sunt, în Ierusalim, mai mari,
Precum şi-n a lui Iuda ţară,
Pentru că ei doar, când tăiară
Viţelu-n două, am văzut,
Printre bucăţi, că au trecut;
Apoi, alăturea de ei,
Gândesc la preoţii acei,
La dregători şi la popor,
Precum şi la famenii lor
Cari de asemeni am văzut,
Nestingheriţi că au trecut
Printre bucăţile tăiate,
Faţă în faţă, aşezate –
20 Pe toţi cei care-au săvârşit
Lucrul acest ne-ngăduit,
Am să îngădui ca, drept paradă,
Pentru ai lor vrăjmaşi să cadă.
Duşmanii mâinile-şi vor pune
Pe ei şi-apoi, îi vor răpune,
Iar păsările cerului
Şi fiarele pământului
Se vor hrăni din carnea lor.
21 Pe cel care, peste popor,
Se află pus drept împărat
Şi, Zedechia, e chemat –
Precum şi pe aceia cari
Sunt căpitanii lui cei mari –
Îi dau celui care, pe tron
E aşezat, în Babilon
Şi cari s-a depărtat de voi!
22 Dar poruncesc ca, înapoi,
Să se întoarcă. El va bate,
Cu oastea lui, astă cetate
Şi are să îi pună foc
După aceea, ăstui loc.
Cetăţile-n Iuda zidite
Vor fi, în urmă, pustiite,
Căci n-o să poată nimenea –
Apoi – în ele, să mai stea.”