1 Era anul al patrulea,
De când în Iuda-mpărăţea
Fiul lui Iosia, cel care,
Numele, Ioiachim, îl are.
Cuvântul Domnului s-a dus
La Ieremia şi i-a spus:
2 „Un sul de carte ia şi scrie
Tot ceea ce ţi-am spus Eu ţie
Şi-i privitor la Israel,
La Iuda, iar apoi – la fel –
La neamurile despre care
Eu ţi-am vorbit fără-ncetare.
Să scrii tot ce ai auzit,
Din ziua-n care am ieşit
De prima dată-n al tău drum
Şi ţi-am vorbit până acum!
3 Poate că drumul rău şi-l lasă –
Atuncea – a lui Iuda casă,
Ştiind pedeapsa pregătită,
Cu care ea va fi lovită.
Dacă aude, poate-apoi
Se va întoarce înapoi
Şi-atunci păcatul săvârşit
Am să i-l iert Eu, negreşit.”
4 Atunci Baruc – acela care,
Pe Neriia, părinte-l are –
De Ieremia-a fost chemat
Şi-apoi poruncă i s-a dat
Să scrie ceea ce-i va spune
Şi într-o carte să adune
Cuvântul cel venit de sus.
5 În urmă, Ieremia-a spus:
„Eu sunt închis. Putinţă nu-i
Să merg la Casa Domnului.
6 Din astă pricină, tu eşti
Bun ca să mergi şi să citeşti
Cuvintele pe cari le-ai scris,
Aşa după cum Domnu-a zis.
Citeşte-le poporului
Care, la Casa Domnului,
În ziua postului se-adună,
Căci au să fie împreună
Mulţi din cetăţile pe care
Ţara lui Iuda-n ea le are.
7 Poate că se smeresc şi-apoi,
Se vor întoarce înapoi,
Din căile lor cele rele,
Din ale lor păcate grele.
Poate că-ncearcă a fi buni
‘Nălţând spre Domnul rugăciuni,
Căci mare e a Lui mânie.
Urgia Lui gata-i să vie
Şi să lovească ăst popor
Cari este neascultător –
Aşa precum l-a înştiinţat –
Cu tot ce l-a ameninţat!”
8 Atunci, Baruc – acela care,
Pe Neriia, părinte-l are –
La Casa Domnului s-a dus
Şi a făcut precum i-a spus
Prorocul Ieremia. El
Citi poporului acel,
Cuvintele ce le scrisese,
După cum Domnul le spusese.
9 Era anul al cincilea,
De când fiul lui Iosia –
Cari, Ioiachim, este chemat –
Era în Iuda, împărat.
În an, tocmai se potrivea
A noua lună că-ncepea
Atuncea când a fost vestit
Un post, anume rânduit,
Ţinut în faţa Domnului,
Pentru-ai Ierusalimului
Locuitori şi pentru cei
Care se dovedeau Iudei
Şi la Ierusalim veneau.
10 La Casa Domnului erau
Cu toţii strânşi, când a venit
Baruc acolo şi-a citit
Cuvintele lui Ieremia.
El se suise în chilia
Aflată-n curtea cea pe care,
Sus, Casa Domnului o are,
Lângă intrarea străjuită
De noua poartă construită.
Chilia ‘ceea se vădea
A fi a lui Ghemaria,
A logofătului cel care,
Părinte, pe Şafan, îl are.
11 Când a-nceput de a citit
Baruc, din curte a venit
Mica, cel care se vădea
Feciorul lui Ghemaria
Şi-a auzit, din gura lui
Cuvântul scris, al Domnului.
12 Apoi, acasă la-mpărat,
În mare grabă, a plecat.
Într-o odaie anumită
Cari pentru scris e folosită
De logofăt, el a intrat.
Atunci – acolo – s-au aflat
O parte dintre-aceia cari
Peste popor erau mai mari.
Fusese Elişama care,
Rangul de logofăt, îl are;
Apoi, fusese şi Delaia
Care-i feciorul lui Şemaia,
Al lui Acbor fiu – Elnatan –
Ghemaria al lui Şafan
Şi-apoi fiul lui Hanania
Cari se chemase Zedechia.
13 Îndată, Mica le-a vestit
Cuvintele ce le-a citit
Baruc, atunci, poporului
Aflat la Casa Domnului.
14 Când căpeteniile-aflară
Lucrul acesta, îl chemară
Pe-acela care se numea
Iehudi, iar Netania
Se dovedeşte tatăl lui.
Mergând pe spiţa neamului,
Lui Şelemia-i e fecior
Şi-apoi lui Cuşi. În faţa lor,
Iehudi s-a înfăţişat,
Iar după ce porunci i-au dat,
Grabnic la Templu l-au trimis.
El mers-a la Baruc şi-a zis:
„Ascultă! Ia cartea cu tine
Şi vino, iute, după mine!”
Atunci Baruc – acela care,
Pe Neriia, părinte-l are –
A luat cartea şi-a făcut
Aşa precum i s-a cerut.
15 La căpetenii, el s-a dus,
Iar ei, în acest fel, i-au spus:
„Şezi şi citeşte-o, căci voim
Şi noi, acum, să auzim
Tot ce-ai citit pentru popor.”
Baruc făcu pe voia lor.
16 Când auziră ce-a citit,
Pe loc, cu toţi s-au îngrozit.
Unii la alţii sau uitat
Înspăimântaţi şi-au cuvântat:
„Vom spune împăratului,
Cuvintele prorocului.”
17 Apoi, către Baruc au zis:
„Acestea toate, cum le-ai scris?”
18 Baruc răspunse: „El vorbea,
Iar eu scriam tot ce spunea.
Am însemnat – fără-ndoială –
Totul, în carte, cu cerneală.”
19 În urmă, toţi aceia cari
Peste popor erau mai mari,
Către Baruc au cuvântat:
„Să-l iei pe Ieremia-ndat’
Şi-ascundeţi-vă bine-apoi,
La adăpost ca să fiţi voi!
Nimenea să nu ştie unde
Aveţi de gând a vă ascunte!”
20 Apoi, mai marii au ieşit,
Grabnic, în curte, şi-au pornit
Spre casa împăratului,
Lăsând cartea prorocului,
Sus, în odaia cea în care
Fusese a lor adunare.
La scris, odaia folosea,
Iar cel care o stăpânea
Fusese Elişama care,
Rangul de logofăt îl are.
Mai marii la-mpărat s-au dus
Şi tot ce-au auzit i-au spus.
21 Iehudi-a fost, apoi, chemat
Să vină-n faţă la-mpărat.
În urmă, el a fost trimis,
Sus, în odaia cea de scris –
A logofătului cel care
Drept Elişama, nume, are –
Ca să ia cartea. El s-a dus
Şi a făcut ce i s-a spus.
În faţa împăratului
Şi-a căpeteniilor lui,
El a citit cartea, de-ndat’.
22 Ascultătorii s-au aflat,
Cu toţi, în casa cea de iarnă,
Căci frigul prinse să se-aştearnă.
În an, tocmai se potrivea,
Luna a noua că-ncepea.
În faţa împăratului,
Lumina para focului.
Focul care îi încălzea,
Foc de cărbuni se dovedea.
23 Iehudi a citit, apoi,
Din carte, trei sau patru foi.
Mai mult, el nu a apucat,
Căci împăratul a luat –
Din mâna logofătului
Care era în faţa lui –
Un mic briceag; a sfâşiat-o
Şi-n foc, apoi, a aruncat-o.
24 Nici împăratul, nici cei cari
Erau slujbaşii săi mai mari –
Cu toate că au auzit
Cuvintele ce s-au citit –
Straiele nu şi-au sfâşiat
Şi nici nu s-au înspăimântat.
25 Au stăruit, atunci, în van,
Ghemaria, cu Elnatan
Şi cu Delaia, la-mpărat.
El, însă, nu i-a ascultat
Ci s-a înfuriat, pe loc,
Şi-a aruncat cartea, în foc.
26 În urmă, poruncit-a el,
Fiului său Ierahmeel,
Lui Şelemia – acel care,
Pe Abdeel, părinte-l are –
Precum şi lui Seraia – cel
Cari fiu îi e lui Azriel –
Să-l prindă pe Baruc – cel care
Rangul de logofăt îl are –
Şi pe prorocul Ieremia,
Căci mare îi era mânia
Care în suflet i-a pătruns.
Dar Domnul, grabnic, i-a ascuns.
27 După ce cartea ce o scrise
Baruc, aşa precum primise
Poruncă el, de la proroc,
Fusese aruncată-n foc,
Cuvântul Domnului s-a dus
La Ieremia şi i-a spus:
28 „Acum, o nouă carte ia,
Pentru că vreau să scrii în ea,
Cuvintele ce s-au aflat
În cartea arsă de-mpărat,
Căci Ioiachim – acela care,
În Iuda este cel mai mare –
Cartea dintâi a sfârtecat-o
Şi-apoi în foc a aruncat-o.
29 Lui Ioiachim, aşa să-i spui:
„Iată cuvântul Domnului:
„Tu ai ars cartea şi ai zis:
„De ce, în cartea ta, ai scris:
„Acela care e pe tron
Drept împărat în Babilon,
Ţara are s-o pustiască.
Oamenii n-au s-o locuiască.
Nici dobitoace nu mai sânt
Aflate pe al ei pământ”?”
30 De-aceea, Domnul a venit
Şi-n felu-acesta a vorbit,
De Ioiachim, cel aşezat
În Iuda ca şi împărat:
„Nici unul din urmaşii lui –
Din fiii împăratului –
Nicicând puşi nu au să mai fie
Pe scaunul cel de domnie
Care e al lui David. Iată,
Ce soartă cruntă se arată
Pentru-al lui Iuda împărat:
Trupul său mort va fi lăsat
În a căldurii zi să stea,
Iar noaptea frigu-l va tăia.
31 Am să îl pedepsesc pe el
Şi pe urmaşii lui, la fel.
De-asemenea, îi pedepsesc
Şi pe cei care îi slujesc,
Pentru că au păcătuit
Şi făr’delegi au săvârşit.
Trimit necazuri peste ei,
Precum şi peste toţi acei
Cari în Ierusalim trăiesc
Sau cari în Iuda locuiesc.
Nenorocirile de care
Le-am tot vorbit, fără-ncetare –
Cu care i-am ameninţat –
Le-aduc asupra lor, de-ndat’!”
32 O altă carte-a fost luată
De Ieremia şi-a fost dată,
În urmă, lui Baruc cel care,
Pe Neriia, părinte-l are
Şi care logofăt fusese.
În acea carte, el scrisese
Cuvintele ce s-au aflat
În cartea arsă de-mpărat,
De Ioiachim, de-acela care
Era în Iuda cel mai mare.
Pe lângă vorbele aflate
În cartea-ntâi, adăugate
Au fost şi altele, atunci,
După cum Domnu-a dat porunci.