1 După aceea, Zedechia –
În Iuda – a luat domnia.
El fiu îi e lui Iosia
Şi-n locul lui Ieconia –
Deci al lui Ioiachim fecior –
Ajuns-a el stăpânitor.
Acel care l-a aşezat,
Pe scaunul de împărat,
E Nebucadenţar, cel care
În Babilon era mai mare.
2 Nici oameni-mpăratului,
Nici el şi nici poporul lui
N-au ascultat ce a rostit
Domnul atunci când a vorbit
Prin robul Său, prin Ieremia.
3 În mare grabă, Zedechia
Trimise pe Iucal – cel care,
Pe Şelemia, tată-l are –
Precum şi pe Ţefania –
Pe fiul lui Maaseia,
Preotul – să-i ducă solia
Pân’ la prorocul Ieremia
Şi să îi spună, mai apoi:
„Să mijloceşti tu, pentru noi,
La Cel care este mereu,
Al nostru Domn şi Dumnezeu.”
4 Când acest lucru s-a-ntâmplat,
Prorocul liber s-a aflat.
Slobod umbla el prin popor,
Ca să vorbească tuturor.
Dar mai târziu, a fost luat
Fiind în temniţă-aruncat.
5 Oastea lui Faraon plecase
Şi de Egipt se depărtase.
Haldeii care-mpresurau
Ierusalimul – căci voiau
Să-l cucerească – auziră
Vestea şi-n grabă-l părăsiră.
6 Atunci, cuvântul Domnului
I-a zis astfel prorocului:
7 „Aşa vorbeşte Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Iată ce veşti aveţi de dat
Celui ce este împărat
În Iuda şi-a găsit că-i bine
Să vă trimită pân’ la Mine:
„Oştirea Faraonului
Se-ntoarce-acum, în ţara lui.
Oştirea Egiptenilor
Voia să vă dea ajutor,
Dar în Egipt se-ntoarce iară.
8 Haldeii vor veni în ţară;
Se vor întoarce înapoi
Să năvălească peste voi;
Cetăţii şi acestui loc,
Ei au ca să îi pună foc.”
9 „Domnul a zis: „Mă ascultaţi
Şi singuri nu vă înşelaţi,
Zicând: „Haldeii vor pleca
Şi nu ne vor mai ataca!
Se vor îndepărta de noi
Şi n-au să vină înapoi!”
Vă spun dar, nu vă înşelaţi,
Căci voi, de ei, n-o să scăpaţi!
10 Chiar de ar bate-al vost popor
Oştirile Haldeilor,
Şi chiar dacă puţini răniţi
Vor rămânea, şi-atunci, să ştiţi
Că au să se ridice iară,
Din cortul lor şi peste ţară
Vor năvăli, până vor bate
Şi arde-vor astă cetate.”
11 Pe când Haldeii părăseau
Ierusalimul şi cătau,
De el, a se îndepărta –
Căci nu voiau a se lupta
Cu oştile Egiptului,
Venite-n ajutorul lui –
12 Prorocul Ieremia vruse –
După un gând ce îl avuse –
De la Ierusalim să plece
În Beniamin, să poată trece.
13 El a pornit atunci de-ndată,
Spre poarta care e chemată
Drept „a lui Beniamin”, păzită
De-o strajă-anume rânduită.
Când l-a zărit acela care
Era în strajă cel mai mare,
Grabnic în faţă i-a ieşit
Şi-n felu-acesta i-a vorbit:
„Eu văd, prea bine, că tu vrei
Să mergi la oastea de Haldei!”
Ireia, se numea cel care
Era în strajă cel mai mare.
Fecior i-a fost lui Şelemia
Şi-asemeni şi lui Hanania.
14 Prorocul a răspuns de-ndat’:
„Nu! Nu este adevărat!
Nu vreau să merg pân’ la Haldei,
Pentru că n-am nimic cu ei!”
Ireia, însă, nu crezuse
Ceea ce Ieremia spuse.
Straja – atunci – mâna a pus
Pe Ieremia şi l-a dus
În faţa căpitanilor,
Lăsându-l dar, în mâna lor.
15 Când l-au văzut aceia cari
Se dovedeau a fi mai mari,
Pe Ieremia l-au bătut,
Iar să-l asculte nu au vrut.
După aceea, l-au luat
Şi-n temniţă l-au aruncat,
Căci temniţa era făcută
În casa ce a fost avută
De Ionatan, acela care,
Rangul de logofăt, îl are.
16 Astfel, prorocul a intrat
În gherlă şi întemniţat
Rămase-acolo multă vreme.
17 Dar Zedechia-a pus să-l cheme,
În taină, şi l-a întrebat:
„Ai vreun cuvânt ce ţi-a fost dat
Din partea Domnului, apoi,
Care-i anume pentru noi?”
Atunci, răspunse Ieremia,
Către-mpăratul Zedechia:
„Am un cuvânt pentru-mpărat:
Află că tu ai să fii dat
În mâna celui cari, pe tron,
Este aflat în Babilon!”
18 După aceea, Ieremia
Mai zise către Zedechia:
„Oare cu ce-am păcătuit
În faţa ta? Cu ce-am greşit,
În faţa slujitorilor
Şi-n faţa-ntregului popor,
Aşa încât voi m-aţi luat
Şi-n temniţă m-aţi aruncat?
19 Unde-s prorocii ce-i aveaţi,
Pe care voi îi ascultaţi?
Unde sunt cei ce proroceau
Şi care ne-ncetat ziceau:
„Acela ce este pe tron,
Drept împărat în Babilon,
Nu va intra în ţara noastră!
Nu vine împotriva voastră!”?
20 Acum, ascultă – te rog eu –
Tu împărate, domnul meu!
Fie ca ruga mea rostită
‘Nainte-ţi, să fie primită!
Nu mă trimite la-nchisoare,
Din nou, în casa ce o are
Cel care, Ionatan, se cheamă
Şi-i logofăt. De bună seamă,
Dacă voi merge înapoi,
Mă tem că am să mor apoi!
21 Poruncă, dete Zedechia,
Străjerilor, ca Ieremia,
În curtea temniţei, păzit,
De-atunci să fie şi hrănit,
Cu pâine, zilnic. El putea,
Parte de pâine a avea.
În uliţa brutarilor,
Se făcea pâinea tuturor,
Iar Ieremia a primit
Pâine, până s-au isprăvit
Rezervele de grâne-aflate,
Pentru poporul din cetate.
În curtea temniţei, astfel,
Mai multă vreme a stat el.