1 În acel timp, Şefatia
Al lui Matan, Ghedalia
Al lui Paşhur, Iucal – cel care
Pe Şelemia, tată-l are –
Şi cu Paşhur – cari se vădea
Că fiu îi e lui Malchia –
Au auzit cuvântul spus
De Ieremia, când s-a dus
În faţa-ntregului popor,
Vorbind spre ştirea tuturor:
2 „Domnul a zis: „Să ştiţi dar voi,
Că peste toţi cei care-apoi
Vor rămânea-n astă cetate,
Moartea – curând – se va abate.
Îi va ucide sabia,
Cu ciuma şi cu foametea.
Dar să mai ştiţi voi că toţi cei
Ce se vor duce la Haldei,
În gheara morţii n-au să cadă,
Căci viaţa va fi a lor pradă.”
3 Aşa vorbeşte Domnul: „Iată,
Astă cetate va fi dată
În mâna celui cari, pe tron,
E aşezat în Babilon!
Asupră-i o să năvălească
Şi are să o cucerească!”
4 Grabnic – atunci – aceia cari
Peste popor erau mai mari,
La casa împăratului,
S-au dus şi astfel i-au spus lui:
„Omul acesta, negreşit,
La moartea trebuie-osândit!
Căci oamenii cei de război
Pe care-i mai avem cu noi,
Şi-ntreg poporul sunt speriaţi
Şi de-a lui vorbă înmuiaţi!
Omul acesta dovedeşte,
Neîncetat, că urmăreşte
Nenorocirea tuturor
Şi răul pentru-acest popor.”
5 Atuncea, despre Ieremia,
Spuse-mpăratul Zedechia:
„În mâna voastră-i el. Vă zic
Că eu nu pot să fac nimic,
În contra voastră, niciodat’!”
6 Îndată, ei l-au înhăţat
Pe Ieremia şi-au găsit
O groapă-n cari l-au azvârlit.
Groapa aceea se vădea
Că era a lui Malchia –
Adică a acelui care,
Pe împărat, părinte-l are –
Şi fost-a-n curtea temniţei.
Cu frânghii, în adâncul ei,
Pe Ieremia-l pogorâră,
Aşa după cum hotărâră.
Cu toate că ea nu avea
Apă, era noroi în ea,
Încât prorocu-ajunse-apoi
Să se afunde în noroi.
7 Ebed-Melec – cari se vădea
A fi din Etiopia –
Famen şi dregător aflat
La curte, lângă împărat,
A auzit de Ieremia
Şi a fugit la Zedechia.
La poarta care s-a chemat
Drept „a lui Beniamin”, aflat
Fusese împăratul, când
8 Edeb-Melec a mers, zicând:
9 „Vai împărate, domnul meu!
Oameni-aceştia, cum văd eu,
Un mare rău au săvârşit!
Pe Ieremia l-au zvârlit
În groapa ‘ceea, cu noroi.
El va muri de foamea-apoi,
Căci în cetate nu mai are
Nimeni, nimica, de mâncare.
Tu, împărate, ai aflat
Că pâinea ni s-a terminat!”
10 Când împăratu-a auzit
Lucrul acest, a poruncit
Slujbaşului ce se vădea
Că e din Etiopia,
Fiind Ebed-Melec chemat:
„Să iei cu tine, imediat,
Treizeci de oameni, dintre cei
Care sunt slujitori ai mei
Şi du-te de îl scoate-afară,
Ca nu cumva, apoi, să piară!”
11 Ebed-Melec şi-a adunat
Oamenii care i s-au dat
Şi-apoi, cu slujitorii lui,
Spre casa împăratului
Pornit-a, ca o vijelie.
Chiar dedesubt, sub visterie,
Era un loc anume-aflat,
Din care-a mers şi a luat
Zdrenţe şi straie vechi – purtate –
Precum şi petice aflate
În acel loc. El le-a legat
Cu frânghii şi-apoi le-a lăsat
În groapa-n care, azvârlit,
Era prorocul. La sfârşit,
12 El îi vorbi prorocului:
„Aceste zdrenţe să le pui
La subsiori şi să le ţii
Legate sub aste frânghii.”
Şi Ieremia a făcut
Aşa precum i s-a cerut:
13 Zdrenţe şi-a pus la subsoară,
Fiind, cu frânghii, tras afară,
Din groapa-n care s-a aflat,
Şi-n curtea temniţei lăsat.
14 Apoi, trimis-a Zedechia,
Slujbaşi care, pe Ieremia,
La Casa Domnului l-au dus
Şi-n felu-acesta a fost pus
Chiar lângă poarta Casei, care,
A treia e, la numărare.
Acolo, fost-a întrebat
De al lui Iuda împărat:
„Vreau să te-ntreb ceva şi-ţi zic
Să nu-ndrăzneşti s-ascunzi nimic!”
15 Atunci, îi zise Ieremia,
În acest fel, lui Zedechia:
„Dacă îţi spun, mă vei urî
Şi-ndată mă vei omorî,
Iar dacă am să-ţi dau un sfat,
În seamă nu va fi luat.”
16 Dar împăratul Zedechia,
Cu jurământ, lui Ieremia,
Îi zise-n taină: „Viu, mereu,
E al nost’ Domn şi Dumnezeu
Care ne-a dat viaţă la toţi,
Căci fără nici o frică poţi –
Acuma – ca să îmi vorbeşti!
Nu trebuie să te fereşti,
Pentru că nu te voi urî
Şi nici nu te voi omorî.
Ba mai mult, nu vei fi lăsat
În mâna celor ce-au cătat
Ca să-ţi ia viaţa.” Ieremia
17 Îi zise-atunci, lui Zedechia:
„Aşa vorbeşte Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel
Şi-i Dumnezeul oştilor
Precum şi Domnul tuturor:
„De te supui, dând ascultare
La căpeteniile care
În Babilon se află, iată
Că viaţa îţi va fi cruţată.
Atunci, cetatea şi-acest loc
N-au să mai fie arse-n foc.
Tu şi cu toată casa ta,
Viaţa, drept dar, veţi căpăta.
18 Dar dacă n-ai să te supui,
Scăpare pentru tine nu-i!
În mâinile Haldeilor
O să ajungă-al tău popor
Şi-apoi în urmă, ăstui loc
Are să i se pună foc.”
19 Când auzit-a Zedechia,
Cuvintele lui Ieremia,
A zis: „Mi-e teamă de Iudei,
Căci mulţi trecut-au la Haldei.
Mă tem să nu ajung, vreodat’,
În mâna lor ca să fiu dat
De oştile Haldeilor,
Batjocură să le fiu lor.”
20 Atunci, prorocul Ieremia,
Astfel, i-a zis, lui Zedechia:
„Nu te vor da, de bună seamă!
De lucru-acesta, să n-ai teamă,
Căci Domnul zis-a, despre tine,
Precum că tu ai s-o duci bine,
Iar viaţa ta va fi cruţată.
21 Dar dacă nu vrei s-asculţi, iată
Ceea ce mi-a descoperit
Domnul, atunci când mi-a vorbit:
22 „Toate nevestele pe care,
În casă, încă, le mai are
Cel care este aşezat
În Iuda, ca şi împărat,
Vor fi luate de cei cari
În Babilon sunt cei mai mari.
Nevestele-au să te jelească
Şi-n acest fel au să vorbească:
„Prietenii te-au înşelat
Şi-n urmă, te-au înduplecat.
Dar când, picioarele-n noroi
Ţi se-afundară, mai apoi,
Prietenii te-au părăsit
Şi-n mare grabă, au fugit!”
23 Haldeii au să-ţi ia – să ştii –
Nevestele şi ai tăi fii.
O pradă a Haldeilor
Ai să ajungi. Din mâna lor,
Nu vei avea nici o scăpare.
Prins ai să fii de-acela care,
În Babilon, e aşezat
Pe scaunul de împărat.
Cetatea ta şi acest loc
Arse vor fi, apoi, cu foc.”
24 Când auzit-a Zedechia
Cuvintele lui Ieremia,
Îi spuse: „Iată ce îţi zic:
Nimeni să nu ştie nimic,
Din ceea ce am discutat
Şi-n viaţă-atunci, vei fi lăsat!
25 Dacă vor auzi cei cari
Peste popor sunt puşi mai mari,
De faptul că noi am vorbit
Şi dacă ei vor fi venit
La tine să îţi zică-apoi:
„Vorbeşte, ca să ştim şi noi
Tot ceea ce aţi discutat
Tu şi al nostru împărat!
S-ascunzi ceva, să nu cutezi,
Dacă vrei viaţa să-ţi păstrezi!”,
26 Tu să le spui: „Eu l-am rugat,
Pe Zedechia – pe-mpărat –
Să nu mă vâre la-nchisoare,
Din nou, în casa cea în care
Şi înainte m-a trimis
Şi-i a lui Ionatan. I-am zis
Să se arate-ndurător,
Căci teamă mi-e că am să mor!”
27 Toţi căpitani-aceia cari
Peste popor erau mai mari,
Pân’ la Ierusalim s-au dus
Şi-n urmă, întrebări i-au pus
Lui Ieremia. El le zise,
Aşa precum îi poruncise
Cel ce fusese împărat.
Atunci, cu toţii au plecat
Căci cu răspunsul ce-l primiră
Ajuns-au de se mulţumiră.
28 Prorocul însă-ntemniţat,
În curtea temniţei, a stat,
Până când fost-a – negreşit –
Ierusalimul cucerit.