1 Ierusalimul a căzut
Când Zedechia a făcut,
Ani nouă, de când împărat,
În Iuda, fost-a aşezat.
În an, tocmai se potrivea,
Luna a zecea că-ncepea,
Când peste-al lui Iuda hotar,
Trecut-a Nebucadenţar –
Acela care sta pe tron,
Drept împărat, în Babilon –
Mergând cu toată oastea lui
Contra Ierusalimului
Pe care l-a împresurat
Un timp destul de-ndelungat.
2 Oştile lui, nenumărate,
Intrară-n urmă, în cetate,
În anu-al unsprezecelea,
De când În Iuda se vădea
Că a ajuns să ia domnia
Cel ce se cheamă Zedechia.
În an, tocmai se potrivise,
A patra lună că venise.
A noua zi a început
Şi-atunci Haldeii au putut
Ca să pătrundă în cetate.
3 La porţile cele aflate
În mijloc, au venit cei cari
Erau peste Haldei mai mari
Şi grabnic le-au înconjurat.
Prezenţi acolo, s-au aflat
Nergal-Şareţer, însoţit
De Samgar-Nebu. A venit
Şi Sarsechim, acela care
Se dovedea a fi mai mare
În oastea cea de slujitori
A famenilor dregători.
Nergal-Şareţer mai venise,
Acela cari se dovedise
Drept căpitan al magilor.
Li se alăturară lor,
În urmă, toţi aceia cari
În Babilon erau mai mari.
4 Când Zedechia i-a văzut,
Nimic, să facă, n-a putut.
Cu ai săi oameni de război,
A părăsit cetatea-apoi.
Când înserarea a venit,
Înspăimântaţi ei au fugit,
Mergând de-a lungul drumului
Grădinii împăratului,
Ieşind pe poarta ce-i aflată
Acolo, poartă aşezată
La cele două ziduri mari.
Au luat drumu-acela cari
Se îndrepta către câmpie,
Sperând ca izbăviţi să fie.
5 Însă Haldeii i-au zărit
Şi pe-a lor urmă au pornit.
În câmpul Ierihonului,
Pe Zedechia cu ai lui,
I-au prins şi i-au înfăţişat
La cel ce fost-a împărat
În Babilon. La Ribla dar,
Se-aflase Nebucadenţar,
În al Hamatului ţinut.
De-ndată ce el i-a văzut
Pe prinşi-aceia de război,
O hotărâre-a dat apoi,
În contra lor şi imediat,
6 La Ribla, i-a înjunghiat
Pe-ai împăratului feciori,
Precum şi pe-ai săi slujitori,
Pe căpeteniile cari
În Iuda se vădeau mai mari.
Sub ochii împăratului,
Fiii şi toţi oamenii lui
Au fost ucişi. Apoi, cel care
7 În Babilon era mai mare,
Se dovedise nemilos,
Căci după ce ochii i-a scos
L-a pus în lanţuri de aramă,
Şi l-a trimis – de bună seamă –
În Babilon, pe Zedechia
Cari astfel şi-a-nceput robia.
8 Şi casa împăratului
Şi casele poporului
Arse-au fost de către Haldei.
În urmă, dărâmat-au ei,
Zidul Ierusalimului,
Ce se afla în jurul lui.
9 Nebuzardan – acela care,
Peste străjeri era mai mare –
În Babilon, robi i-a luat
Pe cei care au mai scăpat
Din oamenii ce se vădeau
Că în Ierusalim şedeau,
Cu toată rămăşiţa care
Ţara lui Iuda o mai are.
10 Dar el, în ţară, i-a lăsat
Pe cei care s-au arătat
A fi săraci şi se vădeau
Cum că nimica nu aveau.
Acestei gloate truditoare
I-a dăruit vii şi ogoare.
11 Cel care fost-a împărat
În Babilon – fiind chemat
Drept Nebucadenţar – trimise
Porunci în Iuda, prin cari zise
Către Nebuzardan, cel care,
Peste străjeri era mai mare:
12 „Atunci când vei primi solia,
Liber să-l laşi pe Ieremia.
Poartă-i de grijă, nu cumva,
Vreun rău să-i facă cineva!
Îţi poruncesc, în încheiere,
Să-i faci tot ceea ce-ţi va cere!”
13 Nebuzardan acela care
Peste străjeri era mai mare,
Nebuşazban cari se vădea
Că-n stăpânirea lui avea
Oştirea cea de slujitori
A famenilor dregători,
Nergal-Şareţer – acel care
Fusese peste magi mai mare –
Şi căpeteniile cari
Se dovedeau a fi mai mari
La curtea împăratului
Din fruntea Babilonului,
14 De-ndată ce-au primit solia,
Trimis-au după Ieremia
Care era întemniţat
Şi-n curtea temniţei aflat.
Din temniţă l-au scos afară
Şi-n urmă îl încredinţară
În mâna lui Ghedalia –
Cari, pe Achim, tată-l avea
Şi-apoi, pe spiţa neamului,
Şafan fusese tatăl lui –
Căci după ce avea să iasă,
El trebuia a-l duce-acasă.
Astfel, prorocul Domnului,
În mijlocul poporului,
Rămase de a locuit.
15 Cuvântul Domnului, venit
La Ieremia, când aflat
Fusese el întemniţat
În curtea temniţei, i-a zis:
16 „Iată, acuma eşti trimis
La Etiopianul care,
Ebed-Melec, drept nume, are.
În faţă-i când ai să soseşti,
În felu-acesta să-i vorbeşti:
„Domnul oştirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A zis aşa: „Iată că Eu
Voi împlini cuvântul Meu.
Aduce-voi peste cetate,
Acele lucruri arătate
De multă vreme. O să vie
Nenorociri şi-ţi e dat ţie
Ca să le vezi cum se-mplinesc.
17 Pe tine-am să te izbăvesc,
În acea zi. Vei fi cruţat.
Nu vei ajunge a fi dat
Pe mâinile celor de care
Tu te-ai temut, fără-ncetare.
18 Te voi scăpa şi vei vedea
Că nu te-ajunge sabia,
Iar viaţa îţi va fi, apoi,
Drept a ta pradă de război,
Pentru că iată, am văzut,
Că-n Mine tu te-ai încrezut.”
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit.