1 Iată cuvântul cel de sus,
Care de Domnul a fost spus
Lui Ieremia-n vremea care,
Nebuzardan – capul cel mare
Al străjii – l-a eliberat
Din Rama, unde-a fost legat
Cu lanţuri spre-a fi dus apoi –
Cu toţi ceilalţi prinşi de război
Din Iuda – robi la cel aflat
În Babilon, drept împărat.
2 Când căpitanul străjilor
Le-a poruncit slujbaşilor,
La Ieremia să se ducă
Şi-n faţa lui să îl aducă,
În felu-acesta i-a vorbit:
„Mai dinainte a vestit
Domnul şi Dumnezeul tău,
Nenorocirea şi-acest rău
Cari pe cetate a căzut
Şi pe popor, cum ai văzut.
3 Dar Domnul a şi împlinit
Cuvintele ce le-a vestit
Şi toate vi s-au întâmplat
Pentru că nu L-aţi ascultat,
Ci aţi păcătuit, mereu.
4 Acuma însă, iată, eu
Te izbăvesc de lanţul care
Îţi ţine mâinile-n strânsoare.
În Babilon, dacă voieşti,
Tu poţi ca să mă însoţeşti.
Acolo îţi va merge bine,
Căci voi avea grijă de tine.
Dar dacă nu-ţi place, să ştii
Că nu eşti obligat să vii.
În faţă, vreau a te uita:
Priveşte, toată ţara ta
E înainte-ţi. Poţi s-apuci
Ori încotro vrei să te duci.
Eşti liber, în ce vrei a face!
Du-te şi stai unde îţi place!”
5 Dar pentru că el a zărit
Că Ieremia-a zăbovit
În a-i răspunde, zise-apoi:
„Întoarce-te dar, înapoi,
Şi du-te la Ghedalia
Cari, pe Achim, tată-l avea
Şi-apoi, pe spiţa neamului,
Şafan fusese tatăl lui.
Ghedalia e aşezat,
De cel cari este împărat
În Babilon, drept cel mai mare
Peste cetăţile pe care
Ţara lui Iuda le avea.
Rămâi cu el, şi vei putea,
Cu-al tău popor să vieţuieşti!
Sau du-te încotro voieşti!”
În urmă, căpitanul care
Fusese peste străji mai mare,
I-a dat merinde şi-a avut
Grijă, daruri, să-i fi făcut.
După aceea, l-a-nvoit
Să plece unde a dorit.
6 Atunci, prorocul a plecat
La Miţpa şi s-a aşezat,
În urmă, la Ghedalia
Cari, pe Achim, tată-l avea,
Şi a rămas – în acest fel –
Lângă poporul său, şi el.
Puţini Iudei se mai aflară
Şi mai rămaseră în ţară.
7 Vestea s-a răspândit, pe dată,
Şi s-a aflat în ţara toată
Că pus fusese, dregător,
Ghedalia, peste popor,
De către cel ce-i aşezat
În Babilon, ca împărat.
La el s-au dus, atunci, cei cari
Peste oştiri erau mai mari
Şi încă-n câmpuri mai şedeau
Cu oştile ce le aveau.
Ştiau că lui Ghedalia –
Cari, pe Achim, tată-l avea –
I-au fost, atunci, încredinţaţi
Atât femei, prunci şi bărbaţi,
Cât şi săracii ce scăpară
Şi n-au fost strămutaţi din ţară.
8 În acel timp, Ghedalia,
La Miţpa, tabăra-şi avea.
În mare grabă, pân’ la el
S-au dus, atuncea, Ismael –
Acela care îl avea,
Drept tată, pe Netania –
Cu Iohanan – acela care,
Pe Careah, părinte-l are.
Fiul lui Tanhumet, numit
Seraia, i-a mai însoţit.
I-au mai avut însoţitori
Şi pe ai lui Efai feciori.
Oameni-aceştia se vădeau
Că din Netofa se trăgeau.
Mai merse la Ghedalia,
Atuncea, şi Iazania,
Fiul lui Macatit. Cu ei,
S-au dus şi oamenii acei
Ce se aflau în slujba lor.
9 Când a văzut acel popor,
Ghedalia s-a-nfăţişat
‘Naintea lor şi a jurat
Spunându-le: „De bună seamă,
Nu trebuie s-aveţi vreo teamă,
Din pricina Haldeilor.
Rămâneţi cu al vost’ popor,
În ţara voastră. Dar să ştiţi
Că trebuie să îl slujiţi
Pe împăratul cel pe care,
În frunte, Babilonu-l are.
În felu-acesta, orişicine
Să afle că-i va merge bine!
10 Iată, la Miţpa rămân eu,
Să pot răspunde tot mereu,
Poruncilor Haldeilor.
Deci am să strâng de la popor,
Vinul şi poamele de vară.
Şi untdelemnu-am să-l strâng iară,
Iar voi, ca să mă ajutaţi,
În vase să le aşezaţi,
Pentru ca astfel, liniştiţi,
Voi, în cetăţi, să locuiţi!”
11 Iudeii care au şezut
În al Moabului ţinut,
Sau cei aflaţi la Amoniţi,
Ori cei cari fost-au risipiţi
În ţara Edomiţilor
Şi-n ţările din jurul lor,
Aflară că acela care,
În Babilon era mai mare,
O rămăşiţă a lăsat
În Iuda şi a aşezat
În fruntea ăstui mic popor,
Pe un Iudeu, drept dregător.
El s-a numit Ghedalia
Iar pe Achim, tată-l avea
Şi-apoi, pe spiţa neamului,
Şafan fusese tatăl lui.
12 Atuncea, toţi Iudei-aflaţi
Prin alte ţări împrăştiaţi,
Cu tot avutul lor plecară,
Din nou, spre a lui Iuda ţară.
Au mers dar, la Ghedalia
Care la Miţpa se găsea.
Mare belşug ei adunară
Din vin şi poamele de vară.
13 La Miţpa, la Ghedalia,
Au mai venit, de-asemenea,
Şi Iohanan – acela care,
Pe Careah, părinte-l are –
Cu căpitanii oştilor
Aflaţi pe câmp, cu toţi ai lor.
14 În faţa lui, ei toţi s-au dus
Şi-apoi în acest fel i-au spus:
„Nu ştii că Balis – cel aflat,
Peste-Amoniţi ca împărat –
L-a-nsărcinat pe Ismael
Să te omoare? Omu-acel
E fiul lui Netania.”
Degeaba, căci Ghedalia –
Cari este-al lui Achim fecior –
N-a vrut să creadă vorba lor.
15 Atuncea Iohanan – cel care,
Pe Careah, părinte-l are –
La Miţpa, lui Ghedalia,
I-a spus în taină ce gândea:
„Eu vreau, mărite dregător,
Să merg degrabă, să-l omor
Pe fiul lui Netania –
Pe Ismael – căci nimenea,
Nicicând, nu va afla nimic.
Mă lasă dar, să fac cum zic.
Mai bine, piară Ismael!
De ce să te omoare el?
De ce, oare, să reuşească,
În urmă, să îi risipească
Pe-aceşti Iudei care – vezi bine –
Se strâng, acuma, lângă tine?
Să moară a lui Iuda viţă,
Pierind această rămăşiţă?”
16 Când auzi Ghedalia –
Cari, pe Achim, tată-l avea –
Ce zis-a Iohanan – cel care,
Pe Careah, părinte-l are –
A cuvântat în acest fel:
„Să nu-l ucizi pe Ismael,
Căci ceea ce mi-ai arătat
Nu cred că e adevărat!”