1 Când Ieremia a sfârşit
De spus ceea ce-a poruncit
Domnul, pentru acel popor,
Ieşiră-n faţa tuturor
2 Azaria – cari se vădea,
Pe Hosea, tată, că-l avea –
Cu Iohanan – acela care,
Pe Careah, părinte-l are –
Şi cu toţi oamenii aflaţi
În acel loc mai îngâmfaţi
Şi-i ziseră lui Ieremia:
„Minţi! Nu aceasta e solia,
De la al nostru Dumnezeu,
Venită-n ceasu-acesta greu!
Nu eşti, din partea Domnului,
Însărcinat tu, să ne spui:
„Iată că voi sunteţi opriţi
Ca, în Egipt, să locuiţi!”
3 Numai Baruc – acela care,
Pe Neriia, părinte-l are –
Te-aţâţă astfel, încât vrei
Să ne dai pradă la Haldei,
Să piară unii dintre noi
Şi robi s-ajungă alţi-apoi,
La cel care e împărat,
În Babilon înscăunat!”
4 În ăst fel, Iohanan – cel care,
Pe Careah, părinte-l are –
Cu căpeteniile cari
Peste oşteni au fost mai mari
Şi cu acel întreg popor
N-au ascultat de Domnul lor
Care le poruncise iară,
Să stea în a lui Iuda ţară.
5 În urmă, Iohanan – cel care,
Pe Careah, părinte-l are –
Cu căpeteniile cari
Peste oşteni au fost mai mari
Au strâns întreaga rămăşiţă
Care-i din a lui Iuda viţă
Şi cari, din pribegie, iară,
Se-ntoarse ca să stea în ţară.
6 În ăst fel, fost-au adunaţi
Copiii toţi, femei, bărbaţi,
Cu fiicele-mpăratului
Şi oamenii poporului
Care în ţară s-au aflat,
Aşa precum i-a aşezat
Nebuzardan – acela care
Peste străjeri era mai mare –
Pe vremea lui Ghedalia,
Cari pe Achim, tată-l avea
Şi pe Şafan. A fost luat
Şi Ieremia – de îndat’ –
Şi cu Baruc, acela care,
Pe Neriia, părinte-l are.
7 Spre ţara Egiptenilor,
Plecă acel întreg popor,
Pentru că n-au fost ascultate
Poruncile de Domnul date.
Pe drum, poporul s-a oprit,
Când la Tahpanes a sosit.
8 Cuvântul Domnului s-a dus,
Pân’ la Tahpanes, şi i-a spus
Lui Ieremia: „Să te duci
9 Şi nişte pietre să aduci.
În mâini, ia nişte pietre cari
Se vor vădi a fi mai mari.
Du pietrele, poporului,
Şi-aratăle-naintea lui.
Le-ascunde-n faţa tuturor,
În lutul cărămizilor
Ce sunt ale cuptorului
Care-i al Faraonului
Şi în Tahpanes e aflat,
În faţa casei aşezat.
10 Le spune-apoi, Iudeilor:
„Iată că Domnul oştilor –
Ce-i Dumnezeu în Israel –
Vorbitu-mi-a în acest fel:
Pe robul Meu am să-l chem iar.
Îl chem pe Nebucadenţar –
Pe cel ce este aşezat
În Babilon, drept împărat –
În locu-acesta ca să vie.
Am să-i pun jilţul de domnie,
Peste aceste pietre care,
Ascunse-n el lutul le are.
Căci cortul împăratului
Se va întinde-asupra lui.
11 Cu oastea, el o să lovească
Egiptul, să vă pedepsească:
Va omorî pe cei sortiţi
A fi la moarte osândiţi.
Prin ascuţişul sabiei,
O să îi treacă pe acei
Care-s la sabie-osândiţi,
Iar toţi cei care sunt sortiţi
Ca să ajungă în robie,
Ajunge-vor robi ca să fie!
12 Voi arde casele la cei
Cari în Egipt sunt dumnezei,
Căci Nebucadenţar, cu foc,
Are să ardă acest loc,
Iar ai lor idoli, în robie,
Ajunge-vor duşi ca să fie.
Apoi, ţara Egiptului,
Pricina veseliei lui
Are să fie-atunci, căci el
Se veseleşte precum cel
Care-i păstor, cu straie noi,
Ieşind din ea-n pace apoi.
13 Stâlpii Egiptului, aflaţi
Lângă Bet-Şemeş, sunt surpaţi.
Arse sunt casele la cei
Cari în Egipt sunt dumnezei.”