1 Iată cuvântul cel de sus,
Ce-a fost prin Ieremia spus,
Pentru-al Iudeilor popor,
Din ţara Egiptenilor.
Acel popor s-a aşezat
Într-un ţinut „Migdol” chemat;
Şi la Tahpanes a venit;
La Nof, el a mai locuit
Şi-n ţara care se vădea
Precum că „Patros” se numea.
2 „Domnul oştirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A zis aşa: „Voi aţi văzut
Precum că Eu am abătut
Nenorociri nenumărate
Peste cetăţile aflate
În Iuda. Aţi văzut dar voi,
Peste Ierusalim, apoi,
Ce mari necazuri am trimis.
După cum dinainte-am zis,
Astăzi sunt locurile-acele
Nişte ruine, iar în ele,
Nimenea nu mai locuieşte,
Căci vorba Mea se împlineşte.
3 Totul – să ştiţi – s-a petrecut
Din pricină că am văzut
Cu câtă răutate mare,
Mereu, cătat-a fiecare,
Mânia ca să Mi-o stârnească
Atunci când vrut-au să slujească
În faţa altor dumnezei
Care erau străini de ei,
Pe care nu i-aţi cunoscut
Şi-ai voşti’ părinţi nu i-au ştiut.
În faţa ăstor dumnezei,
Tămâie-au dus şi au ars ei.
4 Într-una am trimis apoi,
Pe toţi prorocii Mei, la voi,
Să vă înveţe să fiţi buni,
Zicând: „Nu faceţi urâciuni,
Căci urâciunile acele,
Urâte îi sunt Feţei Mele!”
5 Ei, însă, nu M-au ascultat
Şi nici aminte n-au luat,
Să se întoarcă înapoi
Din răutatea lor, apoi,
Căci ne-ncetat adus-au ei,
Tămâie, altor dumnezei.
6 De-aceea, Mi-au aprins mânia,
Făcându-Mă să-Mi vărs urgia
Pe uliţele ce străbat
Ierusalimu-n lung şi-n lat
Şi în cetăţile pe care
Ţara lui Iuda le mai are.
De-aceea, azi, se vede bine
Că ele-s doar nişte ruine
Pustii, în care nimenea
N-are putinţă să mai stea.”
7 „Domnul oştirilor – Acel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
Aşa a zis: „De ce vreţi voi,
Ca să vă faceţi rău apoi,
Neluând seama la porunci,
Pierind bărbaţi, femei şi prunci?
De ce dar, din a voastră viţă,
Să piară orice rămăşiţă?
8 De ce, prin ceea ce lucraţi,
Necontenit Mă mâniaţi,
Jertfind tămâie pentru cei
Cari în Egipt sunt dumnezei?
De ce, de ei v-aţi alipit,
Căutând loc de locuit –
Vremelnic – în această ţară?
Semn de blestem şi de ocară,
Pe-ntreg pământul, vreţi să fiţi
Şi să ajungeţi nimiciţi?
9 Nu cumva, aţi uitat voi, oare,
Nelegiuirile pe care
Părinţii voştri le-au făcut,
Sau cei pe care i-a avut
Ţara lui Iuda, împăraţi,
Cu toţi ai lor apropiaţi,
Cu fiii şi soaţele lor
Şi cu întregul lor popor?
Nu cumva aţi uitat voi, oare,
Nelegiuirile pe care
Chiar voi, cu toţii, le-aţi făcut
Cu soaţele ce le-aţi avut,
Pe uliţele ce străbat
Ierusalimu-n lung şi-n lat
Şi în cetăţile pe care
Ţara lui Iuda le mai are?
10 Iată că ei nu s-au smerit,
Iar frică nu au dovedit
Nici până azi, căci n-au urmat
Poruncile ce le-am lăsat,
Nici Legea dată tuturor
Şi vouă şi părinţilor.”
11 „De-aceea, Domnul oştii – Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel –
A zis: „Faţa-Mi întorc spre voi,
Ca să vă meargă rău apoi,
Pentru că, iată, Eu doresc,
Pe Iuda să îl nimicesc!
12 Am să iau astă rămăşiţă,
Care-i din a lui Iuda viţă –
Cari spre Egipt vrea să pornească,
Acolo ca să locuiască,
Pentru o vreme – şi să ştiţi
Precum că fi-vor nimiciţi.
Îi va ajunge sabia,
Cu ciuma şi cu foametea.
Vor fi o pricină, în ţară,
De-afurisenie şi ocară
Şi de blestem, de spaimă mare
Şi groază, pentru fiecare.
13 La fel, am să îi pedepsesc
Pe-aceia care locuiesc
În al Egiptului ţinut,
Aşa după cum am făcut
Şi la Ierusalim. Să ştiţi,
La fel vor fi ei pedepsiţi:
O să-i ajungă sabia,
Cu ciuma şi cu foametea.
14 Nimeni – din astă rămăşiţă
Care-i din a lui Iuda viţă
Şi în Egipt s-a aşezat
Cu gând de-a se fi-napoiat
În ţara ei – nu va putea
Să scape de pedeapsa Mea!
Câţiva doar, din Egipt, apoi,
Se vor întoarce înapoi!”
15 Bărbaţii toţi care ştiau
Că soaţele lor aduceau
Tămâie altor dumnezei,
Alături de alte femei
Care acolo s-au aflat
Şi tot poporul aşezat
La Patros – care se vădea
Că de Egipt aparţinea –
Îi ziseră lui Ieremia:
16 „Nu o să-ţi ascultăm solia!
Nimic nu facem din ce spui
Că e din partea Domnului!
Nimic din ce ai spus la lume
Că este-n al Domnului Nume,
Nu o să facem! Noi voim,
17 Doar ce am spus, să împlinim!
De-aceea o să-i dăruim
Tămâie şi o s-o cinstim
Pe-mpărăteasa cea pe care
Înaltul cerului o are.
Jertfe de băutură, noi
O să-i aducem mai apoi,
Aşa precum i-au dăruit
Ai noşti’ părinţi, când au trăit,
Cu cei ce fost-au aşezaţi
Peste popor ca împăraţi,
Precum şi cu aceia cari
În Iuda s-au vădit mai mari.
Vom face precum e ştiut
Că peste tot s-a mai făcut,
În Iuda şi-n Ierusalim.
Vom face aşa precum ştim,
Pentru că astfel când făceam,
Parte de pâine noi aveam.
Eram cu toţii fericiţi,
Căci de necaz n-am fost loviţi!
18 De când, tămâie, n-am mai dat
Şi nici jertfe n-am mai turnat,
De băuturi, celei pe care
Cerul împărăteasă-o are,
De lipsuri mari am fost loviţi
Şi-ajuns-am, astfel, nimiciţi,
Căci ne pândise sabia
Şi ne-ncercase foametea.”
19 Nevestele ce s-au aflat
Acolo, iute au strigat:
„Dar când tămâie-i aduceam
Şi băutură îi jertfeam
Împărătesei cea pe care
Înaltul cerului o are,
Bărbaţii noştri n-au ştiut?
Făr’ a lor voie, am făcut
Turte cu chipul ei şi-apoi,
I-am jertfit băutură noi?”
20 Atunci, întregului popor,
Bărbaţilor, femeilor
Şi tuturor care i-au dat
Răspunsu-acesta, de îndat’
Le zise Ieremia: „Voi
21 Credeţi că Domnul, mai apoi,
Nu Şi-a adus aminte, oare,
De toate jertfele pe care –
Precum aţi spus – le-aţi dăruit?
Credeţi că nu Şi-a amintit
Şi de tămâia cea pe care
Aţi ars-o, fără încetare,
Pe uliţele ce le ştim
Că fost-au în Ierusalim,
Sau în cetăţile aflate
În toată ţara răsfirate?
Nu Şi-a adus aminte, oare,
De jertfele cele pe care
Le-au dat ai voştri împăraţi,
Sau cei care erau aflaţi
Drept căpetenii în popor,
Precum şi toţi supuşii lor?
22 Aflaţi că Domnul a văzut
Totul şi nu a mai putut
Să rabde ceea ce făceaţi,
Ce urâciuni înfăptuiaţi.
De-aceea, El v-a pedepsit,
Iar ţara vi s-a pustiit,
Căci o paragină e ea,
Precum puteţi bine vedea.
O pricină doar de ocară
Şi de blestem e-a voastră ţară,
Pentru tot răul săvârşit
De-al vostru neam, necontenit.
23 Tocmai pentru tămâia care
Arsă a fost, de fiecare,
Pentru că aţi păcătuit
Şi pentru că nu aţi voit
S-ascultaţi glasul Domnului
Şi să vegheaţi la legea Lui
Şi la poruncile lăsate
Vouă pentru a fi urmate,
Să ştiţi că a venit, apoi,
Nenorocirea peste voi,
Aşa cum bine voi puteţi,
În astă zi, ca să vedeţi.”
24 Apoi, întregului popor –
Şi-asemenea femeilor –
El le-a mai zis: „Să ascultaţi,
Iudeilor cari vă aflaţi
În ţarina Egiptului,
Astăzi, Cuvântul Domnului!
25 Aşa vorbeşte Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Iată, mărturisit-aţi voi,
Cu ale voastre soaţe-apoi,
Precum că aţi înfăptuit
Cuvintele ce le-aţi rostit,
Pentru că zis-aţi: „Noi dorim –
Cu toţii – ca să împlinim,
Mereu, al nostru jurământ!
Vrem să ne ţinem de cuvânt,
Tămâie să îi închinăm
Şi băutură să-i turnăm,
Împărătesei cea pe care
Înaltul cerului o are!”
26 Deci după ce aţi împlinit
Ceea ce aţi făgăduit,
E timpul ca voi, cei aflaţi
La Egipteni, să ascultaţi
Cuvântul Domnului şi-astfel
Ştiinţă să aveţi de El:
„Iată că Domnul Dumnezeu
Spusese: „Pe Numele Meu
Vă jur acum, că niciodat’
Numele-Mi nu va fi chemat
De oamenii lui Iuda care
Sunt în Egipt. Nimeni nu are
Să zică: „Viu este, mereu,
Al nostru Domn şi Dumnezeu!”
27 Asupra lor, ochi-Mi voi ţine
Şi le voi face rău, nu bine.
Cei cari din Iuda au plecat
Şi în Egipt s-au aşezat
Nu vor scăpa nepedepsiţi.
Ei au să fie nimiciţi:
O să-i mănânce sabia,
Cu ciuma şi cu foametea.
28 De sabie, pot să vă zic
Că va scăpa un număr mic
Cari de la Egipteni apoi,
Veni-va-n Iuda, înapoi.
Dar rămăşiţa cea pe care
Neamul lui Iuda o mai are –
Cari în Egipt şi-a căutat
Un loc unde s-a aşezat –
Are să vadă, negreşit,
Care cuvânt va fi-mplinit:
Cuvântul Meu, spus la popor,
Sau poate doar cuvântul lor.
29 Iată acum, un semn prin care
O să cunoască fiecare
Că-n locu-acesta o să fiţi
Voi toţi, în urmă, pedepsiţi,
Ca să-nţelegeţi cum că Eu
Îmi împlinesc cuvântul Meu
Şi că această împlinire
Vă este spre nenorocire.
30 Pe Faraonul cel chemat
Hofra, care-i înscăunat
Peste Egipt, îl las să cadă
Vrăjmaşilor în mâini, drept pradă,
Aşa după cum e ştiut
Că-n Iuda Eu i-am mai făcut
Lui Zedechia, cel aflat
Peste popor drept împărat,
Atunci când a ajuns să cadă
Lui Nebucadenţar drept pradă,
Adică celui cari, pe tron,
Este-mpărat în Babilon,
Care mereu îl duşmănea
Şi a lui moarte o dorea.”