1 Iată cuvântul cel de sus
Care de Domnul a fost spus
Şi care e o prorocire,
Prin Ieremia, cu privire
La Filisteni. Aste cuvinte
Rostite-au fost, mai înainte
Ca Faraon să năvălească
În Gaza şi s-o nimicească.
2 „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată,
Din miazănoapte se arată
Cum se ridică ape mari.
Asemeni sunt râului cari
Iese din matcă şi se-ntinde
Asupra ţării şi cuprinde
Cetatea, înecând pe cei
Ce sunt locuitori ai ei.
Ţipă cu toţii, disperaţi,
Şi se bocesc, înspăimântaţi
3 De huruitul carelor,
De scârţâitul roţilor,
De tropotul cailor care
Se-apropie în goană mare.
Părinţii n-au să mai voiască,
Spre-ai lor copii să mai privească,
Căci au să fie vlăguite
Al lor mâini şi ostenite,
Încât nu vor mai căuta
La ai lor prunci a se uita,
4 Pentru că vine ziua-n care
A Filistenilor suflare
Are să fie nimicită.
În acea zi, va fi stârpită
Şi lumea care se vădea
Precum că ajutor dădea,
Fiind în slujba Tirului
Şi-asemeni a Sidonului.
Căci Domnul o să-i nimicească
Pe Filisteni şi-o să zdrobească
Şi rămăşiţa cea pe care
Ostrovul, zis Caftor, o are.
5 În timpul care o să vie,
Gaza, pleşuvă, o să fie.
Ţinutul Ascalonului
Şi restul din văile lui
Are să piară!” „Până când,
În a ta piele, ai de gând
Ca tăieturi să-ţi scrijeleşti,
Ca să se vadă că jeleşti?”
6 „Ah! Sabie a Domnului,
Capăt când pui măcelului,
Ca să te odihneşti odată?
Întoarce-te, ca aşezată
Să fii în teacă! Te opreşte
Şi cată de te linişteşte!”
7 „Dar cum poate să se oprească
Şi cum să se mai liniştească,
Dacă mânia Domnului,
În contra Ascalonului
Şi-a coastei mării a-ndreptat-o,
Neîncetat, şi-a aţâţat-o?”