1 Despre copiii cei pe care
Poporul lui Amon îi are,
Domnul vorbit-a în ăst fel:
„Feciori, nu are Israel?
Şi oare, toţi aceşti feciori
Nu sunt ai lui moştenitori?
Atunci, Malcom cum izbuteşte,
Ţinutul Gad de-l stăpâneşte?
Şi cum de e al său popor,
Al Gadului locuitor?”
2 Tocmai de-aceea, Domnul spune:
„Vin zile când o să răsune,
În contra Rabei – cea pe care,
Poporul lui Amon o are –
Puternic strigăt de război.
Raba ajunge-va apoi,
Morman de pietre dărâmate
Şi vor fi arse-ale ei sate.
Atuncea o să reuşească
Israelul să-i izgonească
Pe cei care l-au alungat,
Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.”
3 „Hesbonule, gemi îngrozit,
Căci Aiul este pustiit!
Strigaţi voi, ale Rabei fiice,
Iar al vost’ glas să se ridice
Spre-naltul cerului! Strigaţi
Şi-n saci numai, să vă-mbrăcaţi!
Bociţi-vă, adânc oftând,
Pe lângă ziduri alergând!
Căci Malcom a ajuns să fie,
Cu toţi ai lui, dus în robie:
Cu preoţi şi cu toţi cei cari
Sunt căpitanii lui cei mari!
4 De ce, în văi, ţi s-a aflat
Pricina ta de lăudat?
Iată că valea ta-i pierită:
Se scurge, fiică răzvrătită,
Care încredere vădeai
În visteria ce-o aveai,
Zicându-ţi: „Cine va putea
Să fie, împotriva mea?”!”
5 Acela care-i Domn, mereu,
Şi-i al oştirii Dumnezeu
A zis în acest fel apoi:
„Asupra ta, aduce-voi
Groaza. Ea-ţi va ieşi în cale,
Căci e-mprejurul ţării tale
Şi vă va izgoni apoi,
Pe fiecare dintre voi!
O să fugiţi drept înainte
Şi nimeni n-o să ia aminte
Ca să îi strângă pe cei cari
Se vor vădi a fi fugari!”
6 „Dar”, a zis Domnul, „înapoi
Aduc pe prinşii de război
Ai fiilor celor pe care,
Poporul lui Amon îi are!”
7 Iată cuvântul Domnului,
Privind soarta Edomului.
Domnul oştirii, astfel, spune:
„Nu e-n Teman, înţelepciune?
Sau chibzuinţa a pierit,
De la cei care au vădit
Că pricepuţi sunt, în popor?
S-a dus înţelepciunea lor?”
8 „Fugiţi, daţi dosul şi plecaţi
În peşteri să vă aşezaţi,
Localnici ai Dedanului!
Peste Esau şi ţara lui,
Nenorocirea va sosi,
Atunci când îi voi pedepsi.”
9 „Oare, de ar veni, cumva,
La tine-n vie, cineva,
Să strângă rodul viilor,
Oameni-acei – în urma lor –
N-ar mai lăsa nimic, în vie?”
„Dacă în noapte au să vie
Hoţii, atât vor fi furat,
Până se vor fi săturat!
10 Eu Însumi voi veni apoi,
Ca pe Esau să îl despoi.
Nu va putea a se feri,
Pentru că voi descoperi
Ascunzătorile în care
Credea că va găsi scăpare.
Vecinii lui, copii sau fraţi –
Atuncea – nu vor fi cruţaţi,
Ci vor pieri şi-n acest fel
Nu va mai fi nimic din el!
11 Lasă-i pe-ai tăi orfani, căci Eu,
În viaţă am să-i ţin mereu,
Iar văduvele-ar face bine
Să-şi pună-ncrederea în Mine!”
12 Căci Domnul în ăst fel vorbeşte:
„Iată, cel ce nu trebuieşte
Să bea potirul, tot îl bea,
Şi-atunci crezi că tu vei putea
Să scapi făr’ a fi pedepsit?
Nu! Nu se poate! Negreşit,
De-acest potir, parte-i avea,
Pentru că şi tu îl vei bea!”
13 Domnul apoi a cuvântat:
„Pe Mine Însumi, am jurat,
Că Boţra nu va fi cruţată.
De-aceea, pradă va fi dată
Ocărilor şi pustiirii,
Blestemului şi nimicirii.
Cetăţile ei au să fie
Dărâmături, pe veşnicie.”
14 O veste, eu am auzit,
Cari de la Domnul a venit,
Iar printre neamuri a trimis
Un sol care astfel a zis:
„Vă strângeţi şi vă pregătiţi,
Ca împotrivă-i să porniţi!
Hai, ridicaţi-vă şi-apoi,
Vă pregătiţi pentru război!”
15 „Căci iată, te voi face mic,
Dispreţuit şi de nimic!
16 Înfumurarea ta cea mare
Şi-a inimii tale-ngâmfare
Te face să te rătăceşti,
Pe tine, care locuieşti
Pe culmile dealurilor
Şi-n crăpătura stâncilor.
Dar chiar dacă, cuibul ţi-l pui
Pe culmile vulturului,
Şi-acolo am să te lovesc
Şi am ca să te pedepsesc.”
17 „Edomul fi-va pustiit,
Iar cei cari îl vor fi zidit,
De-ale lui răni, se vor mira
Şi-nspăimântaţi, vor fluiera.
18 Ca şi Sodoma şi – la fel –
Ca şi Gomora va fi el
Şi ca cetăţile aflate
Chiar în a lui vecinătate,
Unde nu poate nimenea
Să vină ca apoi să stea…
19 De lângă malurile care
Străjuiesc, pline de-ngâmfare,
Iordanul, iată, a pornit
Vrăjmaşul care s-a suit –
Precum un leu – şi e pe cale,
Asupra locuinţei tale,
Să năvălească de îndată.
Fac dar, Edomul – dintr-odată –
Să fugă şi-l aşez pe cel
Ce l-am ales Eu, peste el.
Căci cine, oare, va putea,
Ca să Îmi fie-asemenea?
Cine e cel ce-o să-ndrăznească,
Mie să Mi se-mpotrivească?”
20 „Să ascultaţi ce hotărâre
A luat Domnul, cu privire
La al Edomului ţinut
Şi-apoi ce planuri a făcut
Contra acelora pe care,
Locuitori, Temanu-i are:
„Iată, îi voi târî apoi,
Asemeni unor slabe oi,
Iar casele lor, părăsite
Ajunge-vor, şi pustiite!
21 De vuietul ce l-a iscat
Căderea lor, s-a clătinat
Pământul, iar strigătul lor,
Atât e de răsunător,
Încât ajuns-a – negreşit –
La Marea Roşie-auzit…
22 Exact aşa după cum zboară
Un vultur, iată – bunăoară –
Că şi al Boţrei crunt vrăjmaş,
În zbor, pornit-a din sălaş.
Aripile sale-au cuprins
Boţra, atunci când s-au întins,
Iar inima vitejilor –
Din al Edomului popor –
Este ca a unei femei
În ceasul chinurilor ei,
Când prinsă-i de dureri pe care
Doar vremea facerii le are.”
23 Iată cuvântul Domnului,
Privind soarta Damascului:
„Hamatul şi Arpadul, pline,
Ajuns-au de mare ruşine.
Ruşinea e pe a lor faţă
Şi în obraji le-a pus roşeaţă,
Pentru că ele au aflat
O veste rea ce le-a speriat,
Iar frica lor e-atât de mare,
Astfel încât nici un leac n-are.
Ca marea cea dezlănţuită,
Nu poate ea fi potolită.
24 Iată, Damascul e topit:
Se-ntoarce, fuge încolţit
De groaza care-l urmăreşte.
Neliniştea îl bântuieşte,
Asemenea unei femei
În ceasul chinurilor ei,
Când prinsă-i de dureri pe care
Doar vremea facerii le are.”
25 „Ah! Iată cum nu e cruţată
Cetatea ‘ceea minunată,
Slăvită, care se vădea
Că este bucuria mea!”
26 „De-aceea, tineri-au să cadă,
Pe uliţele ei, drept pradă
În gheara morţii” – Domnul zice.
„În ziua ‘ceea, au să pice
Ai ei bărbaţi, căci au să piară
Oamenii de război, din ţară.”
27 „Voi pune foc Damascului,
Precum şi zidurilor lui.
Palatele cele domneşti
Şi casele împărăteşti
Ce sunt în Ben-Hadad aflate,
De flăcări vor sfârşi mâncate.”
28 Iată cuvântul Domnului,
Privind soarta Chedarului
Şi-a-mpărăţiilor pe care
Ţara Haţorului le are,
De Nebucadenţar luate,
În urma luptelor purtate
De către cel ce se vădea
Că-n Babilon împărăţea.
Domnul a zis: „Vă ridicaţi!
Către Chedar vă îndreptaţi
Şi nimiciţi fiii pe care
Ţara din Răsărit îi are!
29 Le vor fi turmele luate,
Iar ale lor corturi, prădate.
Pânzele lor au să le ia,
Cămilele de-asemenea –
Cu tot calabalâcul lor –
Şi-au să le strige tuturor:
„Jur împrejur, doar spaimă mare!”
30 „Fugiţi! Fugiţi dar, fiecare,
Din răsputeri şi căutaţi
Un loc, unde să v-aşezaţi
Voi, cei cari din Haţor sunteţi!
La depărtare vă ţineţi,
Căci Nebucadenţar – cel care,
În Babilon, este mai mare –
O hotărâre a luat” –
Domnul a zis – „şi a cătat,
Un plan, ca să alcătuiască
Şi-n contra voastră să pornească.”
31 „Vă ridicaţi şi-apoi porniţi
În iureş, ca să năvăliţi
Peste un neam ce-i liniştit,
Căci locuieşte fericit
Şi fără teamă” – Domnul spune –
„Neam cari, zăvoare, nu îşi pune,
Pentru că nici porţi el nu are,
Singur trăind, între hotare.
32 Cămilele ce-s ale lor,
Bune de jaf ajunge-vor,
Iar turmele lor au să cadă,
În mâinile vrăjmaşe, pradă.
În vânt, am să îi risipesc
Pe toţi cei care se vădesc
Că îşi rad colţul bărbilor” –
33 Domnul a zis – „iar în Haţor,
Numai şacalii au să vie
Căci pustiu fi-va, pe vecie,
Şi oamenii nu vor putea,
Nicicând – acolo – ca să stea.”
34 Cuvântul ce-a venit de sus,
Care de Domnul a fost spus
Prin Ieremia, robul Lui,
Privind soarta Elamului –
Pe vremea-n care Zedechia,
În Iuda, a avut domnia –
În felu-acesta a sunat:
35 „Domnul oştirii a strigat:
„Sfărâm arcul Edomului –
Tăria şi nădejdea lui –
36 Iar cele patru vânturi, iată,
Asupra lui au să se-abată,
Din cele patru părţi pe care
Cerul cel necuprins le are.
În vânt, am să îi risipesc
Pe cei care îl locuiesc
Şi nu va fi nici un popor
Să nu aibă fugari de-ai lor,
Cari din Elam să fi venit,
Ca adăpost să fi găsit.
37 Pe ai Elamului bărbaţi
Îi fac să tremure, speriaţi –
Mereu – în faţa tuturor
Celor ce sunt vrăjmaşi ai lor.
Atuncea, toţi duşmani-acei
Au să aducă, peste ei,
Necazuri şi mânia Mea.
Eu Îmi voi scoate sabia,
Cu ea ca să îi urmăresc,
Până când am să-i nimicesc.”
38 „Iată că jilţu-Mi de domnie,
Vreau, în Elam, ca să Îmi fie” –
Domnul a zis – „şi-am să veghez,
Acolo ca să Mi-l aşez.
Îl nimicesc pe cel aflat
Peste Elam ca împărat,
Precum şi pe toţi acei cari
Se dovedesc ai lui mai mari.”
39 „Însă în zilele de-apoi,
Îi voi aduce înapoi
Pe prinşii de război pe care
Ţara Elamului îi are.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit”