1 Iată cuvântul ce-a venit
Din partea Domnului, rostit
De Ieremia, robul Lui:
2 „La poarta Casei Domnului
Aşază-te, ca să vesteşti
Cuvintele ce le primeşti.
Spune, în faţa Templului:
„Iată Cuvântul Domnului,
Spus pentru voi, care intraţi
În Templu, să vă închinaţi!
Iată Cuvântul cel de sus,
Cari pentru Iuda este spus:
3 „Aşa vă spune, tuturor,
Cel care-i Domn al oştilor!
În acest fel vorbeşte Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Faptele voastre le-ndreptaţi
Şi căile vă curăţaţi,
Căci numai astfel o să fiţi
Lăsaţi aici să locuiţi.
4 De-aceea zic: nu vă lăsaţi,
De gânduri goale, înşelaţi,
Privind la Casa Domnului
Şi-apoi zicând: „E Templul Lui!”
5 „Căci numai dacă veţi căta,
Fapte şi căi a vă-ndrepta,
Dacă – în urmă – o să ştiţi
Dreptatea s-o înfăptuiţi,
6 De nu veţi asupri apoi
Pe cel străin aflat la voi,
Pe văduve şi pe orfani
Şi n-aveţi a le stoarce bani,
Dacă nu va mai fi vărsat
Sângele cel nevinovat,
De nu veţi vrea alţi dumnezei
Ca să vă închinaţi la ei,
7 Atuncea voi veţi fi lăsaţi
În locu-acesta ca să staţi,
În ţara care a fost dată
Pentru ai voşti’ părinţi, odată,
Drept moştenire să le fie,
Din veşnicie-n veşnicie.
8 Dar cu nădejdi amăgitoare,
Văd că hrănit e fiecare,
Nădejdi de care pot să zic
Că nu ajută la nimic.
9 Ce faceţi voi? Curviţi, furaţi,
Ştiţi să ucideţi, strâmb juraţi,
Tămâie-aduceţi Baalilor,
Vă-nchinaţi dumnezeilor
Pe care nu i-aţi cunoscut!
10 Iar după tot ce aţi făcut,
Vă-nfăţişaţi la Casa Mea,
În locul unde, peste ea,
Este chemat Numele Meu.
Veniţi şi spuneţi, tot mereu,
„Iată că suntem izbăviţi!”,
Ca iarăşi să păcătuiţi,
Căci alte urâciuni, apoi,
Veţi merge ca să faceţi voi!”
11 „Dar Casa peste care-anume,
Mereu chemat e al Meu Nume,
E peşteră pentru cei cari
Se dovedesc a fi tâlhari?
Aşa e, oare, Casa Mea?
Aşa gândiţi voi, despre ea?”
„Eu Însumi am văzut, de sus,
Lucrul acest!” – Domnul a spus.
12 „Mergeţi la locul arătat,
Care fusese închinat –
La Silo – unde, bunăoară,
Pusesem Eu, odinioară,
Numele Meu să fi şezut
Şi veţi vedea ce i-am făcut,
Din pricina răului cel
Pe care-l face Israel!”
13 „Acum, pentru că am văzut
Ce fel de fapte aţi făcut,
Pentru că nu aţi auzit
De câte ori Eu v-am vorbit
Şi pentru că n-aţi ascultat
În clipa-n care v-am chemat,
14 Casei în care tot mereu
Este chemat Numele Meu –
În care voi v-aţi încrezut –
Aflaţi că îi voi fi făcut
La fel precum la Silo, Eu
Făcutu-i-am locului Meu.
15 În urmă, fi-veţi lepădaţi
Din faţa Mea, cu ai voşti’ fraţi,
Ca şi cei care sunt vădiţi
Că sunt din Efraim ieşiţi!”
16 „Tu, însă, să nu îndrăzneşti,
Pentru popor, să mijloceşti!
Cereri şi rugăciuni, astfel,
Să nu-Mi faci Mie, pentru el.
Nu stărui pe lângă Mine,
Căci nu voi asculta de tine!
17 Dar în Ierusalim, ştii oare,
Ce săvârşesc, fără-ncetare?
Nu ai văzut ce fac în el?
Nu ai văzut că fac la fel,
Şi în cetăţile pe care
Ţara lui Iuda-n ea le are?
18 Copiii strâng lemne, de zor,
Şi-apoi le duc părinţilor,
Care fac focul, de îndat’.
Femeile au frământat,
Grabnic apoi, o plămădeală
Şi turte fac, fără-ndoială,
Împărătesei cerului
Şi-asemenea oştilor lui,
Iar din a jertfelor măsură,
Dau jertfe pentru băutură
În cinstea altor dumnezei.
Prin toate câte le fac ei
Au reuşit să Mă mânie
Şi au stârnit a Mea urgie.”
19 Domnul, apoi, a întrebat:
„Pe Mine, ei M-au mâniat?
Nu pe ei înşişi, ci pe Mine?
Şi nu spre marea lor ruşine?”
20 De-aceea, Domnul a venit
Şi-n felu-acesta a vorbit:
„Am să revărs a Mea mânie,
Precum şi-ntreaga Mea urgie –
De-ndată – peste acest loc
Şi astfel am să ard cu foc
Copacii toţi de pe câmpie,
Roadele scoase de sub glie,
Oameni şi dobitoace. Iată,
Focul porni-va dintr-odată,
Întreaga ţară o va-ncinge,
Va arde şi nu se va stinge.”
21 „Aşa vorbeşte, tuturor,
Cel care-i Domn al oştilor!
În acest fel, vorbeşte Cel
Ce-i Dumnezeu, în Israel:
„Arderi de tot adăugaţi
Şi jertfe; carne să mâncaţi!
22 Căci la ai voşti’ părinţi, nimic
Nu am avut ca să le zic,
Despre adusul jertfelor,
Atunci când pe al lor popor,
Din al Egiptului ţinut,
L-am scos şi liber l-am făcut.
23 Doar o poruncă, Eu le-am dat
Şi-n acest fel am cuvântat:
„Să ascultaţi de glasul Meu,
Căci sunt al vostru Dumnezeu.
Umblaţi precum am poruncit,
Pe căile ce le-am gătit,
Pentru ca astfel, voi să fiţi,
Întotdeauna, fericiţi.”
24 Ei, însă, nu M-au ascultat.
Mereu, urechea şi-au plecat
Numai la sfaturile-acele
Ieşite doar din inimi rele.
N-au mai mers drept, ci înapoi,
Ajuns-au de au dat apoi.
25 De când Egiptu-au părăsit
Părinţii voşti’, necontenit,
Proroci trimis-am pe-al lor drum
Şi le-am vorbit, până acum.
26 Ei, însă, nu M-au auzit,
Ci gâtul şi-au înţepenit
Şi mult mai mult rău au făcut,
Decât părinţii, la-nceput.
27 Şi chiar dacă, poporului,
Aceste toate-ai să le spui,
N-o să te-asculte niciodat’.
De strigi, să fii încredinţat
Că n-are a-ţi răspunde el.
28 De-aceea, să îi spui astfel:
„Acest popor n-a ascultat
De Domnul său şi n-a luat
Învăţătură de la Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel.
Cuvântul adevărului
Nu se mai află-n gura lui.”
29 „Să îţi tunzi părul – de îndat’ –
Ierusalime, şi-aruncat
Departe să îţi fie-apoi.
Pe înălţimi să mergeţi voi
Şi-acolo faceţi o cântare
De jale şi de supărare,
Căci Domnul Se îndepărtează,
Lepădând neamul ce cutează
Să-L întărâte la mânie
Şi să aţâţe-a Lui urgie.
30 Copiii care au ieşit,
Din Iuda, au păcătuit,
Căci urâciuni ei au adus
Şi în a Mea Casă le-au pus,
În casa peste cari, mereu,
Este chemat Numele Meu.
Prin felu-n care au lucrat
Ei, a Mea Casă, au spurcat.
31 Locuri înalte, apoi – iată –
În valea Ben-Hinom chemată
Şi la Tofet, ei au zidit,
Unde – în urmă – au jertfit
Pe-ale lor fiice şi pe fii,
Căci arşi au fost ai lor copii.
Lucrul acesta l-au făcut,
Chiar dacă Eu nu l-am cerut.
Astfel de lucruri, negreşit,
Nicicând Eu nu am poruncit.
Aşa ceva nu se putea
Să fi trecut prin mintea Mea.”
32 De-aceea, Domnul a venit
Şi-n felu-acesta a vorbit:
„Schimbat va fi numele lui –
Adică al Tofetului –
Precum şi numele pe care
Valea din Ben-Hinom îl are;
Căci valea Ben-Hinomului
Va fi valea măcelului,
Iar morţii fi-vor adunaţi
Şi la Tofet vor fi-ngropaţi.
Atunci va fi o lipsă mare
De locuri de înmormântare.
33 Doar trupuri moarte-ale celor
Care sunt din acest popor,
Zărite fi-vor, pe câmpie,
Ajungând hrană ca să fie
Doar fiarelor pământului
Şi păsărilor cerului,
Cari n-au să fie alungate
Căci nu pot a mai fi speriate.
34 Astfel, în Iuda, face-voi –
Şi în Ierusalim apoi –
Să înceteze veselia
Şi-asemenea şi bucuria.
Cântec de mire şi mireasă
N-au să răsune-n orice casă,
Căci toată ţara o să fie,
În vremea ‘ceea, o pustie!”