1 Iabin – cel care-a-mpărăţit
Peste Haţor – a auzit
De lucrurile petrecute.
Înspăimântat, trimise iute,
Soli, la-mpăratul din Madon,
La împăratul din Şimron,
La cel care, înscăunat,
Sta la Acşaf ca împărat,
2 La împăratul cel de frunte –
La miazănoapte-aflat de munte –
La împăratul din câmpie –
Care-a domnit, precum se ştie,
La miazăzi de locul care
Drept Chineret, nume, îşi are –
La cei ce-n vale se aflau,
La cei care împărăţeau
Pe înălţimea Dorului
Către apusul soarelui,
3 La întreg neamul Canaanit
Care şedea la asfinţit,
La Amoriţi şi la Hetiţi,
De-asemenea la Fereziţi,
Apoi la neamul Iebusit
Care în munţi a locuit
Şi-n urmă-apoi Heviţilor
Cari îşi aveau ţinutul lor
La poalele Hermonului –
În Miţpa – chiar în faţa lui.
4 Aceste neamuri au primit
Soliile şi s-au unit,
Alcătuind o oaste care
Era în număr foarte mare.
Când o priveai în largul zării,
Părea ca şi nisipul mării.
Pe lângă arme, fiecare
Au mai avut şi cai şi care.
5 Toţi împăraţii au găsit
Că locul cel mai potrivit
Ca să-şi adune om cu om,
Este la apele Merom;
Au hotărât ca-n locu-acel
Să-i ţină piept, lui Israel.
6 Domnul, la Iosua, S-a dus
Şi-apoi în acest fel, i-a spus.
„Fii tare dar, şi nu te teme,
Căci mâine, pe această vreme,
Pe toţi, bătuţi, am să vi-i dau,
În mâna voastră. Însă vreau
Ca vinele picioarelor,
Tu să le tai, cailor lor;
Iar carele – toate-adunate –
În flăcări, fi-vor aruncate.”
7 La apele Merom apoi –
Cu ai săi oameni de război –
Pe ne-aşteptate a venit
Iosua şi a năvălit
Peste-mpăraţi şi oastea lor.
8 În mână la al său popor –
Precum a zis – Domnu-a făcut
Să cadă toţi. El i-a bătut
Pân’ la Sidonul zis „cel mare”,
Până la valea Miţpa care
Se află către răsărit
Şi-n urmă, i-a înghesuit
La Misrefot-Maim. Apoi,
9 Când a sfârşit acest război,
Iosua-ndată a făcut
Aşa cum Domnul i-a cerut
Şi vinele picioarelor,
El le-a tăiat, cailor lor,
Iar carele – toate-adunate –
În flăcări, fost-au aruncate.
10 Când Iosua – de la război –
Cu oastea s-a întors apoi,
Către Haţor s-a îndreptat,
Unde, în urmă, a purtat
Mari bătălii înverşunate,
Spre-a pune mâna pe cetate.
Haţorul – fără îndoială –
Pe-atunci, fusese capitală
Pentru acele-mpărăţii
Spre care s-au trimis solii.
Cel ce era înscăunat,
Peste Haţor, n-a fost cruţat,
Ci a pierit – precum se ştie –
Cu-al său popor, în bătălie,
Atuncea când pentru cetate
Crâncene lupte au-fost purtate.
11 Astfel, locuitorii ei,
Prin ascuţişul sabiei
Pieiră, iar cetatea lor
Dată a fost flăcărilor.
12 Cetăţile ce le-au avut
Cei care au aparţinut
De a Haţorului cetate,
Au fost şi ele-apoi luate.
Toţi cei ce-n ele-au fost aflaţi,
De sabie au fost tăiaţi,
Căci Iosua i-a nimicit
Pe toţi, precum a poruncit
Moise – înaintaşul lui –
Cari fost-a robul Domnului.
13 Dar nu s-a ars nici o cetate,
Din cele care-au fost aflate
Pe deal, afară de Haţor
Cari, de-al lui Israel popor,
După ce-ajunse-a fi învinsă,
De Iosua a fost aprinsă.
14 Israeliţii au luat,
Drept pradă, tot ce au aflat
A fi de preţ într-o cetate.
Şi vitele au fost luate,
Iar toţi locuitorii ei,
Prin ascuţişul sabiei
Au fost trecuţi, cu mic, cu mare.
Nimeni n-a căpătat cruţare.
15 Iosua, astfel, a-mplinit
Ceea ce i s-a poruncit
Lui Moise – robul Domnului –
Care-a lăsat – la rândul lui –
Lui Iosua, porunca dată
De Domnu-n vremea-ndepărtată.
16 În felu-acesta, ţara toată,
De Iosua a fost luată:
Muntele tot a fost luat,
Ţinutu-n miazăzi aflat,
Ţara Gosen, valea la fel
Şi muntele lui Israel –
Cu câmpul şi văile lui –
17 Pornind din poala muntelui
Care, pleşuv, se-nalţă mare,
Privind către Seir în zare,
Pân’ la Bal-Gad şi valea lui
Din graniţa Libanului,
Şi pân’ la muntele chemat
Hermon. Iosua i-a luat
Pe împăraţii toţi, pe care
Acel ţinut întins îi are
Şi i-a ucis, pe rând, apoi.
18 El a purtat, cu ei, război –
Cu oastea lor, nenumărată –
O vreme foarte-ndelungată.
19 Cu Israel, n-a putut face
Atunci, nici o cetate, pace,
Afară de neamul Hevit
Ce-n Gabaon a locuit.
Restul, prin luptă-au fost luate:
Cetate dar, după cetate
Au fost prin luptă cucerite
Şi multe fost-au nimicite.
20 Faptele-aşa s-au petrecut,
Pentru că Domnul a făcut
Ca toate neamurile care
Erau în ţara ‘ceea mare,
În inimă să se-mpietrească
Şi-apoi ele să se unească
Să-i ţină piept lui Israel.
Ajuns-au nimicite-astfel,
Aşa cum Domnu-a poruncit,
Când El, lui Moise, i-a vorbit.
21 Cu Anachimii, mai apoi,
A purtat Iosua război,
Până când el i-a nimicit.
Ţinutu-n care-a locuit
Neamul acela cuprindea
Întinderi mari, căci începea
Din muntele Hebronului
Şi ajungea hotarul lui,
Pân’ la Debir, Anab şi-apoi,
Pe coastă se-ntorcea-napoi,
În muntele lui Israel
Şi-n Iuda. Iosua, astfel,
Îi şterse cu desăvârşire,
Din ţara care, moştenire,
S-a dat pentru al său popor.
22 Din neamul Anachimilor,
Mai locuiau cei ce-au scăpat,
La Gaza, la Asdod şi Gat.
23 Deci Iosua, mâna, a pus
Pe toată ţara, cum a spus
Domnul, prin Moise. Apoi el,
Copiilor lui Israel,
A dăruit-o-n stăpânire,
Ca să le fie moştenire,
Iar fiecare a primit
Partea ce i s-a cuvenit
Ca stare şi ca seminţie.
Domnu-a făcut apoi, să vie
Un timp de tihnă, negreşit,
În care ţara a găsit
Odihna binecuvântată
Cari doar prin pace este dată.