1 Fii lui Iosif au primit –
Prin sorţi – ţinutul potrivit
Cu casele din seminţie.
Se întindea a lor moşie,
De la Iordan – din locu-n care
A fost cetatea ‘ceea mare
Cari Ierihon era chemată –
Spre apa ce este aflată
În valea Ierihonului,
La răsăritul soarelui.
Hotarul merge şi cuprinde
Pustia care se întinde
Din Ierihon pân’ la Betel,
Trecând prin munte. Apoi el
2 Merge spre Luz, trecând uşor,
Spre graniţa Archiţilor,
Prin Atarot. Coboară-apoi,
3 Pe la apus şi înapoi,
Spre-al Iafletiţilor hotar
Se-ntoarce şi ajunge iar,
La cel al Bet-Horonului,
Mai jos de Ghezer. Drumul lui
Merge apoi, până la mare.
4 Aceasta-i moştenirea care
Au dobândit-o dar cei doi
Fii ai lui Iosif, mai apoi.
Cei din ale lui Iosif case,
Sunt Efraim şi cu Manase.
5 Iată dar, graniţa pe care
Neamul lui Efraim o are.
Hotarul lui – spre răsărit –
Din Atarot-Adar pornit,
Întins fusese şi adus
La Bet-Horonul cel de sus;
6 La Micmetat, ieşea la mare –
Spre miazănoapte – după care
Hotarul se-ntorcea-napoi,
La Tanat-Silo, iar apoi
Pătrunde – după ce-a a cotit –
În Ianoah, la răsărit.
7 Spre Atarot el se pornea
Şi spre Narata şi-ajungea,
Prin Ierihon şi câmpul lui,
La apele Iordanului.
8 Din Tapuah el era dus,
La râul Cana din apus
Şi-n urmă, ajungea la mare.
Aceasta-i moştenirea care
Au căpătat-o, bunăoară,
Cei cari, din Efraim, pogoară,
După familiile lor
Şi casele părinţilor.
9 Fiii lui Efraim aveau
Cetăţi pe cari le stăpâneau,
În mijlocul acelor case
Din seminţia lui Manase.
Toate cetăţile acele,
Sate aveau, pe lângă ele.
10 Pe cei care au locuit
La Ghezer, nu i-au izgonit,
Iar Canaaniţii au rămas
Acolo, până-n acest ceas;
Astfel, şi astăzi îi găsim,
În mijlocul lui Efraim.
Acolo, ca să locuiască,
Au trebuit, bir, să plătească.