1 Domnul, la Iosua, S-a dus
Şi-n felu-acesta, El i-a spus:
„Te scoală! Nu te-nspăimânta
Şi cheamă-acum în faţa ta,
Pe toţi bărbaţii de război.
Către cetatea Ai, apoi,
În mare grabă să-i porneşti,
Fiindcă ai s-o cucereşti –
Căci iată – am găsit cu cale
Să o las pradă, mâinii tale.
De-asemeni, şi-al ei împărat,
În mână, o să-ţi fie dat,
Cu toată ţara lui cea mare
Şi tot poporul ce îl are.
2 De-ndată să porneşti la drum
Şi fă cetăţii Ai, acum,
În felu-n care, am văzut,
Că-n Ierihon, ai mai făcut.
Ţine deoparte – pentru voi –
Vite şi prada de război.
În spatele cetăţii, pune
Oameni, la pândă, să se-adune.”
3 Iosua a pornit apoi,
Cu toţi bărbaţii de război.
Dintre ai lui Israel fii,
El a ales treizeci de mii
Care viteji s-au dovedit,
Şi la drum – noaptea – i-a pornit.
4 ‘Nainte de a fi plecat,
Astă poruncă li s-a dat:
„La pândă, când vă aşezaţi,
Prea mult să nu vă-ndepărtaţi
Voi, de cetate, ci să fiţi
Gata de luptă, pregătiţi.
5 Spre ea, am să mă-ndrept şi eu,
Urmat de tot poporul meu.
Locuitori-au să ne vadă
Şi-n mod precis, ei au să creadă
Că şi acuma ne vor bate.
Când au să iasă din cetate,
Ca să atace-al nost’ popor,
Fugi-vom dinaintea lor.
6 Ei ne vor urmări apoi,
Căci au să zică, despre noi:
„Iată-i că fug şi-a doua oară,
Precum fugit-au prima oară!”
Vom încerca, astfel, a-i scoate
Şi-ai depărta, pe cât se poate,
De-a lor cetate. Atunci voi,
7 Din locul vost’ de pândă-apoi,
În mare grabă să ieşiţi,
Cetatea, să o cuceriţi,
Pentru că Domnul, iată, vrea,
În mâna voastră să o dea.
8 Când izbutiţi s-o ocupaţi,
Va trebui ca, foc, să-i daţi,
Aşa cum cere Dumnezeu.
Astă poruncă, vă dau eu.”
9 Bărbaţi-aceia au pornit
Şi loc de pândă, şi-au găsit,
Între Betel şi Ai. Au pus
Tabăra astfel, la apus,
Faţă de Ai şi-au înnoptat;
Iar Iosua a aşteptat,
Înconjurat de-al său popor,
Să cadă roua zorilor.
10 Iosua-n zori când s-a trezit,
Înspre cetate a pornit,
Cu-al său popor, având cu el
Pe cei bătrâni, din Israel.
11 Războinicii care erau
Cu el şi care-l însoţeau,
Pe nesimţite au venit
Şi lângă Ai au poposit,
Spre miazănoapte. Între ei –
Deci între oamenii acei
Şi-ntre cetate – se găsea
O vale, care-i despărţea.
12 Aproape cinci mii de bărbaţi
Au fost, de Iosua, luaţi
Şi-apoi la pândă, i-a pus el,
La vest de Ai, către Betel.
13 După ce fost-au aşezate,
La miazănoapte de cetate,
Oştirile, iar spre apus
Ceata pândarilor şi-a pus,
Cu ceilalţi oameni de război,
Iosua a pătruns apoi,
În acea noapte-n valea care
Cetatea-n faţa sa o are.
14 Când împăratul Aiului
Şi cu locuitorii lui
Văzut-au ce s-a întâmplat,
De dimineaţă s-au sculat
Şi să-l înfrunte, negreşit,
Pe Israel, ei au ieşit.
S-au repezit cu toţi, deodată,
Cu gând ca pe popor să-l bată,
Fără a şti că-n spate au
O ceată care îi pândeau.
15 Iosua şi al său popor,
S-au prefăcut, în faţa lor,
Că sunt speriaţi şi au fugit.
16 Ceilalţi, atunci, i-au urmărit
Şi-au fost atraşi pe ne-aşteptate,
La depărtare de cetate.
17 În Ai, n-a rămas nimenea –
Nici în Betel de-asemenea –
Pentru că toţi, când au ieşit,
După Israel, au fugit.
În urma lor – când au plecat
În urmărire – au lăsat,
Marile porţi de la cetate,
Date în lături, descuiate.
18 Domnul, la Iosua, S-a dus
Atuncea şi astfel, i-a spus:
„Întinde suliţa ce-o ai
În mână, spre cetatea Ai!”
Iosua-ndată a făcut
Aşa precum i s-a cerut.
19 Războinicii care erau
La pândă puşi – şi aşteptau
Semnul acesta – au zărit
Că şi-a-ntins braţul; au ieşit
Din locu-n care s-au aflat
Ascunşi la pândă şi-au plecat
Către cetate. Nimenea
Nu i-a oprit să intre-n ea.
Fără vreo trudă, au luat-o
Şi-n urmă, au incendiat-o.
20 Când cei din Ai priviră-apoi,
Înspre cetate, înapoi,
Văzură focuri mari arzând
Şi un fum gros, spre cer, urcând.
Îndată, s-au înspăimântat
Şi-nmărmuriţi, pe loc, au stat,
Iar al lui Israel popor
S-a-ntors atunci, în contra lor.
21 Când Iosua cu toţi ai lui
Văzură fumul Aiului,
N-au mai fugit către pustie,
Ci-n iureş au pornit să vie
Către poporu-nspăimântat.
22 Cei ce la pândă s-au aflat
Au năvălit dinspre cetate,
Ca să-i lovească, pe la spate,
Şi-au prins ca într-un cleşte-ndată,
Oastea din Ai, înspăimântată,
Cari n-a avut nici o scăpare
Şi a pierit în încleştare.
Din cei care, în Ai, au stat,
Nimeni, cu viaţă, n-a scăpat.
23 Doar împăratul – înadins –
A trebuit, viu, a fi prins
Şi dus la Iosua. Apoi,
24 Poporul s-a întors ‘napoi
Şi în cetate a intrat.
Nimeni, cu viaţă, n-a scăpat,
Căci toţi locuitorii ei,
Prin ascuţişul sabiei,
Au fost trecuţi, fără cruţare.
25 Astfel, ajunseră cei care
Au fost ucişi în bătălie,
Ca doisprezece mii să fie.
26 Iosua şi-a ţinut întins
Braţul cu suliţa-nadins,
Până când cei ce-au locuit
În Ai, cu toţii, au pierit.
27 Poporul – pentru sine-apoi –
A păstrat prada de război
Şi vitele şi-a împlinit
Ceea ce Domnu-a poruncit.
28 Cetatea – până-n temelie –
Arsă a trebuit să fie,
Încât doar pietrele din ea
Se mai pot, azi, a se vedea,
Căci ele doar s-au mai păstrat
Şi-ntr-un morman s-au înălţat.
29 Apoi, când totul s-a sfârşit,
Pe cel care a-mpărăţit
În Ai, Iosua l-a luat
Şi pe un lemn, l-a spânzurat.
Acolo, trupul i-a zăcut,
Până când seară s-a făcut –
Căci soarele a asfinţit
Când Iosua a poruncit
Ca, de pe lemn, să fie dat
Trupul şi-n urmă, aruncat
În faţa porţii aşezate
Chiar la intrarea în cetate;
Peste-al său trup, pietre-au luat
Şi-ntr-un morman le-au aşezat
Cari, până astăzi – negreşit –
Mai poate-a fi încă, zărit.
30 Când a sfârşit acel război,
Iosua, un altar apoi,
Pentru-al său Domn, a ridicat.
Altarul fost-a înălţat
Pe muntele Ebal, precum –
31 Atunci când se aflau pe drum –
Moise, să-l facă, a cerut.
Altaru-acela s-a făcut
După cum Dumnezeu a zis,
Şi după cum Moise a scris
În paginile legii lui.
Deci pietrele altarului
N-au fost cioplite-n nici un fel,
Căci n-a trecut fier, peste el.
Au fost aduse-apoi, în dar,
Arderi de tot, pe-acel altar,
Precum şi jertfe cu menire
De a-I aduce mulţumire
Lui Dumnezeu, în acest fel,
Căci l-a-nsoţit pe Israel.
32 Pe pietre – după cum s-a zis –
O copie, Iosua-a scris
În urmă, după legea care,
A lui Israel adunare,
Chiar de la Domnul a primit-o,
Care prin Moise-a dăruit-o.
33 Când aste lucruri se-ntâmplau,
Bătrânii din popor şedeau
Alături de judecători
Şi de-ai oştii conducători,
Lângă chivotul Domnului.
Erau cu toţi în jurul lui,
Iar preoţii îi privegheau –
Străini, de faţă, mai erau,
Cari pe popor îl însoţise.
Toată mulţimea se-mpărţise
În două cete: jumătate
Din rândul gloatei adunate,
Spre Garizim, s-a îndreptat
Şi-n dreptul muntelui, a stat.
Ceilalţi, către Ebal, s-au dus
Făcând aşa precum a spus
Moise, atunci când a trăit.
34 Iosua-n urmă a citit,
În faţa lor, cuvântul care
E scris în lege. Fiecare,
Din nou, atunci, a auzit
Blestemele ce s-au rostit,
Precum şi binecuvântarea
Cari dată e de ascultarea
De legea Domnului. Astfel,
35 Faţă de-ntregul Israel –
Faţă de cei străini pe care
Poporu-n sânul său îi are –
Tot ceea ce s-a poruncit,
Prin Moise, fost-a recitit,
De către Iosua. Nimic –
Nici un cuvânt, oricât de mic –
N-a fost uitat, ci el le-a zis,
Tot ce fusese-n lege scris.