1 Când cei care-au împărăţit,
Peste Iordan, au auzit
De tot ceea ce s-a-ntâmplat,
O hotărâre au luat:
Pe cei ce stau peste Iordan,
Pe coasta mări spre Liban,
Pe coasta munţilor în vale –
Pe toţi deci – au găsit cu cale,
În grabă, ca să îi unească,
Să poată să se-mpotrivească
Feciorilor lui Israel
Şi să le ţină piept. Astfel,
Hetiţii şi cu Amoriţii,
Heviţii şi cu Iebusiţii,
Poporul Canaaniţilor
Şi neamul Fereziţilor,
2 La învoială au căzut
Şi-o înţelegere-au făcut,
Prin care s-au unit apoi
Şi s-au gătit pentru război,
Să-i bată, prin puterea lor,
Pe Iosua şi-al său popor.
3 Când cei care au locuit
În Gabaon, au auzit
De ceea ce s-a petrecut
În Ierihon, de ce-au făcut
Iosua şi poporul lui
Contra cetăţii Aiului,
4 Au hotărât că e mai bine,
Cu vicleşug, piept, a le ţine,
Israeliţilor. Astfel,
Ei au trimis în Israel –
În mare grabă – o solie.
Solii – pentru călătorie –
Burdufuri vechi, de vin, aveau;
Rupte, cu petece, erau
Acestea, ca şi sacii lor,
Din spatele măgarilor.
5 Încălţămintea învechită
Le era ruptă şi cârpită,
Iar straiele de-asemenea.
Chiar pâinea veche-a fost şi ea,
Mucegăită şi uscată,
Părând a fi, mult timp, păstrată.
6 Astfel gătiţi, solii s-au dus
Până la Iosua şi-au spus,
Faţă de adunarea toată
Cari, la Ghilgal, era aflată:
„Iată, din depărtări venim
Până la tine, căci dorim,
Ceva, să-ţi cerem: vrem ca voi
Să faceţi legământ cu noi.”
7 A lui Israel adunare
A zis atunci: „Nu cumva, oare,
În al nost’ mijloc locuiţi
Şi din acest motiv veniţi,
Să faceţi legământ, cu noi?”
8 Solii răspunseră apoi,
Lui Iosua şi alor săi:
„Iată, suntem toţi robi ai tăi.”
Atunci, Iosua zise: „Vreţi
Să-mi spuneţi dar, cine sunteţi
Şi de prin ce ţinut veniţi?
În care ţară, locuiţi?”
9 Ei au răspuns: „Robii tăi, iată,
Vin dintr-o ţară-ndepărtată,
Căci auzit-au, tot mereu,
De al tău Domn şi Dumnezeu –
De tot ceea ce a făcut
În al Egiptului ţinut,
10 Şi despre ceea ce-au păţit
Aceia care au domnit,
Peste-Amoriţi ca împăraţi
Dincolo de Iordan, aflaţi.
Am auzit despre Sihon –
Cel ce fusese la Hesbon –
Şi despre Og – cel care-a stat,
La Aştarot, ca împărat,
Peste-al Basanului ţinut.
11 Când au aflat ce le-a făcut
Domnul, bătrânii toţi pe care
A noastră ţărişoară-i are,
La drum, îndată, ne-au trimis,
În faţa voastră, şi ne-au zis:
„Merinde să vă luaţi voi
Şi înaintea lor apoi,
Să mergeţi. Când îi întâlniţi,
În acest fel, să le vorbiţi:
„Vă suntem robi. Acuma voi
Să faceţi ce doriţi, cu noi.
12 Iată ce pâine am mâncat:
Caldă era când am plecat –
În urmă cu mult timp – la drum.
Mucegăită e acum
Şi s-a uscat. De-abia mai ţin
13 Burdufurile pentru vin.
Toate-au fost noi când le-am umplut,
Însă de-atuncea, a trecut
Mult timp, iar noi le-am peticit.
Încălţămintea s-a-nvechit –
La fel şi straiul de pe noi –
De când plecat-am către voi,
De greutatea drumului,
Din pricina lungimii lui.”
14 Atunci, bărbaţii, din popor
Luară din merindea lor,
Fără ca-ntâi să fi-ncercat,
Pe Domnul, de a-L fi-ntrebat,
15 Iar Iosua pace-a făcut
Îndată de cum i-a văzut
Şi-a încheiat un legământ –
Bazat doar pe al lor cuvânt –
Că-n viaţă îi va fi lăsat.
Toţi căpitanii au jurat
Şi-au întărit, în acest fel,
Ceea ce le promise el.
16 După trei zile, a aflat
Poporul că e înşelat,
Pentru că oamenii acei
Fuseseră vecini cu ei,
Căci locuia neamul acel
În mijlocul lui Israel.
17 Fiii lui Israel porniră
Şi după trei zile sosiră
Lângă cetăţile pe care,
În ţară, acel neam le are.
Iată dar cum au fost chemate:
E Gabaon prima cetate;
Chefira, cea de-a doua este;
Berot, a treia se numeşte;
Iar cea de-a patra o găsim
Numită Chiriat-Iarim.
18 Când i-au găsit, nu i-au bătut
Din pricină că au făcut
Mai marii lor, un legământ,
Jurând pe Dumnezeu Cel Sfânt,
Că neamul le va fi cruţat
Fiind în viaţă-apoi lăsat.
A lui Israel adunare –
Furioasă-atunci – în gura mare,
A început ca să cârtească
Şi-apoi să le-nvinovăţească
Pe căpeteniile lor.
19 Dar căpitanii din popor
Au spus, îndată: „Am jurat,
Pe Dumnezeu, când ne-am legat
Precum că-i vom lăsa în pace.
20 De-aceea, iată ce vom face:
Nu-i vom ucide, căci apoi
Are să vină peste noi,
Focul mâniei Domnului
Din pricina cuvântului
Prin care noi suntem legaţi.
Cu viaţă deci, vor fi lăsaţi.”
21 Poporul tot s-a învoit
Cu felu-n care au vorbit
Şi a strigat: „Vrem să trăiască!”
Au început să-i folosească
Apoi, la muncă. Treaba lor
Era tăiatul lemnelor
Şi scosul apei, ne-ncetat.
În felu-acesta au lucrat
Şi au trudit cu mic cu mare,
Pentru întreaga adunare.
22 Iosua i-a chemat la el
Şi le-a vorbit în acest fel:
„De ce ne-aţi înşelat, zicând:
„Noi, de departe, suntem”, când
Iată, de fapt, vedem că voi
Aţi locuit chiar între noi?
23 Sunteţi de-acuma, blestemaţi
Ca în robie doar, să staţi,
Apă şi lemn cărând mereu,
La casele Domnului meu.”
24 Ei au răspuns: „Am auzit
Tot ceea ce a poruncit
Domnul şi Dumnezeul tău,
Vorbind cu Moise, robul Său.
În felu-acesta am aflat
Precum că vouă vă e dat
Acest ţinut, să-l stăpâniţi,
Urmând să fie nimiciţi
Toţi cei ce-n ţară locuiesc.
Când am văzut că se-mplinesc
Aste cuvinte şi-am aflat
Că-n ţară, voi aţi şi intrat,
O mare frică ne-a cuprins,
Îndată. Astfel, înadins
Noi am lucrat aşa cum ştii,
Ca să putem rămâne vii.
25 Suntem supuşi ai mâinii tale:
Acuma, ce găseşti cu cale
Că-i drept şi bine pentru noi,
Tu hotărăşte dar; şi-apoi,
Fă bine numai, şi ne spune,
Pentru că noi ne vom supune.”
26 Iar Iosua a împlinit
Ce le-a promis: i-a izbăvit
Din mâna-ntregului popor.
27 Din ziua ‘ceea, neamul lor
Ajunse-a fi-ntrebuinţat
Doar pentru-al lemnelor tăiat
Şi pentru-a scoate apa care,
A lui Israel adunare,
Neîncetat, o folosea.
Lemne duceau, de-asemenea,
Pentru altarul Domnului,
Cu apa necesară lui.
Ei le cărau – bine-nţeles –
În locul care-a fost ales
Pentru altar, de Dumnezeu;
Aceasta fac şi azi, mereu.