1 Împărăteasa cea pe care
Ţinutul Seba-n frunte-o are,
De Solomon, a auzit,
Pentru că zvonul s-a lăţit
Despre înţelepciunea lui
Şi despre slava Domnului.
La Solomon, ea a venit,
Căci, să încerce, a voit,
De-s drepte vorbele acele,
Prin întrebări multe şi grele
2 Un mare-alai o însoţise
Când la Ierusalim venise.
De-asemenea, o însoţeau
Cămilele care duceau
Aur şi multe nestemate,
Şi mirodenii minunate.
La Solomon, toate le-a dus,
Spunându-i tot ce-avea de spus;
3 Iar Solomon, răspuns, i-a dat,
La tot ceea ce l-a-ntrebat.
Nimic, cu înţeles ascuns,
Nu a rămas fără răspuns.
4 Împărăteasa înţelese
Că-n Solomon, Domnul pusese
Atât de multă-nţelepciune,
Cât nimeni nu putea s-adune.
De-asemenea, ea a văzut
Ce case el a mai făcut;
5 Văzut-a ce bucate are,
Puse pe masa lui cea mare,
Văzut-a slujitorii lui,
Paharnici-mpăratului
Şi hainele ce le-au avut.
Împărăteasa a văzut
Şi jertfele ce se socot
A fi drept ardere de tot –
Duse la Casa Domnului –
Din partea împăratului.
6 Uimită, ea a cuvântat:
„Văd că era adevărat
Tot ceea ce am auzit,
Pe seama ta, că s-a vorbit.
Acum, eu însumi pot a spune
Că ai o mare-nţelepciune,
Pentru că iată, am văzut
Ce fel de fapte ai făcut!
7 Până acuma, nu credeam
Cuvintele ce le-auzeam –
Pe seama ta – dar am venit
Eu însumi şi m-am dumirit
Că veştile de mine-aflate
Nu mi-au spus nici pe jumătate,
Ce fel de lucruri ai făcut.
Căci după cum eu am văzut,
Pot liniştită-acum a spune
Că ai mai multă-nţelepciune
Şi ai mai multă propăşire,
Decât e zvonul, peste fire,
Cari despre tine s-a iscat.
8 Ferice zic dar, necurmat,
La oamenii pe care-i ai
Şi peste cari împărat stai!
Ferice slujitorilor,
Ferice-apoi zic tuturor
Cari, lângă tine, pot a sta,
S-asculte-nţelepciunea ta!
9 Deci binecuvântat, mereu,
Să fie Domnul, Dumnezeu
Care, de tine, S-a-ndurat
Punându-te drept împărat,
Pe scaunul lui Israel –
Popor care-i iubit de El –
Să-l cârmuieşti cu scumpătate
Şi să îl judeci, cu dreptate.”
10 Mult aur, ea – apoi – i-a dat,
Lui Solomon. S-au numărat
Talanţii ce-l alcătuiau
Şi-o sută douăzeci erau.
I-a mai dat pietre nestemate
Şi mirodenii minunate,
Precum nu s-au mai pomenit.
Nicicând, de-atunci, n-au mai venit
Atât de multe-n Israel,
Aşa precum primise el.
11 Corăbiile cele care –
De la Hiram – plecau pe mare,
Cu aur din Ofir veneau.
Lemn de santal mai aduceau,
Precum şi pietre nestemate
Care erau nenumărate.
12 Din lemnul cel mirositor,
Prin iscusinţa mâinilor
De meşteri, s-au făcut apoi,
Harfe şi alăute noi.
Făcute-au fost şi pălimare –
Multe la număr – după care,
S-au pus în Casa Domnului
Şi-n cea a împăratului.
Atâta lemn mirositor –
În al lui Israel popor –
Nicicând nu s-a mai pomenit,
Şi nici de-atunci n-a mai venit.
13 Crăiasa Sebei a plecat,
Iar Solomon, în dar, i-a dat
Tot ceea ce-şi dorise ea.
Apoi i-a dat, de-asemenea,
Şi pe deasupra daruri mari,
Ce-s vrednice de unul cari
E împărat, cum numai el
Se mai aflase-n Israel.
14 La şase sute şaizeci’şase
Talanţi – pe an – se numărase
Tot aurul care-i venea
Lui Solomon, făr’ a ţinea
15 La socoteală pe cel care
El îl scotea, fără-ncetare,
De la neguţătorii cari
Se dovediseră-a fi mari,
Şi din negoţul ce-l făcea
Cu marfa care îi venea
De la-mpăraţii cei pe care
Arabia în frunte-i are,
Sau de la cei care luară
Dregătoriile din ţară.
16 Apoi, din aurul bătut,
El, multe scuturi, a făcut.
Acestea-n număr se vădeau,
La două sute că erau.
Tot aurul ce s-a cerut
Pentru-a se făuri un scut –
Cari în talanţi s-a socotit –
La şase sute s-a vădit.
17 Şi scuturi mici a mai turnat,
Cari tot din aur s-au lucrat.
Trei sute ele s-au vădit
Şi pentru-aceste-a folosit
Trei mine. Când s-au terminat,
El, scuturile, le-a luat
Şi într-o casă-apoi le-a pus.
Casa în care le-a adus,
Era o casă însemnată,
„Pădurea din Liban”, chemată.
18 Un mare scaun de domnie,
A poruncit, apoi, să fie –
Numai din fildeş – întocmit,
Pe care l-a acoperit
Cu aurul cel mai curat.
19 În urmă, s-au mai aşezat –
În faţă – şase trepte care
Duceau spre scaunul cel mare.
Chiar sus, jilţul era apoi,
Rotund, în partea dinapoi.
Două rezemători erau,
Care, pe margini, îi şedeau,
Iar lângă ele, aşezaţi,
Erau doi lei, frumos sculptaţi.
20 Pe cele şase trepte care,
În faţă, scaunul le are,
Tot câte doi lei se aflau,
Căci doisprezece, se vădeau.
Aşa ceva nu s-a văzut,
Şi nicicând nu s-a mai făcut,
Oricât de mare-a fost să fie,
În urmă, o împărăţie.
21 Ale lui Solomon pahare
De aur fost-au fiecare.
Vasele ce le-a folosit
În casa care s-a numit
„Pădure a Libanului”,
Din aur sunt. În vremea lui,
Deşi argint mult se găsea,
El fără preţ se dovedea.
Astfel, nimic nu s-a văzut
Că este din argint făcut.
22 Căci Solomon pe mare-avea
Corăbii multe şi făcea
Negoţ cu Tarsul. Lângă ele,
Erau corăbiile-acele
Pe cari Hiram le-a construit.
Din Tars, corăbii au venit
O dată la trei ani. În ele,
Purtau corăbiile-acele,
Aur şi mult argint curat.
Fildeş apoi au mai purtat,
Multe maimuţe, după care
Păuni, în număr foarte mare.
23 În felu-acesta s-a văzut
Că Solomon i-a întrecut
Pe toţi cei care-au fost aflaţi,
În alte ţări, ca împăraţi.
El i-a-ntrecut – se poate spune –
În bogăţii şi-nţelepciune.
24 Întreaga lume îşi dorea,
Pe Solomon, de a-l vedea,
S-asculte-nţelepciunea lui,
Dată din partea Domnului.
25 Iar fiecare, când venea,
Câte un dar îi aducea.
Lucruri din aur, a primit,
Sau din argint. A dobândit
Şi haine măiestrit lucrate,
Şi mirodenii minunate;
Cai şi catâri i s-au mai dat,
Şi multe arme-a căpătat.
Astfel de daruri a primit,
An după an, necontenit.
26 Iar toate carele avute,
Au fost o mie patru sute.
La doisprezece mii erau
Toţi călăreţii ce-l slujeau.
Multe cetăţi a construit,
Pe care-apoi le-a folosit
Ca adăpost al carelor,
Precum şi-al călăreţilor.
Chiar şi-n Ierusalim erau
Mulţi călăreţi cari îl slujeau.
27 Sub a lui Solomon domnie,
Argintu-ajunse ca să fie
Obişnuit, căci îl găsim
Ca pietrele-n Ierusalim,
Iar cedri-atât de mulţi erau
Precum smochinii se vădeau
În a Egiptului câmpie.
28 Apoi, întreaga herghelie
Cari Solomon o stăpânise,
Doar din Egipt o dobândise;
Căci negustorii săi mergeau
Şi din Egipt, cai, aduceau.
Aceştia fost-au adunaţi
Şi la grămadă cumpăraţi,
La preţul care stabilit
Era-nainte, negreşit.
29 Dacă un car se aducea,
El, în argint, se preţuia,
Iar sicli care s-au plătit,
La şase sute s-au vădit.
Aceiaşi negustori erau
Cei care, cai, le aduceau
Şi împăraţilor aflaţi,
Peste Hetiţi, încoronaţi
Şi-asemeni şi celor pe care,
În frunte, Siria îi are.