1 În urmă, Roboam s-a dus
Pân’ la Sihem, unde-a fost pus
Mare-mpărat, în Israel.
2 Când vestea a ajuns la el,
Ieroboam – acela care
Drept tată, pe Nebat, îl are –
Era tot în Egipt aflat,
Unde scăpare a cătat,
De furia lui Solomon,
Sub aripa lui Faraon.
3 Îndată, soli, la el s-au dus
Şi-apoi în ţară l-au adus.
Ieroboam – având cu el
Aproape-ntregul Israel –
Pe Roboam l-a căutat
Şi-n acest fel a cuvântat:
4 „Al tău părinte-a pus, pe noi,
Un jug prea greu. Vrem ca apoi,
Tu – în aşa fel să lucrezi –
Robia să ne-o uşurezi,
Căci doar aşa ne învoim
Ca ţie să îţi mai slujim.”
5 El a răspuns: „Acum, plecaţi!
Trei zile, vreau să mă lăsaţi
Să cuget la ce pot a face.
Plecaţi acum, şi daţi-mi pace!
Daţi-mi trei zile, iar apoi,
Întoarceţi-vă înapoi.”
Atunci, poporul a plecat
Şi-acolo, singur, l-a lăsat,
6 Iar el, să vină-a poruncit,
Bătrânii cari l-au însoţit
Pe Solomon, pe tatăl lui.
În faţa împăratului,
Bătrânii s-au înfăţişat,
Iar Roboam a întrebat:
„Ce sfat îmi daţi? Ce pot a spune,
Când ăst popor o să se-adune?”
7 Bătrâni-au zis: „Dacă vei face
Precum vrea el, poţi fi pe pace!
Să fii dar, binevoitor,
Faţă de-al tău întreg popor,
Dacă voieşti ca pe vecie,
Poporul să-ţi slujească ţie.”
8 Dar Roboam n-a ascultat
Sfatul pe care i l-au dat
Bătrânii, ci s-a sfătuit
Cu ai săi tineri – negreşit –
Pe care-n juru-i i-a avut,
Căci împreună au crescut.
9 El a-ntrebat: „Ce sfat îmi daţi?
Ce să răspund, când adunaţi
Vor fi cu toţi, în jurul meu
Şi îmi vor zice: „Jugul greu,
Pe care tatăl tău l-a pus,
Să-l uşurezi!”?” Tineri-au spus:
10 „Când va veni poporul dar,
Şi are să îţi spună iar,
„Ne uşurează, de îndată,
Jugul cel greu, pus de-al tău tată”,
Tu să răspunzi aşa: „Vă zic
Precum că degetul meu mic
Mai gros va fi şi mult mai tare,
Decât sunt coapsele pe care,
Al meu părinte le-a avut.
11 Acum – aşa cum aţi văzut –
Asupra voastră, un jug greu
Fusese pus de tatăl meu,
Dar vă voi pune un jug care
O să v-apese şi mai tare;
Iar dacă bice v-au lovit,
Când tatăl meu a-mpărăţit,
Cu scorpioane-am să vă bat,
Când voi ajunge împărat.”
12 Ieroboam, la el s-a dus,
A treia zi, precum s-a spus,
Având alăturea de el,
Întreg poporul Israel.
13 Dar Roboam n-a ascultat
Sfatul cere-i fusese dat
De cei bătrâni, ci a găsit
Că este mult mai potrivit
Cuvântul tinerilor lui.
14 El a vorbit, poporului:
„Dacă aţi dus jugul cel greu
Cari pus a fost de tatăl meu,
Eu vă voi pune un jug care
O să v-apese şi mai tare.
Iar dacă bice v-au lovit
Când tatăl meu a-mpărăţit,
Cu scorpioane-am să vă bat
Când voi ajunge împărat.”
15 Deci, Roboam n-a preţuit
Sfatul pe care l-a primit
De la bătrâni, ci l-a luat
Pe cel ce-a fost, de tineri, dat.
Lucrul acesta – negreşit –
De Domnul fost-a cârmuit,
Ca să aducă-n acest fel,
La împlinire, ce-a spus El,
Prin Ahia din Silo, când
A hotărât, în al Său gând,
Să îl aşeze împărat,
Pe-acel fecior al lui Nebat,
Care, Ieroboam, se cheamă.
16 Poporul a băgat de seamă
Precum că nu e ascultat
De către noul împărat,
Şi astfel a răspuns, apoi:
„Ce parte, oare, avem noi,
Cu David – cu acela care
Părinte, pe Isai, îl are?
Nu moştenim nimic, cu el!
La corturi, meargă Israel!
David să-şi vadă de-a lui casă,
Iar tu, în pace-acum, ne lasă!”
Astfel, poporul a plecat
Şi pe la corturi s-a-nturnat.
17 Israeliţii cei pe care,
Iuda, în ţara sa, îi are,
Sunt singurii care-au rămas,
Cu Roboam, în acel ceas,
Şi peste ei doar – negreşit –
Acesta a împărăţit.
18 După aceea, Roboam
I-a poruncit, lui Adoram –
Deci dregătorului cel care
E peste biruri, pus mai mare –
Să meargă-n grabă-n Israel.
Însă, cu pietre, a fost el
Ucis, când vrut-a să-mplinească
Acea poruncă-mpărătească.
Mai mulţi, atunci – la împărat –
Au mers şi-au spus ce s-a-ntâmplat.
Când Roboam a auzit
Aceste lucruri, s-a-ngrozit.
Un car, îndată, a luat
Şi-n mare grabă a plecat
Către Ierusalim, să cate
Un adăpost bun, în cetate.
19 În vremea ‘ceea, Israel
S-a dezlipit, în acest fel,
De David, care a rămas
Singur, de-atunci până-n ăst ceas.
20 Tot Israelul a aflat
Că, din Egipt, s-a-napoiat
Ieroboam. Oameni, au pus,
Care au mers şi l-au adus,
Iar astfel, fost-a aşezat,
În Israel, drept împărat.
Cu David dar, în acel ceas,
Casa lui Iuda a rămas.
21 Când la Ierusalim ajunse
Cu spaima care îi pătrunse
În suflet, Roboam, de-ndat’,
Pe lângă sine-a adunat
Casa lui Iuda. Au venit
Şi oamenii care-au ieşit
Din Beniamin şi îl slujeau.
O sută optzeci mii erau
Toţi oamenii buni de război.
Cu ei, voia ca înapoi,
Să poată să aducă el,
Întreg poporul Israel.
22 Şemaia, omul Domnului,
S-a dus însă, în faţa lui,
Trimis de Domnul – negreşit –
Care, în ăst fel, i-a vorbit:
23 „Spune-i lui Roboam – cel care,
Pe Solomon părinte-l are –
Cari peste Iuda, împărat,
De către Mine-i aşezat.
Casei lui Iuda, să-i vorbeşti
Şi-asemenea, să porunceşti
La toţi aceia care vin
Din ramura lui Beniamin!”
24 Şemaia, împăratului –
După porunca Domnului –
I-a spus: „Ascultă glasul meu!
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Să nu-ndrăzniţi să-ncepeţi voi,
Cu Israelul, vreun război!
Tu, împărate, acum lasă
Aceste gânduri şi acasă,
Să se întoarcă fiecare!
Toată această întâmplare,
Aflaţi dar, că s-a petrecut
Pentru că Eu, Domnul, am vrut!”
Cu toţii s-au înspăimântat
Şi-n urmă ei au ascultat
Astă poruncă-a Domnului,
Adusă de prorocul Lui.
25 Ieroboam a ridicat,
Din nou, Sihemul, cari aflat
Este, în muntele cel care
La Efraim e, în hotare.
Acolo, el a locuit,
O vreme, până a zidit
Cetatea, Penuel, chemată.
26 Ieroboam zise, odată:
„Poate că astă-mpărăţie,
Dată – curând – are să fie
Din nou, la casa cea pe care,
David în stăpânire-o are.
27 Dacă poporul meu va vrea
Ca la Ierusalim să dea
Jertfe, în cinstea Domnului –
Mergând, astfel, la Casa Lui –
Poate că va dori apoi,
Să se întoarcă înapoi
La Roboam, căci împărat
E peste Iuda aşezat.”
28 Ieroboam, sfat, a ţinut
Şi-apoi, în urmă, a făcut –
Din aur – doi viţei. I-a pus,
În faţă la popor, şi-a spus:
„De-acum, nu vreau să ne suim,
Cu jertfe, la Ierusalim!
Iată, aici, adus-am eu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu!
Priveşte-L dar, cu încântare,
Israele, pe Domnul care,
Din al Egiptului ţinut,
Te-a scos şi liber te-a făcut!”
29 În Dan, trimise un viţel,
Iar celălalt, către Betel.
30 Fapta aceasta a lăsat
Calea deschisă spre păcat,
Dând astfel, pentru-ntreaga fire,
Prilejul de păcătuire.
În Dan, poporul se-aduna,
Şi-unui viţel se închina.
31 O casă fost-a înălţată,
În acel loc, casă aflată
Pe înălţimi. În ea erau
Preoţi, cari slujbe împlineau.
Ei, din popor, erau veniţi,
Căci după neam, n-au fost Leviţi.
32 A rânduit şi o serbare,
În luna-a opta, când apare
A cincisprezecea zi. Prin ea,
El căutase a avea
O sărbătoare-asemuită
Cu cea, în Iuda, prăznuită.
La sărbătoarea lui, drept dar,
Se-aduceau jertfe pe altar.
Iată dar, ce făcuse el,
Ca să se-aducă, la Betel,
Jertfe, viţeilor turnaţi
Din aur. Fost-au aşezaţi
Preoţi apoi, în număr mare,
Pe înălţimile pe care
Ieroboam le-a ridicat.
33 Pe-altarul, în Betel aflat,
Aducea jertfe, la serbare,
În luna-a opta, când apare
A cinsprezecea zi. Astfel,
La bunul plac alese el,
O zi de sărbătoare-n care,
A lui Israel adunare
Să se îndrepte spre altar,
Tămâie aducând, în dar.