1 În vremea ‘ceea, a venit
Un om al Domnului, sosit
Din Iuda, pentru că, pe el
Îl trimisese la Betel,
Tocmai cuvântul Domnului.
În faţă la altarul lui,
Ieroboam atunci şedea,
Unde, tămâie, aducea.
2 Omul lui Dumnezeu s-a dus
Pân’ la altar şi-astfel, a spus:
„Altarule! Domnul, prin mine,
Are-un cuvânt, azi, pentru tine:
„Iată, din a lui David casă,
Un fiu – curând – are să iasă.
Numele lui e Iosia.
Pe tine, el va junghia –
În faţa-ntregului popor –
Pe preoţi-nălţimilor,
Care tămâie-aduc – drept dar –
Ca să o ardă, pe altar!
Astfel, tu ai să mistuieşi
Chiar oseminte omeneşti!”
3 În urmă, omul Domnului,
Un semn i-a dat altarului:
„Pentru a şti cu-adevărat,
Că Domnu-i Cel ce-a cuvântat
Atunci când m-a trimis pe mine,
Iată ce semn am, pentru tine:
Altarul se va despica,
Şi-a lui cenuşă va pica,
Vărsându-se în jurul lui!”
4 Auzind vorba omului,
Ieroboam a fost cuprins,
De furie. Mâna a-ntins
Către altar şi a strigat:
„Să-l prindeţi!” Dar, i s-a uscat –
Îndată – braţul, iar apoi,
N-a mai putut ca înapoi,
Să şi-l aducă, rămânând
Întins, către altar cătând.
5 Altaru-atunci s-a despicat
Şi-a lui cenuşă s-a vărsat,
Aşa precum omul a zis,
Pe care Domnul l-a trimis.
6 Ieroboam, când a văzut
Minunea ce s-a petrecut,
Spre omul Domnului, de-ndat’ –
Cuprins de spaimă – a strigat:
„Roagă-te-acum lui Dumnezeu
Să-nzdrăvenească braţul meu,
Să-l facă sănătos şi-apoi
Să îl pot trage înapoi!”
Omul acela s-a rugat,
Iar braţul i s-a vindecat.
7 Apoi, pe omul Domnului,
Ieroboam, la casa lui,
Să vină-n urmă, l-a poftit:
„Mănânci ceva şi, negreşit
Am să îţi dau un dar apoi,
‘Nainte de-a pleca ‘napoi.
8 Atunci, omul lui Dumnezeu
A zis: „Cu tine, nu vin eu.
Din casa ta, chiar jumătate
Dacă mi-ai da tu, împărate,
Eu tot nu aş intra la tine.
Lasă-mă dar, nu mă mai ţine!
De-aici, nici apă n-am să beau
Şi nici mâncare n-am să iau,
9 Căci iată ce mi-a poruncit
Domnul, atunci când mi-a vorbit:
„Din locu-acela, să nu iei
Pâine, nici apă să nu bei!
Să nu te-ntorci pe-acelaşi drum,
Pe care-acolo mergi acum.”
10 Când a sfârşit omul acel,
Pe alt drum, merse la Betel.
11 În acel timp, s-a potrivit
Că la Betel a locuit
Un alt proroc. Omul acel
Bătrân era şi astfel el,
Mulţi fii, pe lume-a dobândit.
Când fiii săi au auzit
Tot ceea ce s-a întâmplat,
La tatăl lor au alergat,
Să-i spună ce s-a petrecut.
12 În urmă, tatăl lor a vrut
Să ştie pe ce drum pornise
Omul pe care îl trimise
Chiar Dumnezeu, la împărat,
Şi pe-ai săi fii, i-a întrebat:
„Pe ce drum mers-a înapoi,
Omul lui Dumnezeu, apoi?”
Ai săi feciori, atunci, i-au spus
Pe ce drum, omu-acel s-a dus.
13 Prorocul zise: „Bine dar;
Puneţi-mi şeaua pe măgar!”
Ei au făcut cum a dorit,
Iar el, la drum, a şi pornit,
14 Zorindu-se să îl găsească
Pe acel om şi să-i vorbească.
Sub un stejar, el l-a găsit,
Unde, la umbră, s-a oprit
Cătând odihnă. De îndat’
Pe om, bătrânul l-a-ntrebat:
„Tu eşti trimis de Dumnezeu,
Din a lui Iuda ţară?” „Eu” –
Răspunse omul. „Ce doreşti,
Şi pentru ce mă urmăreşti?” –
În urmă, l-a mai întrebat.
15 Atunci, bătrânul l-a-ndemnat:
„Vino cu mine, înapoi,
Ca să mănânci ceva apoi.”
16 Însă, omul lui Dumnezeu
A zis: „Cu tine, nu vin eu!
De-aici, nici apă n-am să beau
Şi nici mâncare n-am să iau,
17 Căci Dumnezeu mi-a poruncit,
Când către voi, eu am pornit:
„Din locu-acela, să nu iei
Pâine, nici apă să nu bei,
Şi nu te-ntoarce pe-acel drum,
Pe care mergi acolo-acum!”
18 Bătrânul zise: „Ştiu prea bine,
Dar află c-a venit la mine
Un înger al lui Dumnezeu –
Pentru că sunt proroc şi eu –
Şi-n felu-acesta, mi-a vorbit:
„Du-te şi adă-l, negreşit,
Pe acel om, la tine-acasă.
Aşează-l dar, la a ta masă,
Dă-i să mănânce şi să bea!”
Bătrânul, însă, îl minţea,
Căci n-a venit nimeni la el,
Să îi vorbească-n acest fel.
19 Omul lui Dumnezeu, de-ndat’,
De vorba lui a ascultat,
S-a-ntors – în grabă – înapoi
Şi-a stat cu el, la masă-apoi.
20 Când au ajuns cei doi acasă
Şi când s-au aşezat la masă,
Cuvântul Domnului, de sus –
Peste bătrân venit – a spus:
21 „Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„N-ai ascultat cuvântul Meu,
Iar ce ţi-am spus, n-ai împlinit!
22 Când ai plecat, ţi-am poruncit:
„Ai grijă, apă să nu bei
Şi nici mâncare să nu iei!
Să nu te-ntorci pe-acelaşi drum,
Pe care-acolo mergi acum!”
Tu, însă, nu M-ai ascultat.
De-aceea, fii încredinţat
Că trupul tău nu va putea,
Lângă ai tăi părinţi să stea!
Nu va intra-n al lor mormânt,
Căci n-ai făcut ce-a zis Cel Sfânt!”
23 În urmă, omul a mâncat,
A băut apă şi-a plecat.
24 Însă, pe drum, s-a pogorât
Un leu, care l-a omorât.
Trupul lui mort, pe drum, zăcea,
Iar lângă el – alăturea –
Măgarul ce îl călărise
Şi leul care îl ucise.
25 Când nişte oameni au trecut –
Din întâmplare – au văzut
Trupul prorocului acel
Şi leul şezând lângă el.
Ei, în cetate-apoi, s-au dus
Şi grabnic, tuturor le-au spus
Ce lucru mare s-a-ntâmplat.
Prorocul cel bătrân, de-ndat’,
26 Când auzi, a glăsuit:
„Omul acela – negreşit –
Era un om al Domnului.
N-a ascultat porunca Lui
Şi-atunci, El, pradă, l-a lăsat,
Leului ce l-a sfâşiat.
Cuvântul care l-a rostit
Domnul, acuma s-a-mplinit!”
27 Fiilor săi, le-a vorbit iar:
„Puneţi-mi şeaua, pe măgar.”
28 În urmă, omul a plecat
Şi trupul mort l-a căutat.
Întins, în drum, el l-a găsit
Şi-alăturea a mai zărit
Măgarul ce îl călărise
Şi leul care îl ucise.
29 Prorocul, trupul, l-a luat,
Pe-al său măgar l-a aşezat
Şi către casă, înapoi,
S-a-ntors în grabă, iar apoi –
După ce l-a jelit – l-a dus
30 Şi în al său mormânt, l-a pus.
A mers, în urmă, în cetate,
Jelindu-se mereu: „Vai, frate!”
31 Apoi, le zise fiilor:
„Să mă luaţi, când am să mor,
Şi trupul să mi-l puneţi voi,
Alături de ăst om apoi.
32 Vorbele care le-a spus el,
Despre altarul din Betel,
Să ştiţi că au să se-mplinească
Şi au ca să se năruiască
Toate-nălţimile pe care
Samaria, acum, le are.”
33 După tot ce s-a întâmplat,
Ieroboam n-a ascultat,
De Dumnezeu, ci şi-a văzut
De calea rea, neabătut.
Din tot poporul, a adus,
Preoţi şi, pe-nălţimi, i-a pus.
Oricine-atuncea şi-a dorit
Preot a fi, a fost sfinţit
Şi, pe-nălţimi, a fost adus,
Fiind astfel, în slujbă, pus.
34 Faptele împăratului
Adus-au, peste casa lui,
Prilejul de păcătuire
Şi-n urmă, a ei nimicire.