1 În acel timp, s-a potrivit
Că Abiia s-a-mbolnăvit.
Când împăratul – tatăl lui –
Află de boala fiului,
2 Îi zise-ndat’, nevestei sale:
„Iată ce am găsit cu cale
Că trebuie, acum, să faci:
Cu alte haine să te-mbraci –
Căci nu aş vrea ca să se ştie
Precum că eşti a mea soţie –
Şi către Silo să porneşti.
Pe Ahia ai să-l găseşti,
Când vei ajunge-n acel loc.
El e al Domnului proroc,
Căci el e cel care mi-a spus
Că împărat eu voi fi pus.
3 Ia zece pâini. Turte mai ia.
Miere să iei, de-asemenea.
Când vei ajunge-n acel loc,
Intră – cu darul – la proroc,
Iar el are a-ţi spune ţie,
Cu fiul nostru, ce-o să fie.”
4 Femeia-ndată a făcut
Aşa precum i s-a cerut:
La Silo, iute, a plecat
Şi, pe proroc, l-a căutat.
Acesta mult îmbătrânise
Şi-astfel, vederea îi slăbise.
Anii care îl apăsau,
Să vadă, nu-i îngăduiau.
5 Dar Dumnezeu l-a înştiinţat:
„Află că fi-vei căutat
De-a lui Ieroboam soţie,
Voind să afle ce-o să fie
Cu al ei fiu care boleşte.
Ai grijă dar, când ea soseşte,
Va încerca alta să pară.”
6 În urmă, Ahia – afară –
Vuiet de paşi a auzit,
Iar când femeia a venit,
A întrebat-o de îndat’:
„Tu eşti nevastă de-mpărat.
De ce, în faţa mea, doreşti,
Drept alta, ca să te vădeşti?
Ia seama dar acuma bine,
Căci lucruri aspre, pentru tine,
Însărcinat sunt să-ţi vestesc.
7 Ascultă deci, ce-am să-ţi vorbesc:
Du-te şi, împăratului,
Aste cuvinte să le spui:
„Aşa vorbeşte Cel pe care
Israelul, drept Domn, Îl are,
Acela care e, mereu,
Singurul Domn şi Dumnezeu:
„Eu – din popor – te-am ridicat
Şi-apoi te-am pus drept împărat
Ca să domneşti în Israel,
8 Căci am dorit să rup, astfel,
Împărăţia cari, odată,
Casei lui David a fost dată.
Eu, Domnul, astă-mpărăţie,
Ţi-am dăruit-o-n urmă, ţie.
Dar n-ai fost vrednic, cum mereu
Fusese David, robul Meu,
Cari a Mea cale a păzit
Şi legile Mi le-a-mplinit,
Căci cu dreptate s-a ţinut
În tot ce-n faţă-Mi, a făcut.
9 Tu n-ai urmat exemplul său,
Ci ai făcut cu mult mai rău
Decât toţi cei cari, împăraţi,
‘Naintea ta, au fost aflaţi.
Mai rău eşti decât toţi acei,
Căci ai turnat alţi dumnezei.
Pe Mine-apoi m-ai lepădat,
Iar în ăst fel, M-ai mâniat!
10 Asupra casei tale, Eu,
Nenorociri, trimit mereu:
Voi nimici pe orişicine
De ale tale case ţine,
Fie că rob se află el,
Ori liber e în Israel.
Voi mătura casa pe care
Ieroboam, acum, o are,
Cum murdăria-i măturată,
Până când o să piară toată.
11 Ce-l ce-n cetate o să piară
Va fi mâncat de câini. Afară,
Atunci când întâmpla-se-va
Că o moară cineva,
De păsările cerului
Va fi mâncată carnea lui.
Totul aşa va fi-mplinit,
Pentru că Domnul a vorbit.
12 Tu scoală-te şi du-te-apoi
Către cetate, înapoi.
Când vei ajunge – negreşit –
Copilul tău va fi murit.
13 Atunci, întregul Israel
Are să plângă după el
Şi-apoi îl va înmormânta,
Căci numai el – din casa ta –
Va avea parte de mormânt,
Pentru că doar în el, Cel Sfânt
Găsit-a ceva bun. Astfel,
14 Domnul va pune-n Israel
Alt împărat, în urmă, care –
Întreaga casă ce o are
Ieroboam – o s-o lovească
Până când o s-o nimicească
Şi are s-o prefacă-n scrum.
Dar nu se-ntâmplă, chiar acum,
Lucrul pe care l-am vestit?
15 Israelul va fi lovit,
Fiind ca trestia lăsată
De voia apei clătinată.
Domnul va smulge, ăst popor,
Din ţarina părinţilor.
O să-l alunge, mai târziu,
Să-l risipească peste Râu.
Toate se vor fi întâmplat,
Pentru că el n-a ascultat
De al său Domn, neabătut.
Idoli, poporul şi-a făcut,
Iar prin aceasta, negreşit,
A Lui mânie a stârnit.
16 Ieroboam e vinovat,
Că-n voia sorţi-a fost lăsat
De către Domnul, Israel.
Ieroboam a tras, astfel,
Întreg poporul în păcat!”
17 Femeia-n urmă, a plecat,
Iar când în Tirţa a ajuns
Şi când în casă a pătruns,
Copilul ei a şi murit,
Aşa precum i s-a vestit.
18 Întreg poporul Israel
A plâns atuncea, după el.
După aceea, l-au luat
Şi-ntr-un mormânt l-au aşezat.
Aceste lucruri s-au vădit
Că toate s-au înfăptuit
După cuvântul Domnului
Rostit chiar prin prorocul Lui.
19 Tot ceea ce a-nfăptuit
Ieroboam, cât a domnit –
Războiul care l-a purtat
Şi felu-n care a lucrat
Cât a trăit pe-acest pământ –
În cartea Cronicilor sânt,
Cu cele-ale-mpăraţilor
Din al lui Israel popor.
20 Două decenii el a stat,
În Israel, ca împărat.
Când a murit, ai lui l-au dus
Şi lângă-ai săi părinţi l-au pus.
Feciorul său, Nadab numit,
În urma sa a-mpărăţit.
21 Fiul lui Solomon – cel care
Drept Roboam, nume îşi are –
În Iuda a împărăţit.
Când la domnie a venit,
Cu-n an, de patruzeci, trecuse,
Căci patruzeci şi unu-avuse.
El, la Ierusalim, a stat
Şapteşpe ani, ca împărat.
Astă cetate, Dumnezeu
O alesese ca, mereu,
A Lui să fie, căci voia,
Să-Şi pună Numele în ea.
O Amonită ce se cheamă
Naama, îi fusese mamă.
22 Ţara lui Iuda-n timpul său
Făcut-a doar ce este rău
În toate-n faţa Domnului,
Stârnind astfel, mânia Lui.
23 În vremea ‘ceea, s-au zidit
Multe-nălţimi şi s-au cioplit,
Apoi, mulţi stâlpi, pe vârful lor,
În cinstea Astarteelor.
Astfel de stâlpi au fost aduşi
Fiind pe vârf de dealuri puşi
Şi sub orice copac vădit
Precum că este înverzit.
24 Atunci, şi sodomiţi veniră
Şi-apoi în ţară locuiră,
Încât poporul a făcut
Tot răul care l-a văzut
La neamurile izgonite
De Dumnezeu, când dăruite
I-au fost pământurile care
Împărăţia lui le are.
25 Când Roboam împărăţea
În Iuda – şi cinci ani avea
De când ajunse împărat –
Şişac, cel care-ncoronat
Era-n Egipt, porni război.
Către Ierusalim apoi,
Cu oştile s-a îndreptat,
26 Iar de acolo, a luat
Din visteria Domnului –
Adică din a Casei Lui –
Şi-apoi din visteria care
Casa-mpăratului o are,
Tot aurul ce l-a găsit.
În acest fel, a jefuit
Acele lucruri minunate
Ce-au fost, de Solomon, lucrate.
Şi scuturile, le-a luat,
Care, din aur, s-au turnat,
27 Iar Roboam – când a văzut –
Îndată, altele-a făcut;
Dar ele-au fost – de bună seamă –
Făcute numai din aramă.
Toate au fost încredinţate
În grija cetelor aflate
În slujba împăratului,
Pentru păzirea casei lui.
Cete de-alergători erau
28 Acestea. Ele trebuiau
Ca aste scuturi să le ducă
Şi înapoi să le aducă.
În faţa împăratului,
Mergeau la Casa Domnului
Şi scuturile le-aşezau.
Când înapoi le aduceau –
În casa-alergătorilor –
Le aşezau la locul lor.
29 Dar toate câte-au fost făcute
De Roboam, nu sunt trecute
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Cari peste Iuda au domnit?
30 Atâta timp cât a trăit,
O luptă duse Roboam,
În contra lui Ieroboam.
31 Când Roboam a adormit,
A fost şi el adăugit
Părinţilor ce i-a avut.
Al său mormânt a fost făcut
Chiar în cetatea cea pe care,
David al său părinte-o are.
O Amonită, cari se cheamă
Naama, îi fusese mamă.
Apoi, fiul lui Roboam –
Cari se chemase Abiam,
În Iuda fosta-nscăunat
Şi a domnit ca împărat.