1 La soaţa lui, Ahab s-a dus –
La Izabela – şi i-a spus
Tot ceea ce s-a întâmplat
Şi cum Ilie i-a tăiat,
Cu sabia, pe toţi pe care
Bal, drept proroci, în slujbă-i are.
2 Femeia-ndată a trimis,
Un sol, prin cari astfel a zis,
Către Ilie: „Iată, eu
Vreau, pedepsită-a fi mereu,
Cu toată-asprimea zeilor,
Dacă nu am să te omor!
Mâine, la ceasul acesta,
Voi face eu, cu viaţa ta,
Ceea ce şi tu le-ai făcut
Prorocilor ce i-a avut
Bal, cel pe care îl slujesc!
Mâine, am să te nimicesc!”
3 Ilie-ndată a plecat,
Să-şi scape viaţa. S-a-ndreptat
Către Beer-Şeba, căci voia,
Pe slujitorul ce-l avea,
Să-l lase într-un loc ferit,
Pentru a fi adăpostit,
Căci în Beer-Şeba nu putea
Să-l prindă-Ahab, fiindcă ea
Se află-n ţara cea pe care
Iuda în stăpânire-o are.
4 De la Beer-Şeba, spre pustie,
S-a îndreptat, apoi, Ilie.
O zi şi-o noapte a făcut
Pe drum şi-n urmă a şezut
Sub un ienupăr, obosit,
Să îşi aştepte-al său sfârşit.
Ilie zise: „Doamne, eu
Te rog să iei sufletul meu,
Căci cu nimic nu sunt mai bun,
Decât ai mei părinţi! Îţi spun,
Că e destul, că nu mai pot!
Ce s-a putut, făcut-am tot!”
5 Apoi, Ilie s-a culcat
Şi a dormit. S-a deşteptat
Abia atunci când a venit
Un înger cari i-a poruncit:
„Te scoală-ndată şi mănâncă!
Nu este vremea să mori, încă!”
6 El s-a trezit şi a văzut
Că un ulcior a apărut
La capul său – ca din senin –
Cu apă, până-n gură plin.
Pe nişte pietre-ngrămădite
Lângă ulcior şi încălzite,
O turtă coaptă, a văzut.
El a mâncat şi a băut
Şi-n urmă, iarăşi s-a culcat.
7 Îngerul s-a înfăţişat
A doua oară, l-a trezit
Şi-n felu-acesta i-a vorbit:
„Ilie, scoală şi mănâncă,
Pentru că drum lung ai tu, încă!
8 Ilie-atunci s-a ridicat,
A băut apă şi-a mâncat,
Iar cu puterea adunată
Din astă hrană căpătată,
Făcut-a un drum lung şi greu,
La muntele lui Dumnezeu,
Care, Horeb, este chemat
Şi este foarte-ndepărtat.
În patruzeci de zile, el –
Şi-n patruzeci de nopţi, la fel –
A mers, mereu, neobosit,
Fără să se mai fi hrănit.
9 Ilie-o peşteră-a găsit
Când, la Horeb, a poposit.
În peşteră, a căutat
Un adăpost, pentru-nnoptat.
Cuvântul Domnului s-a dus,
La el, acolo, şi i-a spus:
„Ce faci Ilie?” El răspunse:
10 „O râvnă mare mă pătrunse,
Pentru cuvântul Domnului.
Toţi oamenii poporului
Lui Israel s-au purtat rău,
Atunci când, legământul Tău,
L-au părăsit. Eu am văzut
Altarele ce le-ai avut.
Pe toate, ei le-au doborât,
Iar pe proroci i-au omorât,
Cu sabia. Din rândul lor,
Rămas-am eu, şi-acest popor
Cată mereu – precum văd bine –Să mă omoare şi pe mine!”
11 Domnul i-a zis, prorocului:
„Te-aşază-n faţa Domnului,
Pe munte, sus!” El a făcut
Aşa precum i s-a cerut.
Ilie-n peşteră şedea
Atuncea când, pe lângă ea,
Trecut-a Domnul. La-nceput,
Un vânt puternic a trecut.
Acel vânt, munţi, a despicat
Şi stâncile le-a sfărâmat.
Dar în acel puternic vânt
Nu se aflase Cel Prea Sfânt.
În urma vântului cel tare,
Pornit-a un cutremur mare.
Nici în cutremurul iscat,
Nu era Cel Prea Sfânt, aflat.
12 Pe urmă, a venit un foc,
Să pârjolească acel loc.
Dar nici în focul ce-a venit,
Cel Sfânt nu S-a adăpostit.
Apoi, un susur blând, subţire,
Venit-a peste-ntreaga fire.
13 Ilie – când l-a auzit –
În gura peşteri-a ieşit.
Luă mantaua ce-o avea,
Îşi înveli faţa, cu ea,
Şi-n aşteptare a rămas.
Apoi, a auzit un glas:
„Ce faci Ilie?” El răspunse:
14 „O râvnă mare mă pătrunse,
Pentru cuvântul Domnului.
Toţi oamenii poporului
Lui Israel s-au purtat rău,
Atunci când legământul Tău,
L-au părăsit. Eu am văzut
Altarele ce le-ai avut.
Pe toate, ei le-au doborât,
Iar pe proroci i-au omorât,
Cu sabia. Din rândul lor
Rămas-am eu, şi-acest popor
Cată mereu – precum văd bine –
Să mă omoare şi pe mine!”
15 Domnul a cuvântat apoi:
„Te vei întoarce înapoi,
Pe drumul care l-ai făcut,
Când prin pustie ai trecut.
Mergi la Damasc, în Siria.
Acolo, grijă vei avea,
Ca să îl ungi pe Hazael,
Ca împărat. În Israel,
16 Te vei întoarce, de îndat’,
Şi ai să-l ungi ca împărat,
Pe Iehu – pe acela care,
Pe Nimşi, drept părinte-l are.
Apoi, cu tine să îl iei
Şi să îl ungi, pe Elisei.
El este fiul lui Şafat
Şi-al său ţinut este chemat
Abel-Mehola. Ia-l la tine,
Povăţuieşte-l cum e bine
Şi-apoi îl unge, drept proroc,
Căci va rămâne-n al tău loc.
17 Se va-ntâmpla în aşa fel,
Căci cel care, de Hazael
Are să scape, negreşit
De Iehu-apoi va fi lovit.
Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Că o să scape cineva,
De Iehu, fi-va doborât
De Elisei şi omorât.
18 Dar şapte mii, dintre bărbaţi,
Vor fi, în Israel, lăsaţi.
Ei sunt cei cari nu şi-au plecat
Genunchii şi n-au sărutat
Chipul lui Bal. Neabătut,
Ei, a Mea cale, au ţinut.”
19 Ilie-n urmă a făcut
Aşa precum i s-a cerut.
Astfel, pe fiul lui Şafat –
Pe Elisei – el l-a aflat
La munca câmpului, arând.
El era ultimul, în rând,
Căci pe câmpie se aflau
Perechi de boi care arau.
Toate perechile acele,
În număr, doisprezece-s ele,
Iar Elisei, pe câmp, era –
Cu-a doisprezecea – şi ara.
Ilie s-a apropiat
Şi-asupra lui a aruncat
Mantaua şi l-a învelit,
20 Iar Elisei a părăsit
Boii cu care a arat
Şi cu Ilie a plecat.
Un singur lucru i-a cerut,
Zicând: „Mă lasă să-mi sărut
Părinţii şi-am să te urmez.”
„Du-te, dar să te-napoiezi
Degrabă!” – i-a răspuns Ilie.
„Să nu uiţi, ce ţi-am făcut, ţie!”
21 În urmă, ei s-au despărţit,
Iar Elisei plecă grăbit,
Să-şi ia perechea sa de boi,
Pe care i-a adus apoi,
Drept jertfă. El a mai luat
Uneltele pentru arat
Şi-a folosit lemnul din ele,
Spre-a fierbe jertfele acele.
Pe urmă, carnea jertfelor,
A dat-o lucrătorilor.
Când a sfârşit, el a plecat
Şi pe Ilie l-a urmat.