1 Un timp, apoi, a mai trecut
Şi iată ce s-a petrecut:
Nabot – un om din Israel –
Avea o vie-n locu-acel,
Iar via lui se întindea
Chiar lângă casa ce-o avea
Ahab, cel care, aşezat,
Era-n Samaria-mpărat.
2 Ahab, pân’ la Nabot, s-a dus
Şi-aste cuvinte i le-a spus:
„M-am tot gândit la a ta vie.
Bine ar fi, să mi-o dai mie,
Căci este lângă casa mea.
Grădină, am să-mi fac din ea,
Pentru verdeţuri. Te-nvoieşti?
În locul ei, ai să primeşti,
Îndată, altă vie care
Va fi mai bună şi mai mare.
Sau preţul viei, dacă vrei,
Poţi, în argint, ca să îl iei.”
3 Nabot răspunse: „Nu cutez
Ca via să o-nstrăinez.
Ea este moştenirea lor,
Adică a părinţilor
Cari fost-au înaintea mea.
Nu pot să mă ating de ea.
Deci împărate, domnul meu,
Să mă ferească Dumnezeu,
De-a vinde via lor, cumva!
Te rog, nu-mi cere-aşa ceva.”
4 Ahab, atunci, s-a întristat
Şi către casă a plecat.
Cuvintele ce le-a rostit
Nabot, adânc, l-au răscolit,
Căci el spusese: „domnul meu,
Să mă ferească Dumnezeu,
Să-nstrăinez această vie!
Nu pot ca să ţi-o dărui ţie,
Căci via ce o stăpânesc,
De la părinţi o moştenesc!”
Ahab, în casă, a intrat
Şi s-a trântit, furios, pe pat.
5 Nevasta sa iute-a venit
Şi-n felu-acesta i-a vorbit:
„Dar pentru ce te-ai întristat,
Încât nimica n-ai mâncat?”
6 „Pân’ la Nabot, astăzi m-am dus”–
Ahab răspunse – „şi i-am spus:
Dă-mi via ta! De te-nvoieşti,
În locul ei ai să primeşti,
Îndată, altă vie care
Va fi mai bună şi mai mare.
Sau preţul viei – dacă verei –
Poţi, în argint, ca să îl iei.”
Dar el a zis: „Nu voi putea,
Nicicând, să-ţi dărui via mea!”
7 Când Izabela a aflat
Lucrul acesta, a-ntrebat:
„Dar oare nu eşti tu acel
Care domneşte-n Israel?
Via nu e pierdută, încă.
Fii vesel! Scoală şi mănâncă!
Voi face tot ceea ce pot,
Să capeţi via lui Nabot.
Am să mă duc la Izreel
Şi-am să vorbesc chiar eu, cu el!”
8 Apoi, nişte scrisori a scris,
Pe care-n urmă le-a trimis
Bătrânilor ce locuiau
La Izreel şi cari erau
Chiar în a lui Nabot cetate.
Scrisorile acestea toate,
În numele-mpăratului
Scrise erau, de soaţa lui.
9 În numele soţului ei,
A scris bătrânilor acei:
„Un mare post, vestiţi dar voi.
Luaţi-l pe Nabot apoi,
Şi puneţi-l conducător
Peste al vost’ întreg popor.
10 Pe urmă, printre-ai voştri fraţi,
Doi oameni de nimic cătaţi.
Aceştia să mărturisească
Şi pe Nabot să-l ocărască
Spunându-i: „Tu i-ai blestemat,
Pe Dumnezeu şi pe-mpărat!”
Afară după ce-l târâţi,
Cu pietre să îl omorâţi.”
11 Cei din cetate au făcut
Aşa precum li s-a cerut.
12 Un post vestiră de îndat’,
Iar pe Nabot l-au aşezat,
Pe urmă, drept conducător,
Peste al lor întreg popor.
13 Doi oameni răi, ei au găsit
Şi-aceştia au mărturisit
Cum că Nabot l-a blestemat
Pe Dumnezeu şi pe-mpărat.
Atunci, afară îl târâră,
Unde cu pietre-l omorâră,
14 Iar Izabelei, ei i-au scris:
„Am împlinit tot ce ai zis:
Nabot cu pietre-a fost lovit,
Şi-n felu-acesta a murit.”
15 Când Izabela a aflat
Cum că Nabot fost-a-mproşcat
Cu pietre, la Ahab s-a dus
Şi-aste cuvinte i le-a spus:
„Te scoală, căci Nabot, acel
Care era din Izreel,
E mort. Întreaga-i moştenire,
Poţi să o iei în stăpânire.
Du-te, ia-ţi via după care
Ai jinduit, fără-ncetare.”
16 Ahab, atunci, s-a ridicat
Şi bucuros, el a plecat,
La Izreel, căci se grăbea
Ca via lui Nabot s-o ia.
17 Atunci, cuvântul Domnului,
Pornit din ‘naltul cerului,
Pân’ la Ilie a venit –
La cel ce-a fost de neam Tişbit –
18 Şi-i spuse: „Scoală-te Ilie
Şi du-te la Nabot, în vie,
La împăratul cel pe care
Neamul lui Israel îl are.
Ahab e-acolo, căci el vrea
Ca via lui Nabot s-o ia.
19 Spune-i, când eşti în faţa lui:
„Ascultă glasul Domnului!
„Nu eşti un ucigaş vădit?
Nu eşti tu, hoţul dovedit?”
Apoi, spune-i cuvântul Meu:
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Câinii au lins sângele tot,
Ce-a curs din trupul lui Nabot,
Când el cu pietre-a fost bătut.
În locu-n care a căzut,
Şi sângele-ţi se va prelinge,
Iar câini-n urmă îl vor linge.”
20 Ilie, la Ahab, s-a dus,
Făcând precum Domnul a spus.
Ahab, când l-a văzut că vine,
La întrebat: „Ce vrei cu mine,
Vrăjmaşule? M-ai urmărit,
Încât şi-aicea m-ai găsit?”
Ilie-a zis: „Te-am căutat
Şi iată-acum că te-am aflat.
Prea bine ştiu că te-ai vândut
Şi numai rău tu ai făcut,
În faţa Domnului, mereu.
21 Iată ce zice Dumnezeu:
„Trimit necazuri, peste tine
Şi peste-acela care ţine
De casa ta: fie rob el,
Sau om liber, în Israel.
22 Iată că am găsit cu cale,
La fel să-i fac şi casei tale,
Precum celei ce o avea
Ieroboam, şi-asemenea
Casei aceleia pe care
Baeşa-n Israel o are.
Ieroboam, cum ai aflat,
Fusese fiul lui Nebat;
Apoi, Baeşa e cel care,
Pe Ahia, părinte-l are.
Şi tu ai să păţeşti la fel,
Căci l-ai făcut, pe Israel,
Ca să ajungă în păcat.
De-aceea, Eu M-am mâniat.”
23 Domnul, atuncea când vorbise,
Şi despre Izabela zise:
„Câinii se vor vădi acei
Cari vor mânca din trupul ei,
Chiar lângă-ntăritura care
Cetatea Izreel o are.
24 Cel ce-n cetate o să piară,
Va fi mâncat de câini. Afară –
Atunci când întâmpla-se-va
Că o să moară cineva –
De păsările cerului
Va fi mâncată carnea lui.
Aşa păţi-vor cei pe care,
Ahab, în casa lui, îi are.”
25 Nimeni n-a fost, în Israel,
Care să fi făcut la fel
Precum Ahab. El s-a vândut
Şi foarte mult rău a făcut,
Pentru că fost-a, ne-ncetat,
De Izabela aţâţat.
Doar ea l-a dus pe soţul său –
Întotdeauna – către rău.
26 El a lucrat, neîndoios,
În chipul cel mai urâcios
Căci doar pe idoli i-a slujit,
La fel ca neamul Amorit,
Pe care Domnu-l alungase,
Atunci când Israel intrase
În ţara ce fusese dată
Pentru ai săi părinţi, odată.
27 Ahab, atent, a ascultat
Cuvântul spus şi s-a speriat.
Apoi, îndată s-a smerit,
Straiul şi-a rupt şi a postit.
Mergea încet, înfăşurat
În sac, ţinând capul plecat.
28 Cuvântul Domnului s-a dus
Pân’ la Ilie şi i-a spus:
29 „Pe-Ahab, acuma, l-ai văzut?
Să se smerească, a ştiut,
În faţa Mea. De-aceea, Eu
N-am să trimit necazul greu –
Ca a lui casă s-o lovească –
Cât timp el are să trăiască.
În timpul vieţii fiului,
Am să lovesc în casa lui.
Atunci abat nenorocire
Şi am s-o şterg de peste fire!”