1 Pe ale timpului poteci,
Sunt patru sute şi optzeci
De ani, care s-au perindat
De când Israel a scăpat
Din a Egiptului robie.
Pe al său scaun de domnie,
Iată că Solomon şedea –
De patru ani – şi stăpânea
Peste întregul Israel.
Atuncea, începuse el –
Aşa precum avuse-n plan –
În luna Ziv, care în an
A doua este – să zidească
O casă-n cari să locuiască
Numele Domnului, mereu,
Şi-un Templu, pentru Dumnezeu.
2 Când totul fost-a pregătit,
O casă mare a zidit,
Cari, în lungime, se vădea
Că şasezeci de coţi avea.
Lată era de douăzeci
Şi-n înălţime-avea treizeci.
3 Pridvorul care se-ntindea
În faţa Templului, avea
La douăzeci de coţi lungime,
Şi prindea casa în lăţime;
În lat, aşa a fost făcut,
Că zece coţi doar, a avut,
Exacta pe acea parte care,
În faţa lui, Templul o are.
4 Ferestrele ce le-a avut,
Largi, înăuntru, s-au făcut,
Şi strâmte-afară. S-au zidit
5 Odăi care-au împrejmuit
Casa, clădirea Templului
Şi sfântul său locaş al lui.
În rânduri, ele-au fost durate
Şi peste-olaltă aşezate.
6 Catul de jos, cinci coţi, avea;
Mijlocul şase dovedea,
Iar cel de sus şapte avuse.
Partea de-afară se făcuse
Cu-arcade strâmte împrejur,
Ca astfel, grinzile din jur
Să nu mai trebuiască-atinse
Şi-apoi, în zidul casei, prinse.
7 Pietrele-n ziduri folosite,
Mai înainte-au fost cioplite
Şi astfel, casa s-a zidit,
Fără să se fi auzit
Ciocanele care băteau.
Nici chiar securi nu trebuiau.
N-au fost dar, întrebuinţate
Uneltele din fier lucrate.
8 Toate odăile pe care
Catul cel mai de jos le are,
În dreapta casei îşi aveau
Intrarea. Nişte scări suiau,
Cotind către al doilea cat,
Care în mijloc s-a aflat.
De-acolo, alte scări coteau
Şi la al treilea cat suiau.
9 După ce fost-a isprăvită,
Casa a fost acoperită
Cu grinzi şi scânduri potrivite,
Care din cedru-au fost cioplite.
10 Cele trei caturi se vădeau
Că cinci coţi fiecare-aveau
În înălţime. S-au adus
Lemne de cedru şi s-au pus,
Apoi, pe caturile-acele,
Şi fiecare dintre ele,
În felu-acesta minunat,
De casă, a ajuns legat.
11 Domnul, la Solomon, s-a dus
Şi-aste cuvinte i le-a spus:
12 „Eu văd că tu te străduieşti,
Această casă s-o zideşti.
Dacă păzeşti legile Mele,
Orânduirile acele
Pe care, vouă, vi le-am dat,
Dacă-mplineşti – neîncetat –
Ceea ce Eu am poruncit,
Atunci, tot ce-am făgăduit
Faţă de David – al tău tată –
Am să înfăptuiesc, pe dată.
13 Voi locui, în acest fel,
În mijlocul lui Israel,
Pentru că iată, am de gând
Să nu îl părăsesc, nicicând.”
14 Când Solomon a isprăvit,
Întreaga casă de zidit,
15 Cu lemn de cedru a-mbrăcat
Zidul – pe interior aflat –
De la tavan, fără-ndoială,
Şi până jos, la pardoseală.
Drept pardoseală-apoi, pe jos,
Scânduri a pus, de chiparos.
16 Scânduri de cedru, mai apoi,
Şi pentru partea dinapoi
A casei, el a folosit,
Cu care a acoperit,
Pereţii toţi – fără-ndoială –
De la tavan, la pardoseală.
Locul acela se vădea
Că douăzeci de coţi avea,
Şi Sfânta Sfintelor, astfel,
Voit-a a face, din el –
Sau Locul cel „prea sfânt” chemat.
17 Iar locul ce era aflat
În faţa lui – şi se vădea
Că patruzeci de coţi avea –
Alcătuia Casa pe care
Templul lui Dumnezeu o are.
18 Lemnul fusese încrustat
Cu colocinţi; s-au mai săpat
Şi flori deschise. Negreşit,
Totul era acoperit
Cu lemn, astfel că nimenea,
O piatră, nu putea vedea.
19 Casa, în mijloc, a avut
Locul prea sfânt, astfel făcut
Pentru chivotul Domnului.
20 Tot interiorul Locului,
Cu aur, fost-a căptuşit.
În înălţime s-a vădit
Că douăzeci de coţi avea;
Locul prea sfânt se dovedea
De douăzeci coţi – lungime –
Şi-alţi douăzeci de coţi lăţime.
Locul prea sfânt, în faţa lui,
Avea altarul Domnului,
Din lemn de cedru-nchipuit
Şi-n aur – tot – acoperit.
21 Pe dinăuntru, casa toată
În aur fost-a îmbrăcată.
Perdeaua cea despărţitoare,
Prinsă era, în lănţişoare,
Care – la fel – din aur, sânt.
În faţa Locului prea sfânt –
Cari fost-a-n aur poleit –
Perdeaua ‘ceea s-a găsit.
22 Cu aur – când a fost sfârşită –
Casa fusese căptuşită.
De-asemenea, altarul care,
Locul prea sfânt în faţă-l are,
În aur fost-a îmbrăcat.
23 Doi heruvimi, cari s-au săpat
În trunchi sălbatic de măslin –
Înalţi de zece coţi doar – vin
Să umple Locul cel pre sfânt.
24 Ale lor aripi, toate, sânt
De câte cinci coţi fiecare
Şi-astfel lungimile pe care
Între aripe le aveau,
De zece coţi se dovedeau.
25 Al doilea heruvim, la fel,
Toţi zece coţi avea şi el.
Măsurile şi chipul lui,
Erau ca ale primului.
26 În înălţime, fiecare
Din heruvimi, zece coţi, are.
27 De Solomon au fost luaţi
Şi-apoi, în casă aşezaţi,
Încât aripa unuia
Zidul din dreapta-l atingea,
Iar partea stângă-a zidului
O atingea vecinul lui,
Cu vârful aripei. Apoi,
La mijloc, îşi uneau cei doi,
Aripile, căci se-atingeau.
28 Acoperiţi, ei se vădeau
A fi cu aur, fiecare,
Din creştet până la picioare.
29 Atât în faţă, cât şi-n spate,
Pe toţi pereţi-au fost săpate
Chipuri de heruvimi. Săpaţi
Au fost şi mulţi finici, lucraţi
În chipul cel mai minunat.
Şi flori deschise s-au săpat.
30 Atât partea de dinapoi –
Cât şi partea din faţă-apoi –
După ce fost-au isprăvite,
Cu aur au fost pardosite.
31 Din lemn sălbatic de măslin,
Erau şi uşile ce vin
În faţa Locului prea sfânt.
Două, în număr, ele sânt.
Pragul de sus al uşilor –
Şi-asemeni şi uşorii lor –
Prin felu-n care s-au făcut,
Câte cinci muchii au avut.
32 Măslini sălbatici s-au cioplit
Când uşile s-au făurit.
Atât în faţă, cât şi-n spate,
Pe uşi apoi, au fost săpate
Chipuri de heruvimi. Săpaţi
Au fost şi mulţi finici, lucraţi
În chipul cel mai minunat;
Şi flori deschise s-au săpat.
Uşile-acestea, la sfârşit,
Cu aur s-au acoperit.
33 Uşorii care străjuiau
La poarta Templului, erau
Tot din acelaşi lemn ciopliţi,
În patru muchii rostuiţi.
34 Uşile lor erau, frumos,
Lucrate-n lemn de chiparos,
Şi două scânduri despărţite
Fost-au, pe-o uşă, folosite.
35 Atât în faţă, cât şi-n spate,
Pe uşi apoi, au fost săpate
Chipuri de heruvimi. Săpaţi
Au fost şi mulţi finici, lucraţi
În chipul cel mai minunat;
Şi flori deschise s-au săpat.
Uşile-acestea, la sfârşit,
Cu aur s-au acoperit.
36 Apoi, la curtea cea pe care
Casa-n lăuntrul ei o are,
S-au folosit pietre cioplite
Cari, pe trei rânduri, sunt zidite.
Tot pentru ea, s-au folosit
Grinzi cari, din cedru s-au cioplit.
37 Anul era al patrulea,
Iar luna Ziv abia-ncepea,
Atunci când Solomon pornise
A face – după cum gândise –
O casă-n cinstea Domnului,
Unde să stea Numele Lui.
Atuncea s-a vădit să fie
Pusă a casei temelie.
38 Anul al unsprezecelea
O lună nouă-şi începea.
Aceasta, Bul, este chemată
Şi-a opta e, în an aflată.
Atuncea Solomon sfârşise
Casa pe care-o construise.
Mândră fusese înălţată,
Precum a fost, de el, visată,
Căci şapte ani s-au perindat
Până când ea s-a terminat.