1 Ani douăzeci şi trei avea
Ioas, de când împărăţea
În Iuda. El este cel care –
Cum e ştiut – drept tată-l are,
Pe cel chemat Ahazia.
Atuncea, la Samaria,
Fiul lui Iehu a venit
Şi-n Israel a stăpânit.
El, Ioahaz, era chemat.
Şaptesprezece ani a stat
Pe tron, apoi, în Israel.
2 Doar lucruri rele-a făcut el –
Mereu – în faţa Domnului,
La fel ca-naintaşul lui
Cari fost-a fiul lui Nebat,
Ieroboam fiind chemat
Şi în păcate, după el,
Trăsese-ntregul Israel.
3 Domnul, atunci, S-a mâniat
Şi-n felu-acesta, a lăsat
Să cadă-ntregul Israel,
În mâinile lui Hazael,
Cel care fost-a împărat,
În Siria. Domnu-a lăsat
Să cadă-apoi, al Său popor,
În mână la al lui fecior,
Cari, Ben-Hadad, a fost numit.
Atâta timp cât au trăit
Ei, cu asprime, s-au purtat,
Cu Israel, neîncetat.
4 Dar Ioahaz, când a venit
Şi-n Israel a-mpărăţit,
Lui Dumnezeu, el s-a rugat,
Iar Domnu-apoi l-a ascultat,
Văzând cât o ducea de rău,
Sub Sirieni, poporul Său.
5 De-aceea, un izbăvitor
A adus El, pentru popor.
Israeliţii au scăpat
De Sirieni şi-apoi au stat
În corturi iar, ca la-nceput,
6 Însă ei nu s-au abătut
De la păcatele pe care,
Acela care-a fost mai mare –
Ieroboam – în Israel,
Le-a făptuit, trăgând astfel,
Întreg poporul în păcat.
Israeliţii au călcat
Pe calea împăratului
Ieroboam. Ca-n vremea lui,
Al Astarteei stâlp şedea
Şi-atuncea, la Samaria.
7 Din tot poporul cari scăpase
De Sirieni, Domnu-i lăsase
Doar zece mii de pedestraşi
Lui Ioahaz, iar călăraşi,
Numai cincizeci. De-asemenea,
Puţine care, el avea:
De toate, zece au fost ele.
Restul oştirilor acele
Pe care Israel le-avuse,
De Sirieni au fost distruse.
8 Dar toate câte-au fost făcute
De Ioahaz, nu sunt trecute
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Care-au domnit în Israel?
9 Când Ioahaz pieri şi el,
De către-ai săi a fost luat
Şi la Samaria-ngropat.
Pe a lui urmă, a venit
Ioas – al său fiu – şi-a domnit.
10 Treizeci şi trei de ani avea
Ioas, de când împărăţea
Fiind – în Iuda – împărat,
Atunci când fost-a-nscăunat
Nou-mpărat în Israel.
Ioas era-mpărat şi el
Şi şaisprezece ani avea
Ca la Samaria să stea.
Ioas era acela care,
Pe Ioahaz, părinte-l are.
11 Cât a domnit, el a făcut
Doar lucruri ce nu I-au plăcut
Lui Dumnezeu. S-a purtat rău,
La fel ca-naintaşul său
Ieroboam, acela care –
Părinte – pe Nebat, îl are
Şi în păcate după el,
A tras întregul Israel.
12 Dar toate câte le-a făcut
Ioas, oare nu s-au trecut
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Care-au domnit în Israel?
Războiul ce-a fost dus de el –
Cu cel ce-n Iuda stăpânea
Şi se chema Ahazia –
Nu tot acolo-i amintit?
13 Când împăratul a murit,
Fost-a-n Samaria-ngropat.
Pe tron, în locu-i, s-a urcat
Ieroboam, care – astfel –
A-mpărăţit în Israel.
14 O cruntă boală l-a lovit
Pe Elisei, şi a murit.
Când încă era-n viaţă el,
Cel ce domnea în Israel –
Ioas – s-a dus de l-a cătat.
În casa lui când a intrat,
A plâns zicând aste cuvinte:
„Părinte! Oh! Al meu părinte!”,
Şi-apoi: „Carul lui Israel
Şi călărimea lui, la fel!”,
15 Iar Elisei a cuvântat:
„Ia-ţi arcul cu săgeţi, de-ndat!”
Ioas, atuncea, a făcut
Aşa precum i s-a cerut.
16 Încoardă-ţi arcul!” – a mai spus
Iar Elisei. Apoi şi-a pus,
Încetişor, mâinile lui,
Pe cele-ale-mpăratului.
17 „Deschide geamul!”– i-a mai zis.
El s-a grăbit şi l-a dechis,
Iar Elisei a poruncit:
„Trage, acum, spre răsărit!
Astă săgeată, să ai ştire,
Că este pentru izbăvire.
Ea-i dar, din partea Domnului,
Pentru întreg poporul Lui.
Pe Sirieni, tu ai să-i baţi
Când – la Afec – sunt adunaţi.
Acolo ai să îi loveşti
Şi-n urmă ai să-i nimiceşti.
18 Mai ia săgeţi!” – a poruncit
Iar Elisei. El s-a grăbit
Să împlinească-al său cuvânt.
„Acuma, trage în pământ” –
Mai zise Elisei, iar el
A împlântat, în locu-acel,
De-ndată, trei săgeţi. Apoi,
Se-ntoarse la proroc, ‘napoi.
19 Prorocu-atunci s-a mâniat
Şi plin de ciudă, la-ntrebat:
„Să-mi spui dar, de ce te-ai oprit?
Căci trebuia să fi lovit
Pământul, de cinci, şase ori!
Acum, însă, doar de trei ori,
Au să înfrângă-ai tăi oşteni,
Armatele de Sirieni.”
20 Prorocu-n urmă a murit.
Întreg poporul l-a jelit
Şi-ntr-un mormânt l-au aşezat,
Lângă ai săi adăugat.
Apoi, în anul următor,
Peste-al lui Israel popor,
Cete de pradă au venit,
Cari din Moab au năvălit.
21 Israeliţii îngropau
Pe cineva. Când îl duceau
Spre groapă, ei s-au pomenit
Că Moabiţi-au năvălit.
Speriaţi, pe mort l-au aruncat
Într-un mormânt, aproape-aflat,
Fugind apoi. S-a potrivit
Ca groapa-n care l-au zvârlit
Pe mortul lor oameni-acei,
Să fie a lui Elisei.
Atunci când trupul mortului,
De oasele prorocului
Se-atinse, mortul a-nviat
Şi din mormânt s-a ridicat.
22 Cât timp trăit-a Ioahaz,
Lovit a fost – de greu necaz –
Întreg poporul Israel,
Căci asuprit de Hazael –
Cari fost-a-n Siria-mpărat –
Ajunse-a fi, neîncetat.
23 Dar Dumnezeu Şi-a amintit
De-al Său popor şi – negreşit –
De-Avram, Isac şi Iacov care
L-au ascultat, fără-ncetare,
Urmând al Domnului cuvânt,
Precum şi de-al Său legământ.
De-aceea, El s-a îndurat
De-ai Săi şi nu i-a mai lăsat
Pe Sirieni, să-I asuprească
Poporul, şi să-l nimicească.
24 Apoi, s-a stins şi Hazael,
Iar Sirienii – după el –
Pe fiul său l-au aşezat –
Pe Ben-Hadad – ca împărat.
25 Cât a fost el stăpânitor
Peste al Siriei popor,
Veni Ioas – acela care,
Pe Ioahaz, părinte-l are –
Şi cu război câştigă el,
Cetăţi pe care Hazael
Le smulse de la Ioahaz,
În vremurile de necaz.
Ioas, trei lupte, a purtat
Cu Siria, şi-a câştigat
Cetăţile, în urma lor,
Pierdute de al său popor.