1 Doi ani avea Ioas – cel care,
Pe Ioahaz, părinte-l are –
De când pe tron urcase el
Şi stăpânea în Israel.
În vremea ‘ceea, a venit
Şi peste Iuda a domnit
Amaţia, acela care –
Părinte – pe Ioas, îl are.
2 Ani douăzeci şi cinci avuse,
Când împărat el se făcuse
Şi două’şinouă împlinise,
Cât – la Ierusalim – domnise.
Amaţia este cel care,
Mamă, pe Ioadan, o are.
3 Amaţia – cum e ştiut –
Doar lucruri bune a făcut,
Mereu, în faţa Domnului;
Dar nu ca David, tatăl lui –
Ci ca Ioas – al său părinte –
Care domnise înainte.
4 Dar înălţimi tot mai erau.
Noroadele, încă, mergeau
Pe înălţimi, tămâie-arzând,
Precum şi jertfe aducând.
5 Apoi, când el şi-a întărit
Împărăţia, i-a lovit
Pe cei cari îl slujiseră
Şi care îl uciseră
Pe tatăl său, când – împărat –
Fusese-n Iuda aşezat.
6 Dar n-a ucis pe fiii lor –
Pe cei ai slujitorilor –
Căci Moise-n legea lui a scris:
„Nu trebuie a fi ucis
Părintele, pentru-al săi fiu,
Ci trebuie-a fi lăsat viu.
Să nu ia viaţa fiilor
Nimeni, pentru părinţii lor,
Ci fiecare – negreşit –
Are să fie pedepsit,
Doar pentru ceea ce-a făcut”.
7 Amaţia a mai bătut
Şi zece mii de Edomiţi,
Cari după pradă-au fost veniţi,
În Valea Sării. Cu război,
El a luat Sela apoi
Şi „Iocteel”, nume, i-a dat,
Cari până astăzi s-a păstrat.
8 Către Ioas – acela care,
Pe Ioahaz, părinte-l are
Fiind fiul lui Iehu el
Şi împărat în Israel –
Amaţia, soli, a trimis,
Prin care în ăst fel a zis:
„Vino şi faţa îţi arată!”
9 Ioas trimise soli de-ndată
Şi lui Amaţia, i-a spus:
„Spinul, cel din Liban, a pus
Ca cedrului să i se spună:
„Ascultă dar, cu vorbă bună,
Şi fă după cum îţi cer eu:
Nevastă, pentru fiul meu,
Pe fiica ta o vreau, de-ndată!”
Atunci, au năvălit, deodată,
Fiarele câmpului, pe care
Ţinutul – din Liban – le are
Şi în picioare au călcat
Spinul care s-a-ncumetat,
Să-i poruncească cedrului.
10 Tu, oştile Edomului –
Precum aflat-am – le-ai bătut
Şi văd că a şi început
Să-ţi crească inima. Mai bine –
Cred eu – că este, pentru tine,
La a ta casă de vei sta
Mândrindu-te cu slava ta.
De ce vrei să stârneşti un rău –
Acuma – peste capul tău,
Prin cari distrusă o să fie
Şi a lui Iuda-mpărăţie?”
11 Amaţia n-a ascultat
Şi-atunci Ioas l-a atacat,
Lângă Bet-Şemeşul pe care
Iuda în stăpânire-l are.
12 Iuda a fost – în locu-acel –
Bătut de către Israel,
Şi fiecare-alergat
La cortul său, înspăimântat.
13 Ioas – cel care a domnit
În Israel – a reuşit
Să-l prindă pe Amaţia –
Pe fiul lui Ahazia
Şi-al lui Ioas – pe-acela care
Fusese-n Iuda cel mai mare.
Lângă Bet-Şemeş se găsea –
Când a fost prins – Amaţia.
Către Ierusalim s-a dus
Ioas apoi, unde a pus,
Ca să se spargă zidul lui.
Deci de la poarta unghiului,
Până la cea pe care-o ştim
Că este a lui Efraim,
Zidul întreg a fost surpat.
Atuncea când s-a măsurat –
Coţi – patru sute a avut
Spărtura care s-a făcut.
14 Ioas – cu sine – a luat
Mult aur şi argint aflat
Atât în Casa Domnului,
Cât şi a împăratului.
Ostatici a mai luat el
Şi-apoi s-a-ntors în Israel
Şi în Samaria a stat,
Unde fusese împărat.
15 Dar toate câte le-a făcut
Ioas, oare nu s-au trecut
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Care-au domnit în Israel?
Războiul ce-a fost dus de el –
Cu cel ce-n Iuda stăpânea
Şi se chema Ahazia –
Nu tot acolo-i amintit?
16 Când împăratul a murit,
Fost-a-n Samaria-ngropat.
Pe tron, în locu-i, s-a urcat
Ieroboam, care – astfel –
A-mpărăţit în Israel.
17 Amaţia – acela care,
Părinte, pe Ioas, îl are –
Ani cincisprezece a trăit
Şi-n Iuda a împărăţit
După ce fost-a îngropat
Ioas, cel care, împărat,
Fusese peste Israel.
Fiu, al lui Ioahaz, e el.
18 Dar toate câte le-a făcut
Amaţia, nu s-au trecut
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Care în Iuda au domnit?
19 În contra lui, s-a uneltit
Chiar la Ierusalim. Astfel,
A trebuit să fugă el,
Pân’ la Lachis. Dar n-a scăpat.
Uneltitorii l-au aflat
Şi-acolo şi l-au omorât.
20 L-au pus pe cai şi-au pogorât,
Astfel, cu toţii, înapoi,
Iar la Ierusalim apoi,
Cu-ai săi părinţi l-au îngropat.
Mormântul său este aflat
Chiar în cetatea cea pe care,
David, în stăpânire-o are.
21 Azaria, al său fecior,
A devenit stăpânitor
În Iuda, unde – împărat –
Al său popor l-a aşezat.
Când – împărat – el se făcuse,
Doar şaisprezece ani avuse.
22 În timpul său, a reuşit –
Elatul – de l-a dobândit
Şi după ce-l luă-napoi,
L-a rezidit iar, mai apoi.
23 Amaţia – acela care,
Părinte, pe Ioas, îl are –
De cincisprezece ani şedea –
În Iuda – şi împărăţea,
Când în Samaria-a venit
Şi-n Israel a stăpânit
Ieroboam, acela care,
Părinte, pe Ioas, îl are.
Ani patruzeci şi unu-a stat,
Pe scaunul de împărat.
24 El a făcut ce este rău,
La fel ca-naintaşul său –
Ieroboam – acela care,
Părinte, pe Nebat, îl are,
Şi – în păcate – după el,
A tras întregul Israel.
Tot ceea ce el a făcut,
Lui Dumnezeu nu I-a plăcut.
25 Ieroboam luă apoi,
Hoatrul ţării, înapoi –
Din a Hamatului intrare
Şi până la câmpul cel mare –
După cuvântul Domnului
Rostit prin Iona, robul Lui,
Pe care îl avea proroc.
Din Gat-Hefer era, de loc,
Prorocul. El este cel care,
Pe Amitai, părinte-l are.
26 Domnu-a văzut necazul greu,
În care se zbătea, mereu,
Poporul său. Greu o duceau
Şi cei care robiţi erau,
Dar şi cei slobozi, tot la fel,
Căci nimenea, lui Israel,
Nu îi venea în ajutor.
27 De-aceea, un izbăvitor,
Domnul, atuncea, S-a gândit
Să îi ridice – negreşit –
Să nu ajungă ca să piară
Întregul Său popor, din ţară.
Ieroboam a fost găsit,
Izbăvitorul potrivit.
Ieroboam este cel care,
Părinte, pe Ioas, îl are.
28 Dar toate câte le-a făcut
Ieroboam, nu s-au trecut
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Ce-n Israel au stăpânit?
Nu este oare, pomenit
În Cronici, de al său război,
Prin care-adus-a înapoi –
În stăpânire-n Israel –
Damascul şi-alături de el
Hamatul care s-a aflat
Sub al lui Iuda împărat?
29 Când împăratul a murit,
În Israel a stăpânit
Al său fecior – ca împărat –
Cari, Zaharia, s-a chemat.