1 Doar trei ani, Osea împlinise
De când în Israel, domnise.
Osea era acela care,
Pe Ela, drept părinte-l are.
Atunci, în Iuda a venit
La-mpărăţie şi-a domnit
Al lui Ahaz fecior, cel care,
Drept Ezechia, nume, are.
2 Ani douăzeci şi cinci avuse,
Când – împărat – el se făcuse
Şi douăzeci şi nouă-a stat
Pe scaunul de împărat.
El, la Ierusalim, şedea,
Căci de acolo-mpărăţea.
Abi, e mama lui chemată,
Şi-i a lui Zaharia fată.
3 Cât la domnie a şezut,
Doar lucruri bune a făcut –
Precum făcea David, mereu –
Cari I-au plăcut lui Dumnezeu.
4 Orice-nălţime-a-ndepărtat;
Stâlpi idoleşti a dărâmat;
Iar Astarteele aflate,
În ţara lui, au fost tăiate.
A sfărâmat, de bună seamă,
Şi şarpele cel de aramă
Pe care Moise l-a făcut,
Căci împăratul a văzut
Că oamenii poporului
Ardeau tămâie-n faţa lui.
Ba chiar şi-un nume ei i-au pus
Şi astfel „Nehuştan” i-au spus,
Dar Ezechia l-a zdrobit
Şi-afară-apoi l-a azvârlit.
5 El s-a-ncrezut în Dumnezeu
Şi lângă El a stat mereu.
Din toţi cei care au venit
Şi-n Iuda au împărăţit,
Ca Ezechia – niciodat’ –
Nimeni nu s-a mai arătat.
6 De Domnul, el s-a alipit,
Poruncile I le-a păzit,
Căci, nicicând, nu s-a abătut
De la ceea ce a cerut
Domnul, prin Moise. Ne-ncetat,
7 Domnul, apoi, l-a ajutat
Pe Ezechia, de-a avut
Izbândă-n tot ce a făcut.
S-a răsculat, în urmă, el,
Contra Asiriei şi-astfel –
Supus – nu s-a mai dovedit
Şi nici un bir n-a mai plătit.
8 Cu Filistenii s-a bătut,
Dar ei – atunci – nu au putut
Să-i ţină piept ci au fugit;
Iar el, apoi, le-a pustiit
Întreg ţinutul şi-a ajuns
Până în Gaza de-a pătruns,
Şi la cetăţile zidite
Fiind cu turnuri întărite.
9 Când Ezechia împlinea
Doar patru ani de când şedea –
În Iuda – ca şi împărat,
Iar Osea fost-a-ncoronat
De şapte ani în Israel,
Atunci Salmanasar – acel
Care domnea-n Asiria –
A atacat Samaria,
Pe care a împresurat-o
10 Şi după trei ani a luat-o.
Faptul acest se petrecea
Când Ezechia împlinea –
Ani – şase, la împărăţie
Peste Iudei, iar la domnie,
Osea, atunci, s-a nimerit
Că nouă ani a împlinit –
În Israel – ca domnitor,
Peste al său întreg popor.
11 Israeliţi-au fost luaţi
Şi în Asiria mutaţi.
Mai marele Asiriei
E cel cari i-a mutat, pe ei.
Ca robi – acolo – au trăit
Şi în cetăţi au locuit,
Cetăţi – cari, înaintea lor –
Fuseseră-ale Mezilor.
Halah, întâia s-a chemat.
Habor, drept nume, a purtat
A doua. Ele sunt aflate,
Pe malul apei aşezate,
Iar râul ce le mărginea,
Gozan, pe-atuncea, se numea.
12 Lucrul acesta s-a-ntâmplat,
Pentru că ei n-au ascultat
De Dumnezeul lor Cel Sfânt
Călcând peste-al Său legământ.
De-asemenea, n-au împlinit
Poruncile ce le-au primit
Prin Moise, robul Domnului,
Ci au călcat porunca lui.
13 Când Ezechia-a adunat,
Ani paisprezece ca-mpărat,
Venit-a Sanherib – cel care
Era-n Asiria mai mare –
Şi a lovit, pe negândite,
Toate cetăţile-ntărite
Aflate-n Iuda. În ăst fel,
Pe toate, puse mâna el.
14 În urmă, la Lachis a stat.
Când Ezechia a aflat
Lucrul acesta, a trimis,
În grabă, soli, prin care-a zis:
„Iată că am greşit, ştiu bine!
Dar depărtează-te, de mine!
Fac tot ce-mi ceri. Făgăduiesc!
De-acum, şi bir am să-ţi plătesc.”
Asirianul l-a crezut
Şi-argint şi aur i-a cerut.
Argintul care a fost dat,
Talanţi trei sute-a numărat;
Iar aurul ce se ceruse,
Doar treizeci de talanţi avuse.
15 Argintul ce s-a adunat,
De Ezechia-a fost luat
Atât din Casa Domnului,
Cât şi a împăratului.
16 A strâns şi aurul pe care
Templul lui Dumnezeu îl are –
Pe uşi şi pe uşorii lui –
Dându-l Asirianului.
17 Acela care aşezat
Era-n Asiria-mpărat,
La Ezechia şi-a trimis,
Îndată, soli. De la Lachis,
Tartan cu Rab-Saris plecase.
Rabşache li se-alăturase.
La Ezechia-au mers cei trei,
O oaste mare-având cu ei.
Când la Ierusalim sosiră,
Asirienii poposiră
Lângă canalu-acela mare
Ce vine de la iazul care,
Mai sus, pe deal, este aflat,
Chiar lângă drumul îndreptat
Spre marginea ogorului
Cari este-al ‘nălbitorului.
18 În faţa lor, ei l-au chemat
Pe Ezechia, de îndat’.
Eliachim – acela care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
Fiind de Şebna însoţit
Şi de Ioah, iute-au ieşit
În faţa-Asirienilor,
Spre-a asculta solia lor.
Eliachim este cel care
Fusese pus drepte cel mai mare,
În casa împăratului;
Şebna e logofătul lui;
Ioah – al lui Asaf fecior –
E arhivar, sau scriitor.
19 Rabşache-n faţă le-a ieşit
Şi-n felu-acesta, le-a vorbit:
„Cel care este aşezat
Peste Asiria-mpărat,
Aceste vorbe le-a trimis
Lui Ezechia şi a zis:
„Ce-ncredere te-a-nsufleţit,
Pe care tu te-ai bizuit?
20 Căci tu ai zis: „Războiul cere
Şi chibzuinţă şi putere”.
Însă, toate aceste sânt
Doar vorbe goale spuse-n vânt.
În ce ţi-ai pus încrederea,
De te răscoli în contra mea?
21 Dacă-n Egipt te-ai încrezut,
Află că sprijin ai avut
Trestia frântă, ce răneşte
Mâna care se sprijineşte
Pe ea. Căci astfel se arată
A fi, de fiecare dată,
Marele Faraon pe care,
Egiptu-n fruntea sa îl are:
O trestie care l-a-mpuns
Şi care, palma, i-a străpuns,
Celui care se-ncrede-n el.
22 Tu poate că-mi vei spune-astfel:
„Noi, în al nostru Dumnezeu,
Ne-am pus încrederea, mereu.”
Dar nu-nălţimile Lui, oare –
Precum şi ale Lui altare –
Tu le-ai zdrobit – după cum ştim –
Aicea, la Ierusalim?
N-ai poruncit tu – tuturor –
Să nu se-nchine-n faţa lor?
23 Acum dar, nu sta la-ndoială,
Ci hai şi fă o învoială
Cu-al meu stăpân, cu-acela care
E în Asiria mai mare.
Cai, două mii, îţi vom da noi,
Şi vom vedea dacă, la voi –
Aici, acum – o să puteţi
Da două mii de călăreţi.
24 Cum crezi că poţi să-ndepărtezi
Un căpitan, pe care-l vezi
Că-i cel mai mic slujbaş pe care
Marele împărat îl are?
În carele Egiptului –
Precum şi-n călăreţii lui –
Nădăjduieşti, precum văd eu.
25 Dar oare, dacă Dumnezeu,
Să vin aici, n-ar fi voit,
Gândeşti că eu aş fi venit?
Puteam, încoace, să pornesc
Şi acest loc să-l nimicesc?
Dar Dumnezeu, astfel, a zis
Atuncea când El m-a trimis:
„În ţara ‘ceea, năvăleşte,
Degrabă, şi o nimiceşte!”
26 Eliachim – acela care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
Cu Şebna şi Ioah au spus:
„Cuvintele ce le-ai adus –
Solia ta – te rugăm noi,
Ca-n aramaică apoi,
Să le rosteşti, ca nu cumva
Să înţeleagă cineva
Dintre cei care ne privesc
Şi cari, pe ziduri, se găsesc.
Nu glăsui în evreieşte,
Ci-n aramaică vorbeşte,
Căci foarte bine-o ştim şi noi.”
27 Rabşache le-a răspuns apoi:
„Crezi oare că stăpânul meu
Trimisu-m-a aici, ca eu
Să vă împărtăşesc solia,
Doar vouă şi lui Ezechia?
S-audă aste vorbe, vreau,
Şi cei care pe ziduri stau,
Ca spaimă-n ei să pot băga,
Să îşi mănânce baliga
Şi să-şi bea udul, de îndat’!”
28 Apoi, Rabşache a strigat –
În limba lor, iudaică,
Şi nu în aramaică –
Spre toţi cei care se aflau
Pe ziduri şi îi ascultau:
„Cel care este aşezat
Peste Asiria-mpărat
Aste cuvinte mi le-a zis,
Aici, la voi, când m-a trimis:
29 „Să nu cumva să vă lăsaţi,
De Ezechia, înşelaţi!
Pentru că el nu va putea
Ca izbăvire să vă dea.
30 Să nu vă facă el, apoi,
În Domnul, să vă-ncredeţi voi,
Zicând: „Domnul ne ocroteşte.
Domnul, mereu, ne izbăveşte.
Cetatea nu va fi lăsată
Asirienilor, vreodată.”
31 Nu-l ascultaţi pe Ezechia,
Ci voi să ascultaţi solia
Celui care e aşezat
Peste Asiria-mpărat:
„Pentru voi toţi, este mai bine
Să încheiaţi pace, cu mine.
Supuşi, dacă o să-mi fiţi mie,
Mânca-veţi din a voastră vie
Şi din smochinul ce-l aveţi.
Apă, voi veţi putea să beţi,
Din puţul vostru, până când –
32 La voi – veni-voi, încurând,
Ca să vă mut în altă ţară.
Pâine şi grâu veţi avea iară,
Veţi avea vie şi smochini,
Ulei şi miere şi măslini.
Acolo, voi o să trăiţi,
Mereu, şi nu o să muriţi.
Să nu cumva să vă lăsaţi,
De Ezechia înşelaţi,
Căci doar vă amăgeşte când
O să îl auziţi zicând:
„Al nostru Domn ne ocroteşte!
Domnul, mereu, ne izbăveşte!”
33 Dar dumnezei, nu aveau oare,
În lume, şi alte popoare?
Ţările lor, oare-au scăpat
De al meu mare împărat?
34 Unde sunt zeii cei pe care
Ţara Hamatului îi are?
Unde-s cei ai Arpadului,
Sau ai Sefarvaimului?
Unde-s ai Ivei dumnezei,
Sau cei ai Henei? Unde-s ei?
Au izbăvit Samaria,
Ăşti dumnezei, din mâna mea?
35 Ce dumnezei aţi auzit,
Că ţările şi-au izbăvit,
Încât – acum – să credeţi voi,
Că Domnul vostru, mai apoi,
Vă va scăpa din mâna mea
Şi izbăvire-o să vă dea?”
36 Întreg poporul a tăcut,
Făcând aşa cum le-a cerut
Chiar împăratul: „Să tăceţi!
Nici un cuvânt să nu spuneţi!”
37 Apoi, Eliachim – cel care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
Cu Şebna – cel ce l-a-nsoţit,
Căci logofăt era numit –
Şi cu al lui Asaf fecior –
Ioah, cari fost-a scriitor –
La Ezechia au plecat
Şi straiele şi-au sfâşiat,
Atunci când au istorisit
Tot ce Rabşache a vorbit.