1 Ilie, din Ghilgal, pornise,
Iar Elisei îl însoţise.
Domnul, atuncea, a voit
Să îl ridice, negreşit,
La cer. Printr-un vârtej de vânt,
El l-a luat de pe pământ.
2 Însă-nainte de-a fi dus,
Lui Elisei, aşa i-a spus:
„Rămâi aici, pentru că eu
Trimis am fost, de Dumnezeu,
Ca să mă duc pân la Betel.”
Dar Elisei îi zise-astfel:
„Îţi spun, pe viul Dumnezeu
Şi pe-al tău suflet viu, că eu,
Nicicând n-am să te părăsesc.
Iată că vreau să te-nsoţesc.”
După ce-a cuvântat astfel,
Cei doi plecară, spre Betel.
3 Fiii prorocilor erau
Lângă Betel şi-i aşteptau.
Când i-au văzut, în grabă, ei
Au alergat la Elisei,
Şi-l întrebară: „Ştii tu oare,
Precum că Domnul, de gând, are,
Să îţi răpească-n ceruri, sus,
Stăpânul, astăzi?” „Ştiu” – a spus,
Îndată, Elisei. Apoi,
El a mai zis: „Vă rog, pe voi,
Ca despre vestea ce o ştiţi,
Cu nimeni să nu mai vorbiţi.”
4 Ilie s-a apropiat
De Elise şi-a cuvântat:
„Rămâi aici, pentru că eu
Trimis am fost, de Dumnezeu,
La Ierihon.” Atuncea el
Răspunse-ndată-n acest fel:
„Îţi spun, pe viul Dumnezeu
Şi pe-al tău suflet viu, că eu,
Nicicând, n-am să te părăsesc.
Iată că vreau să te-nsoţesc.”
Sfârşi de cuvântat şi-apoi,
La Ierihon s-au dus cei doi.
5 Fiii prorocilor erau
La Ierihon şi-i aşteptau.
La Elisei, ei au venit
Şi-n felu-acesta i-au vorbit:
„Ascultă, ai aflat tu oare,
Precum că Domnul, de gând, are,
Să îţi răpească-n ceruri, sus,
Stăpânul, astăzi?” „Ştiu” – a spus
Îndată, Elisei. Apoi,
El a mai zis: „Vă rog, pe voi,
Ca despre vestea ce o ştiţi,
Cu nimeni să nu mai vorbiţi.”
6 Ilie s-a apropiat
De Elise şi-a cuvântat:
„Rămâi aici, pentru că eu
Trimis am fost, de Dumnezeu,
Pân’ la Iordan.” Atuncea el
Răspunse-ndată-n acest fel:
„Îţi spun, pe viul Dumnezeu
Şi pe-al tău suflet viu, că eu,
Nicicând, n-am să te părăsesc.
Iată că vreau să te-nsoţesc
Şi am să merg cu tine-acum.”
Apoi, ei şi-au văzut de drum.
7 Cincizeci de inşi, cari – negreşit –
Fii de proroci s-au dovedit,
În faţa lor au alergat –
Lângă Iordan – şi-au aşteptat.
8 Mantaua pe cari a purtat-o,
Ilie şi-a înfăşurat-o,
Făcând-o sul. El a venit,
Cu ea, la râu, şi a lovit
În apele Iordanului.
Acestea, înaintea lui,
În două părţi s-au despicat,
Astfel încât, ca pe uscat,
Trecut-au peste râu cei doi.
9 Ilie i-a vorbit apoi,
În acest fel, lui Elisei:
„Te rog, îmi spune dar, ce vrei?
Pentru că iată: eu voiesc,
Dorinţa, să ţi-o împlinesc
Mai înainte de-a fi dus
De Dumnezeu, în ceruri, sus.”
Atuncea, Elisei a zis:
„Iată care e al meu vis:
Din duhul care-i peste tine,
Să faci să vină, peste mine,
Acum, o parte anumită.
Vreau o măsură îndoită!”
10 Ilie zise: „Lucru greu
Îmi ceri, dar te asigur eu,
Că dacă mă vei fi zărit,
La ceruri când voi fi răpit,
Se va-ntâmpla precum doreşti,
Iar ce îmi ceri, ai să primeşti.
De nu mă vei vedea, ei bine,
Nu vine duhul peste tine.”
11 Singuri, pe drum, cei doi erau.
Mergeau agale şi vorbeau,
Când din înalturi a venit
Un car, din flăcări întocmit,
Iar caii care îl trăgeau,
De-asemeni, tot de foc, erau.
Uimit sta Elisei, pe loc,
În timp ce carul cel de foc,
Într-un vârtej de vânt l-a dus,
Pe-al său stăpân, în ceruri, sus.
12 Atuncea, Elisei – speriat –
Privind spre ceruri, a strigat
În urma lui, aste cuvinte:
„Părinte! Oh! Al meu părinte!”,
Şi-apoi: „Carul lui Israel
Şi călărimea lui, la fel!”
Pe urmă, nu l-a mai zărit
Pe-al său stăpân şi – necăjit –
Veşmântul şi l-a sfâşiat.
A mers apoi şi a luat
Mantaua pe cari o lăsase
Ilie, când la cer, plecase.
13 El, cu mantaua, înapoi
Se-ntoarse la Iordan şi-apoi,
14 Ale lui ape le-a lovit
Şi-n felu-acesta a vorbit:
„Unde e Domnul Cel pe care
Ilie-al meu, stăpân, Îl are?”
Apele-atunci s-au despicat,
Iar Elisei, ca pe uscat,
În clipa ‘ceea, a putut,
Peste Iordan să fi trecut.
15 În faţa Ierihonului –
Pe câmpul dinaintea lui –
Fiii prorocilor şedeau
Şi-n zare, spre Iordan, priveau.
Când pe Ilie l-au văzut,
Peste Iordan cum a trecut,
Au zis: „E, peste Elisei,
Al lui Ilie duh.” Toţi cei
Care acolo s-au aflat,
Fugiră şi s-au închinat
În faţa lui, pân’ la pământ
16 Şi-apoi au zis: „Iată că sânt
Aicea, cincizeci de bărbaţi,
Viteji. Sunt oameni încercaţi.
Poruncă dă, ca să pornească
Şi pe Ilie să-l găsească.
Poate că Duhul l-a luat
Şi-n urmă, l-o fi aruncat
Pe-un munte sau poate-n vreo vale.
Fă dar, precum găseşti cu cale.”
„Lăsaţi-i” – zise Elisei –
„Nu-i mai trimiteţi!” Însă ei
17 Atât de mult au stăruit,
Încât în urmă s-a-nvoit
Şi-a zis: „Trimiteţi-i!” De-ndat’,
Cincizeci de oameni au plecat
În căutarea lui Ilie.
Trei zile, după cum se ştie,
În lung şi-n lat au scotocit,
Fără ca să îl fi găsit.
18 La Ierihon s-au întors ei
Şi merseră la Elisei;
Dar Elisei, cum i-a zărit,
În felu-acesta le-a vorbit:
„Nu v-am spus eu să nu plecaţi?
N-am zis, să nu îl căutaţi?”
19 Locuitorii cei pe care
Cetatea Ierihon îi are,
Grabnic, la Elisei s-au dus
Şi-apoi, în acest fel i-au spus:
„Priveşte la cetate. Iată:
E foarte bine aşezată,
Dar dacă apele sunt rele,
Ogoarele-s sterpe şi ele.”
20 Îndată, Elisei le-a spus:
„Un blid nou, vreau să-mi fie-adus.
Mai vreau un pic de sare-apoi,
În acel blid, să puneţi voi.”
Oameni-atuncea au făcut
Aşa precum li s-a cerut.
21 Când Elisei a căpătat
Vasul cu sare, s-a-ndreptat
Către al apelor izvor.
A aruncat, în unda lor,
Sarea care fusese-n el
Şi-a glăsuit în acest fel:
„Aşa vorbeşte Domnul: „Iată,
Această apă-i vindecată.
Moartea, din ea, n-o să mai vie;
Sterpe câmpii, n-au să mai fie.”
22 Iar apele s-au vindecat,
În felu-acesta, de îndat’ –
Aşa cum spus-a Dumnezeu –
Şi bune au rămas, mereu.
23 Când Elisei a terminat
Cu apele, a apucat
Drumul ce duce la Betel.
Dar din cetate, după el,
Câţiva copii au alergat
Şi în batjocur-au strigat:
„Hai, suie-te, pleşuvule!”
24 S-a mâniat, la vorbele
Pe care i le-au aruncat,
S-a-ntors şi-apoi i-a blestemat,
În Numele Domnului Sfânt.
Îndată, la al său cuvânt,
Dintr-o pădure au ieşit
Doi urşi, care s-au repezit
Către acei copii şi-apoi,
Ucis-au patruzeci şi doi.
25 De-acolo, spre Carmel s-a dus
Şi a urcat pe munte, sus,
De unde-n urmă, el voia
Să meargă la Samaria.