1 Ani doisprezece a avut
Manase-atunci când s-a făcut,
În Iuda, mare împărat.
Cincizeci şi cinci de ani a stat
În fruntea ţării şi-l găsim
Domnind de la Ierusalim.
Mama pe care o avea,
Hefţiba, drept nume, avea.
2 El a făcut ce este rău
Faţă de Dumnezeul său,
Precum popoarele aflate
În ţara lui şi alungate
De către Domnu-atunci când El,
Ţara, a dat, lui Israel.
3 Ceea ce tatăl său surpase,
A ridicat, din nou, Manase.
Lui Bal, altare, i-a zidit
Şi înălţimi a construit.
El, Astarteei, i-a făcut
Un idol nou, cum a avut
Pe vremea când Ahab şedea
În Israel şi-mpărăţea.
Apoi, în faţa tuturor
Oştirilor cerurilor,
S-a închinat şi le-a slujit.
4 Astfel, altare a zidit
În Casa Domnului, măcar
Că Dumnezeu spusese clar:
„Vreau, în Ierusalim, mereu,
Să Îmi aşez Numele Meu.”
5 Apoi, a mai zidit altare
Oştirii cerului, pe care,
În jurul Casei Domnului,
Le-a înălţat, căci Casa Lui,
Avut-a două curţi. În ele,
Erau altarele acele.
6 Prin foc, pe-al său fiu, l-a trecut.
Vrăjitorii a mai făcut
Şi de ghicit s-a ocupat.
În jurul său a adunat
Oameni cari spirite chemau
Şi viitorul îl ghiceau.
El a făcut tot mai mult rău
Şi-a mâniat pe Domnul său.
7 Un idol, a mai înălţat,
Cari, Astarteei, l-a-nchinat.
Pe acel idol l-a adus
Iar casa-n care-apoi l-a pus
E tocmai cea de care zise
Domnul, atuncea când vorbise
Cu David şi cu-al său fecior,
Cu Solomon. El le-a zis lor:
„În astă casă care – iată –
E la Ierusalim aflată,
Voiesc, de-acum, a fi mereu,
Un loc să-Mi pun, Numele Meu.
Din seminţiile pe care
Neamul lui Israel le are,
Ierusalimul l-am cules,
Căci pentru Mine, l-am ales.
8 Nicicând n-am să îl scot afară,
Pe Israel, din astă ţară,
Pe care-am dat-o celor care,
Acest popor, părinţi, îi are,
Dacă – mereu – veţi avea voi,
Grijă, ca să păziţi apoi,
Ceea ce Eu am poruncit,
Prin legea care v-a venit
Prin robul Meu, Moise chemat.”
9 Ei, însă, nu au ascultat,
Iar cel ce-n rătăcire-i trase,
S-a dovedit a fi Manase,
Care mai mult rău a făcut
Decât cel care s-a văzut
Că neamurile îl făceau,
Pe când în ţară locuiau.
De-aceea, Domnul – mâniat –
În ţară, nu le-a mai lăsat
Şi-n locul lor ajunse-astfel
Să stea poporul Israel.
10 Domnul, în urmă, a trimis
Pe-ai Săi proroci, prin care-a zis:
11 „Manase, precum am văzut
Acum, mai mult rău a făcut,
Decât făcea-ntregul popor –
Acel al Amoriţilor –
Care în ţară-a locuit,
‘Nainte de a fi venit
Aici, neamul lui Israel.
Iată, Manase este cel
Care, la idoli, s-a-nchinat
Şi-n felu-acesta s-a-ntâmplat
Ca ai lui Iuda fii să cadă,
Păcatului acesta, pradă.
12 De-aceea, Domnul, Cel pe care
Poporul Israel Îl are,
În felu-acesta a vorbit:
„Iată că Eu am să trimit
Nenorociri. Ele sosesc
Şi în Ierusalim lovesc,
Pe Iuda să îl pedepsească.
Când are să se povestească
De ele, iată, vor surzi
Toţi cei ce le vor auzi.
13 Peste Ierusalim, voiesc,
Frânghia să o azvârlesc,
Cum în Samaria-am făcut
Şi de asemeni, s-a văzut
Că a păţit casa pe care,
Ahab – fostu-mpărat – o are.
Ierusalimul o să fie
La fel ca şi o farfurie,
Cari după ce e curăţată,
Cu gura-n jos e aşezată.
14 Iată că rămăşiţa Mea –
Aceea care se vădea
Că moştenire Îmi e Mie –
De-acum, lăsată o să fie
În mâinile vrăjmaşilor.
15 Rele-a făcut al Meu popor,
De când Egiptu-a părăsit
Şi până azi, necontenit.
De-aceea, Eu m-am mâniat!”
16 Manase-n urmă a vărsat
Mult sânge care s-a vădit
Nevinovat, neprihănit.
Pe lângă tot ce a făcut,
Ierusalimul l-a umplut
De sângele ce l-a vărsat,
Trăgând pe Iuda în păcat.
17 Dar toate câte le-a făcut
Manase-atunci, nu s-au trecut
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Care în Iuda au domnit?
Felul în care-a săvârşit
Păcatele ce le-a avut,
Nu tot acolo s-a trecut?
18 Manase-apoi a adormit,
Fiind şi el adăugit
Lângă ai săi părinţi. Astfel,
Chiar în grădina casei, el
A fost atuncea, îngropat,
Cari „a lui Uza” s-a chemat.
Apoi, în locu-i, a venit
Şi peste Iuda a domnit
Amon, care la tron urmase,
Căci era fiul lui Manase.
19 Ani douăzeci şi doi făcea
Amon, atunci când ajungea
A fi în Iuda împărat.
El, la Ierusalim, a stat,
Doi ani apoi, şi a domnit.
A sa măicuţă s-a numit
Meşulemet. Din Iotba-i ea
Şi pe Haruţ, tată-l avea.
20 Ca şi Manase, tatăl său,
El a făcut ce este rău
Faţă de Domnul. A călcat
21 Calea pe care a urmat
Al său părinte, negreşit.
La idolii ce i-a cioplit
Manase, s-a-nchinat mereu,
22 Şi a uitat de Dumnezeu,
De Cel pe care Îl aveau
Părinţii săi, pe când trăiau.
23 Slujbaşii lui au uneltit
În contra sa şi l-au lovit
Pe când, în casă, s-a aflat.
24 El a fost, însă, răzbunat,
Căci tot poporu-a tăbărât
Pe cei care l-au omorât.
Poporu-apoi l-a îngropat
Pe-Amon, şi l-a înscăunat
Pe Iosia, pe-acela care,
Părinte, pe Amon îl are.
25 Dar toate câte le-a făcut
Amon atunci, nu s-au trecut
În cărţile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraţilor
Cari la domnie au venit
Şi peste Iuda au domnit?
26 Lângă ai săi părinţi, şi el
Ajunse a fi pus astfel,
Într-o grădină îngropat,
Cari, „a lui Uza”, s-a chemat.
Iosia a urcat pe tron,
După ce a murit Amon,
Căci Iosia era cel care,
Părinte, pe Amon, îl are.