1 Peste oştire, căpitan –
În Siria – era Naman.
Bine văzut el să vădea
Şi-n mare cinste se găsea,
Căci Domnul – după cum voise –
Pe Sirieni îi izbăvise
Prin mâna omului acel.
Cu toate-acestea însă, el,
De lepră, a ajuns, lovit.
2 Când Sirienii au ieşit
Să poarte un război – odată –
Din Islael luară-o fată
Şi-au dus-o roabă-n Siria.
Chiar la Naman ajunse ea
Şi-n a lui casă a slujit.
3 Când l-a văzut că e lovit
De lepră, ea a cuvântat:
„Stăpâne, de te-ai fi aflat
Acuma, în Samaria –
La un proroc, în ţara mea –
Sunt sigură că, negreşit,
Demult erai tămăduit.”
4 Naman a alergat îndată,
La împărat şi-a zis: „O fată,
Cari din Israel a venit,
Despre-un proroc mi-a povestit.
Omul, putere, ar avea,
Să vindece şi lepra mea.”
5 Cel care fost-a împărat
În Siria, a cuvântat:
„Du-te-n Samaria, la el,
Căci voi trimite-n Israel,
La împărat, şi o solie
Şi îi voi cere să îţi vie
În ajutor!” Naman, apoi,
S-a-ntors acasă, înapoi.
Talanţi de-argint a numărat
Şi-apoi, cu el, zece-a luat.
Haine de schimb luat-a – zece –
Iar înainte ca să plece,
Sicli de aur a luat
Cari şase mii s-au numărat.
Apoi, cu darul cel bogat,
Spre Israel s-a îndreptat.
6 Şi o scrisoare mai avea,
Pentru-mpărat, în cari scria:
„Când vei primi astă scrisoare,
Vei şi că-ţi cer un lucru mare.
Iată, trimit acum, la tine,
Pe un slujbaş al meu. El vine
Ca să îl vindeci, negreşit,
Pentru că lepra l-a lovit.
Omul acesta e Naman
Şi-i al oştirii căpitan.
Tu, supuşenia, ţi-o arată
Şi vindecă-i lepra, de-ndată!”
7 Când împăratul cel pe care
Ţara lui Israel îl are,
Acea scrisoare a citit,
Straiul şi-a rupt şi-a glăsuit:
„Dar ce gândeşte că sunt eu?”
Crede, cumva, că-s Dumnezeu?
Asemeni Lui, pot să lucrez?
Pot să omor sau să-nviez
Pe cineva? Am eu, putere
Să vindec, încât el îmi cere,
Pe omul său, să-l lecuiesc
De lepră? Însă, mă gândesc
Că al Siriei împărat,
Prilej de ceartă mi-a cătat.”
8 Când Elisei a prins de veste
De toate lucrurile-aceste,
Soli, la-mpăratul a trimis,
Prin care în ăst fel a zis:
„Spune-mi, de ce te-ai întristat
Şi straiul ţi l-ai sfâşiat?
Trimite-l pe Naman, la mine,
Căci Sirienii vor şti bine –
Prin ce se va-ntâmpla cu el –
Că-i un proroc, în Israel.”
9 Naman, cu caii, a venit –
Cu carul său – şi s-a oprit
La poarta casei cea pe care
Prorocul Elisei o are.
10 Atuncea, Elisei i-a zis,
Printr-un argat ce l-a trimis:
„Te scaldă în Iordan, de-ndată,
De şapte ori, căci vindecată
Îţi va fi lepra, negreşit.”
11 Dar când Naman a auzit,
Ce-a spus argatul, mâniat,
În mare grabă a plecat,
Zicând: „Credeam că va ieşi
Şi că mă va-nsănătoşi
Chiar Elisei. Mai credeam eu,
Că Numele lui Dumnezeu
O să Îl cheme, după care,
Pe rana mea, mâna, el are
Ca să şi-o pună, şi-n sfârşit,
Aşa să fiu tămăduit.
12 Dar apele cele pe care,
Damascul cel întins le are,
Nu sunt, oare, cu mult mai bune
Decât Iordanul? Pot a spune,
Că râuri mult mai bune-mi par,
A fi Abana şi Parpar.
În ele, de m-aş fi scăldat,
N-aş fi putut să fiu curat?”
Sfârşit-a vorba, iar apoi,
Furios, se-ntoarse înapoi.
13 Dar slujitorii săi s-au dus,
În faţa lui şi-astfel au spus:
„Părinte, de ţi-ar fi cerut,
Un lucru greu, l-ai fi făcut.
Ce ţi-a cerut acest proroc,
Acuma, nu e greu deloc.
Fă ce ţi-a spus: mergi la scăldat,
Pentru că fi-vei vindecat.”
14 Naman, atuncea, a făcut
Aşa precum i s-a cerut:
Când, în Iordan, el a intrat,
De şapte ori s-a scufundat
Şi-n urmă s-a tămăduit,
Aşa după cum a vorbit
Prorocul Domnului. Astfel,
Carnea care era pe el,
Părea precum e cea pe care
Numai un copilaş o are.
15 Cu tot alaiul său apoi,
Naman se-ntoarse înapoi,
La omul Domnului. S-a dus
În faţa lui şi-astfel a spus:
„Acuma dar, văd bine eu,
Că pe pământ, alt Dumnezeu
Nu este, decât Cel pe care
Poporul Israel Îl are.
Vin să te rog, să iei măcar,
Din partea mea, acest mic dar.”
16 Când Elisei l-a auzit,
În felu-acesta a vorbit:
„Viu este Domnul Dumnezeu
Al cărui slujitor sunt eu,
Că nu voi primi nici un dar,
Din a ta parte.” În zadar,
Naman – mereu – a stăruit,
Căci Elisei nu s-a-nvoit.
17 Naman a zis: „Dacă nu vrei, Nimic, acuma, ca să iei,
Îngăduie robului tău
Să ducă în ţinutul său
Pământ, cât poate ca să ia,
Pe doi catâri, căci nu mai vrea
S-aducă altor dumnezei,
Jertfe, că nu mai crede-n ei.
De-acum, în toată viaţa lui,
Jertfe-I va da, doar Domnului.
18 Numai un lucru mai cer eu:
Vreau să mă ierte Dumnezeu,
Atunci când trebuie să vin –
Cu-al meu stăpân – şi să mă-nchin
În casa lui Rimon. Mereu,
Se sprijină stăpânul meu,
Pe al meu braţ, când se închină.
Domnul să ierte a mea vină,
Căci slujba-mi cere-astfel a face.”
19 Prorocul zise: „Du-te-n pace.”
Atunci, Naman s-a ridicat
Şi către casă a plecat.
20 Pe când se-ndepărtase bine,
Ghehazi îşi zise în sine:
„Stăpânul meu nu a primit
Nimic din ce i-a dăruit
Oşteanu-acela Sirian,
Care, chemat este, Naman.
Dar viu e Domnul Dumnezeu,
Căci am să capăt, ceva, eu,
Din a lui parte, negreşit.”
21 Apoi, în grabă a fugit
Şi l-a ajuns pe Sirian.
Când l-a zărit, din car, Naman
S-a coborât şi-a întrebat:
„E bine tot? Ce s-a-ntâmplat?”
22 „E bine tot, fii liniştit” –
Zise Ghehazi. „Am venit
Pentru că, iată, m-a trimis
Stăpânul meu care a zis:
„Doi tineri mi-au venit acum.
Ei străbătut-au un lung drum,
Căci vin din muntele pe care,
Neamul lui Efraim îl are
În stăpânire. S-au oprit
La mine, de au poposit,
Pentru că tinerii acei
Fii de proroci sunt. Pentru ei,
Vreau un talant de-argint, de ai,
Şi două straie să îmi dai.”
23 Naman a zis: „Dau cu plăcere,
Tot ce stăpânul tău îmi cere.
Te rog ca doi talanţi să iei,
Să duci la tinerii acei.”
În doi saci, el a aşezat
Cei doi talanţii şi i-a mai dat
Haine de schimb. Apoi i-a pus,
Pe doi slujbaşi de-ai săi de-au dus
Aceste daruri. Au plecat
24 Şi când pe deal ei s-au aflat,
Ghehazi i-a oprit şi-apoi
Le dete drumul înapoi,
După ce darul l-a luat.
În casă, el l-a aşezat
25 Şi-apoi la Elisei s-a dus.
Văzându-l, Elisei a spus:
„Oare, de unde ai venit?”
„De nicăieri” – a glăsuit
Ghehazi-ndată. „Iată, eu
Aici am fost.” „Dar duhul meu
26 N-a fost cu tine?” – a-ntrebat
Prorocu-atuncea, supărat.
„E timpul ca argint să iei?” –
Mai întrebase Elisei.
„E timp să iei măslini şi oi,
Sau robi şi roabe, vii sau boi,
Ori straie? Toate sunt în van,
27 Pentru că lepra lui Naman
Se va lipi de tine-ndată
Şi de a ta sămânţă, toată.”
Lepra, atuncea, a venit
Şi de Ghehazi s-a lipit.
Trupul, de răni, i s-a umplut
Şi plin de groază a văzut
Cum ca zăpada s-a albit.
În urmă, el l-a părăsit
Pe Elisei, şi a plecat,
Fiind de boală apăsat.