1 Fiii prorocilor s-au dus
La Elisei şi-astfel i-au spus:
„Locul în care locuim
Aici, cu tine, îl găsim
Că este prea strâmt pentru noi.
Vrem ca să mergem înapoi,
2 Pân’ la Iordan, şi să luăm
Câte o bârnă, să-ncercăm
A face-un loc de locuit,
Acolo.” „Bine v-aţi gândit” –
Le zise Elisei – „plecaţi
Şi bârnele le căutaţi.”
3 Unul din ei mai zise-apoi:
„Vino şi tu, te rog, cu noi
Şi ia-ţi şi slugile cu tine”,
Iar Elisei răspunse: „Bine!
Vă însoţesc şi eu, de-ndat’.”
4 S-au dus cu toţi şi au tăiat
5 Lemne apoi. Pe când lucrau
Şi bârnele le pregăteau,
Unul din ei s-a pomenit
Cum că securea i-a sărit
Din coadă şi s-a scufundat
În apă. Omul a strigat,
Plin de năduf: „Vai, domnul meu,
Securea nu-i a mea, căci eu
O am luată cu-mprumut!
Şi-acuma, iată, s-a pierdut!”
6 Prorocul s-a-ndreptat spre el
Şi l-a-ntrebat pe omu-acel:
„Arată-mi, unde a picat?”
Omul, atunci, i-a arătat
Locul cu pricina. Apoi,
Prorocul s-a întors ‘napoi,
Un lemn – în grabă – a tăiat,
Pe care-n râu l-a aruncat,
Spre locul unde a ştiut
Cum că securea s-a pierdut.
Îndată, fierul a ieşit
La suprafaţă şi-a plutit,
Pe unda apei. Elisei
7 Zise apoi: „Poţi să îl iei!”
Omul a-ntins mâna spre el,
Şi-a ridicat fierul acel.
8 Cel care fost-a aşezat
În Siria drept împărat,
Era-n război cu Israel.
Un mare sfat ţinut-a el
Cu-ai săi slujbaşi şi zise: „Iată,
Tabăra fi-va aşezată
Într-un anume loc. Astfel,
Îl vom lovi pe Israel.”
9 Dar Elisei iute-a trimis,
Soli, la-mpărat, prin care-a zis:
„Fereşte-te, când ai să pleci,
Printr-un anume loc să treci,
Căci Sirienii ce-au pătruns
În ţara noastră, s-au ascuns
Şi stau la pândă-n locu-acel.”
10 Mai marele lui Israel,
Slugi a trimis, să cerceteze,
Voind să se încredinţeze
Dacă ce-a spus e-adevărat.
Ăst lucru nu s-a întâmplat
O dată sau de două ori,
Ci tot mereu. Pe slujitori,
11 La sine-atuncea i-a chemat –
Cel care fost-a împărat
În Siria – şi-a zis apoi:
„Să-mi spuneţi, care dintre voi,
Alături e de Israel?”
12 Un slujitor a zis, astfel:
„Află că nimeni dintre noi,
Nu merge a vorbi apoi,
Cu împăratul cel pe care
Poporul Israel îl are.
Israeliţii au, cu ei,
Pe un proroc: pe Elisei.
El ştie ceea ce vorbeşti,
Chiar şi atunci când te găseşti,
Sus, în odaia de culcare.
Apoi, cuvintele pe care
Tu le-ai rostit, le spune-ndat’,
Celui ce este împărat
Peste poporul Israel.
În felu-acesta, află el,
Tot ceea ce ai plănuit.”
13 Când împăratu-a auzit
Aceste lucruri, mâniat,
Către slujbaşi a cuvântat:
„Să cercetaţi în ce loc este.
Când veţi afla, daţi-mi de veste,
Căci voi trimite să-i întindă
Curse apoi, ca să îl prindă.”
Ai săi slujbaşi, au cercetat
Şi-au zis: „E, la Dotan, aflat”,
14 Iar împăratul a trimis –
Exact aşa precum a zis –
Oaste anume pregătită,
Cu cai şi care întărită.
Când înserarea s-a lăsat,
Oştenii au înconjurat
Cetatea-n care se ştia
Că Elisei se-adăpostea.
15 Un slujitor avea cu el
Prorocul, iar omul acel –
Când zorii zilei s-au ivit –
Grabnic, afară a ieşit
Şi a văzut oştire mare –
Cu călărime şi cu care –
În jurul zidurilor stând,
Gata de luptă, aşteptând.
El se întoarse înapoi,
Zicând prorocului apoi:
„Vai, vai! Acuma, ce vom face?!”
16 Prorocul spuse: „Fii pe pace!
Mai mulţi sunt cei ce ne-nsoţesc,
Decât cei care ne pândesc!”
17 El s-a rugat lui Dumnezeu,
Şi a zis astfel: „Domnul meu,
Deschide-i ochii, fă-l să vadă,
Spre a pute şi el să creadă.”
Domnul, atuncea, a făcut
Aşa precum I s-a cerut,
Iar slujitorul a privit
În jurul său – înmărmurit –
Văzând muntele-acela mare,
Plin de oşteni, de cai şi care
Şi de un foc mistuitor,
Care ardea-mprejurul lor.
18 Când Sirienii au pornit,
Spre Elisei, el a privit
Către înaltul cerului
Şi L-a rugat, pe Domnul lui:
„Doamne, pogoară peste fire,
Şi-apoi loveşte cu orbire,
Această oaste, adunată”,
Iar Domnul a făcut, pe dată,
Aşa cum Elisei a spus.
19 În urmă, Elisei s-a dus
Pân’ la oşteni şi le-a strigat:
„Nu-i bună calea ce-aţi urmat!
‘Geaba, cetatea-nconjuraţi,
Căci nu-i ceea ce căutaţi.
De-aceea zic: haideţi! Veniţi!
Urmaţi-mă şi-o să-l găsiţi
Pe omul vostru!” Atunci, ei
Porniră după Elisei,
Care în fruntea lor s-a pus
Şi la Samaria i-a dus.
20 Acolo, el şi-a ridicat
Ochii spre cer, şi L-a rugat
Astfel, pe Domnul Dumnezeu:
„Doamne, ascultă glasul meu
Şi le deschide tuturor
Ochii, să vadă-n jurul lor.”
Domnu-a făcut precum a zis
Şi-ndată, ochii, le-a deschis
Şi au văzut, înspăimântaţi,
Că în Samaria-s aflaţi.
21 Al lui Israel împărat,
Pe Elisei, l-a întrebat:
„Spune-mi părinte, să-i lovesc?
Voieşti să îi măcelăresc?”
22 „Pe oamenii ce i-am adus,
Să nu-i măcelăreşti” – a spus
Prorocul, către împărat.
„Pe cei pe cari, prinşi, i-ai luat,
Cu sabia şi arcul tău,
Ai să-i omori? Aşa un rău,
Tu nu vei face. E mai bine,
Dacă vei asculta de mine:
Pâine şi apă le-mpărţeşte
Şi-apoi, pe toţi, îi slobozeşte,
Să plece la stăpânul lor,
În ţara Sirienilor.”
23 Iar împăratul a făcut
Aşa precum i s-a cerut:
Un mare prânz, la toţi, le-a dat
Şi-apoi, să plece i-a lăsat.
Oştile Sirienilor
Se-ntoarseră în ţara lor –
În Siria – şi, negreşit,
În Israel n-au mai venit.
24 În urmă, Ben-Hadad – cel care
Era în Siria mai mare –
Cu oastea ce a adunat,
Samaria a-nconjurat.
25 În acel timp de strâmtorare,
A izbucnit o foame mare,
Încât abia mai vieţuiau
Cei ce-n cetate se aflau.
Optzeci de sicli, negreşit –
Cari în argint s-au preţuit –
Ajunse capul de măgar
În timpul foamei de-atunci, iar
Un sfert de cab, de porumbel –
De găinaţ – ajunse-astfel,
A fi cinci sicli preţuit,
Cari, în argint, s-au socotit.
26 Al lui Israel împărat,
Pe zid, odată, s-a plimbat.
Era, în gânduri, adâncit,
Când o femeie a venit,
Strigând speriată: „Împărate!
Îndură-te şi fă-mi dreptate!
Te rog, mă scapă, domnul meu!”
27 „De nu te scapă Dumnezeu,
Cum să te scap eu?” – a-ntrebat
Al lui Israel împărat.
„Să-ţi dau venitul cel pe care,
Aria mea, sau teascu-l are?”
28 Apoi a zis: „Spune-mi, ce ai?”
Ea îi răspunse: „Doamne, vai!
Ieri, o femeie a venit
Şi-n felu-acesta, mi-a vorbit:
Pe al tău fiu, vreau să-l luăm,
Ca – împreună – să-l mâncăm,
Iar mâine-l voi aduce eu –
Să îl mâncăm – pe fiul meu.”
29 Pe fiul meu, noi l-am mâncat,
Iar astăzi – când am întrebat
„Unde ţi-e fiul? Să te duci
Acum, degrabă, să-l aduci!”,
Ea a plecat şi l-a ascuns.”
30 Aste cuvinte l-au străpuns
În inimă, pe împărat
Şi hainele şi-a sfâşiat.
Întreg poporul a văzut
Că-avea un sac – din păr făcut –
Pe al său trup înfăşurat.
31 Al lui Israel împărat
A zis atuncea: „Dumnezeu,
Cu toată-asprimea Lui, mereu,
Pe mine să mă pedepsească,
De am să-l las să mai trăiască
Pe Elisei al lui Şafat!
Azi, capul îi va fi tăiat!”
32 În casă, Elisei şedea
Cu toţi bătrâni-alăturea.
Un sol a fost trimis la ei,
De împărat, iar Elisei –
Până când încă n-a sosit
Solul trimis – a glăsuit
Către bătânii din sălaş:
„Vedeţi, ăst fiu de ucigaş,
Pe cineva, acum, trimite,
Capul să-mi ia, pe negândite.
Însă când solu-acela vine,
Voi să închideţi uşa, bine!
La uşă, vreau să-l aşteptaţi
Şi să-l opriţi! Dar ascultaţi:
În urma slujitorului,
Se-aud paşii stăpânului.
Nu auziţi zgomotul lor?”
33 Pe când vorbea bătrânilor,
Solul s-a şi apropiat,
Iar împăratu-a cuvântat:
„Răul acesta – cum văd eu –
Ne vine de la Dumnezeu.
Deci de la Domnul, pot, cumva,
Să mai nădăjduiesc ceva?”