1 Domnul alese, dintr-ai Săi,
Pe şaptezeci. Pe-ale Lui căi,
El i-a trimis să meargă-apoi,
În faţa Sa, doi câte doi.
2 „Mare e secerişul, iar
Puţini sunt lucrătorii; dar,
Rugaţi-l voi, pe Dumnezeu,
La secerişul Său, mereu,
Să dea secerători” – le-a spus,
Discipolilor Săi, Iisus.
3 „Iată, Eu vă trimit, acum,
Să o porniţi, pe al Meu drum;
Sunteţi asemeni oilor,
Plecate-n calea lupilor.
4 Nu luaţi traistă, pentru drum,
Încălţări, haine – nicidecum.
Toiag, nici pungă, nu luaţi!
Pe nimeni să nu întrebaţi,
Pe-al vostru drum, de sănătate.
5 Când veţi intra în vreo cetate
Şi în vreo casă o să staţi,
Voi să o binecuvântaţi,
Zicând aşa: „Pacea să vie,
Asupra ta”. Când o să fie
6 Un fiu al păci-n locu-acel,
Pacea pogoare peste el.
Altminterea, pacea, la voi,
Să se întoarcă, înapoi.
7 În acea casă, poposiţi –
Mâncaţi şi beţi, tot ce primiţi,
Căci, după vrednicia lui,
E plata lucrătorului.
Să nu umblaţi, din casă-n casă.
8 Mâncaţi ce vi se dă la masă.
În ce cetate vă găsiţi,
Oriunde o să fiţi primiţi,
9 Pe cei bolnavi, să-i vindecaţi
Şi spuneţi tuturor: „Aflaţi
Că-mpărăţia Domnului,
Apropiată-i omului.”
10 De cumva, nu sunteţi primiţi
În vreo cetate, să ieşiţi
Pe uliţele ei şi-apoi,
Strigaţi, ca să se ştie: „Noi,
11 Praful, de pe încălţăminte,
Ca semn de-aducere aminte,
În contra voastră-l scuturăm!
Cu toate-acestea, vă-nştiinţăm
Că-mpărăţia cerului –
Împărăţia Domnului –
De voi, azi, s-a apropiat,
Cu toate că ne-aţi alungat.”
12 Vă spun: în ziua judecăţii,
Cu mult mai greu va fi cetăţii
Aceleia – când va fi ora –
Decât Sodomei şi Gomora.
13 O, vai şi-amar va fi de tine,
Cât eşti de mare, Horazine!
O, vai Betsaido, de mergeam
Şi în Sidon şi-n Tir făceam
Minunile ce le-aţi zărit,
Degrabă, s-ar fi pocăit
În sac şi în cenuşă. Lor,
14 O să le fie mai uşor
În ziua judecăţii. Dar,
15 Tu Capernaume, crezi chiar,
Că pân’ la cer, vei fi-nălţat?
Te-nşeli, căci fi-vei dărâmat!
În locuinţa morţilor,
Pogori, oraş ne-ascultător!
16 Cel ce va asculta de voi,
Pe Mine Mă ascultă-apoi.
Cel care vă nesocoteşte,
Pe Mine Mă dispreţuieşte,
Nesocotind, prin Mine-astfel,
Pe Cel ce M-a trimis, la el.”
17 Cei şaptezeci au revenit
Şi, lui Iisus, I-au povestit:
„Doamne, dracii – orice duh rău –
Supuşi ni-s, în Numele Tău.”
18 Iisus răspunse: „L-am văzut,
Ca fulgerul, cum a căzut
Satan, din cer. Aţi căpătat
19 Putere, încât, aţi călcat
Pe scorpii şi şerpi plini de fiere,
Şi pe-a duşmanului putere,
Fără ca să fiţi vătămaţi.
20 Totuşi, să nu vă bucuraţi
Că orice duh vă e supus,
Ci pentru că acolo, sus,
În cer, numele voastre-s scrise.”
21 Voios, în Duh, Iisus mai zise:
„O, Tată, Domn al cerului,
Precum şi al Pământului!
Te laud, Tată, ne-ncetat –
De-a pururea, fii lăudat! –
Că aste lucruri, le-ai ascuns
De înţelepţi. De nepătruns,
Sunt pentru cel ce-i iscusit.
Doar pruncilor, le-ai desluşit!
Da, astfel ai găsit cu cale,
Să faci, în planurile Tale!
22 În mâini, doar Mie, mi-au fost date,
De Tatăl, lucrurile toate!
Fiul, de Tată-i cunoscut;
Iar Tatăl e – de Fiu – ştiut
Şi de acel faţă de care
Fiul arată îndurare
Iar astfel, Tatăl, negreşit,
Are a-i fi descoperit.”
23 Când a sfârşit, Domnul Iisus,
S-a-ntors şi aste vorbe-a spus,
Doar pentru ucenici, apoi:
„Ferice este, azi, de voi,
De ochii voştri, că puteţi,
Aceste lucruri, să vedeţi!
24 Vă spun, că mulţi proroci au vrut
Să vadă, însă, n-au văzut
Ce vedeţi voi; mulţi au dorit
S-audă, dar n-au auzit
Ceea ce voi aţi ascultat –
Tot ceea ce v-am învăţat.”
25 Să-l ispitească, pe Iisus,
Un învăţat al Legi-a spus:
„Învăţătorule, socot
Să Te întreb, în ce fel pot,
Veşnica viaţă, a obţine?
Ce sfaturi ai, deci, pentru mine?”
26 Iisus l-a ascultat şi-a zis:
„Spune-Mi, în Lege, ce e scris?
Şi cum citeşti, în ea, mereu?”
27 „Să Îl iubeşti, pe Dumnezeu,
Cu inima, cu sufletul,
Precum şi cu tot cugetul;
Iar pe aproape, să-l iubeşti,
Cum tu iubit, de tine, eşti.”
28 „Bine-ai răspuns”, i-a zis Iisus,
„Să faci aşa precum ai spus,
Şi-atuncea, o să dobândeşti
Veşnica viaţă, cum doreşti.”
29 „Aşa e, însă, Te-ntreb eu:
Cine-i acel aproape-al meu?”
30 Iisus, atuncea, l-a privit
Adânc, în ochi, şi a vorbit:
„Ascultă, am să-ţi spun ceva:
De mult, odată, cineva,
De la Ierusalim plecat,
Spre Ierihon s-a îndreptat.
Pe drum, tâlharii l-au pălit:
L-au dezbrăcat, l-au jefuit
De tot ce-avea, şi l-au bătut
Zdravăn, încât, el a căzut
Ca mort. Tâlharii au plecat
Şi-n nesimţire, l-au lăsat.
31 Din întâmplare, a trecut
Un preot, dar, când l-a văzut,
Pe bietul om, l-a ocolit.
32 A mai trecut şi un Levit,
Pe drum, apoi, însă, şi el
L-a ocolit, pe omu-acel.
33 Doar un Samaritean, milos,
Când l-a văzut, zăcând, pe jos,
34 În grabă, s-a apropiat.
Ulei şi vin, el i-a turnat,
Pe răni. Pe-al său asin, l-a pus
Şi, la un han, apoi, l-a dus,
Unde s-a îngrijit de el.
35 În zori, Samariteanu-acel,
Hangiului, i-a dăruit
Doi lei şi, astfel, i-a vorbit:
„Pe acest om, să-l îngrijeşti,
Iar tot ceea ce cheltuieşti,
Cu el, înseamnă-ţi, căci, apoi,
Îţi voi plăti, când vin ‘napoi.”
36 Acum, răspunde-Mi, dacă vrei:
Care, dintre aceştia trei,
S-a dovedit apropiat,
De omul ce-a fost atacat
De către hoţi, cum am văzut?”
37 „Cel care, milă, a avut” –
Învăţătorul Legi-a spus.
„La fel să faci!” – i-a zis Iisus.
38 Pe drum fiind, cu-ai Săi, Iisus
Intră-ntr-un sat, unde S-a dus,
La o femeie, de a stat –
Aceasta, Marta, s-a chemat.
39 Marta, o soră, mai avea,
Care, Maria, se numea.
Ea se-aşeză, nerăbdătoare,
La ale lui Iisus picioare,
Ca să asculte vorba Lui.
40 Marta Îi zise Domnului:
„Doamne, mă iartă că-ndrăznesc,
Dar iată, singură, slujesc!
Spune-i, Te rog, la sora mea,
Să vină, ajutor, să-mi dea.”
41 „Tu, Marto, te îngrijorezi,
Pentru prea multe; însă, vezi,
42 Numai un lucru trebuieşte,
Căci doar acela foloseşte” –
A zis Iisus – „partea cea bună,
Iată, Maria şi-o adună.
Aceasta, nu-i va fi luată,
De către nimeni, niciodată!”