1 Iisus, odată, S-a rugat,
Lui Dumnezeu. L-a ascultat
Un ucenic. Când a sfârşit,
La El, acela a venit
Şi-I spuse: „Vrem să învăţăm,
Doamne, şi noi, să ne rugăm.
Învaţă-i Doamne, pe ai Tăi,
Cum i-a-nvăţat Ioan, pe ai săi.”
2 „Când vă rugaţi” – a zis Iisus –
„În acest fel, trebuie spus:
„Tată din cer, sfinţit să fie
Măritu-Ţi Nume, pe vecie!
Să vină-mpărăţia Ta,
Şi să se facă voia Ta,
Precum în cerul Tău cel sfânt,
La fel şi-aici, jos, pe pământ.
3 Pâinea, de toate zilele,
Să ne-o dai azi. Greşelile,
4 De noi făcute, Te rugăm,
Să ni le ierţi, precum iertăm
Şi noi, pe cei ce ni-s greşiţi.
Nu ne lăsa, ca ispitiţi,
Să fim; ci Tu ne izbăveşte,
De cel rău, şi ne mântuieşte.”
5 Iisus adaugă, apoi:
„Dacă, cumva, unul din voi –
În noapte, de nevoie pus –
La un amic al său s-a dus
Şi-l va ruga: „Ajută-mă!
Cu trei pâini, împrumută-mă,
6 Căci, chiar acum, m-am pomenit
Cu-n vechi prieten ce-a venit,
Din depărtări, şi n-am nimic,
Să-i pun, acestui bun amic –
Ce vine de pe drum – pe masă”;
7 Şi de-i va zice cel din casă
„Mă lasă! Uşa-am încuiat!
Copii-mi sunt cu mine-n pat!
Nu pot, acum, să îţi dau pâine –
Aşteaptă şi tu, până mâine!” –
8 Adevărat vă spun, chiar dacă
Hatârul nu o să i-l facă
Fiind prieteni, o să-i dea
Pâine şi tot ce va mai vrea,
Să scape de vizitator,
Căci stăruie, supărător.
9 Cerând doar, o să căpătaţi;
Găsi-veţi, de-o să căutaţi;
Vi se deschide, de bateţi,
10 Pentru că – după cum vedeţi –
Când cineva cere, primeşte;
Oricine caută, găseşte
Şi se deschide, cui va bate.
11 Cine e tatăl care poate,
Atunci, când fiul l-a rugat
Să-i dea o pâine, să-i fi dat
O piatră? Sau, de a voit
Un peşte, să-i fi dăruit
Un şarpe? Ori, dacă va vrea
12 Un ou, o scorpie să-i dea?
13 Deci, dacă voi, cari răi sunteţi,
Ştiţi, daruri bune, să faceţi –
Simţind la fel, cu-ai voştri prunci –
Cu cât mai mult, Domnul, atunci,
Va da celor care-I vor cere,
Din al Său Duh Sfânt, cu plăcere!”
14 Iisus a mai tămăduit
Un mut, ce fost-a îndrăcit.
Dracul a fost îndepărtat,
Iar mutul, grai, a căpătat.
Toţi, de uimire, s-au umplut,
Când astă faptă, au văzut.
15 Uni-au cârtit, în gândul lor,
Zicând că „scosul dracilor,
Îl face doar cu Belzebut.”
16 Alţii, să-L ispitească-au vrut,
Cerând un semn, din cer, să vadă,
Să poată-n acest fel, să-L creadă.
17 Iisus, însă, cum i-a văzut,
Gândul ascuns, le-a cunoscut
Şi zise: „O împărăţie,
Cari, dezbinată, o să fie
În contră-i, fi-va pustiită.
De-asemeni, este nimicită
Casa care e dezbinată
Şi împotrivă-şi ridicată –
Ea nu poate să dăinuiască,
Ci are să se prăbuşească.
18 Dacă Satan e dezbinat –
Căci el, pe el, afar’ s-a dat –
Cum poate-a lui împărăţie
În acest fel, să se menţie,
Pentru că ziceţi că Eu pot,
Cu Belzebul, draci, ca să scot?!
19 De cu Satan, Eu scot vreun drac,
Atunci, ai voştri fii, cum fac?
De-aceea, ai voştri feciori
Fi-vor ai voşti’ judecători.
20 Dar dacă dracii, îi scot Eu,
Cu degetul lui Dumnezeu,
E semn că-mpărăţia Lui –
Împărăţia Domnului –
La voi, sosit-a. Când cel tare
21 E înarmat şi grijă are
De casa lui, averea-i toată
Îi este bine apărată;
22 Dar dacă, peste omu-acel,
Unul, mai tare decât el,
Are să vină, o să-i ia
Armele-n care se-ncredea,
Iar după ce-o să-l biruiască,
Averea, o să-i împărţească.
23 Acel care nu e cu Mine,
E împotriva Mea; iar cine,
La strâns, cu Mine nu porneşte,
Acela numai risipeşte.”
24 „Când necuratul a ieşit,
Din omul cari l-a găzduit,
Către pustiu, o să pornească,
Voind, odihnă, să găsească.
Însă, pentru că n-o găseşte,
„Am să mă-ntorc” – se hotărăşte –
„În casa din care-am ieşit”.
25 Dar, când s-a-ntors, ce a găsit?
Găsit-a casa, măturată,
Împodobită şi curată.
26 Atuncea, grijă va avea,
Ca şapte duhuri să mai ia –
Precum e el, sau chiar mai rele.
Va reveni-nsoţit de ele
Şi-n casă au să locuiască.
Are să se-nrăutăţească,
A gazdei stare: de-astă dată,
Va fi mai rea ca prima dată.”
27 Pe când vorbea, astfel, Iisus,
Din gloată, o femeie-a spus:
„Ferice, pântecului care,
Purtatu-Te-a! Ferice mare,
Sânilor cari Te-au alăptat!”
28 Iisus, atunci, a cuvântat:
„Mult mai ferice sunt – zic Eu –
Cei care, al lui Dumnezeu
Cuvânt, ascultă, Îl păzesc
Şi-ntocmai, Îl îndeplinesc.”
29 Pe când noroadele veneau,
Şi-n jur, grămadă, se strângeau,
Iisus a zis: „Un semn vrea iar,
Neamul acesta viclean, dar,
Semnul ce-o să-l primească nu-i,
Decât cel al prorocului
30 Iona. Aşa cum fost-a el,
Semn, Ninivenilor, la fel,
Va fi acum semn, neamului
Acesta, Fiul omului.
31 Regina, de la miazăzi,
Va fi-n a judecăţii zi,
Lângă ăst neam. O să vorbească
Şi are să îl osândească;
Ea, dint-un capăt de pământ,
Pentru-al lui Solomon cuvânt –
Când auzit-a ce se spune,
Despre a lui înţelepciune –
În mare grabă, a venit.
Nepăsători, voi aţi privit,
Deşi, aici, e Unul care,
E – decât Solomon – mai mare.
32 Bărbaţii, din Ninive, vor
Şedea lângă acest popor,
Pe care au să-l osândească,
Căci n-a vrut să se pocăiască,
Deşi, ei toţi s-au pocăit,
Când Iona-a propovăduit,
Şi-acum, aici, e Unul care,
E – decât Iona – mult mai mare.”
33 „Nimeni n-aprinde o lumină
Şi-apoi, ascunsă, să o ţină,
Ci-o pune-n sfeşnice, pe masă,
Spre-a-i lumina pe cei din casă.
34 Ochiul e-a trupului lumină;
De-i sănătos, îţi va fi plină,
De ea, fiinţa ta, întreagă.
Dacă „lumina” ţi-e beteagă,
Întregul trup ţi-e-ntunecat.
35 Ia seama dar, neîncetat:
Lumina-n tine adunată,
Să nu fie întunecată.
36 Dacă fiinţa-ţi este plină,
Întotdeauna, de lumină,
Fără a fi întunecată
În plinătatea-i, de vreo pată,
Trupul tău fi-va luminat,
De parcă el ar fi aflat
Sub raza unui sfeşnic, care
Îl umple, cu lumina-i mare.”
37 De Domnul, s-a apropiat
Un Fariseu şi, L-a rugat,
Acasă, să îl însoţească
Şi, împreună, să prânzească.
Iisus a mers la el, acasă,
Şi-apoi, s-au aşezat, la masă.
38 Când L-a văzut că nu se spală
Şi-aşteaptă prânzul, cu sfială,
Omul privit-a la Iisus;
39 Însă, de-ndată, El i-a spus:
„Vai, vă zic vouă, Farisei!
Vai vouă, că sunteţi acei
Care-n afară curăţaţi
Blidul, însă, plin, îl lăsaţi,
Cu jefuiri şi răutate.
40 Dar Cel ce le-a făcut pe toate,
Doar în afară a clădit?
În interior, n-a mai zidit?
41 Daţi milostenii, şi-apoi toate
Au să vă fie-atunci, curate.
42 Dar vai, de voi, zic, Farisei!
Pentru că voi sunteţi acei
Cari, zeciuială, ştiţi să daţi –
Din izmă, rută – dar uitaţi,
De dragostea de Dumnezeu
Şi de dreptate, tot mereu.
Acestea trebuiesc făcute,
Iar celelalte, nefăcute
Nu le lăsaţi! Vai, Farisei!
43 Pentru că voi sunteţi acei
Ce-n sinagogi, când sunteţi duşi,
Pe scaunele dintâi, puşi,
Voiţi a fi! Vă credeţi buni
Şi aşteptaţi, ca rugăciuni,
Să vi se facă, prin pieţe!
44 Făţarnici, cu mai multe feţe!
Vai vouă, Fariseilor!
Asemenea mormintelor
Ascunse, sunteţi, peste care,
Toţi calcă, plini de nepăsare,
Pentru că nici nu bănuiesc
Că ele-acolo, se găsesc!”
45 Auzind vorba lui Iisus,
Un învăţat al Legi-a spus:
„Învăţătorule, gândesc –
Şi sunt convins că nu greşesc –
Că şi pe noi ne-nvinuieşti,
Prin vorbele ce le rosteşti.”
46 „Vai – zic – ai Legii învăţaţi!” –
Spuse Iisus – „Voi aşezaţi,
Pe bieţii oameni, sarcini grele!
Anevoios, de dus, sunt ele,
Dar nici cu-n deget, mai apoi,
Nu vreţi, să le atingeţi, voi!
47 Vai vouă, pentru că zidiţi,
Prorocilor neprihăniţi,
Ucişi de-ai voşti’ părinţi, ‘nainte –
În vremurile vechi – morminte!
48 Prin asta, mărturie daţi,
Că fapta lor, o-ncuviinţaţi.
Ei, pe proroci, i-au nimicit,
Iar voi, morminte, le-aţi zidit!
49 De-aceea, a lui Dumnezeu
Înţelepciune-a zis, mereu:
„Proroci şi-apostoli le-am trimis;
Pe unii din ei i-au ucis;
I-au prigonit pe alţi-apoi,
50 Ca să se ceară, înapoi,
De la ăst neam ne-ascultător,
Tot sângele prorocilor,
Care a fost, de el, vărsat,
De când lumea s-a-ntemeiat:
51 De la sângele lui Abel,
Până la Zaharia – cel,
Care-ntre Templu şi altar,
A fost ucis! Eu vă zic dar,
Că tot acest sânge curat,
De la ăst neam, va fi luat!
52 O, vai de voi, învăţători
Ai Legii, căci stăpânitori
Sunteţi, pe-a cunoştinţei cheie! –
Nimeni nu poate să vi-o ieie! –
Pe-alţii, să intre, nu-i lăsaţi,
Dar nici voi nu vreţi să intraţi!”
53 De-acolo, după ce-au plecat,
Toţi cărturari-au căutat –
Cu Fariseii, împreună –
Un bun prilej, ca să Îl pună
În strâmtorare, să-L silească,
De multe lucruri, să vorbească.
54 Astfel, ei, laţuri, I-au întins,
Sperând că va putea fi prins,
Zicând ceva, din ce să poată,
Apoi, ca vinovat, să-l scoată.