1 Odată, aste vorbe-a spus,
Către-ai Săi ucenici, Iisus:
„Vă spun, ca să aveţi ştiinţă,
Precum că e cu neputinţă,
Prilejul de păcătuire,
Ca să nu vină. S-aveţi ştire,
Că vai va fi de-acela care,
Pentru prilej, este cărare.
2 Pentru acel, prin care vine
Acest prilej, este mai bine,
Un bolovan a-i fi legat,
De gât, şi-n mare, aruncat.
3 La voi înşivă, să luaţi
Seama şi-atent să vă purtaţi!
Când al tău frate a greşit
Şi-n contră-ţi a păcătuit,
Du-te de-l mustră, după care –
De-i pare rău – îi dă iertare.
4 De şapte ori, de a greşit,
În contră-ţi, şi de a venit –
De şapte ori – cerând iertare,
Iartă-l şi-arată-i îndurare!”
5 Apostolii şi-au spus dorinţa:
„Doamne, măreşte-ne credinţa!”
6 El zise: „De aveţi credinţă,
Orice vă este cu putinţă.
Chiar când credinţa vă e doar,
Cât un grăunte de muştar,
Iar ăstui dud, „Du-te”– i-aţi spune –
„În mare!”, el vi s-ar supune.”
7 „Cine-i acela, dintre voi,
Cari dacă are-un rob, la oi,
Sau de lucrează la arat,
Îi zice, când s-a înturnat,
Din câmp: „Vino şi intră-n casă
Şi-aşează-te apoi, la masă”?
8 Nu, mai degrabă, îi va spune
„Grăbeşte-te şi masa-mi pune,
Te-ncinge, ca să mă slujeşti
Pentru că, slugă, tu îmi eşti,
Iar după ce mănânc şi beau,
Şi ţie, voie, am să-ţi dau,
Ca să te-aşezi şi tu, la masă”?
9 Faţă de robul său, din casă,
Va fi el, oare-ndatorat,
Pentru că robul a lucrat
Aşa precum i-a poruncit?
Nu cred, căci nu e potrivit.
10 La fel, să vă purtaţi şi voi:
Faceţi ce vi s-a spus, şi-apoi,
Să spuneţi: „Noi nu suntem vrednici,
Ci suntem nişte robi netrebnici,
Care – ca simpli slujitori –
Făcut-am, ce am fost datori”.
11 Către Ierusalim, mergea
Iisus, iar drumul Său trecea,
Prin al Samariei ţinut
Şi-al Galileei. L-au văzut –
12 Când, tocmai intra într-un sat –
Zece leproşi. Cu toţi au stat,
La depărtare, de Iisus
13 Şi, ridicând glasul, au spus:
„Iisuse, milă ai, de noi!”
14 El i-a privit şi-a zis apoi:
„Degrabă dar, duceţi-vă!
La preoţi, arătaţi-vă!”
Pe când, la drum, ei au pornit,
De lepră, s-au şi curăţit.
15 Unul din ei, când a văzut
Minunea care s-a făcut –
Căci boala i s-a vindecat –
S-a-ntors din drum şi-a lăudat
Pe Dumnezeu, cu voce tare.
16 La ale lui Iisus picioare,
S-a aruncat şi-a mulţumit,
Că Domnul l-a tămăduit.
Samaritean era acel
Lepros, care s-a-ntors, la El.
17 Iisus, cuvântul, a luat:
„Oare, cei ce s-au curăţat,
Nu-s zece? Atunci, vă zic vouă:
Unde sunt, oare, ceilalţi nouă?
18 Din cei ce s-au tămăduit,
Acest străin doar, s-a găsit
Să se întoarcă – Mă-ntreb Eu –
Slavă să-I dea, lui Dumnezeu?”
19 Apoi, i-a zis, celui venit:
„Credinţa ta te-a mântuit!”
20 Mulţi Farisei, atunci, s-au dus
Şi-L întrebară, pe Iisus,
Când oare, va avea să vie
A Domnului Împărăţie.
Iată ce le răspunse El:
„Nu va veni, în aşa fel,
Împărăţia Domnului,
Încât, privirea omului,
Să o izbească. Despre Ea,
21 Nimeni, nicicând, nu va putea
Să zică: „Iat-o, e aici!”
De-asemeni, nu va zice nici,
„Uite-o, acolo e!” Căci iată,
E, înlăuntrul vost’, aflată!”
22 Apoi, spre ucenici, Iisus
Şi-a-ntors privirile şi-a spus:
„Veni-vor vremi, când o să vreţi,
O zi, ca asta, să vedeţi,
Din cele ce-au fost ale Lui –
Ale Fiului omului –
Însă, atunci, nu veţi putea,
Astfel de zile, a vedea.
23 Atunci, mulţi oameni, o minciună,
Au să încerce să vă spună:
„Iată-L, aici este aflat!”
„Uite-L, acolo-i aşezat!” –
Vor spune ei. Nu-i ascultaţi,
Pe-acei oameni, şi nu-i urmaţi!
24 Căci, precum fulgerul brăzdează,
Cerul întreg, şi-l luminează
Până la marginile lui,
La fel, şi Fiul omului,
Asemeni lui are să fie,
Atuncea când are să vie.
25 Dar, mai ‘nainte să sosească,
El are ca să pătimească
Multe, şi fi-va lepădat,
De acest neam. Ce s-a-ntâmplat,
26 Când trăia Noe-n vremea lui,
Şi-acum – când Fiului omului
E-aici – la fel are să fie.
27 Mai înainte ca să vie
Potopul, toţi mâncau şi beau,
Se măritau şi se-nsurau,
Până-n corabie-a intrat
Noe. Dar, nimeni n-a băgat,
De seamă, şi-astfel, a venit
Potopul, ce i-a înghiţit,
Pe oamenii de peste tot.
28 Ce s-a-ntâmplat când trăia Lot –
Când oamenii mâncau şi beau,
Vindeau, sădeau, case zideau –
Se va-ntâmpla, aidoma.
29 Când Lot ieşi din Sodoma,
Foc şi pucioasă au venit,
Din ceruri, şi toţi au pierit.
30 Asemenea, are să fie
Şi-atunci, când Fiul va să vie.
31 Cei, care-n acea zi, fi-vor
Pe-acoperişul caselor,
Să nu coboare ca să-şi ia
Vase, din casă, ci să stea
Acolo, unde-au fost surprinşi.
În câmp, cei care au fost prinşi,
Să nu se-ntoarcă înapoi.
32 Aminte, să v-aduceţi voi,
De a lui Lot nevastă. Cel
33 Ce va căta, prin orice fel,
Ca viaţa să îşi ocrotească,
O pierde; dar o s-o găsească
Cel ce-a pierdut-o. Va veni
34 Noaptea, când se vor pomeni
Doi inşi, care-s aflaţi în pat,
Că unul doar, va fi luat,
Rămânând unul dintre ei.
35 La moară, din două femei
Cari macină, una-i luată,
În timp ce alta e lăsată.
36 Din doi bărbaţi ce s-au aflat
La câmp, doar unul e luat.”
37 Atuncea, ucenici-au spus:
„Dar Doamne, unde?”, iar Iisus
Răspunse: „Unde o să fie
Trupul, şi vulturi-au să vie.”