1 Iisus, după cele-ntâmplate,
Intră-n Ierihon, în cetate.
2 Un om bogat – Zacheu numit –
Care fusese învestit,
Mai mare, peste vameşi, sta
3 Şi, un prilej bun, căuta,
Ca pe Iisus, să-L vadă; dar,
Truda-i fusese în zadar,
Căci, de statură, era mic
Şi nu putea vedea nimic,
Din pricina mulţimii, care
Se adunase-n număr mare.
4 Un gând, atuncea, i-a venit
Şi-n mare grabă, a fugit,
Mai înainte, şi-a urcat
Iute-ntr-un dud mare, aflat
Chiar lângă drumul lui Iisus,
Sperând că-L va vedea, de sus.
5 Când, lângă dud, Domnu-a sosit,
Acelui vameş, i-a vorbit:
„Haide, coboară-te Zacheu,
Căci azi, la tine, voi sta Eu!”
6 Zacheu, atuncea, a venit,
Lângă Iisus, şi L-a primit,
Cu bucurie. Însă, cei
7 Cari se aflară lângă ei –
Şi-L auziră pe Iisus –
Îndată au cârtit şi-au spus:
„Ceea ce face, nu-i frumos!
Stă-n gazdă, la un păcătos!”
8 Zacheu, însă, a stăruit,
‘Naintea Lui, şi a vorbit:
„Doamne, averea-mi împărţesc
Şi jumătate, dăruiesc,
Săracilor; iar, de cumva,
Năpăstuit-am, cu ceva,
Pe orişicine, negreşit,
Îi dau ‘napoi, tot, împătrit.”
9 Iisus i-a ascultat vorbirea,
Zicând apoi: „Azi, mântuirea,
În astă casă, a intrat,
Căci şi-acest om, aici aflat,
Îl are, pe Avram, părinte.
10 Cu toţii să luaţi aminte,
Pentru că Fiul omului
S-a pogorât, din cerul Lui,
Să caute şi să găsească,
Ce-a fost pierdut, să mântuiască.”
11 Lângă Ierusalim, erau
Şi – pentru că mai toţi credeau
Că-mpărăţia Domnului
O să se-arate omului,
Îndată – o pildă, le-a spus,
Celor ce-L însoţeau, Iisus:
12 „Un om de neam, porni odată,
Către o ţară-ndepărtată,
Gândind să ia o-mpărăţie
Şi-n urmă, înapoi, să vie.
13 Chemă, pe zece robi, la sine
Şi, zece poli – greceşte „mine” –
Le dărui, zicând apoi:
„Iată ce vreau eu, de la voi:
Luaţi polii aceştia toţ’
Şi, până vin, faceţi negoţ.”
14 Dar, cetăţenii îl urau
Şi, împărat, nu îl voiau;
De-aceea, au trimis solie,
Să-i spună: „Nu vrem ca să fie
Omu acesta-nscăunat,
Asupră-ne, ca împărat.”
15 Când acel om a revenit,
După ce-ntâi a dobândit
Împărăţia, a chemat,
Pe robii cărora le-a dat
Polii, să vadă, ce-au făcut
Şi, ce câştig, au obţinut,
Făcând negoţ. Primu-a venit,
16 În faţa lui, şi a vorbit:
„Doamne, cu polul ce mi-ai dat,
Eu încă zece-am câştigat.”
17 „Bine, rob bun şi credincios” –
I-a spus stăpânul, bucuros –
„Puţine lucruri, ai păzit,
Dar, credincios, te-ai dovedit;
De-aceea, tu ai să primeşti,
Zece cetăţi, să cârmuieşti.”
18 Al doilea rob, venind, a spus:
„Doamne, cinci poli, a mai adus
Polul, pe care mi l-ai dat.”
19 „Bine. Şi tu vei fi-nălţat,
În slujbă, şi ai să primeşti,
Cinci cetăţui, să cârmuieşti.”
20 Veni, apoi, un alt rob, dar,
Acesta zise: „În ştergar,
Polul ce mi l-ai dăruit,
Păstratu-l-am eu, învelit,
21 Căci te cunosc şi m-am temut.
Te ştiu om aspru şi-am văzut
Că nu ai pus, dar ai luat,
Că seceri ce n-ai semănat.”
22 Stăpânul zise-atunci: „Rob rău,
Te judec, după gândul tău!
Ştiai că-s aspru, că îţi cer
Ceea ce n-am pus şi secer
De unde nu am semănat.
23 Atunci, de ce n-ai încercat,
Ca banii, la zarafi, să-i dai
Şi astfel, un câştig aveai,
Iar eu, când aş fi revenit,
Cu o dobândă-aş fi primit,
Banul, ce ţi l-am dat, ‘napoi?
24 Tu n-ai făcut aşa!” Apoi,
Către cei care-au fost aflaţi
Acolo, el a zis: „Luaţi
Polul acestui rob netrebnic,
Care s-a dovedit nevrednic,
Şi daţi-l aceluia care
Văzuta-ţi că, zece poli, are!”
25 „Doamne” – au zis ei – „dar acel,
Mai are zece poli. Tot el,
Doreşti, ca acest pol, să-l ia?”
26 El le-a răspuns: „O să se dea,
Totul, numai celui ce are;
Iar de la cel care nu are,
Urmează, totul să se ia –
Chiar şi puţinul ce-l avea.
27 Cât despre toţi vrăjmaşii mei,
Care n-au vrut, ca peste ei,
Să-mpărăţesc, să îi luaţi
Şi-n faţa mea, să îi tăiaţi!”
28 După ce astfel a vorbit,
Iisus, la drum, iar a pornit,
Să meargă – aşa precum ştim –
Pe calea-I spre Ierusalim.
29 Când spre Ierusalim, mergea
Iisus şi se apropia
De-ale Betaniei hotare –
Lângă Betfaghe – iar, în zare,
Se arata-naintea lor
Chiar Muntelui Măslinilor,
Doi ucenici, El a chemat,
30 Şi-a zis: „Veţi merge, de îndat’,
În satul dinaintea noastră.
Iată care-i menirea voastră:
De cum, în sat, o să păşiţi,
Îndată, o să şi găsiţi
Un măgăruş, care-i legat.
Pe el, nimeni n-a-ncălecat,
Până acuma. Voi îl luaţi,
Şi-apoi, la Mine, vă-nturnaţi.
31 Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Şi-o să vă-ntrebe cineva,
„De ce-l luaţi?”, spre-a lui ştiinţă,
Veţi spune: „Are trebuinţă
32 Domnul, de el”. Cei doi s-au dus,
Găsind tot, cum a zis Iisus.
33 Când, măgăruşu-au dezlegat,
Stăpânul lui, i-a întrebat:
„Ce faceţi? De ce-l dezlegaţi?
De ce voiţi să îl luaţi?”
34 Ei spus-au, omului acel:
„Are nevoie-acum, de el,
35 Al nostru Domn.” Astfel, l-au dus,
Apoi, în faţa lui Iisus
Şi, hainele, şi-au aşezat,
Pe el. Iisus l-a-ncălecat,
36 Pornind la drum. Mulţi au făcut,
Din a lor haine, aşternut,
În faţa Lui. Încetişor,
37 Din Muntele Măslinilor,
Către Ierusalim, mergea
Gloata, care Îl însoţea.
Atuncea, ucenicii Lui
Laude-adus-au, Domnului,
Pentru minunile făcute,
Chiar sub ai lor ochi, petrecute.
38 Toţi zis-au: „Binecuvântat
Să fie marele-mpărat,
Care-n numele Domnului,
Soseşte-acuma! Slavă Lui!
Pace în cerul Său cel Sfânt!
Slavă-n locuri ce-nalte sânt!”
39 Dar, Fariseii, la Iisus,
Au mers, degrabă, şi I-au spus:
„Învăţătorule, pe-ai Tăi
Discipoli, să-i opreşti! Ceartă-i!”
40 El zise, Fariseilor:
„Dacă ei tac, în locul lor,
Pietrele-acestea, de pe drum,
Începe-vor să strige-acum!”
41 Lângă cetate, S-a oprit
Iisus şi-apoi, a-nvăluit,
Cuprinsul ei, într-o privire,
Plângând, pentru acea zidire.
42 El zise: „De-ai fi cunoscut!
O, azi măcar, de-ai fi ştiut
Acele lucruri, ce-ar putea,
Pace şi linişte, să-ţi dea!
Acum însă, ele-s ascunse
De ochii tăi. Sunt nepătrunse!
43 Curând, veni-vor zile grele:
Vei îndura valuri de rele,
Vrăjmaşii au să te-nconjoare;
Cu lanţuri au să te-mpresoare
Şi-au să te strângă, ne-ncetat,
Din toate părţile, de-odat’.
44 Au să te pună la pământ,
Pe tine şi pe cei ce sânt
Copii ai tăi; n-o să-ţi rămâie
Piatră pe piatră-n temelie,
Căci n-ai ştiut tu, niciodată,
Ziua când fosta-i cercetată.”
45 În urmă-n Templu a intrat,
Iar pe cei care i-a aflat
Acolo – şi negoţ făcând –
I-a scos afară-ndat’, strigând:
46 „E scris: „Casă de rugăciune
E Casa Mea”. Şi se mai spune,
Că „Voi sunteţi aceia cari,
O peşteră, pentru tâlhari,
Acuma, aţi făcut, din ea.”
47 În fiecare zi, mergea
Iisus, la Templu. Mulţi veneau
Şi-nvăţătura-I ascultau,
Uimiţi. Doar preoţii cei mari,
Bătrânii şi-ai lor cărturari,
Se sfătuiau, fără-ncetare,
Cătând vreun mijloc să-L omoare;
48 Dar, ce să facă, nu ştiau,
Pentru că-nspăimântaţi erau,
De gloata ce s-a adunat
În juru-I. Când au observat
Că-I sorbeau vorba, de pe buze,
N-au ştiut cum să-L mai acuze.