1 În vremea ‘ceea, a ieşit
Un ordin, ce a stabilit
Ca toată lumea să se-nscrie,
Deci, un recensământ să fie.
Cezar August fusese cel
Ce hotărâse-n acest fel.
2 Primul înscris, pentru popor,
A fost ţinut, când dregător –
Peste întinsa Siria –
Era Quirinius. Se ducea
3 Întreaga lume să se-nscrie –
Adică, după seminţie,
Îi venea rândul omului
Să urce, în cetatea lui.
4 Din Nazaret, din Galileea,
Spre Betleemul din Iudeea,
Plecă şi Iosif, să se-nscrie,
Pentru că – după seminţie –
Era din a lui David casă.
5 Cu el, porni la drum, voioasă,
Maria – logodnica lui –
Deşi-mplinirea timpului
Când trebuia să zămislească,
Urma-ncurând ca să sosească.
6 La Betleem, i s-a-mplinit
7 Vremea şi-astfel, a zămislit
Pe Fiul ei, întâi născut.
Pentru că loc, nu au avut,
În casele de poposire,
Acel care, întreaga fire,
Venise să o mântuiască –
Prin jertfa Sa dumnezeiască –
În scutece fost-a-nfăşat
Şi într-o iesle-apoi, culcat.
8 Nişte păstori, pe câmp, erau,
Căci noaptea, turmele-şi păzeau,
Făcând de strajă, ne-ncetat.
9 Când îngerul s-a-nfăţişat –
Trimis din cer – păstorilor,
A strălucit, în jurul lor,
Lumina slavei Domnului.
Păstorii, la vederea lui,
De moarte, s-au înspăimântat,
10 Dar îngerul a cuvântat:
„Fiţi fără teamă, căci sosesc,
La voi, ca să vă-mpărtăşesc
O veste bună, ce-o să fie
Prilej de mare bucurie,
Pentru noroadele-ntristate!
11 Astăzi, la David, în cetate,
Un mare fapt s-a petrecut:
Mântuitorul S-a născut!
El este Domnul! E Hristos!
A coborât – din ceruri – jos,
Să se-ntrupeze pe pământ!
Iată de ce, aici, eu sânt!
12 Spre a-L cunoaşte, un semn vreau,
Vouă, acuma, să vă dau:
Un Prunc, găsi-veţi, înfăşat,
În scutece-n iesle culcat.”
13 Îngeru-n urmă şi-a unit
Glasul, cu oastea ce-a venit
Din cer, slăvind pe Dumnezeu:
14 „Slăvit fie Domnul, mereu,
În locuri ce prea-nalte sânt!
Pacea coboare pe pământ,
Peste întreg cuprinsul lui,
Între oamenii Domnului!”
15 După ce îngerii s-au dus,
Păstorii, între ei, şi-au spus:
„Haidem, cu toţi, la Betleem,
Acum, degrabă, să vedem
Tot ceea ce ne-a fost făcut,
De către înger, cunoscut!”
16 La drum, îndată, au pornit
Şi, precum îngeru-a vorbit,
Găsiră Pruncul, aşezat
În iesle. El era vegheat
De Iosif şi de mama Lui.
17 La căpătâiul Pruncului,
Păstorii au istorisit
Cum şi de unde au venit.
18 Toţi cei care au ascultat
Vorbele lor, s-au minunat.
19 În linişte, Maria sta
Şi-n inimă doar, cugeta,
La toate câte-a auzit.
20 Păstori-apoi au revenit
La turma lor, slăvind mereu
Şi lăudând pe Dumnezeu,
Pentru-nştiinţarea ce-o primiră
Şi pentru faptul că găsiră
Totul, aşa cum le vestise
Îngerul, care le vorbise.
21 După opt zile, s-a-mplinit
Timpul, prin Lege sorocit,
Când împrejur este tăiat
Noul născut, care-i băiat.
Părinţii – Pruncului – i-au pus,
În acea zi, nume, Iisus,
Aşa precum le-a fost vestit –
‘Nainte de-a fi zămislit
În pântecele mamei Lui –
De un înger al Domnului.
22 Când toate zilele s-au dus –
Precum, în Lege, Moise-a spus,
Despre-acel timp de curăţit –
La drum, părinţii au pornit,
Către Ierusalim. Au dus,
Pruncul, la Templu, şi L-au pus,
În faţa Domnului, să stea,
23 Aşa cum Legea le cerea:
„Oricare-ntâi născut – băiat –
Domnului fi-va închinat.”
24 Au căutat doi turturei,
Sau chiar doi pui de porumbei,
Pe care-apoi, să îi jertfească
Şi, astfel, Legea, să-mplinească.
25 Ierusalimul găzduia,
Un om curat, ce se vădea
De Duhul Sfânt călăuzit
Şi Simeon era numit.
De multă vreme-aştepta el,
O mângâiere-n Israel.
26 Duhul Cel Sfânt îi spuse-n gând
Că n-o să moară, până când
Are să-L vadă pe Hristos.
27 Mânat de Duh, porni pe jos –
Încet – spre poarta Templului.
Pătrunse în clădirea lui,
Tocmai atunci când au sosit –
Voind a fi îndeplinit
Tot ce prin Lege li s-a spus –
Iosif, Maria şi Iisus.
Când i-a zărit el, pe cei trei,
În grabă, s-a-ndreptat spre ei
28 Şi Pruncu-n braţe, L-a luat.
Pe Domnu-a binecuvântat,
29 Zicând: „După cuvântul Tău,
Sloboade, Doamne, robul Tău,
30 Căci ochi-mi văd, cu mulţumire,
Stăpâne, a Ta mântuire,
31 Ce-ai pregătit-o tuturor –
32 Lumină a Neamurilor
Şi slavă a lui Israel.”
33 Auzind ce-a spus despre El,
Tatăl – şi mama Pruncului –
S-au minunat, de vorba lui.
34 Apoi, i-a binecuvântat,
Iar Simeon s-a îndreptat
Către Maria şi i-a spus:
„Fiul pe care L-ai adus,
Spre prăbuşirea unora
Şi ridicarea altora,
Are să fie-n Israel.
Un semn, urmează, a fi El,
Ce va stârni împotrivire.
35 Iată, îţi dau acum de ştire,
Că sufletu-ţi va fi străpuns
De-o sabie, gândul ascuns –
În inima multor, dosit –
Fiind astfel descoperit.”
36 O prorociţă se găsea,
Acolo; Ana se numea,
Fiind a lui Fanuel fată –
Aşer, de neam. Înaintată
Era, în vârstă. A trăit –
După ce s-a căsătorit –
Doar şapte ani cu-al ei bărbat.
37 Din nou, nu s-a mai măritat
După ce soţul i-a murit,
Ci, singură, a vieţuit.
Ani, optzeci’patru, număra
Şi-n Templu, ne-ncetat, era;
Cu post şi rugăciuni, mereu,
Ea Îi slujea lui Dumnezeu.
38 Tocmai în ceasul când Iisus
Era în Templu, ea s-a dus,
Acolo, iar când a intrat,
Pe Dumnezeu, L-a lăudat
Şi-apoi, celor prezenţi, le-a spus
Tot ce ştia, despre Iisus.
39 După ce fost-a împlinit
Tot ce prin Lege-a poruncit
Domnul, Iosif şi cu Maria,
Abia strunindu-şi bucuria,
Au părăsit Templul şi-apoi,
Luat-au drumul înapoi,
Grăbindu-se către Iudeea,
Spre Nazaret, în Galileea.
40 Pruncul Iisus, mereu, creştea
Şi, în puteri, se întărea.
De-nţelepciune era plin,
Pentru că harul cel divin
Al Domnului, L-a însoţit,
De el, fiind – mereu – umbrit.
41 Când Paştele se-apropiau,
Către Ierusalim, porneau
Părinţii pruncului Iisus,
În fiecare an. S-au dus –
42 Precum datina le-a cerut –
Şi-atunci, când primul lor născut,
Doar doişpe ani a împlinit.
43 Când sărbătoarea s-a sfârşit,
După ce praznicul cel mare,
De Paşti, se stinse, fiecare
Porni către al său ţinut.
Iisus, de-ai lui, S-a fost pierdut
Şi, în cetate-a revenit.
44 Părinţii nu s-au sinchisit
Văzând că nu e lângă ei
Copilul, crezându-L cu cei
Care, la drum, îi însoţeau,
Căci multe rude, ei aveau.
S-au dus dar, de L-au căutat,
Cale de-o zi. Nu L-au aflat,
45 Printre cei cari îi însoţiră
Şi, spre Ierusalim, porniră
46 Din nou. Cetate-au scotocit,
Trei zile-n şir. Când L-au zărit,
Copilu-n Templu se găsea
Şi-n jur, învăţători, avea.
Atent, în mijlocul lor, sta
Şi vorba, El le-o asculta.
Apoi, le-a pus la fiecare,
Din cei prezenţi, câte-o-ntrebare.
47 Toţi s-au mirat, ce-nţelepciune,
Putea, Acel băiat s-adune.
48 Găsindu-L dar, părinţii Lui,
Uimiţi, I-au zis, Copilului:
„Ne spune, de ce Te-ai purtat,
Aşa, cu noi? Te-am căutat
Trei zile-n şir, fără-ncetare,
Şi-am fost cuprinşi de-ngrijorare!”
49 El le-a răspuns: „Nu ştiţi că Eu,
Trebuie-n casă, la al Meu
Tată, să fiu? Ce-aţi alergat?
Oare, de ce, M-aţi căutat?!”
50 N-au înţeles ei, ce le-a spus;
51 Copilu-apoi le-a fost supus,
Şi-n Nazaret, au revenit.
Maria, însă, şi-a-nsuşit
Cuvintele, ce El le-a zis,
Şi-n inimă, ea le-a închis.
52 Iisus creştea-n învăţătură,
Înţelepciune şi statură,
Plăcut fiind, de toţi, mereu –
De oameni şi de Dumnezeu.