1 Iisus, de Duhul Sfânt, mânat,
De la Iordan, când a plecat,
Către pustie, a pornit.
2 Acolo, fost-a ispitit
De diavol, patruzeci de zile.
Cum spun ale Scripturii file,
El n-a mâncat, nici n-a băut.
Însă, când timpul a trecut,
Ajuns-a de a flămânzit.
3 Atunci, Satana a venit
Şi-a zis: „Ascultă ce-ţi spun eu:
De eşti Fiul lui Dumnezeu,
Ce mai aştepţi?! De foame, scapă,
Zicând ca, pâine, să se facă
Aceste pietre! Porunceşte!”
4 „Nu doar cu pâine se trăieşte!
Prea bine ştii!” – Iisus i-a zis –
„Omul, aşa precum e scris,
Trăieşte cu orice cuvânt,
Ce vine de la Domnul Sfânt.”
5 Satan, pe-un munte, L-a urcat,
Iar după ce I-a arătat
Întinderea pământului –
Cu toată-mpărăţia lui –
6 I-a spus: „De vrei, poţi ca să fii,
Stăpân, pe aste-mpărăţii,
Căci toate, îmi sunt date mie.
Eu pot să ţi le dărui ţie,
7 Bine-nţeles, de Te-nvoieşti
Să mi Te-nchini şi să-mi slujeşti!”
8 „Napoia Mea” – Iisus i-a zis –
„Satano! Pentru că e scris:
„Să te închini doar Domnului
Şi să-I slujeşti, mereu, doar Lui!”
9 Atuncea, diavolul L-a dus,
Pân’ la Ierusalim. L-a pus
Pe-acoperişul Templului:
„Dacă eşti Fiul Domnului,
Aşa precum mărturiseşti,
Sari jos, căci n-ai să Te loveşti” –
Satana, lui Iisus, i-a zis –
10 „Pentru că ştii că este scris:
„Va porunci, îngerilor,
Să Te păzească. Ei Te vor
11 Purta pe mâini, ca nu cumva,
S-atingi piciorul de ceva –
De pietre, să nu Te loveşti.”
12 „Dar nici să nu Îl ispiteşti
Pe Domnul! Şi asta s-a spus!” –
Satanei, i-a răspuns Iisus.
13 Oricât, Satan s-a străduit
A-L ispiti, n-a reuşit;
Şi-atunci, înfrânt şi supărat,
Pentru o vreme, L-a lăsat.
14 Iisus veni, după aceea,
Plin de putere-n Galileea.
15 Pe oameni, El i-a învăţat,
În sinagogi, neîncetat.
Toţi cei din juru-I Îl slăveau
Şi, dragoste, Îi arătau.
16 La Nazaret, El a sosit
Şi, cum era obişnuit,
Când fost-a ziua de Sabat,
În sinagogă a intrat
Căci, să citească, a dorit.
17 Atuncea, I S-a oferit
A lui Isaia prorocie,
Care s-a potrivit să fie
Deschisă chiar în acel loc,
În care, marele proroc
18 A scris: „Duhul lui Dumnezeu
E, peste Mine, tot mereu.
Astăzi, M-a uns, să vă vorbesc
Şi, Evanghelia, s-o vestesc,
Săracilor. Trimis sunt Eu,
De către Domnul Dumnezeu,
Pentru-a aduce vindecare,
La toţi acei dintre voi, care
Simt că li-e inima zdrobită.
Prin Mine, vă va fi vestită
Eliberarea robilor
Războiului; iar orbilor,
Vederile, le dăruiesc;
Pe apăsaţi, îi slobozesc
19 Şi-apoi, vesti-voi tuturor –
Pentru orice locuitor
De pe-ntinsul pământului –
Anu-ndurării Domnului.”
20 În urmă, cartea, a închis-o,
Îngrijitorului a-ntins-o
Şi a stat jos. Toţi s-au uitat,
21 Uimiţi, iar El a cuvântat:
„Tot ce, acuma, v-am citit,
Să ştiţi că astăzi, s-a-mplinit.”
22 De bine, oameni-L vorbeau
Şi, foarte mult, se minunau
De vorbele-I pline de har,
Sfârşind prin a se-ntreba: „Dar,
Oare, acest Învăţător,
Nu este-al lui Iosif fecior?”
23 Iisus le-a zis: „Fără-ndoială,
Îmi veţi spune acea zicală:
„Te vindecă, întâi, pe Tine,
Şi-apoi, îi fă, pe alţii, bine”,
Sau „Fă şi-acas’, la Tine-acum,
La fel ca şi-n Capernaum!”
24 Apoi, a mai adăugat:
„Iată, vă spun adevărat:
Nu-i preţuit nici un proroc,
În ţara sa, în al său loc.
25 Adevărat zic, oameni buni:
A fost, trei ani şi şase luni,
Cerul închis, ploi să nu fie –
În vremurile lui Ilie –
Când mare foamete-a venit
Şi peste ţară-a bântuit.
Erau, atunci, în Israel
Văduve multe, însă, el –
26 Ilie – nu a fost trimis
La ele, ci, cum i s-a zis,
În Sarepta Sidonului,
După porunca Domnului
La una doar, a poposit.
27 De-asemenea, aţi auzit,
Că-n zilele lui Elisei –
Leproşi – mulţi fost-au. Dintre ei,
Un sirian s-a curăţat:
Naman – doar el s-a vindecat.”
28 Vorbele sale au stârnit
Mânie; toţi s-au sfătuit
Şi-au hotărât, pe loc, a-L scoate,
29 În mare grabă, din cetate.
De pe sprânceana muntelui,
În hăul de la poala lui,
Au vrut să-L zvârle, dar Iisus
30 Trecu prin ei şi-apoi, S-a dus
În alte părţi, ieşind uşor,
Din îmbulzeala gloatelor.
31 Spre Galileea, a pornit
Şi-n Capernaum S-a oprit,
Unde-a-nceput şi-a învăţat
Norodu-n ziua de Sabat.
32 Uimiţi erau, peste măsură,
De marea Lui învăţătură,
Toţi cei ce-n Templu, se găseau
Şi vorbele Îi ascultau.
33 În sinagogă, s-a aflat
Un om, cu duhul necurat.
Văzându-L, pe Iisus, că vine,
34 El a strigat: „Ce-avem cu Tine?!
Venit-ai să ne prăpădeşti
Iisuse?! Ce vrei?! Cine eşti,
Nazarinene, Te ştiu eu:
Tu eşti Sfântul lui Dumnezeu!”
35 Iisus, pe-acel duh, l-a certat,
Spunând: „Să taci şi, imediat,
Ieşi, din acest nenorocit!”
Dracul, atunci, l-a tăvălit,
Pe bietul om, în adunare,
Speriindu-i pe toţi, după care,
S-a depărtat de trupul său,
Fără a-i face nici un rău.
36 Cei cari – acolo – strânşi, erau,
Cuprinşi de spaimă, se-ntrebau:
„Ce-nseamnă lucrurile-aceste?!
El, cu putere, porunceşte,
Şi vorbele-I sunt ascultate,
De duhurile necurate,
Căci le-am văzut, cum au ieşit
Afară, când le-a poruncit!”
37 Îndată, vestea s-a întins
Şi-ntreg ţinutul l-a cuprins,
Încât, cu toţii au aflat
Minunea ce s-a întâmplat.
38 Iisus, la Petru, a intrat.
Soacra acestuia sta-n pat,
Fiind, de friguri, chinuită.
39 Pe loc, a fost înzdrăvenită,
Când S-a apropiat Iisus
Şi, mâna, peste ea, Şi-a pus.
Apoi, femeia a venit
Şi-a început de le-a slujit.
40 La asfinţitul soarelui,
Toţi cei din partea locului,
Care aveau bolnavi, i-au dus,
Să-i pună-n faţa lui Iisus.
El, mâinile, Şi le pleca,
Peste bolnavi, şi-i vindeca.
41 Din mulţi, afară, draci ieşeau
Şi, plini de groază, Îi strigau:
„Tu eşti Hristosul Domnului!
Noi ştim că Tu eşti Fiul Lui!”
Însă, Iisus nu i-a lăsat
Ca să vorbească – i-a mustrat
Pe cei pe care-afar’ i-a scos,
Căci Îl ştiau că e Hristos.
42 De ziuă, când s-a luminat,
Iisus, de-acolo, a plecat,
Să caute un loc pustiu.
Noroadele, până târziu,
L-au căutat, ca să-L oprească,
Să-L roage să nu-i părăsească.
43 Dar El le-a zis: „Vă părăsesc,
Fiindcă vreau ca să vestesc,
De-acuma, Evanghelia,
Şi-n alte părţi, căci, pentru Ea,
Sunt Eu, la voi, acum, trimis.”
44 După ce aste vorbe-a zis,
Prin Galileea, El S-a dus,
Făcând aşa precum a spus.