1 Pe când, pe malul lacului –
Cel al Ghenezaretului –
Se-afla Iisus, noroade multe
Veniră, dornice s-asculte,
Prin El, Cuvântul Domnului.
2 Iisus, la malul lacului,
Văzu două corăbii mari.
Tocmai atunci, nişte pescari
Ieşeau, ca mrejele, să-şi spele.
3 El se urcă-ntr-una din ele –
Cea a lui Simon – şi-a rugat,
De ţărm, de-a fi îndepărtat.
Apoi, a început să-nveţe
Norodul, şi să dea poveţe.
4 Când, cu mulţimea, a sfârşit,
S-a-ntors spre Simon şi-a vorbit:
„Spre larg, acuma, să porneşti,
Şi mrejele să-ţi pregăteşti.
Fii gata dar, de pescuire!”
5 „Bine, însă, Îţi dau de ştire,
Că toată noaptea, ne-am trudit,
Şi că nimic n-am pescuit” –
I-a zis Simon, Domnului său –
„Dar iată, la cuvântul Tău,
Vom arunca mrejele, iar.”
6 Truda nu le-a fost în zadar,
Căci peştii pe care i-au prins,
Mulţi fost-au, încât au întins
Năvoadele, mai să se rupă.
7 Cerură ajutor, iar după
Ce au venit pescari-aflaţi
Pe-a doua luntre îmbarcaţi,
Au reuşit, peştii, a-i scoate,
Umplând corăbiile, toate.
8 Petru, atunci, înspăimântat,
Degrabă, a îngenunchiat
Şi a grăit, către Hristos:
„O Doamne, sunt un păcătos
Şi ştiu aceasta, foarte bine!
Te-ndepărtează dar, de mine!”
9 Pescari-nspăimântaţi erau
Şi împietriţi, cu toţi, păreau,
După tot ceea ce văzură
Şi pescuirea ce-o făcură.
10 La fel, fiii lui Zebedei –
Iacov şi cu Ioan – şi ei,
Foarte înspăimântaţi, erau.
Cu Simon Petru se aflau,
Pe-acea corabie. Iisus
S-a-ntors spre Petru şi i-a spus:
„Să nu te temi! De-acum, să ştii,
Pescar de oameni, ai să fii!”
11 Cei trei, după ce debarcară,
Pe urma lui Iisus, plecară.
12 Iisus, la fel ca-n alte dăţi,
Era într-una din cetăţi.
La El, venit-a un lepros,
S-a aruncat cu faţa-n jos,
S-a închinat, pân’ la pământ,
Şi zise, către Cel Prea Sfânt:
„O, Domnul meu, dacă voieşti,
Tu poţi ca să mă curăţeşti!”
13 Atunci, Iisus, mâna, a-ntins,
Iar pe lepros, când l-a atins,
A spus: „Voiesc! Fii curăţat!”,
Şi-ndată, lepra l-a lăsat.
14 Apoi, Iisus i-a poruncit
Să tacă. „Du-te, negreşit” –
I-a mai spus El – „ca să te vadă
Doar preotul, iar apoi, adă
Darul, de Moise, rânduit,
Fiindcă fost-ai curăţit;
Căci pentru ei, de mărturie,
Aceasta trebuie să fie.”
15 De-atunci, vestea, despre Iisus,
În tot acel ţinut, s-a dus,
Iar oamenii Îl căutau,
Ca să-L asculte, căci voiau,
De boli, a fi tămăduiţi,
De neputinţe, lecuiţi.
16 După ce-i părăsea, târziu,
Iisus pornea către pustiu,
Ca să se roage liniştit,
Singur, de nimeni stingherit.
17 A fost o zi-n care s-a dus
Mulţime multă, la Iisus.
Erau, atunci, printre acei
Ce-L ascultau, şi Farisei
Şi-nvăţători ai Legii, care
Veniseră din depărtare,
Spre-a-L asculta: din Galileea,
Ierusalim şi din Iudeea.
Iisus, de Domnul însoţit,
Bolnavii, i-a tămăduit.
18 Prin acea gloată, greu treceau
Vreo câţiva oameni, ce purtau
Un slăbănog, întins pe pat.
19 Ei, la Iisus, au încercat
S-ajungă, dar n-au izbutit.
Atunci, pe casă, s-au suit
Şi o spărtură au făcut,
Pe-acoperiş, pân’ au putut,
Pe slăbănog, să îl strecoare,
Cu pat cu tot, şi să-l coboare,
Apoi, în faţa lui Iisus.
20 Văzând credinţa lor, a spus
Mântuitorul: „Acum, toate
Păcatele, îţi sunt iertate!”
21 Din rândul cărturarilor,
Precum şi-al Fariseilor,
Erau cei care au cârtit,
Când, vorbele, I-au auzit:
„Cine-I Acel care vorbeşte?!
Doar hule, Acest om rosteşte!
Noi ştim că numai Dumnezeu,
Iartă păcatele, mereu!”
22 Iisus, îndată, i-a văzut,
Gândul ascuns, le-a cunoscut
Şi le-a vorbit: „De ce cârtiţi,
23 În inimă? Voi ce gândiţi
Că-i mai uşor a spune: „Toate
Păcatele îţi sunt iertate”,
Sau, mai degrabă, „Hai, te scoală!
Umblă! Te scutură de boală!”?
24 Dar pentru că Eu vreau să ştiţi –
Şi să ajungeţi lămuriţi –
Cum că Îi sunt, Fiului, date
Puteri, spre a ierta păcate,
Iată ce zic: Ologule!
Te scoală, slăbănogule!
Ridică-ţi al tău pat, de jos
Şi du-te-acasă, sănătos!”
25 Ologu-ndată s-a sculat,
A luat patul şi-a plecat,
Spre casa lui, slăvind mereu
Şi lăudând pe Dumnezeu.
26 Toţi au rămas muţi, de uimire;
Frica li se citea-n privire
Şi-abia, să zică, au putut:
„Aşa ceva, n-am mai văzut!”
27 Apoi, afară a ieşit
Iisus; la vamă, a-ntâlnit
Un om, cari Levi s-a chemat.
„Hai după Mine” – l-a-ndemnat,
Pe vameşul acel, Iisus.
28 El lăsă totul şi s-a dus,
Pe urma-nvăţătorului.
29 Levi L-a dus la casa lui
Şi, un ospăţ mare, a dat,
La cari, mulţi vameşi, a chemat.
Văzându-L pe Iisus, în casă,
30 Şezând, cu vameşii, la masă,
Toţi Farisei-au întrebat:
„De ce-ai băut şi ai mâncat,
Cu vameşi şi cu păcătoşi?”
31 Iisus le-a zis: „Cei sănătoşi,
De doctor, nu au trebuinţă,
Ci cei aflaţi în suferinţă.
32 La pocăinţă – vreau să ştiţi –
Nu-i chem pe cei neprihăniţi,
Cari sufleteşte-s sănătoşi,
Ci-i chem pe cei ce-s păcătoşi.”
33 Ei ziseră, către Iisus:
„Încă ceva, avem de spus:
Toţi ucenicii noşti’ postesc
Şi rugăciuni, mereu, rostesc.
Ai lui Ioan fac tot la fel:
Se roagă şi postesc, cu el;
Pe când ai Tăi nici grijă n-au,
Ci ei mănâncă doar, şi beau.”
34 „Postesc nuntaşii, dragii Mei,
Atunci când mirele-i cu ei?” –
I-a întrebat Iisus – „Curând,
35 Are să vină vremea când
Mirele are să lipsească
Şi-atunci, şi ei au să postească.”
36 O pildă, le-a mai spus, apoi:
„Nimeni nu rupe haine noi,
Ca haine vechi, să peticească;
Altminteri, ştiţi ce-o să păţească:
Le prăpădeşte pe-amândouă –
Şi haina veche şi cea nouă.
37 Vinul cel nou, proaspăt adus,
Nu în burdufuri vechi e pus –
Burduful vechi, uşor plesneşte,
Iar vinul, tot, se risipeşte.
38 Vinul cel nou – ştie oricine –
Că în burdufuri noi se ţine.
În felu-acesta – vă spun vouă –
Păstrate fi-vor amândouă.
39 Şi nimeni, după ce-a băut,
Vin vechi, vin nou n-a mai cerut,
Căci zice: „Vinul vechi, îmi pare,
Cu mult mai bun şi mult mai tare.”