1 Iisus, vorbirea, Şi-a-ncheiat,
Şi-n Capernaum, a intrat.
2 Acolo, un sutaş avea
Un rob, pe care-l îndrăgea,
Iar robu-acel era pe moarte.
3 Sutaşul se mirase foarte,
Căci întâmplări multe s-au spus,
Pe seama Domnului Iisus.
Astfel, el – grabnic – a trimis
Nişte Iudei, căror le-a zis
Ca-n faţa Domnului să iasă,
Să-L cheme-apoi, la el, acasă,
Spre a-i aduce vindecare,
Acelui rob iubit, ce-i moare.
4 Iudeii mers-au la Iisus,
Ca să Îl roage, şi I-au spus:
„Tu ştii de ce venim la Tine:
Îi fă, sutaşului, un bine,
5 Căci iată, neamul ne-a iubit
Şi sinagogă ne-a zidit.”
6 Iisus, de ei, S-a îndurat
Şi, împreună, au plecat
Spre casele sutaşului.
Se-apropiau de casa lui,
Când cineva, de el, trimis,
La Domnul mers-a şi I-a zis:
„Doamne, nu Te mai osteni” –
Spune sutaşul – „de-a veni,
La mine, căci eu nu sunt vrednic
Să-mi intri-n casă. Un nevrednic
7 Mă simt, şi nici n-am îndrăznit,
În faţa Ta, să fi venit.
O vorbă zi, iar robul meu
Se va-nsănătoşi. Şi eu,
8 Sub stăpânire, sunt sutaşi
Şi am, sub mine, mulţi ostaşi.
De-i spun unuia „Du-te”, face –
De-l chem, îndată, vine-ncoace.
La fel, este şi robul meu –
Face-ntru-totul ce-i spun eu.”
9 Când auzi aste, Iisus,
Celor ce-L însoţeau, le-a spus:
„Mă miră, că e cu putinţă,
Să aibă o aşa credinţă
Omul acesta. Ca şi el,
N-am întâlnit, în Israel.”
10 Când cei trimişi au revenit
Acasă, pe rob l-au găsit,
De boala sa, eliberat,
Căci, chiar atunci, s-a vindecat.
11 În dimineaţa următoare,
Iisus pornit-a să coboare
Către cetatea Nain. Erau,
Cu El, atunci, şi-L însoţeau,
La drum – pe lângă ucenici –
Mulţime multă: mari şi mici.
12 Puţin aveau de străbătut
Pân’ la cetate, şi-au văzut,
Cum un cortegiu funerar
Trecea, încet, plin de amar,
Ducând pe al cărării fir,
Care urca spre cimitir,
Pe singurul fiu ce-l avea
O văduvă sărmană. Ea,
De plânset, era răvăşită
Şi, de puteri, secătuită.
13 Domnul Iisus a auzit-o
Şi-atunci, cu milă, a privit-o,
Zicând: „Să nu mai plângi femeie!”
14 Apoi, făcut-a semn să steie,
Celor ce racla au purtat-o.
Ei s-au oprit şi au lăsat-o,
Încetişor, jos, pe pământ.
Când S-a apropiat Cel Sfânt,
S-au tras, cu toţii, înapoi.
El a atins racla şi-apoi,
Cu glasul Său blajin şi bun,
A zis: „Tinere, scoală-ţi spun!”
15 Îndată, mortul s-a trezit,
S-a ridicat şi a vorbit.
Iisus, apoi, mergând agale,
Îl duse-n faţa mamei sale.
16 Mulţimea s-a înspăimântat,
Pe Dumnezeu L-a lăudat
Spunând: „Azi, marele proroc
Este cu noi, în acest loc,
Căci Dumnezeu La înălţat,
Acuma, când ne-a cercetat.”
17 În Iuda, ştirile s-au dus,
Ca fulgerul, despre Iisus,
Şi au dat ţării înconjur,
Aflând de El, toţi cei din jur.
18 Ioan era şi el urmat,
De ucenici. Când au aflat
Aceştia, ce-a făcut Iisus,
Au mers şi, lui Ioan, i-au spus,
Tot ceea ce au auzit.
19 Ioan, când ei au povestit,
I-a ascultat, atent. Apoi,
Trimise-n mare grabă, doi,
Din ucenici, pân’ la Iisus,
Să Îi vorbească: „Ni s-a spus,
Ca să venim, Să Te-ntrebăm:
„Eşti Cel pe care-L aşteptăm,
Sau altul trebuie să vină?”
20 Cei doi, având inima plină
De bucurie, au plecat
Şi, pe Iisus, L-au întrebat:
„Botezătorul ne-a trimis,
La Tine, şi aşa a zis:
„Eşti Cel pe care-L aşteptăm,
Sau trebuie să căutăm
Un altul?” Dar s-a întâmplat,
21 Că-n acel timp, a vindecat
Iisus, pe mulţi bolnavi, veniţi
La El, fiind tămăduiţi
Toţi cei ce-n chinuri se zbăteau,
Toţi cei ce duhuri rele-aveau;
Orbii, vederea, şi-au primit,
Iar muţilor le-a revenit
22 Graiul, din nou. Atunci, Iisus,
Acelor ucenici, le-a spus:
„Acuma, la Ioan, mergeţi
Şi ce-aţi văzut, să îi spuneţi:
Orbii văd iar, şchiopii păşesc,
Leproşii, toţi, se curăţesc,
Surzii, auz, au căpătat,
Cei ce-au murit au înviat,
Iar Evanghelia se vesteşte,
23 Săracilor. Ferice este,
De omu-acela, pentru care,
Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”
24 Cei doi plecară, iar Iisus,
Noroadelor, astfel, le-a spus:
„La ce-aţi ieşit?! Ce să vedeţi?!
O trestie-n pustiu? Spuneţi!
25 Deci, ce-aţi dorit să vedeţi voi?
Un om avut, în haine moi?
Cei care-s astfel îmbrăcaţi,
Sunt la palat, printre-mpăraţi.
26 Atunci, de ce-aţi ieşit? Ce vreţi?
Ori un proroc vreţi să vedeţi?
Aşa e. Cel, din acest loc,
Mai mult e decât un proroc!
27 Despre Ioan, se află scris:
„Iată că solul, Mi-am trimis,
Mergând ‘naintea feţei Tale,
Să pregătească a Ta cale.”
28 Adevărat vă spun, căci cei
Născuţi vreodată din femei,
Decât Ioan, n-au fost mai mari.
Să ştiţi, însă, că acel cari –
În ceruri – este cel mai mic,
Mai mare-i decât el. Vă zic,
29 Căci cei care l-au ascultat,
Dreptate, Domnului, au dat,
Şi-al lui Ioan botez, primiră,
Chiar vameşii. Se îndoiră
30 Doar învăţaţii Legii. Ei,
Cu cărturari şi Farisei,
Prin faptul că nu au primit
Botezul, au zădărnicit
Planul făcut de Dumnezeu.
31 Cu cine-am să asemăn Eu,
Neamul acesta? Mă gândesc,
Că pot să îl asemuiesc
32 Cu nişte copilaşi, şezând
Prin târguri, la alţii strigând:
„Frumos, din fluier, v-am cântat –
Degeaba, că voi n-aţi jucat.
De jale, v-am cântat apoi,
Dar tot degeaba – n-aţi plâns voi”.
33 Nici n-a mâncat, nici n-a băut
Ioan, şi-aţi zis: „Drac a avut”.
34 Însă, acuma, a venit
Al omului Fiu. N-a postit,
Precum Ioan. El a băut
Şi a mâncat. Când L-aţi văzut,
Aţi spus: „Este un băutor
De vinuri, şi un mâncător –
Prieten al vameşilor,
Precum şi-al păcătoşilor.”
35 Totuşi, înţelepciune-a fost
Găsită dreaptă şi cu rost,
De către cei, ce pe pământ,
Înţelepciunii, fii, îi sânt.”
36 Iisus a fost chemat la masă,
De-un Fariseu, în a sa casă.
37 Era la masă aşezat
Iisus, când s-a apropiat
Femeia, de scaunul Lui,
Purtând – pe vârful capului –
Un vas de alabastru, plin
Cu un mir foarte scump şi fin
Şi-nmiresmat. Ea a venit,
În grabă, căci a locuit,
Acolo, în cetatea ‘ceea.
Cu toţi ştiut-au că femeia
Este o mare păcătoasă.
38 Ea s-a apropiat de masă,
Cu o privire rugătoare.
La ale lui Iisus picioare,
În linişte, s-a ghemuit;
Apoi, cu lacrimi, le-a stropit,
Cu al ei păr, I le-a uscat
Şi mir, pe ele, a turnat.
39 Când Fariseul ce-l poftise
Văzu acest lucru, îşi zise:
„Omul Acesta, de-i proroc,
Ar şti – ca toţi, din acest loc –
Căci cea, ce-I şade la picioare,
Este o păcătoasă, mare.”
40 Atuncea, a luat Iisus,
Cuvântul: „Simone” – a spus –
„Doresc, ceva, să-ţi povestesc.”
Simon a zis: „Te urmăresc.”
41 „Un cămătar avea, odată,
Pe doi datornici, buni de plată.
Unul, cincisute-i datora;
Altul, cu cincizeci, îi era,
Dator, acelui cămătar.
42 Ei n-aveau bani, şi-atuncea dar,
Omul – de plată – i-a scutit.
Deci, ce crezi, cine l-a iubit –
Dintre datornicii acei –
Mai mult, pe cămătar? Ei? Ei?”
43 Simon răspunse: „Socotesc –
Şi sunt convins că nu greşesc –
Căci celui cari, mult, i-a scutit,
Acela, mai mult, l-a iubit.”
Iisus, atunci, răspunse-ndat’:
„Aşa e! Drept ai judecat!”
44 A arătat, apoi, femeia,
Şi-a întrebat, după aceea:
„Vezi tu, femeia aceasta?
Eu am intrat, în casa ta:
Pentru picioare, n-am primit
Apă, dar ea Mi le-a clătit
Cu lacrimi şi Mi le-a uscat
Cu părul ei. Tu nu Mi-ai dat,
45 Obişnuita sărutare,
Dar ea Îmi şade la picioare;
De când venit-am, stă tăcută
Şi, ne-ncetat, Mi le sărută.
46 Cu untdelemn, tu nu Mi-ai uns
Capul, aici, când am ajuns;
Dar ea adus-a un potir
Şi, pe picioare, Mi-a pus mir.
47 Îţi spun dar, ale ei păcate –
Care sunt multe – sunt iertate,
Pentru că ea, mult, a iubit.
Însă, cel care a primit,
Pentru puţinul său, iertare,
N-a arătat iubire mare.”
48 Apoi, a zis: „Fiică, iertate,
Sunt ale tale mari păcate!”
49 Toţi cei care L-au ascultat,
Îndată, s-au şi întrebat:
„Cine-i Acesta, dacă poate,
Să ierte tot, chiar şi păcate?!”
50 Iisus, femeii, i-a vorbit:
„Credinţa ta te-a mântuit!
De-acum, ai grijă ce vei face!
Nu mai greşi! Du-te în pace!”