1 Iisus, de ucenici urmat,
Porni la drum şi-a colindat,
Prin ţară: a venit la sate
Şi – din cetate, în cetate –
La toţi pe care-i întâlnea,
Vestit-a Evanghelia.
2 Pe lângă ucenicii Săi,
Îl însoţeau, pe-ale Lui căi,
Şi câteva femei, la care,
Iisus le-aduse vindecare:
Maria cari era numită
Şi Magdalina – curăţită,
De şapte draci, a fost sărmana;
3 Alături ei, era Ioana –
Soaţa lui Cuza, cari fusese
Ispravnic la Irod; mai merse
Susana, iar alături ei,
S-au mai aflat multe femei,
Cari, pe Iisus, Îl însoţeau
Şi-L ajutau, precum puteau.
4 O gloată mare a venit,
Iar El, atunci, le-a povestit
5 O pildă: „Un semănător,
Să-şi semene, al său ogor,
Ieşit-a şi, de semănat,
Cu mare zor, s-a apucat.
Sămânţă aruncând grăbit,
Câteva boabe-au nimerit
Chiar lângă drum. Le-au observat
Păsări, şi-ndată, le-au mâncat.
6 Unele boabe au căzut
Pe-un loc stâncos şi n-au avut
Apă. Ele au încolţit,
Dar soarele le-a pârjolit,
Pe boltă, când s-a înălţat,
Şi-astfel, îndată, s-au uscat.
7 Alte seminţe au căzut
În spini. Aceştia au crescut,
Iar grâul ce s-a înălţat
Acolo, fost-a înecat.
8 Multe seminţe-au nimerit,
În bun pământ, şi au rodit;
Grăuntele, acolo pus,
Roadă-nsutită, a adus.”
După ce pilda a-ncheiat,
Iisus, mulţimii, i-a strigat:
„Cei cu urechi de auzit,
Să înţeleagă ce-am vorbit!”
9 De El, când s-au apropiat,
Discipolii au încercat
Ca să priceapă, fiecare,
Ce înţelesuri, pilda are.
10 Iisus, atuncea, le-a vorbit:
„Doar vouă vi s-a-ngăduit,
Aceste taine, să le ştiţi –
Ale Împărăţiei. Fiţi,
Deci, bucuroşi de astă veste,
Căci doar în pilde se vorbeşte,
Pentru ceilalţi. Drept, Eu vă zic:
Măcar că văd, nu văd nimic;
Deşi aud, nu înţeleg.
11 Acum dar, pilda, vă dezleg:
Seminţele acelea sânt
Chiar al lui Dumnezeu Cuvânt.
12 Seminţele ce-au nimerit
Mai lângă drum, au zugrăvit
Pe cei ce-aud Cuvântul; dar,
Aceasta este în zadar,
Pentru că diavolu-a venit
Şi-acel Cuvânt, el le-a răpit,
Spre a nu-L crede, să nu-L ştie,
Ca mântuiţi, ei să nu fie.
13 Acea sămânţă, dintre stânci,
Cu rădăcini puţin adânci,
E omul care-a auzit
Cuvântul. Vesel, L-a primit,
Însă, prea mult, nu L-a ţinut,
Căci, rădăcini, nu a avut.
Puţin, numai, L-a găzduit,
Dar când ispita a venit,
Îndată, el L-a şi pierdut,
Căci, în ispită, a căzut.
14 Bobul din spini e potrivit,
Cu omul care-a auzit,
Cuvântul, însă, n-a luat
Seama, lăsându-L înecat
De grijile nenumărate,
De bogăţiile-adunate,
De tot ce dă, vieţii, plăcere.
Astfel, Cuvântul, în om, piere,
Fără ca El să fi rodit.
15 Sămânţa care-a nimerit,
În bun pământ, i-a-ntruchipat
Pe cei care au ascultat
Cuvântul şi-apoi L-au primit.
În inimă, L-au ocrotit,
Şi au dat roadă, în răbdare.
16 Nimeni, intenţie, nu are –
După ce-aprinde o lumină –
Acoperită, să o ţină;
O pune-n sfeşnice, pe masă,
Spre-ai lumina pe cei din casă.
17 Nimic nu e acoperit,
Spre a nu fi descoperit.
Nu-i nici o taină bine-ascunsă,
Încât, să nu fie pătrunsă,
Descoperită şi să vină,
Să se arate, în lumină.
18 Luaţi seama, cum ascultaţi,
Căci nu trebuie să uitaţi
Că se va da celui ce are,
Iar de la cel care nu are,
Se ia şi ce i se părea –
În al său crez – că ar avea.”
19 Odată, mama lui Iisus,
Cu fraţii Săi, la El, s-au dus.
Nu au ajuns, în preajma Lui,
Din pricina norodului;
20 Dar, cineva s-a strecurat,
Până la El şi L-a-nştiinţat:
„Mama şi-ai Tăi fraţi sunt afară.
Vor să te vadă. Du-Te dară,
Să stai de vorbă, şi cu ei.”
21 „Dar mama Mea şi fraţii Mei”,
Iisus îi zise omului,
„Sunt cei care, al Domnului
Cuvânt, ascultă şi trudesc,
Până când Îl îndeplinesc.”
22 Într-o corabie-a urcat
Iisus. Cu El, s-au îmbarcat
Şi ucenicii. El Le-a spus:
„Vreau, peste lac, ca să fiu dus.”
23 Pe când vâsleau ei, dintr-odată,
Apa a fost învolburată
De o furtună straşnică.
Cu furie năprasnică,
Talazuri mari se năpusteau
Şi, în corabie, loveau.
24 Iisus dormea, netulburat;
Discipolii L-au deşteptat
Strigând speriaţi: „Doamne, pierim!
Ne înghit apele! Murim!”
Iisus, atunci, S-a ridicat,
Valuri şi vânturi a certat,
Încât, toate s-au potolit
Iar liniştea s-a-nstăpânit.
25 Privi spre ucenici apoi,
Şi zise: „Să Îmi spuneţi voi,
Unde vă e credinţa, oare?”
Dar ei, speriaţi, plini de mirare,
Unii pe alţii, se-ntrebau,
Pentru că nu Îl cunoşteau:
„Cine e Cel care vorbeşte?
L-aţi auzit, cum porunceşte,
Şi apelor şi vântului,
Iar ele-ascultă glasul Lui?!”
26 La Ghergheseni, au debarcat –
Locul acela-i situat
Având, în faţă, Galileea.
27 Au coborât pe plaja ‘ceea
Şi-ndată, i-a întâmpinat
Un om, de mulţi draci, posedat.
El nu purta îmbrăcăminte,
Iar casă, îşi avea-n morminte.
28 Când, pe Iisus, el L-a zărit,
A scos un ţipăt ascuţit
Şi-a căzut jos: „Vai! Ce am eu” –
A zis – „Fiu al lui Dumnezeu,
Iisuse, cu Tine, a face?!
Să nu mă chinui! Să-mi dai pace!”
29 În acest fel, omu-a vorbit,
Căci duhului i-a poruncit
Iisus, să iasă, imediat,
Din trupu-n care a intrat.
‘Nainte, omu-a fost păzit,
Prins în obezi şi-nlănţuit;
Dar el, cătuşele, rupea
Şi, în pustietăţi, fugea,
Mânat, mereu, de-acel duh rău,
Ce locuia în trupul său.
30 Iisus a întrebat: „Îmi spune,
Care ţi-e numele?” „Legiune” –
Răspunse el, căci au intrat
Mulţi draci, în trup. Ei L-au rugat,
31 Pe-nvăţător, de-i scoate-afară,
Să nu-i trimită-n Adânc, iară.
32 În depărtare, se zăreau,
Turme de porci, care păşteau.
Dracii, văzând turmele-acele,
Voiră a intra în ele;
Deci, pe Iisus, ei L-au rugat
Să-i lese, iar El i-a lăsat.
33 Dracii, din om, când au ieşit,
În acei porci, s-au repezit
Şi-apoi, turma s-a aruncat
În lac, unde s-a înecat.
34 Când au văzut cele-ntâmplate,
Porcarii au fugit prin sate
Şi, veştile, le-au răspândit.
35 Atuncea, lumea a ieşit,
Să vadă ce s-a petrecut.
Pe îndrăcit, toţi l-au văzut,
Şezând lângă Iisus, pe jos.
Era-mbrăcat şi sănătos.
O frică mare i-a umplut
36 Pe toţi, căci cei care-au văzut
Cum fost-a însănătoşit
Cel posedat, au povestit
Minunea-ndată, tuturor.
37 Norodul Gherghesenilor,
Speriat de ce s-a petrecut,
Să părăsească-acel ţinut,
Îl sfătuise, pe Iisus.
Cu ucenicii, El S-a dus,
Luă corabia şi-apoi,
Trecură lacul, înapoi.
38 Cel ce fusese posedat
De duhuri rele, L-a rugat
Să-l ia cu El, însă, Iisus,
Acasă, l-a trimis şi-a spus:
39 „Întoarce-te în casa ta,
Degrabă. Du-te, nu mai sta!
Şi povesteşte, la oricine,
Cum Domnul S-a-ndurat de tine
Şi cum ai fost tămăduit.”
El a plecat, atunci, grăbit,
Şi-n tot acel ţinut, a spus,
Cum l-a tămăduit Iisus.
40 Când, înapoi, a revenit
Iisus, de lume-a fost primit,
Cu bucurie. Toţi ştiau,
Că vine şi Îl aşteptau.
41 Un om, atuncea, a venit –
Iair acesta s-a numit,
Fiind fruntaş – de toţi ştiut –
Al sinagogii, din ţinut.
El, la Iisus, a alergat,
Pân’ la pământ s-a închinat,
Rugându-L Să-l urmeze-ndată,
42 Acasă, căci avea o fată,
De doişpe ani. Biata fecioară,
Bolnavă greu, trăgea să moară.
Pe drum, Iisus era-mbulzit,
De oamenii care-au venit
43 Să-L vadă. Între ei, mergea
Şi o femeie. Ea avea
O scurgere de sânge, care
Nu îşi găsise vindecare,
De doişpe ani. Şi-a cheltuit
Averea – doctori, a plătit –
Dar nimenea nu a putut
S-o vindece, cum ar fi vrut.
44 Ea, la Iisus, a alergat,
Prin spate-I, s-a apropiat
De El şi mâna a întins,
Iar când, de haina-I, s-a atins,
Pe loc, sângele s-a oprit,
Simţind cum s-a tămăduit.
45 Iisus S-a-ntors şi a zis: „Cine
E cel ce s-a atins, de Mine?”
Fiindcă toţi tăgăduiau,
Petru şi cei ce-L însoţeau,
Răspunseră: „Neîncetat,
De gloată, eşti înconjurat,
Şi-acuma, Tu mai întrebi, „Cine
E cel ce s-a atins de Mine?”
46 „Am fost atins, căci am simţit”–
A zis Iisus – „cum a ieşit,
Din Mine, o putere mare.”
47 Văzându-se fără scăpare,
Femeia I s-a-nfăţişat;
Speriată, I s-a închinat
Şi-n urmă, ea a povestit,
Cât de mult timp, a suferit,
Din ce pricină a întins
Mâna şi, haina, I-a atins,
Şi cum simţit-a, imediat,
Că boala i s-a vindecat.
48 Iisus, femeii, i-a vorbit:
„Credinţa ta te-a mântuit!
Du-te în pace, fiica Mea!”
49 Pe când El, încă, mai vorbea,
O slugă, a fruntaşului,
Venit-a şi, stăpânului,
Îi dete astă tristă veste:
„A ta copilă nu mai este!
E moartă. N-ai ce mai spera.
Pe-nvăţător, nu-L supăra,
Căci nu mai e nimic a face.”
50 Iisus a zis: „Tu fii pe pace,
Fruntaşule! Tu crede doar,
Şi fiica, bine-ţi va fi, iar!”
51 La casele fruntaşului,
Ajunseră. În jurul Lui,
Iisus, pe Petru, l-a chemat,
Ioan şi Iacov. I-au urmat
Părinţii fetei. Toţi plângeau;
Pe mica moartă, o jeleau.
52 Apoi, norodului, Iisus,
Aste cuvinte, i le-a spus:
„Să nu mai plângeţi, în zadar!
Fata nu-i moartă: doarme doar.”
53 Lumea prezentă îşi bătea
Joc, de-a Lui vorbă, căci ştia
Cum că fetiţa a murit
‘Nainte de-a fi El, sosit.
54 Iisus i-a scos pe toţi afară,
Apoi, intră în casă, iară,
Şi, mâna fetei, a luat:
„Scoală fetiţo!”– a strigat.
55 La glasul Său, i-a revenit
Duhul, iar fata s-a trezit.
Iisus le-a spus, părinţilor,
Să dea mâncare, fiicei lor.
56 Aceştia-nmărmuriţi erau
Şi, ochilor, abia-şi credeau.
Iisus le zise ce să facă
Şi-apoi, le-a poruncit să tacă,
Să nu mai spună ce-au văzut,
Ca să nu-L facă cunoscut.