1 Dintre ai lui Aron copii,
În faţă, au ieşit doi fii:
Nadab era unul din ei,
Iar celălalt, Abihu. Ei
Cădelniţele şi-au luat,
Tămâie-n ele au turnat,
Iar după-aceea, foc au pus.
Un foc străin ei au adus
Astfel, ‘naintea Domnului
Şi-au încălcat porunca Lui,
Căci El, aşa ceva, n-a zis.
2 Un foc, atunci, Domnu-a trimis,
Cari, pe cei doi, i-a mistuit
Şi-n faţa Lui, ei au murit.
3 Către Aron – fratele lui –
Moise a zis: „Al Domnului
Cuvânt, acum, s-a împlinit,
Căci El a spus: „Voi fi sfinţit
De către-acela care vine
Să se apropie de Mine
Şi proslăvit am să fiu Eu,
În faţa la poporul Meu.”
Aron, când aste le-a văzut,
N-a zis nimic, doar a tăcut.
4 Moise-a chemat, atunci, la el,
Pe Elţafan şi Mişael.
Aceştia au venit îndată;
Pe Uziel îl aveau tată,
Cari, lui Aron, precum se ştie,
Unchi se vădise să îi fie.
Moise le-a zis: „V-apropiaţi!
Pe fraţii voştri, să-i luaţi,
Căci au pierit şi nu mai sânt!
Luaţi-i din locaşul sfânt
Şi scoateţi-i, pe amândoi,
Afar’ din tabără apoi.”
5 Atunci, ei s-au apropiat,
Pe cei doi morţi i-au ridicat
Şi-au mers, afară, de i-au dus,
Spre a-mplini ce li s-a spus.
Pe ei, tunici, ei au avut,
Aşa cum Moise le-a cerut.
6 Cu fii săi – cu Eleazar,
Şi-asemeni şi cu Itamar –
Era Aron, când a venit
Moise, la el, şi le-a vorbit:
„Acum, să nu vă dezveliţi
Voi, capetele! Vă păziţi,
Să nu rupeţi haine, cumva,
Ca să nu piară cineva,
Căci nu vreau – din cauza voastră –
Pe toată adunarea noastră,
Să se mânie Dumnezeu.
Deci ascultaţi de sfatul meu:
Voi trebuie, pe-ai voştri fraţi,
Deoparte, ca să îi lăsaţi
Şi-n al lui Israel popor,
Să plângă toţi, arderea lor,
Cari, de la Domnul, a venit.
7 Căci nu vă este-ngăduit,
Cortul, ca să îl părăsiţi,
Ca nu cumva, voi să pieriţi.
Uleiul, pentru ungeri sfinte,
E peste voi! Luaţi aminte,
Că-i untdelemnul Domnului!”
Ei s-au ţinut de vorba lui
Şi-ntocmai, au îndeplinit,
Ceea ce Moise a dorit.
8 Către Aron, Domnul a zis:
9 „Să ştii că nu vă e permis –
Nici ţie şi de-asemenea,
Nici fiilor tăi – de a bea
Vinuri, defel; sau vreo licoare
Sau băuturi ameţitoare
Atuncea când o să intraţi,
În cort. Deci seama să luaţi
Şi, tot mereu, atenţi să fiţi,
Dacă nu vreţi ca să pieriţi!
Această lege – pentru voi,
Şi pentru cei care, apoi,
Pe urma voastră au să vie –
Veşnică trebuie să fie!
10 Numai aşa, voi o să fiţi,
În stare, să deosebiţi
Un lucru care este sfânt,
De celelalte ce nu sânt,
Şi ceea ce este curat,
De ceea ce e întinat.
11 Numai aşa – în acest fel –
Puteţi, pe ai lui Israel
Copii, să-i învăţaţi apoi,
Aceste legi, pe care voi,
Chiar de la Domnul le-aţi primit
Şi cari, prin Moise, v-au venit.”
12 Moise a mai vorbit apoi,
Cu-Aron, precum şi cu cei doi
Copii rămaşi – cu Eliazar
Şi cu-al său frate, Itamar –
Şi-a zis, privind la fiecare:
„Parte, din darul de mâncare –
Din jertfele ce sunt menite
A fi de flăcări mistuite –
Voi trebuie să vă luaţi,
Pe care-apoi să o mâncaţi
Făr-aluat, lângă altar.
Să ştiţi că aste părţi de dar,
Din jertfele Domnului sânt,
Iar darul e lucru prea sfânt.
13 Când partea voastră o mâncaţi,
Într-un loc sfânt, voiesc să staţi.
Ea este dreptul tău – să ştii –
Precum şi-al alor tăi copii,
Din darurile de mâncare
Pe cari le-aduce fiecare,
Lui Dumnezeu, şi-n faţa Lui
Arse-s de para focului.
Acum eu, iată, v-am vorbit
Şi-am spus ce mi s-a poruncit.
14 Darul care vă este dat,
Mâncaţi-l într-un loc curat.
Să îl mănânci cu-ai tăi copii –
Cu fii, cu fete – şi să ştii
Că vouă, pieptul, vă e dat,
Ca pe un dar ce-i legănat,
Precum şi spata dreaptă care
Luată e, prin ridicare.
Toate acestea sunt luate
Şi vouă, ca un dar, vi-s date.
Ăst drept, ţie ţi se cuvine
Şi-apoi, fiilor tăi, prin tine.
El trebuie a fi luat,
Din jertfele pe cari le-a dat
Poporu-ntreg, lui Dumnezeu,
Spre mulţumire, tot mereu.
15 Grăsimile ce-s rânduite
A fi de flăcări mistuite,
Să le-nsoţească fiecare
Cu jertfa lui pentru mâncare –
Cu spata deci – şi ne-apărat,
Cu pieptul, ca dar legănat.
Acestea, a găsit cu cale,
Chiar Domnul, a fi ale tale
Şi-a fiilor tăi, totodată;
Căci El vi le-a dat vouă, iată,
Ca ale voastre doar să fie,
De-acum şi până-n veşnicie,
Prin lege, cum mi-a poruncit,
Pe munte, sus, când mi-a vorbit.”
16 Moise, apoi, a căutat
Ţapul care fusese dat
Ca jertfă pentru ispăşit.
Zadarnic: nu l-a mai găsit,
Căci ars a fost ţapul acel.
Văzând că nu-l găseşte, el
S-a mâniat pe Eliazar
Şi-asemeni şi pe Itamar.
Plin de furie, i-a-ntrebat:
17 „Oare de ce nu aţi mâncat
Voi, jertfa pentru ispăşit,
Într-un loc sfânt, cum am vorbit?
Lucrul acesta e prea sfânt
Şi dat vă este, pe pământ,
De Dumnezeu, ca să luaţi,
Astfel, prin el, şi să purtaţi
Nelegiuirile pe care
Le face-ntreaga adunare,
Căci voi doar faceţi ispăşire,
Pentru orice nelegiuire –
Sau vină a poporului –
Mereu, în faţa Domnului.
18 Iată dar, că nu aţi luat
Sângele jertfei! N-aţi intrat
Nici în locaşul sfânt apoi,
Cu sângele acesta! Voi,
Cu toţi, trebuia să intraţi
Şi în locaşul sfânt să staţi,
Până când carnea jertfei dată,
Ar fi putut a fi mâncată,
Aşa precum v-am poruncit!”
19 Aron, atuncea, a vorbit:
„Ei şi-au adus – căci aveau ştire –
Jertfele lor de ispăşire,
Precum şi arderea de tot,
În faţa Domnului. Nu pot
Să ştiu, acum, dacă e bine –
După ce s-a-ntâmplat cu mine,
După tot ceea ce-am păţit –
Dacă mai este nimerit
Să fi mâncat, cu bună ştire,
Azi, jertfa pentru ispăşire.
De-aceea, te-ntreb frăţioare:
Crezi tu că era bine oare,
Ca să mănânc, în faţa Lui –
Adică-n faţa Domnului?”
20 Când aste vorbe-a auzit
Moise, pe loc, s-a mulţumit,
Pentru că a luat aminte
Plăcându-i ale lui cuvinte.