1 A opta zi, Moise-a chemat
Pe-Aron şi-ai lui, şi-a adunat
De-asemenea, atunci, la el,
Pe cei bătrâni, din Israel.
2 Către Aron, el a vorbit:
„Timpul, acuma, s-a-mplinit:
Ia un viţel cari, drept menire,
E jertfă pentru ispăşire.
Să iei şi un berbec apoi,
Ca ardere de tot. Cei doi,
Fără cusur, voiesc să fie,
Pentru că ei – precum se ştie –
Puşi sunt, în faţa Domnului.
3 Vorbeşte-apoi, poporului:
„Luaţi un ţap! A lui menire
E jertfa pentru ispăşire.
Luaţi, de-asemeni, un viţel,
Fără cusur! Luaţi şi-un miel,
Care, aşa precum se ştie,
Fără cusur, voiesc să fie
Şi de un an doar! Cum socot,
Ei vor fi arderea de tot.
4 Un taur şi-un berbec apoi,
Va trebui să luaţi voi.
Aceştia vor avea menire
De jertfă pentru mulţumire.
Pe ei, trebuie să-i jertfiţi,
În faţa Domnului. Să ştiţi,
Să mai aduceţi fiecare,
Atunci, şi darul de mâncare,
Cari din făină e luat,
Cu untdelemn doar frământat.
Pentru că astăzi, vouă, iată,
Chiar Dumnezeu vi se arată!”
5 Poporu-ndată a-mplinit
Tot ceea ce s-a poruncit.
În faţa cortului, a pus,
În urmă, tot ce s-a adus,
Şi-ntreg poporul adunat,
În faţa Domnului, a stat.
6 Moise, atuncea, a vorbit:
„Să faceţi tot ce-a poruncit
Domnul că trebuie făcut
Şi astfel, voi veţi fi văzut
Slava lui Dumnezeu, pe dată,
În faţa voastră, cum se-arată!”
7 Către Aron, Moise-a vorbit:
„Acum e timpul potrivit!
Apropie-te de altar
Şi adă-ţi jertfele-aşadar.
S-aduci jertfa de ispăşire,
Aşa precum ţi-am dat de ştire;
Adă şi arderea de tot
Şi împlineşte – astfel – tot,
După cum e a ta menire.
Faci, pentru tine, ispăşire –
Şi-asemenea – pentru popor.
Adă apoi, şi jertfa lor –
Deci jertfele poporului –
Şi fă, în faţa Domnului,
O ispăşire, pentru el –
Pentru întregul Israel –
Aşa precum a poruncit
Domnul, atunci când mi-a vorbit.
8 Aron, îndată, s-a-ndreptat
Către altar şi-a-njunghiat
Viţelul ce era menit
Ca jertfă pentru ispăşit
Anume-adusă, pentru el.
9 Apoi, sângele de viţel,
De ai săi fii, a fost luat,
Iar ei, tatălui lor, l-au dat.
În sângele viţelului,
El şi-a-nmuiat degetul lui
Şi-a uns coarnele de pe-altar
Aşa precum se cere, iar
Restul de sânge adunat –
Când a sfârşit – a fost vărsat,
La poalele altarului.
10 Apoi, a ars, pe jarul lui,
Grăsimea care s-a luat
De la viţelul ce-a fost dat
Drept jertfă pentru ispăşit.
A ars – precum s-a poruncit –
Cei doi rărunchi şi a urmat
Şi prapurul de pe ficat.
Aşa cum Domnul a cerut,
Totul, întocmai, s-a făcut.
11 Carnea şi pielea-au fost luate,
Din tabără, şi lepădate
Afară-ntr-un anume loc,
Unde au fost arse în foc.
12 Apoi, a fost jertfa adusă
Drept ardere de tot, şi pusă
În faţa lui Aron. Pe dată,
Aceasta fost-a-njunghiată,
Iar fiii săi au adunat
Sângele ei, pe cari l-au dat,
Tatălui lor. El a stropit
Apoi, cu sângele primit,
Altarul. Când a terminat,
13 Ai săi fii s-au apropiat
Şi-au adus arderea de tot,
În faţa lui, cu cap cu tot.
El a luat jertfa de dar,
Ca să o ardă pe altar.
14 Când măruntaiele-adunate –
Şi cu picioarele tăiate –
Spălate-au fost, el le-a adus,
Deasupra jertfei, de le-a pus.
15 Apoi, în văzul tuturor,
Jertfă-a adus, pentru popor.
Jertfă de ispăşire-a dat,
Un ţap cari fost-a-njunghiat.
Jertfa a fost înfăţişată,
La fel ca prima jertfă dată.
16 O ardere de tot jertfită
A fost atuncea, pregătită
Precum fusese rânduit.
17 Aron, pe toate, le-mplinit,
Cum se ceruse, după care,
A dat şi-o jertfă de mâncare.
Un pumn, din ea, el a luat
Şi pe altar, l-a aruncat.
Această jertfă de mâncare,
E în afară de cea care
Pusă-I e Domnului, în faţă,
În fiecare dimineaţă.
18 Apoi, un taur a luat
Şi un berbec. I-a-njunghiat,
Pentru că ei aveau menire
De jertfă pentru mulţumire
Din partea-ntregului popor.
Sângele tot, al jertfelor,
Ai lui Aron fii l-au luat
Şi tatălui lor, ei l-au dat.
Aron, cu sânge, a stropit
19 Altarul şi-apoi a primit,
Din mâinile feciorilor,
Toată grăsimea jertfelor –
Adică a taurului,
Precum şi a berbecului.
Rărunchii lor i-a mai primit,
Cozile lor şi-a poruncit –
În urmă – ca să se mai taie
Grăsimea de pe măruntaie
Şi prapurul de pe ficat.
20 Grăsimea ce s-a adunat –
Adică cea a jertfelor –
S-a pus pe piepturile lor
Care erau, sus, pe altar,
Şi au fost arse pe-al său jar.
21 Din fiecare jertfă dată,
A fost luat pieptul şi-o spată –
Spata din dreapta – după care,
Aron, pe rând, pe fiecare,
Le legănă, căci le-a luat
Precum un dar ce-i legănat,
Aşa cum Domnu-a poruncit,
Când El, cu Moise, a vorbit.
22 Aron, mâinile, şi-a-nălţat
Şi-apoi a binecuvântat
Întreg poporul. A adus
Jertfe, aşa precum s-a spus:
O jertfă pentru ispăşire,
O alta pentru mulţumire
Şi-alta drept ardere de tot.
Abia când împlinit-a tot,
Aron a revenit. Apoi,
23 El şi cu Moise – amândoi –
În cortul care s-a chemat
„Al întâlnirii”, au intrat,
Spre a-mplini ce-i de-mplinit.
Când iar, afară au ieşit,
Poporu-au binecuvântat
Şi-ndată li s-a arătat,
Întreagă, slava Domnului
Şi lor, dar şi poporului.
24 Un foc, atuncea, a ieşit –
Chiar de la Domnul – şi-a-nghiţit
Grăsimile de pe altar
Şi jertfa de pe al său jar.
Întreg poporul a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
Şi a scos – plin de veselie –
Mari chiote de bucurie;
Jos, la pământ, s-a aruncat
Cu faţa, şi s-a închinat.