1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Ia-l pe Aron cu fiii lui,
După porunca Domnului.
Apoi, ia ale lor veşminte
Şi-uleiul pentru ungeri sfinte;
Să iei viţelul pregătit
De ispăşire. Negreşit,
S-aduci şi doi berbeci; cu ei,
Coşul cu-azimi, să îl mai iei
3 Şi-apoi, să spui poporului
Să vină-n faţa Domnului –
La uşa cortului chemat
„Al întâlnirii” – de îndat’.”
4 În grabă, Moise a făcut
Aşa cum Domnul i-a cerut.
La uşa cortului, îndată,
A adunat suflarea toată,
5 Din Israel, şi a vorbit:
„Iată, Domnul mi-a poruncit
Ceea ce trebuie făcut!
Voi face precum a cerut!”
6 Pe-Aron apoi, el l-a luat –
Şi pe-ai săi fii – şi i-a spălat,
Cu apă, cum i s-a cerut.
7 Cu hainele ce le-a făcut
Mai înainte, i-a gătit,
Aşa cum Domul a dorit.
Aron avea tunica lui
Şi mantia efodului.
Apoi, cu brâul, l-a încins,
8 Ia pus pieptarul şi i-a prins,
În faţă, mai întâi, „Urim”,
Iar după-aceea şi „Tumim”.
9 Mitra, pe cap, i-a aşezat
Şi, peste ea, i-a atârnat
Placa de aur, încrustată.
Apoi, în urmă, i-a fost dată
Cununa sfântă-mpărătească.
Astfel, putut-a să-mplinească
Moise, tot ce i-a poruncit
Domnul, atunci când i-a vorbit.
10 După al Domnului îndemn,
Moise adus-a untdelemn,
De ungere, şi-a început
Să ungă tot, cum s-a cerut.
A uns locaşul sfânt, cu toate
Uneltele, în el aflate,
Şi-n felu-acesta, le-a sfinţit.
11 Apoi, altarul, l-a stropit,
De şapte ori şi-n urmă, el
A uns întreg altaru-acel
Şi toate sculele pe care,
El le avea, pentru lucrare.
A uns ligheanul de aramă
Şi-al său picior, de bună seamă.
Prin ungerea ce-a săvârşit,
Moise, pe toate, le-a sfinţit.
12 Pe-Aron, în urmă, l-a luat,
Şi untdelemn, el a turnat,
Pe capul său, ca – în ăst fel –
Să îl sfinţească şi pe el.
13 Moise se-ntoarse înapoi,
La fiii lui Aron. Apoi,
Cu tunicile, i-a-mbrăcat,
Brâie le-a pus şi le-a legat
Scufiile, cum a voit
Domnul, atunci când a vorbit.
14 Apoi, el a apropiat
Viţelul care-a fost luat
Ca jertfă pentru ispăşire,
Dat pentru-a slujbei împlinire.
Aron şi cu feciorii lui,
Atunci, pe al viţelului
Cap, mâinile şi-au aşezat,
15 Iar Moise l-a înjunghiat.
Cu sângele viţelului,
El, coarnele altarului,
Le-a uns şi-astfel l-a curăţat.
Restul de sânge, l-a vărsat
Apoi, lângă altaru-acel
Şi l-a sfinţit în acest fel,
Căci ispăşire i-a făcut,
Aşa cum Domnul a cerut.
16 A început apoi, să taie,
Grăsimea de pe măruntaie
Şi prapurul de pe ficat;
De-asemenea, a mai luat
Rărunchii – cu grăsimea lor –
Şi-apoi în văzul tuturor,
Se duse şi le-a pus pe jar,
Ca să le ardă, pe altar.
17 Sfârşind, în urmă, a strâns el,
Tot ce rămas-a din viţel:
Carnea, precum şi pielea lui
Şi baliga viţelului.
Toate aceste-au fost luate,
Din tabără, şi aruncate
Afară-ntr-un anume loc,
În care fost-au arse-n foc.
Ceea ce Domnu-a poruncit,
Moise, în ăst fel, a-mplinit.
18 Apoi, el a apropiat
Berbecul care a fost dat
Ca ardere de tot să fie.
Aron a trebuit să vie,
În faţă – cu feciorii lui –
Unde, pe al berbecului
Cap, mâinile şi-au aşezat,
19 Iar Moise l-a înjunghiat,
Stropind faţa altarului,
Cu sângele berbecului.
20 Apoi, berbecul, împărţit
Fost-a-n bucăţi, iar la sfârşit,
Bucăţile berbecului,
Cu capul şi grăsimea lui –
După ce focul s-a făcut –
Arse au fost, cum s-a cerut.
21 Moise, în urmă, a luat
Apă, cu care a spălat
Ale berbecului picioare
Şi măruntaie, după care
A pus berbecul, tot, pe jar,
Ars ca să fie, pe altar.
Această jertfă ce-a fost dată,
E „ardere de tot” chemată.
O jertfă, astfel pregătită,
Este de flăcări mistuită,
Prin care, un miros plăcut,
Lui Dumnezeu, Îi e făcut.
Moise, pe toate, le-a-mplinit,
Aşa cum Domnu-a poruncit.
22 Moise-a luat berbecul care
Menit era la închinare
Pentru serviciul Domnului.
Atunci, Aron şi fiii lui,
Mâinile, şi le-au aşezat,
Pe capul său şi junghiat
23 A fost, de-ndat’, berbecu-acel,
De către Moise. Apoi el,
Cu sângele berbecului,
L-a uns pe-Aron – fratele lui –
Aşa precum a fost cerut:
Urechea dreaptă la-nceput –
Pe vârful ei – degetul mare
Al mâinii drepte, după care
Degetul mare-a fost şi el –
De la piciorul drept – la fel,
Cu sânge uns. Când a sfârşit,
24 Ai lui Aron fii au venit,
Şi unşi au fost, cum s-a cerut:
Urechea dreaptă – la-nceput –
Pe vârful ei, degetul mare
Al mâinii drepte, după care
Degetul mare-a fost şi el –
De la piciorul drept – la fel,
Cu sânge, uns. A terminat
Cu ungerea şi a luat
Sângele care-a prisosit
Şi, pe altar, el l-a stropit,
De jurul împrejurul lui.
25 Grăsimea dobitocului,
De Moise-a fost, apoi, luată;
Şi coada i-a mai fost tăiată,
I-a mai luat grăsimea care –
Pe măruntaie – el o are,
Şi prapurul ficatului
Şi-asemeni şi rărunchii lui
Şi-apoi grăsimea ce-i aflată
Pe ei; i-a mai luat o spată –
Pe cea din dreapta. La sfârşit,
26 Din coşu-anume pregătit –
Cu-azimi aduse Domnului,
Spre punere-naintea Lui –
Moise, o turtă, a luat,
Făcută fără aluat –
O turtă-anume frământată –
Cu untdelemn amestecată –
Şi o plăcintă. Aşezate
Au fost, peste grăsime, toate,
Şi peste spată; iar apoi,
27 S-a-ntors, cu ele, înapoi
Şi lui Aron, le-a înmânat
Şi fiilor. Le-a legănat
Întâi şi-apoi, le-a dăruit
Darul, anume pregătit
Şi astfel, ei l-au căpătat
Ca pe un dar ce-i legănat.
28 Moise, din mâna lor, apoi,
A luat darul înapoi,
Ca să-l aşeze peste jar
Şi să îl ardă pe altar,
De-asupra jertfei dăruită,
Ca ardere de tot menită.
Aceasta fost-a jertfa care
Servit-a pentru închinare –
Pentru Aron şi fiii lui –
Atunci, în slujba Domnului.
A fost o jertfă mistuită
De foc, fiind bine primită
De Dumnezeu, căci I-a făcut,
În faţă-I, un miros plăcut.
29 Apoi, de la berbecul care
Slujit-a pentru închinare
Atunci, în slujba Domnului,
Moise-a primit – drept parte-a lui –
Pieptul, pe care l-a luat
Precum un dar ce-i legănat.
În ăst fel, Moise-a împlinit
Ceea ce Domnu-a poruncit.
30 După al Domnului îndemn,
Moise-a luat din untdelemn –
Din cel care e folosit
La ungere – şi i-a stropit
Pe-Aron şi pe feciorii lui.
Din sângele berbecului,
Cari pe altar a fost turnat,
Moise, în urmă, a luat,
O mică parte şi-a venit,
Apoi, pe-Aron, de l-a stropit,
Pe fiii care-l însoţeau,
Şi hainele ce le purtau.
Sfinţit a fost Aron astfel,
Sfinţiţi şi fiii săi cu el
Şi-asemeni, ale lor veşminte
S-au preschimbat în haine sfinte.
31 Moise-a vorbit cu ei, apoi:
„Iată dar, ce veţi face voi:
Fierbeţi, la uşa cortului,
Carnea şi-apoi – în faţa lui –
Cu pâinea ce e-n coş aflată,
Care drept jertfă a fost dată
Pentru-nchinare-n slujba Lui –
Adică-n slujba Domnului –
Să o mâncaţi precum a spus
Domnul, pe munte, când m-am dus:
„Aron şi cu ai săi copii,
Să o mănânce”. Vreau să ştii,
32 Că de cumva va mai rămâne
Ceva, din carne şi din pâne,
Veţi strânge totul, într-un loc,
Căci arse trebuiesc, în foc.
33 Timp de o săptămână-apoi,
Opriţi sunteţi a ieşi voi,
Din uşa cortului numit
„Al întâlnirii”. Hărăzit
E acest timp, de aşteptare,
Pentru a voastră închinare,
În slujbă, pentru Dumnezeu.
34 Ce am făcut eu azi, mereu
Va trebui să faceţi voi –
Precum şi-ai voşti’ urmaşi apoi –
Căci Dumnezeu a poruncit
Lucrul acesta, negreşit.
35 Deci, şapte zile o să staţi
La uşa cortului. Vegheaţi,
Şi zi şi noapte, să păziţi
Poruncile, să nu pieriţi!
Aşa să faceţi, negreşit,
Căci Dumnezeu a poruncit!”
36 Aron şi cu feciorii lui,
După porunca Domnului –
Dată prin Moise – au făcut
Totul, precum li s-a cerut.