1 „Iată şi legea pentru vină,
Cari trebuie ca să se ţină,
Pentru că şi ea, pe pământ,
De-asemeni, e lucru prea sfânt.
2 În locu-n care-njunghiată
E jertfa care a fost dată
Ca ardere de tot să fie,
Va trebui ca să se vie
Cu dobitocul ce-o să ţină
Locul de jertfă pentru vină.
Cu sângele acestui dar,
Să se stropească pe altar,
Precum şi împrejurul lui.
3 Să se ia partea Domnului:
Grăsimea vitei, coada care
Va fi desprinsă din spinare;
Va trebui să se mai taie
Grăsimea de pe măruntaie,
4 Cei doi rărunchi, grăsimea lor,
Apoi grăsimea coapselor
Şi prapurul de pe ficat
Care va trebui luat
Cu totul, căci va fi desprins,
De la rărunchi, unde e prins.
5 De către preot, pe altar,
Ars o să fie acest dar
Apoi, în faţa Domnului,
De către para focului.
Această jertfă mistuită
De către foc este menită
Ca-n faţa Domnului să ţină
Locul de jertfă pentru vină.
6 Carnea, din jertfa ce-a fost dată,
Va trebui, apoi, mâncată,
De toţi cei care preoţi sânt,
Căci ea, un lucru e, prea sfânt.
Atunci când vor mânca din ea,
Într-un loc sfânt, voiesc să stea.
7 Cu jertfa care o să ţină
Locul de jertfă pentru vină,
La fel este – să aveţi ştire –
Ca jertfa pentru ispăşire.
Aceiaşi lege – vă spun vouă –
Că este pentru amândouă:
Vita jertfită, Domnului,
Să fie a preotului,
Cari – potrivit cu-a sa menire –
Are să facă ispăşire.
8 Acela care a venit,
La preot, şi i-a dăruit
O jertfă, pe care-o socot
Că este ardere de tot
Adusă-n faţa Domnului,
Va şti că pielea jertfei lui,
De preot, trebuie luată.
9 De-asemenea, când va fi dată
Orişice jertfă de mâncare,
Coaptă-n cuptor sau pe grătare,
Sau în tigaie pregătită,
Întreagă fi-va dăruită
La preotul acela care
O duce spre înfăţişare
Şi-o pune-n faţa Domnului;
Jertfa îi va rămâne lui.
10 Referitor la orişicare
Din jertfele pentru mâncare –
Cu untdelemn amestecate,
Şi care-apoi, au fost uscate –
Sunt ale fiilor, pe care,
Aron, preotul vostru-i are.”
11 „Iată o lege, cu privire,
La jertfele de mulţumire
Cari sunt aduse Domnului:
12 Când cineva – prin voia lui –
Jertfă de laudă, va vrea,
Lui Dumnezeu, ca să Îi dea,
Va trebui să aibă ştire,
Că jertfa pentru mulţumire,
De care este însoţită,
Urmează a fi dăruită
Cu nişte turte-amestecate
Cu untdelemn şi frământate.
Ele să fie nedospite
Şi să mai fie însoţite,
Apoi, şi de plăcinte care
Vor fi din a făinii floare
Ce, cu ulei, a fost stropită.
Din coca lor – tot nedospită –
Să facă turte, după care,
Stropite fi-vor fiecare,
Cu untdelemn. Pe lângă ele –
13 Pe lângă turtele acele –
Va fi şi pâine, dăruită.
Aceasta trebuie dospită,
Pentru că pâinea, loc, îşi are,
În darul său, pentru mâncare
Şi însoţeşte jertfa lui,
De laudă a Domnului
Şi jertfa a cărui menire
Este a fi de mulţumire.
14 Din toată jertfa ce-a fost dată,
S-aducă numai o bucată;
Bucata care s-a luat,
Va fi ca darul ridicat.
A preotului, vreau să fie
Astă bucată – să se ştie –
Pentru că prin a sa menire,
Cu jertfa pentru mulţumire –
Cu al ei sânge – el stropeşte,
Atunci când slujba-şi împlineşte.
15 Carnea din jertfa dăruită,
Care spre laudă-i menită,
Precum şi cea din jertfa care
De mulţumire este, are
A fi mâncată, de îndat’,
În ziua când ele s-au dat –
Nimic, din ea, să nu mai fie,
Atunci când zorii au să vie.
16 Dacă aduce cineva,
Un dar, care e dat, cumva,
Spre a-mplini o juruinţă,
Sau poate-i dat după dorinţă –
Adică dat e, Domnului,
Prin bunăvoia omului –
De-asemeni, carnea jertfelor,
Pân’ la ivirea zorilor
Va trebui a fi mâncată.
17 Dacă rămâne vreo bucată
Din carnea vitei, vreau apoi,
A treia zi, s-o ardeţi voi.
18 Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Ca să mănânce cineva,
A treia zi, din jertfa lui,
Pe care-a dat-o Domnului,
Ca jertfă pentru mulţumire,
Omul acel, să aibă ştire,
Că jertfa nu-i va fi primită
Şi nici dorinţa împlinită;
Căci ceea ce înfăptuieşte,
O urâciune se vădeşte.
Oricine va mânca, din ea,
De-asemeni, vină, va avea.
19 Carnea ce s-a atins, cumva –
Din întâmplare – de ceva
Ce se vădeşte necurat,
Nu mai e bună de mâncat.
Carnea aceasta, necurată,
În foc trebuie aruncată.
Carne-a mânca, este lăsat
Doar omul care e curat.
20 Acela care o să fie
În stare de necurăţie –
Şi va mânca, cu bună ştire,
Din jertfa pentru mulţumire
Ce-a fost adusă Domnului –
Din mijlocul poporului,
Voiesc să fie nimicit!
21 De-asemeni, dacă a-ndrăznit
Ca să mănânce cineva,
Din jertfa Domnului, cumva,
După ce, mâna, îşi va pune –
Fără să vrea – pe-o spurcăciune,
Cari omenească se vădeşte;
Sau de cumva, se nimereşte
A fi într-un anume loc
Şi va atinge-un dobitoc
Pe care necurat îl ştie;
Sau de atins are să fie
De orice altă spurcăciune
Şi vine-apoi, pentru a pune
Mâna, pe darul Domnului,
Pentru-a mânca din jertfa Lui
Cari pentru mulţumire-i dată,
Să fie nimicit îndată,
Pentru fărădelegea lui,
Din mijlocul poporului!”
22 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
23 „Copiilor lui Israel,
Să le vorbeşti, în acest fel:
„Grăsime, voi să nu mâncaţi,
Căci n-aveţi voie să gustaţi
Grăsimile, de orice fel:
De bou, de capră, sau de miel.
24 Din dobitocul ce-a murit,
Din vita care a pierit
Fiind de fiare sfâşiată,
E-ngăduit a fi luată
Grăsimea şi s-o folosiţi
În orice fel. Precum voiţi,
Puteţi a-i da-ntrebuinţare,
Afară numai de mâncare.
25 Dacă va îndrăzni, cumva,
Ca să mănânce cineva,
Grăsimea dobitocului
Adus de jertfă Domnului –
Ca dar de flăcări mistuit –
Acela fi-va nimicit.
26 În orice loc aveţi să staţi,
Voi, sângele, să nu-l mâncaţi!
Dacă, de vită, este el,
De păsări sau de orice fel,
Veţi şti că voi sunteţi opriţi,
Ca sângele să-l folosiţi
27 Pentru mâncare. Nimicit,
Să fie cel ce a-ndrăznit
Să-ncerce gustul sângelui,
Din mijlocul poporului!”
28 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
29 „Copiilor lui Israel,
Să le vorbeşti, în acest fel:
„Din jertfa pentru mulţumire –
Cu toţii, vreau să aveţi ştire –
Că trebuie ca să luaţi,
Un dar, pe care-apoi să-l daţi,
Cu jertfa voastră, Domnului.
30 Omul va da cu mâna lui,
Ceea ce este pregătit
A fi de flăcări mistuit:
Grăsimea dobitocului
Şi-asemenea şi pieptul lui;
Pieptul să fie legănat
Atunci când are a fi dat,
Căci legănat e darul lui,
Adus în faţa Domnului.
31 Grăsimea jertfei dată-n dar,
Să fie arsă, pe altar,
De preot. Pieptul să-l luaţi
Apoi, şi lui Aron să-l daţi,
Căci drept, asupra pieptului,
Are doar el şi fiii lui.
32 Din jertfele date de voi
Drept mulţumire, mai apoi,
Spata din dreapta s-o luaţi
Şi preotului să o daţi,
Pentru că ea menire are
De dar, luat prin ridicare.
33 Spata din dreapta, să se ştie
Că dată trebuie să fie
La unul din fiii pe care,
Aron preotul vostru-i are.
Acelui care se va duce,
Grăsimi şi sânge, a aduce,
Din vita ce a fost jertfită
Spre mulţumire, dăruită
Spata va trebui să-i fie –
34 Pentru că Eu am să-Mi iau Mie,
Din jertfele oamenilor
Din al lui Israel popor
Aduse-n faţă-Mi cu menire
De jertfe pentru mulţumire,
Doar pieptul, drept dar legănat
Şi spata, ca dar ridicat.
Aceste părţi, am să le iau,
Pentru ca-n urmă să le dau
Eu, lui Aron – preotului –
Şi-asemeni şi fiilor lui.
Faptul acesta să vă fie
O lege, pentru veşnicie
Pe care Israel, mereu,
O va păzi, cum am spus Eu.
35 Dreptul de care v-am vorbit,
Prin ungere l-au dobândit
Aron şi cu feciorii lui.
Peste jertfele Domnului –
Cari pentru El au fost jertfite
Şi sunt de flăcări mistuite –
Aron şi fiii – fiecare –
Au acest drept, din ziua-n care
Au să Îmi fie-nfăţişaţi
Şi-n slujbă-Mi, preoţi, aşezaţi.
36 Deci iată-ntreg Israel ştie
Ce-a poruncit Domnul să fie –
Din jertfe – dat preoţilor,
Din ziua când ungerea lor
Cea sfântă, va fi fost făcută.
Veşnic va trebui ţinută
Această lege-n Israel:
Voi şi urmaşii voşti’, la fel.
37 Această lege, o socot
A fi a arderii de tot,
Apoi a darului pe care
Îl daţi ca dar pentru mâncare,
A jertfei pentru ispăşire,
A jertfei pentru mulţumire,
A jertfei care a fost dată
Spre-a şterge vina căpătată
Şi-a închinării omului
Ales, în slujba Domnului.”
38 Această lege i s-a dat
Lui Moise-atunci când a urcat,
Sus, pe Sinai – pe creasta lui –
Ca să-I vorbească Domnului –
În ziua-n care-a poruncit
Ca tot poporul, negreşit,
Cu ale lui daruri, să vie,
În a Sinaiului pustie
Şi fiecare, darul lui,
Să-l pună-n faţa Domnului.