1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „De va păcătui, cumva,
Faţă de Domnul, cineva,
Căci face o nelegiuire
Tăgăduind – deci prin vorbire –
Aproapelui său, lucrul care
Dat îi fusese, în păstrare;
Sau de, cu sila, a luat
Un lucru, ori şi-a înşelat
3 Aproapele, tăgăduind
Că lucrul său – pierdut fiind –
A fost, de el – acum – găsit;
Sau dacă, cumva, a rostit
Un jurământ strâmb, cu privire
La lucrul de cari are ştire;
Deci dacă a păcătuit
Prin ceea ce a săvârşit,
4 Să dea-napoi lucrul luat
Cu sila, sau acaparat
Cu-nşelăciuni, sau lucrul care
Dat îi fusese în păstrare,
Ori lucrul ce s-a prăpădit
Însă pe care l-a găsit;
5 Sau cel pentru care-a jurat
Strâmb, să-l întoarcă, imediat,
La omul ce-i stăpân pe el.
Oricare-ar fi lucrul acel,
Întreg are să-l dea-napoi
Şi-a cincea parte mai apoi,
Să i se dea stăpânului,
Peste valoarea lucrului,
În ziua-n care o să vină
Să îşi ia jertfa pentru vină.
6 Iar jertfa, pentru vina lui,
E un berbec, dat Domnului.
Berbecele – precum se ştie –
Fără cusur, voiesc să fie.
El trebuie luat din turmă,
Iar tu să-l preţuieşti, în urmă.
Apoi, berbecele, să-l ia
Şi preotului să îl dea;
7 Acesta – prin a sa menire –
Are să facă ispăşire,
Cu el, în faţa Domnului
Şi-astfel, greşeala omului –
Prin care fost-a vinovat –
Se şterge, iar el e iertat.”
8 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
9 „Să duci porunca Domnului,
Pentru Aron şi fiii lui.
Să spui aşa, precum socot:
„Dau legea arderii de tot,
Pe care vreau să o păziţi:
Tot ceea ce o să jertfiţi,
Ca ardere de tot să-Mi daţi,
Pe-altar, voiesc, să-Mi aşezaţi.
Jertfa va sta, pe vatra lui,
Arsă de para focului,
Întreaga noapte, timp în care,
El arde-va fără-ncetare.
10 Când dimineaţă se va face,
Preotul trebuie să-mbrace
Izmenele, tunica lui,
Ca goliciunea trupului,
Cu ele, să şi-o învelească,
Pentru că o să trebuiască
Să strângă dar, cenuşa toată,
Cari e-n altar, şi să o scoată
Afar-apoi, din vatra lui.
La poalele altarului,
Cenuşa fi-va lepădată,
Pentru că ea e adunată
Din focul ce a mistuit
Jertfa, cari Mi s-a dăruit.
11 Să se dezbrace, de veşminte,
Să îşi ia altă-mbrăcăminte,
Căci trebuie, afar’, să scoată –
Din tabără – cenuşa toată;
Iar locu-n cari s-a aruncat,
Trebuie-a fi un loc curat.
12 Focul să ardă, pe altar –
Să nu se stingă al său jar.
Mereu, preotul trebuieşte –
Când dimineaţa se iveşte –
S-aprindă lemne, pe altar,
Şi să aşeze peste jar,
Jertfa de ardere de tot.
De-asupra ei – precum socot –
Are să fie aşezată
Grăsimea ce a fost luată
Din jertfele, cari au menire,
De-a fi jertfe de mulţumire.
Pe toate, când o să le pună,
O să le ardă împreună.
13 Focul, ce-i pe altar aflat,
Trebuie-a arde, necurmat.”
14 „Iată, legea darului care
E-adus drept jertfă de mâncare.
Ai lui Aron fii, acest dar,
Să-l ia, să vină la altar
Apoi, cu el – în faţa lui –
Precum şi-n faţa Domnului.
15 Adus, când fi-va, înainte –
Pentru aducere aminte –
Un pumn, din floarea de făină,
Să ia preotul şi să vină
Ca s-o arunce pe altar,
Unde va arde acest dar,
Cari, întâi, fost-a pregătit
Cu untdelemnul dăruit
Şi cu tămâia ce o are.
Darul acesta de mâncare –
Cari Domnului I s-a făcut –
Este de un miros plăcut.
16 Apoi, ceea ce va rămâne
Din daru-acesta, se cuvine
Ca preotului a fi dat.
Deci de Aron va fi luat,
În urmă, restul darului,
Precum şi de copiii lui.
Apoi ei – care, preoţi sânt –
Au să se-aşeze-ntr-un loc sfânt –
În curtea cortului – în care,
Mânca-vor, darul de mâncare.
17 Să n-o coacă, cu aluat,
Căci astă parte, Eu le-am dat,
Din darurile de mâncare,
Cari ale Mele sunt şi care,
Anume fost-au pregătite
Şi sunt, de flăcări, mistuite.
Darul acesta e prea sfânt,
Aşa precum, de-asemeni sânt
Şi jertfele de ispăşire,
Sau cele ce au drept menire
De a fi jertfe pentru vină.
18 Toată suflarea o să vină –
Adică are să poftească
Doar cei de parte bărbătească,
Deci toţi acei pe care-i ştii
Că sunt, ai lui Aron, copii –
Şi vor mânca din jertfa dată.
Această lege, arătată,
Voiesc acuma, să se ştie,
Că e o lege, pe vecie,
Pe care, o veţi ţine voi
Şi toţi urmaşii voştri-apoi.
Ea e o lege privitoare
La darurile de mâncare
Cari, Domnului, sunt dăruite
Şi cari, de foc, sunt mistuite.
Cine se-atinge, negreşit,
De ele, are-a fi sfinţit.”
19 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
20 „Aron şi cu feciorii lui,
Un dar, să-I facă, Domnului,
În ziua-n care au să fie
Unşi şi-aşezaţi în preoţie.
Să dea, din a făinii floare,
Un dar cari este de mâncare.
Darul acesta – să se ştie –
A zecea parte va să fie,
Din efă, şi va fi-mpărţit
În două, spre-a fi dăruit:
O jumătate dimineaţa –
Când zorile-şi arată faţa –
Şi-apoi, a doua jumătate,
Dată va fi, pe înserate.
Darul acesta, să se ştie
Că, veşnic, trebuie să fie.
21 Făina fi-va pregătită
Cu untdelemn şi-apoi, prăjită,
Într-o tigaie. Când se coace,
Taie-o-n bucăţi şi-adu-o-ncoace.
Acesta-i darul de mâncare
Dat Domnului – un dar, prin care,
În faţa Lui, va fi făcut,
Atuncea, un miros plăcut.
22 Iar preotul – care, cum ştii,
E dintre-ai lui Aron copii,
Şi va fi uns, în locul lui –
S-aducă darul, Domnului.
Această lege, să se ştie
Că, veşnică, are să fie!
Deci ars trebuie acest dar,
În întregime, pe altar.
23 Voiesc să ştie fiecare,
Precum că darul de mâncare,
Pe care preotul l-a dat,
Nu va putea a fi mâncat;
Ci ars să fie acest dar,
În întregime, pe altar.”
24 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
25 „Iată cuvântul Domnului,
Pentru Aron şi fiii lui,
Cuvânt cari face referire
La jertfa pentru ispăşire.
Acest cuvânt, se înţelege
Că, pentru voi, are-a fi lege.
Vita ce trebuie-a fi dată
Ca jertfă, fi-va-njunghiată
Doar într-un loc anume care
E pentru astfel de lucrare –
Deci pentru arderea de tot –
Căci, prea sfânt lucru, o socot.
26 Jertfa aceasta, cu menire
De jertfă pentru ispăşire,
De preot trebuie luată
Şi-n locul sfânt, apoi, mâncată.
Locul acesta e aflat
În curtea cortului, chemat
27 „Al întâlnirii”. Orişicine
Este acela care vine
Şi-atinge carnea, negreşit
Că, prin aceasta, e sfinţit.
Atunci când întâmpla-se-va –
Din sângele jertfei – cumva,
Stropi să ajungă pe veşmânt,
Spălat să fie-ntr-un loc sfânt;
28 Iar vasul de pământ, apoi –
În care fierbeţi carnea voi –
Va trebui să fie spart.
Când din aramă e turnat
Vasul acela, să-l frecaţi
Şi-apoi, cu apă, să-l spălaţi.
29 Carnea din jertfa ce-a fost dată,
În urmă, trebuie mâncată,
De toţi cei care preoţi sânt,
Căci ea, un lucru e, prea sfânt.
30 Dar să mănânce, sunt opriţi,
Din ceea ce voi dăruiţi
Ca jertfă pentru ispăşire
Şi-n cortul pentru întâlnire
Sângele ei a fost adus
Când ispăşirea – cum v-am spus –
Se face în locaşul sfânt.
Aceste jertfe, arse, sânt.”