1 „Când cineva, cari se găseşte
Sub jurământ, păcătuieşte,
Căci nu va spune ce-a văzut –
Sau ce ştie că s-a făcut –
Şi astfel este vinovat;
2 Sau de cumva, s-a întâmplat
Să se atingă, cineva,
De-un lucru necurat, cumva,
Fără de voie, făr’ să ştie –
Aceste lucruri pot să fie
Vreun hoit de fiară necurată,
Poate să fie, totodată,
Chiar şi un hoit de la o vită
Cari necurată-i socotită,
Sau hoit de târâtoare poate,
Cari necurată se socoate –
Şi-n urmă, el se dumireşte
Că vinovat se dovedeşte;
3 Sau de se va-ntâmpla, cumva,
Să se atingă cineva,
De-o spurcăciune omenească,
Sau dacă fără să gândească –
Fără să vrea – omul va pune
Mâna, pe orice spurcăciune
Care-l va face necurat,
Când seama-şi dă, e vinovat;
4 Sau dacă întâmpla-se-va
Ca să vorbească cineva,
Făr’ a-şi lua seama la gură –
Cu uşurinţă – şi se jură
Că o să facă rău sau bine
Şi-apoi, abia la urmă-i vine
În minte faptul c-a greşit,
Iată ce trebuie-mplinit:
5 Atuncea deci, când cineva
Se face vinovat, cumva,
Pentru că a înfăptuit
Ceva din ce s-a pomenit,
Întâi are să trebuiască,
Păcatul să-şi mărturisească.
6 Apoi s-aducă – Domnului –
O jertfă, pentru vina lui.
Din turmă, o să trebuiască
Să ia o parte femeiască –
Oaie sau capră – cu menire
De jertfă pentru ispăşire.
S-o dea apoi, preotului,
Care, pentru păcatul lui –
Aşa precum v-am dat de ştire –
Are să facă ispăşire.
7 Când omu-acel nu va putea,
Oaie sau capră, ca să dea,
Cu turturele o să vină –
Cu două – jertfă pentru vină,
Sau cu doi pui de porumbei;
Va fi luat unul din ei
Ca jertfă pentru ispăşire,
Iar celălalt are menire
Ca ardere de tot să fie.
8 Cu jertfele, omul să vie
Şi să le dea preotului,
Ca să se şteargă vina lui.
Pe prima cari o s-o jertfească,
De ispăşire-o să-i slujească.
Preotul, pasărea, s-o ia
Şi să-i frângă, cu unghia,
Capul, dar fără a-l desprinde
De la grumaz, unde se prinde.
9 Cu sângele acestui dar,
Pe un perete de altar,
Preotul are să stropească.
Sângele ce-o să prisosească,
La poalele altarului,
Stors o să fie. Jertfa lui
E jertfă pentru ispăşire.
10 Apoi să facă pregătire
Celei de-a doua păsări date,
După poruncile-aşezate.
Această pasăre-o socot
A fi drept ardere de tot.
Deci astfel – prin a sa menire –
Preotul face ispăşire,
Iar omul – pentru-al său păcat –
Atuncea doar, va fi iertat.
11 Când oamenii nu vor putea,
Nici turturele ca să dea –
Şi nici doi pui de porumbei –
Pentru păcat, s-aducă ei,
Câte o efă, fiecare,
Cari e din a făinii floare.
Ca pe un dar de ispăşire
Voi socoti a ei menire.
Ulei nu trebuie turnat
Şi nici tămâie-adăugat,
Căci daru-acesta – negreşit –
Ca ispăşire-i socotit.
12 Darul, la preot, să se dea.
Acesta va lua din ea,
Când pusă-i fi-va înainte,
Un pumn de-aducere aminte
Şi din făina dată-n dar,
Atât va arde pe altar –
La fel ca darurile care
Sunt date jertfă de mâncare
Fiind de flăcări mistuite
Şi pentru Domnul rânduite.
Deci acest dar – să aveţi ştire –
Că este dar de ispăşire.
13 Preotul face-va astfel,
O ispăşire, pentru cel
Care-a ajuns de-a săvârşit
Lucruri de cari am pomenit
Şi-acuma este vinovat;
Abia apoi, va fi iertat.
Partea care va rămânea,
Din dar, preotul să o ia,
Căci drept, asupra ei, el are,
Ca şi la darul de mâncare.”
14 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
15 „Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Ca să greşească cineva
Şi face vreo nelegiuire,
Păcătuind fără de ştire –
Adică fără voia lui –
Faţă de lucrul Domnului –
Faţă de lucruri ce-I sunt date
Şi care I-au fost închinate –
Să dea, pentru păcatul lui,
Jertfă de vină, Domnului.
Cu un berbece, el să vină,
Să îl dea jertfă pentru vină.
Berbecele să ţi-l dea ţie –
Fără cusur, voiesc să fie –
Iar tu ai să îl preţuieşti
Şi drept măsură, foloseşti
Doar siclul de argint pe care
Numai locaşul sfânt îl are.
16 La preţul lucrului luat,
Cu care el a înşelat
Sfântul locaş, adăugit
Are să fie, negreşit,
A cincea parte. Darul lui –
Berbecul deci – preotului,
Să-l dea, să facă ispăşire –
Aşa precum aveţi de ştire –
Şi-n acest fel, prin jertfa dată,
Greşeala îi va fi iertată.
17 Atunci când întâmpla-se-va,
Ca să greşească cineva,
Călcând, fără de voia lui,
Cumva, porunca Domnului,
Înfăptuind – făr’ a fi vrut –
Lucruri ce nu sunt de făcut,
18 Cu un berbece, el să vină,
Să îl dea jertfă, pentru vină.
Berbecele – precum se ştie –
Fără cusur, voiesc să fie.
El trebuie luat din turmă,
Iar tu să-l preţuieşti, în urmă.
Preotul – prin a sa menire –
Apoi va face ispăşire,
Pentru cel care a făcut
Păcatul, fără a fi vrut,
Şi-n seamă, n-o să i se ţină.
19 Aceasta-i jertfa pentru vină.
Cel care astă jertfă-a dat –
Faţă de Domnul – vinovat,
Printr-o greşeală, s-a făcut,
Păcătuind făr’ a fi vrut.”